Urmăriți, sunt convins, puturoasa afacere de corupție din Botoșani, unde DNA a făcut miercuri descinderi în ancheta privind angajările pe șpagă la Spitalul Județean. Sunt și rețineri – vreo 11, deocamdată.
Tariful era de 15.000 de euro ca să te angajezi ca asistent medical la acest spital. Șpaga aproape s-a dublat în ultimii 5 de ani – că era 8000 de euro în 2018, spun procurorii.
Să mai spună cineva că n-a crescut nivelul de trai în România.
Pentru un un post de muncitor, îngrijitor, brancardier, prețul varia între 2.000 – 5.000 de euro.
Angajările erau făcute, potrivit surselor G4Media.ro, în funcție de cine oferea cei mai mulți bani și avea cea mai tare pilă.
Deci licitație și selecție naturală – inclusiv a pacienților, ulterior. Câți nepricepuți și neaveniți au intrat în sistem?
Dar cei care băgau – și încă mai bagă în sistemul de sănătate astfel de nechemați, pe șpăgi, nu se tem că vor ajunge ei înșiși, sau cei dragi ai lor, pe mâinile unor șpăguitori similari din alte spitale?
Cum funcționa rețeaua?
Se dădea, potrivit legii, examen scris – la asistenți, că nu cred că și la brancardieri – și candidatul-șpăguitor trebuia să ia minimum nota 7, adică nota minimă de trecere, că lucrarea rămânea la dosar. După care se regla din așa-zisul examen oral și din proba practică.
Nu știi să pui o perfuzie? Nu-i nimic, se iartă pentru suma potrivită – și mai dă-i dracului pe nenorociții care vor fi dup-aia victimele tale prin saloane.
Altfel, să observăm că Spitalul Județean din Botoșani este cel în care, în august anul acesta, a murit sub tortură tânăra aceea însărcinată care a fost lăsată să agonizeze ore în șir, fără să răspundă cineva la cererile ei de ajutor. Femeia care a murit scriind ultimul mesaj disperat, pe când aripa morții o îmbrățișa deja: „nu am aer”.
Oare câți dintre ticăloșii care i-au ignorat agonia fuseseră angajați pe șpagă?
Perchezițiile DNA au fost făcute inclusiv acasă la președinta Consiliului Județean, Doina Federovici – Consiliul este instituția de care aparține spitalul, dar și la PSD Botoșani.
Doamna Fedorovici a spus că nu are nicio legătură cu șpăgile date pentru angajările de la spitalul județean.
Desigur, orice astfel de acuzație va trebui dovedită în instanță. E treaba procurorilor.
Dar eu nu pot pricepe cum oare, care o fi motivul real pentru care șefa CJ Botoșani a putut numi ca șef la spitalul județean un fost lăcătuș mecanic, o persoană care a reușit să termine o facultate abia la 41 de ani și care, când a fost întrebat ce-l califică să fie șef de spital județean, a rostit următoarea frază de Gâgă: „am o expertiză acumulată prin prisma experienței în diferite funcții”.
Vorbesc, desigur, despre dl. Angel Iulian Călin, care era director când a murit femeia însărcinată, în luna august.
Cum să numești așa o nulitate ca șef de spital județean? Ce ascunde această numire, dna Federovici?
Tragedia este că astfel de cazuri nu se întâmplă doar la Botoșani. O documentare făcută de G4Media ne reamintește de cazuri similare, de numiri făcute pe șpăgi de mii sau zeci de mii de euro, la spitale din Arad, Dâmbovița, Prahova, Bihor, Argeș și să nu uităm, desigur, de mizerabilul caz Plută, șeful adjunct de la Spitalele Bucureștene, care a fost prins când lua 20.000 de euro ca să aranjeze numirea unui manager la Spitalul Clinic Colentina.
E un fenomen generalizat, o jecmănire înspăimântătoare a sistemului sanitar. Noi, cetățenii, contribuim cu o grămadă de taxe la funcționarea sistemului, care este parazitat din toate părțile. Cum să nu fim furioși?
15 comentarii Adaugă comentariu
Sper sa înțelegi acum cât de mult insulta articolul tău anterior cu privire la limitarea dreptului la libera mișcare prin plata unor sume de bani către statul roman a celor care au absolvit o facultate de medicina, si examenul de rezidentiat/specialitate și se angajează în alta tara.
Situația aceasta este absolut peste tot. Nu dai șpagă, nu te angajezi ca medic, indiferent de câte posturi libere exista.
Cu bună stiința sau fără, acel articol este o trompetă a ticăloșilor care capuseaza întregul sistem medical (universitățile de stat, spitale, minister, colegiul medicilor, etc), unde in timp ce pretind șpăgi pt orice, fac lobby pentru porcăria aia de propunere preluata direct din manualele ceausist-dragnist-auriste, ca să nu cumva sa le plece vacile de muls.
În România, dacă oamenii refuza sa fie batjocoriți, lasa totul în urma și pleacă în alta tara ca să profeseze și sa își poată întrețină familia, statul roman (adica burtoși cu mâinile în toate placintele) sa nu iasă cumva în pierdere, si sa inventeze noi moduri prin care sa suga niște bani de la amărâți. În niciun caz sa nu fie curățat sistemul pentru ca oamenii sa nu mai plece.
Chestiunile rămân separate, totuși: de ce să-ți finanțez studiile, dacă oricum pleci? Măcar dacă rămâi poți lupta pentru schimbare.
Cum adică dacă oricum plec? Nu ți se pare ca atunci cam ușor cu preducati?
Si daca rămân și ma angajez într-o corporație, si merg la birou ca să stau în ședințe și tastez 8 ore cod în powerbi nu e totuna?
Daca stau acasă somer, nu e totuna, sau mai rău?
Practic, care este diferenta? Nu tot degeaba au fost cheltuiți banii aia?
În final, si eu am plătit taxe (în timpul rezidențiatului) si părinții mei au platit și taxe plus ca studiile nu au fost gratuite. Cum exact este echitabil sa achit înapoi banii de studii?
Apoi, dacă eu nu reușesc sa lucrez ca medic, pentru ca nu am bani de șpăgi, ar trebui sa stau somer pentru ca – carevasăzică mi-ai plătit contribuabilul roman educația și acum nu am bani sa plec sa muncesc în alta tara pentru ca am de achitat studii? Ți se pare corect?
Apoi, cum rămâne cu restul care pleacă din diverse domenii? Respectiv cu cei care vin în România, educați fiind în alta parte? Și asta e echitabil?
Efectiv nu reușesc sa înțeleg aceast mod de a gândi. Hai sa nu facem niciun efort sa rezolvam motivele pentru care lumea pleacă, dimpotrivă. Hai sa sugem și mai mult contribuabilii de bani pe care – nu e niciun secret – bună vor fi sifonati de sine uri și în niciun caz nu vor ajunge înapoi în educația altora.
Efectiv nu înțeleg cum asa ceva ți se pare drept și echitabil, respectiv consideri ca sunt chestiuni separate.
Am luptat pentru schimbare 20 de ani. E suficient. Între timp am devenit tata. Fiul meu nu s-a născut ca să îmi poarte mie bătăliile într-o societate unde inclusiv liderii schimbării promovează soluții profund discriminatorii și inechitabile, si nu considera ca înainte de a avea pretenții de la alții ca să respecte un standard, trebuie ca înainte de toate, tu (statul) sa respecți acest standard, tu sa fii întruchiparea standardului pe care îl pretinzi de la cetățean.
In final, mai este chestiunea meritului, cum rămâne cu banii cheltuiți pentru toți studenții la medicina care nu au absolvit facultatea, nu au trecut de concursul de rezidențiat, si nu au obținut o specializare la sfârșitul perioadei de rezidentiat? Iar cei care au reușit, nu e cumva o pondere mai mare meritul lor și mai puțin a finanțării?
Copilul meu are dreptul la o viata decenta și un tratament decent unde educația este decenta, si reala. Și unde, deși va plăti taxe mult mai mari, statul și funcționarii sai nu îl vor trata drept vaca proasta de muls cum am fost eu. Si nici nu stau cu frica ca de la luna la luna, statul inventează taxe noi pentru ca nu mai are din ce sa își plătească salariile și pensii speciale nesimțite pentru diverse sinecuri în timp ce copilul meu se va chinui și se umili pentru un loc de munca, pentru ca în final sa moara de foame la pensie, pentru ca contribuția lui plătește pensiile altora care nu au contribuit un ban pentru asta, dar na, nu sunt medici și deci nu contează.
Nu mai reiau argumentatia, e in articol. Daca nu pleci, nu te intereseaza, ca nu trebuie sa dai nimic inapoi.
Ca sa fie limpede, nu practic medicina. Lucrez ca analist market support și mâine se face un an de când am obținut rezidenta permanenta într-o alta tara.
@Vlad
Chiar dacă dacă aș fi de acord principial cu returnarea banilor pentru studii în anumite condiții, sub nicio forma nu s-ar aplica sistemului din România.
Educația din România este catastrofal viciată de impostură și incompetență așa cum o regăsim în toate domeniile. Așadar nu este deloc surprinzător faptul că bursele de merit recompensează incompetența și impostura.
Absolvenții care reușesc prin propriul efort și cei care cheltuie pentru a se pregăti în particular ar trebui să fie despăgubiți pentru că sistemul își menține și justifică existența pe meritele și cheltuiala lor.
Toată această nebunie face ca pregătirea și competența să devină irelevante astfel încât posturile finanțate de la bugetul statului să fie tranzacționate ca o marfă de cei care distribuie puterea. Ceea ce ucide la propriu.
Combinatia între prostie și putere este cea mai letală armă, iar România este deja învinsă.
P.S. Da. Există în învățământ oameni exemplari, adevărate modele. La fel ca și ceilalți nu sunt apreciați de sistem, sunt din ce in ce mai putini și dacă reușesc în ceea ce fac, o fac împotriva sistemului.
La Craiova partidul a scos pistoalele. primaria olgai vasilescu desfiinteaza pentru inceput Corul Filarmonicii Oltenia. In acelasi timp partidul creste necontenit privilegiile nomenclaturii.
Salut Vlad,
Zi-mi te rog o parere despre urmatorul scenariu :
Pensionarile/pensiile speciale din justitie au fost un plan (gandit/organizat/executat) al politicienilor corupti de a scapa prin prescriptie, vazand ca alta posibilitate nu mai au. Planul nu este gandit de ei ca nu sunt in stare de asa ceva, a fost gandit de consultanti de afara, dar aplicat de ei.
Practic au miscorat anii de prescriptie pentru anumite fapte si apoi au golit tribunalele de judecatori cu pomeni.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25882142-situatie-fara-precedent-60-cereri-pensionare-ale-judecatorilor-aprobate-intr-singura-sedinta-gabriela-baltag-nu-dorm-cateva-nopti.htm
Un exemplu mai jos scrie cu ajutorul chatgpt.
Title: „Prescription of Justice”
Setting: The story unfolds in a fictional city named Corruptville, where politics and law enforcement are deeply entwined.
Characters:
Mayor Richard Greedmore – The cunning and corrupt mayor with a hidden agenda.
Judge Evelyn Justice – An honest and dedicated judge who becomes the target of the plot.
Attorney Robert Righteous – A lawyer committed to upholding justice and uncovering corruption.
Plot:
Mayor Greedmore, driven by a desire to control the city and eliminate any obstacles to his corrupt practices, hatches a plan to overload the courts and manipulate the legal system. He believes that if he can alow judges to retire early, the influx of cases will lead to chaos and eventually result in some cases being dismissed due to prescription.
Step 1: Manipulating Public Opinion
Mayor Greedmore starts a smear campaign against Judge Evelyn Justice, accusing her of inefficiency and mismanagement in handling cases. He uses his influence over local media to tarnish her reputation, creating public dissatisfaction with the judicial system.
Step 2: Legislative Maneuvering
The mayor, aware of the mandatory retirement age for judges, pushes for a controversial new law that lowers the retirement age for judges and award them with special fat pensions. With the support of some corrupt lawmakers, the legislation is passed, and Judge Justice is happy to act on early retirement.
Step 3: Appointment of Inexperienced Judges
To replace Judge Justice, Mayor Greedmore ensures that inexperienced and easily influenced judges are appointed. These new judges struggle to handle the overwhelming caseload, leading to delays and backlog in the legal system.
Step 4: Legal Chaos Unleashed
As the overwhelmed courts struggle to cope with the mounting cases, Attorney Robert Righteous begins to investigate the unusual circumstances surrounding Judge Justice’s early retirement. He uncovers the conspiracy orchestrated by Mayor Greedmore.
Mișto scenariul cu pensionările (adică partea de scenariu de roman/film pe care ai pus-o mai sus). Cumva a și fost aplicat pe alocuri (Ungaria/Polonia) – plănuia și Dragnea ceva asemănător – dar prescripția specială a venit de la CCR și s-a aplicat în dosare în care procurorii n-au mai făcut cercetări ani de zile, uneori, deci aici e cel mult corupție/control/șmechereală la Parchet, nu neapărat printre judecători (deși nu se exclud nici acolo).
Vlad, de ce nu inițiezi alături de prietenii tai o formațiune politică noua, care sa aducă cu adevărat schimbările necesare? Vor fi foarte mulți care te vor susține, e imposibil sa nu reușești … sau de ce nu, sa reușim? Îți dau în scris acum ca îți voi fi alături în acest demers.
Nu sunt bun de politician, mă simt prost dacă trebuie să mint :))
Domnule Petreanu, se pare că iar ajungem la discuția cu restituirea cheltuielilor de școlarizare. Părerea mea de om plecat pe alte meleaguri, nu înainte de a contribui vreme de 6 ani la CAS din poziția de corporatist, e că orice pribeag va fi 100% împotriva oricărui proiect de lege care se leagă de subiect.
În calitate de tată, pot spune că am învățat că există două căi de a convinge pe cineva să facă ceva: cu binișorul sau cu forța (positive reinforcement vs. negative reinforcement). Oamenii nu pleacă forțați din țară! Oamenii sunt atrași de multe avantaje. Ce face statul român prin reprezentanții săi? Chiar dacă are niște avantaje naturale peste care să clădească (limbă, familie, prieteni, etc.) o dă cu interdicțiile. Pentru că, nu-i așa, e mai ușor să dai o lege din pix, decât să muncești decenii la rând pentru a clădi un sistem sănătos (fie el medical, de învățământ sau de orice fel).
De-a lungul timpului am observat anumite tipare sau caracteristici comune în rândul oamenilor care se decid să emigreze. Și de cele mai multe ori banii nici nu sunt principalul motiv. Dacă aceia vor putea să își plătească datoria într-un timp rezonabil sau chiar vor putea fenta sistemul, atunci ei vor pleca oricum, fără să se uite nicio clipă la ce lasă în urmă.
Se mai pune și problema utilizării banilor respectivi. Vor fi ei returnării instituțiilor de învățământ pentru a aduce plus-valoare? Sau vor fi pierduți, alături de alte taxe și impozite, prin vreo gaură neagră a bugetului de stat.
Și înainte să uit… Dacă statul vrea să îmi ceară banii de școlarizare înapoi, pot să cer și eu banii cheltuiți în anii de învățământ gratuit pe caiete speciale, culegeri de probleme, diferitele fonduri și îmbunătățirii aduse clasei/scolii pe banii părinților mei?
De ce copii mei ar returna banii de studii? Nu au venit din impozitele platite de parintii lor? Rostogolind logica pt studiile mele au muncit parintii mei. Pentru cei care platesc impozite/taxe serioase sigur statul este dator, indiferent ce facultate au urmat copii.
Copii mei au mers la gradinite private, iar cel mic merge la scoala privata, pt ca statul nu-mi poate asigura un after decent, iar noi nu ne permitem sa-i luam la pranz (si nici la 4pm) … pentru ca muncim si ne platim taxele. A urmat finantarea elevul, asa cum scrie in legea din 2010? NU! Pana acum sunt sigur ca statul imi este dator. Ar fi corect ca la finalul studiilor facute de copii mei sa merg sa cer diferenta statului roman? As socoti ca nu, pt ca inteleg ca banii mei sa fie folositi si pentru finantarea studiilor celor mai saraci ca mine… si mi se pare normal, pt ca asa, cel putin teoretic, se poate ridica nivelul de educatie al unei tari.
Dar daca vreodata se va vota pt returnat banii de studii voi da statul in judecata sa-mi returneze cat am contribuit … si facem pe urma calculele sa vedem cine si cui datoreaza bani. Cred ca imi raman destui bani pentru o pensie buna.
Revenind la subiectul articolului, copilul cel mare a decis sa nu dea la medicina, exact din motivul articolului. Sunt trist, merg mai departe la vot, nu am plecat din tara, dar copiilor le-am aratat mult din lumea asta, au termen de comparatie, iar daca vor considera ca nu merita sa traiasca in Romania … sa urmeze crezul stramosilor romani „ubi bene, ubi patria”
Asta este tara in care traim. Din pacate tot sistemul sanitar in Romania este o ruina, in care coruptia este in floare, iar medicii sunt incurajati sa plece in alte tari.
Coruptia nu este „in floare”, ci inscrisa in genele poporului, daca nu dai, esti prost, si esti pus la zid, si se asteapta sa dai, daca nu, crapi – cazul femeii din Botosani (care ar fi putut totusi, zic si eu, sa stea cuminte si sa nu mai faca un alt copil, la câti avea, mici chiar – si ea având probleme, de la prea multe nasteri se ajunge la deces, depinde de persoana). Si al altora. La un spital din Bihor, o batrânica agoniza pe hol, era sotia cu fata la deblocat inestinul. Asistentii vorbeau molcom, ca in Ardeal, despre lemne, cu femeia lânga ei. O „uitasera”. Altul era sculamentul momentului (Oradea este renumita pentru fetitele ei, ca dealtfel si Botosaniul si multe alte orase „dinamice”). Complacerea in troaca este ceva esential. Curios insa cum de nu se intreaba nimeni de ce s-au miscat („”) lucrurile in Botosani. Nu este un secret pentru nimeni faptul ca este unul dintre raiurile pocaitilor de toate culorile (le plac pruncii numerosi, „de la Domnul” – eu nu am bani sa cresc unul, cu master, ei au „firme” si bani gârla), impreuna cu triada Arad-Bihor-Timis, care straluceste de bogatie (personala, din „munca” – am lucrat la un asemenea om muncitor, 20 conturi facebook, câteva firme – obscure – bine infipt in imobiliare, cu ajutor fratesc desigur, iar lucrând am aflat ca nu merit nici cei 1500 lei/luna oferiti drept „ajutor”, când un casier ia in jur de 3000 – se recunoaste vulpoiul daca citeste, desi m-ar mira, sta cam prost la cultura).
In fine, inchid paranteza. Deci fratii s-au strans si au dat chemare. Altfel, nu se misca nimic. Au fost cazui din astea cu toptanul. reactie zero. La psihiatrie acum ceva vreme au ars de vii oameni. la Crevedia la fel. Ati auzit de „cercetari” ? Dar la bebelusii arsi de vii acum câtiva ani seriosi ? Colectiv este invaluit in mit. Nu. Fondul problemei ramâne acelasi – nu se fac valuri, toti prospera, dai in mine dai in tine dai in fabrici si uzine. Este inscris in sânge. Da turcului ca sa te lase-n pace. Turcul fiind inlocuit cu ce vreti voi.