Medic psihiatru: “Stresul post traumatic, al patrulea val de suferință provocat de pandemie”

Am constatat următorul fenomen evolutiv în cazul a doi dintre oamenii care mi-s cei mai dragi, adică nevastă-mea și maică-mea: pe măsură ce trece timpul în auto-izolare, amândouă și-au redus instinctiv consumul de știri, de pe toate platformele. Ionela stă în casă de o lună. Maică-mea, (n-o să-i placă de loc că spun asta) care se apropie de 88 de ani, s-a închis în apartament încă de la începutul lunii martie. Până la debutul pandemiei, și una, și cealaltă erau consumatoare avide de informație, pe care o luau de pe o listă lungă de site-uri, de pe tv și de la radio. Prin forța împrejurărilor, mă ascultă în continuare dimineața, la Europa FM (atât le-ar trebui, să n-o mai facă, feedbackul lor e crucial), dar site-uri aproape că nu mai deschid iar știrile tv le caută o singură dată pe zi, seara, la un jurnal principal. În plus, fiecare dintre ele sunt foarte ferme când spun cam același lucru, fără să se fi vorbit una cu cealaltă pe tema asta: “sunt prea multe știri negative, nu mai pot”. Sincer, chiar și eu îmi reduc, pe nesimțite, expunerea la conținut media în ultimele zile, și mai ales la “comentariile” de pe Facebook, unde lumea pare să devină din ce în ce mai nervoasă și mai agresivă.

Presiunea e aproape insuportabilă, ce-i drept. Niciodată până acum n-am fost atât de conectați, cu toții, la evoluția unui singur eveniment global, în timpul căruia, zi de zi, prima știre este despre câți morți s-au mai adunat și despre câtă suferință s-a mai acumulat. Există un factor de eroziune psihică teribil în acest șuvoi nesfârșit de vești proaste. Am mai trecut prin tragedii până acum, de cele mai multe ori ca spectatori, foarte rar ca participanți direcți: inundații devastatoare, câte un cutremur, accidente auto colective, incendii cumplite – dar, în cazul tuturor nenorocirilor de până acum, am avut de gestionat emoții negative pe termen scurt sau măcar cu un termen cât de cât posibil de anticipat. Una e să numeri morții și răniții dintr-o explozie și să asimilezi grozăvia unui flash dramatic în istoria zilelor noastre, alta să recepționezi în plin, zi de zi, luni la rând, o hecatombă în crescendo, conștient de faptul că nicăieri în lume nu te poți ascunde (pentru că de-aia-i și zice pandemie, dealtfel).

Care este cea mai bună metodă să treci peste acest torent? Trebuie să i te opui? E mai bine să te lași purtat de actualitate, până vei fi adus la un liman?

Am întrebat un specialist, pentru că astea sunt momente în care doar bunul-simț al fiecăruia nu cred că mai e suficient. Ne trebuie ajutor și o procedură, dacă ea există.

I-am adresat, deci, câteva întrebări doctorului psihiatru Vlad Stroescu (Medlife), despre cum ar trebui să răspundem presiunii psihice din aceste zile. Iată dialogul:

– Cum e cel mai bine să gestionăm avalanșa de știri și comentarii negative din această perioadă? Eu, unul, sunt consumator constant de informație, dar asta e meseria mea. Am observat însă că unii (mama mea, soția mea) au început să refuze, efectiv, să mai deschidă televizorul – sau o fac doar o dată pe zi, seara, la jurnalul principal. E auto-limitarea soluția? Cum se împacă această atitudine cu recomandarea autorităților de a ne menține permanent informați cu privire la evoluția epidemiei?

– Informațiile despre sănătate au ele însele o reacție adversă: generează anxietate. Și pe “timp de pace”, așa cum orice student la medicină poate să ateste, sau oricine care și-a căutat simptome pe internet, chiar și din surse bune. Acum, toate informațiile sunt incerte și adesea mai mult ridică semne de întrebare decât să ofere răspunsuri. Medicina e oricum o știință statistică, iar acum marja de eroare e extrem de variabilă. În primele zile, am stat eu însuși câte opt ore să absorb studii și ipoteze și statistici, din jurnale recunoscute și peer-reviewed, și asta mi-a dat insomnii. Sunt puține lucrurile pe care chiar trebuie să le știm neapărat, și nu e nevoie de parcurgerea obsesivă a știrilor și surselor. Deci da, așa cum recomandă și OMS în cazul oamenilor care sunt afectați emoțional de ceea ce se întâmplă acum (și e cineva atât de psihopat încât să nu fie afectat?) cred că auto-limitarea e o soluție eficace de scădere a anxietății și nu vom contribui la propagarea virsului dacă nu știm exact evoluția numărului de morți în Spania, în minutul în care e raportat.

– Există riscul ca anumite persoane să dezvolte episoade depresive din cauza distanțării sociale impuse de aceste condiții speciale? Cum pot fi evitate astfel de probleme? Cum îi putem ajuta și după ce semne ar trebui să ne uităm?

– Multe persoane deja au dezvoltat depresii. Unele persoane deja se gândesc să se sinucidă. Unele persoane s-au decompensat psihotic. Unele persoane sunt rău pentru că accesul la tratament le-a fost îngreunat de carantină. Telefonul meu de psihiatru sună de zeci de ori zilnic, din partea acestor oameni. Da, carantina e un rău absolut necesar, dar nu trebuie să ne facem iluzii cum că ar fi și fără riscuri majore asupra sănătății psihice. Sper din tot sufletul că sunt consilieri care se gândesc și la asta, în centrul ăla de comunicare strategică. După ce pandemia va da înapoi, vom avea fără doar și poate un val de oameni care suferă, și sindromul stresului post-traumatic se va vedea doar după câteva luni, cel mai devreme. Se vorbește deja de “al patrulea val” de suferință, adus de pandemia actuală.

Da, recomandăm sport în casă, citit de cărți și dragoste și empatie ca să prevenim depresia, dar eu cred că adevăratele soluții nu sunt individuale, ci instituționale, cum ar fi facilitarea accesului la consiliere, telemedicină, medicație acolo unde e nevoie. Și o comunicare responsabilă din partea autorităților, în care fiecare cuvânt să fie cântărit cu maximă grijă, nu ca să mascăm adevărul, ci, din contră, să nu îl deformăm declanșând răspunsuri emoționale dăunătoare. Așa cum a fost cântărit, de exemplu, discursul reginei Elisabeta a Marii Britanii.

– Una dintre particularitățile comunicării on-line este capacitatea ridicată de viralizare a informațiilor false, adesea conspiraționiste, alarmiste sau care promovează pseudo-tratamente pentru diverse afecțiuni. Uneori, aceste mesaje vin de la persoane apropiate, care ne sunt dragi, și cărora trebuie să le spunem, cumva, că promovează prostii periculoase. Cum trebuie să vorbim cu cei care difuzează astfel de gogoși? Care trebuie să fie abordarea, având în vedere că argumentația logică și dovezile științifice par să fie de cele mai multe ori ignorate de cei care transmit astfel de lucruri?

– Vreau să spun că există fake news și viralizare nocivă și în mediul medical. Și doctorii au ajuns să citească texte medicale mediatizate pe youtube și copy-paste pe facebook, nu doar Lancet și Nature. E foarte greu să combatem fenomenul pentru că și informațiile din Lancet sunt încărcate de incertitudini. Dar un semn că sursa de informare e “sănătoasă” e tocmai recunoașterea limitelor oricărui studiu și a ingoranței inerente legată de ceea ce se întâmplă. De fiecare dată când înâlnim texte categorice și sentențioase, “s-a găsit soluția!”, “avem vaccin!”, “carantina e o prostie!” etc, trebuie să ni se aprindă toate semnalele de alarmă. Teoriile conspiraționiste sunt mereu enunțate pe un ton foarte răspicat și fără putință de tăgadă, ca orice delir paranoid. Asta le-aș spune celor dragi. Și le-aș mai spune că, din păcate, nicio compresă cu mămăligă sau cură de usturoi nu o să ne ajute acum. Mai mult, pseudoremediile ne pot da un fals și toxic sentiment de siguranță. Să sperăm că un beneficiu al crizei actuale va fi o mult mai bună separare, pe viitor, între pseudoștiință și știință și nu vom mai întâlni talmeș-balmeșul comercial de acum, din farmacii. Dar cred că sunt naiv…

Concluzii:

1. Anxietatea în această perioadă este firească; auto-limitarea consumului de știri negative este o soluție eficace de controlare a acesteia.

2. Riscul dezvoltării unor episoade depresive sau de stres post-traumatic este real; telemedicina și consultațiile on-line nu trebuie neglijate, iar autoritățile au responsabilitatea de a întreține o comunicare onestă și atentă, pentru a nu agrava inutil îngrijorările populației.

3. Teoriile conspiraționiste și fake news-urile sunt în plină perioadă de viralizare; ele pot fi recunoscute tocmai prin certitudinile absolute pe care le propagă, la fel ca orice alt delir paranoid.

Îi mulțumesc încă o dată dr-ului Stroescu pentru răspunsuri (știu că e foarte ocupat în perioada asta), și sper să vă ajute măcar un pic ce ne-a spus. Nu amânați un telefon la medic dacă aveți nevoie (cel puțin la Medlife, consultațiile online sau cele directe continuă), și feriți-vă de fake news-uri, că-s otrăvitoare.

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. Felicitări pentru postare Vlad!
    Sper ca susținerea ta si sustinerile noastre să ne pună să alegem cele bune din ce trăim acum.
    Si am să fac si o recomandare de vizionare pe Netflix:
    Serialul “Anne with an e”.
    Am ajuns cu Marilena la sezonul 3 si mi-a rămas în minte o replică a protagonistei:
    “Nu-i asa că-i mișto că mâine-i o nouă zi in care încă nu am greșit?” :)

    Thumb up 2
  2. Am apelat ieri la serviciile unui psihoterapeut, iar de marti urmeaza sa incep niste sedinte. Am cazut intr-o usoara depresie de vreo 2 saptamani. Ma sperie ura si incrancenarea la care s-a ajuns saptamana asta.

    Thumb up 2
  3. Si, pana la urma, mai avem voie sa iesim din casa?

    Am vrut azi sa merg in Bucurestii Noi, la un voluntariat al Bikers for Humanity si Zi de Bine, pentru montarea unor paturi de spital pentru Unitatea de Suport Medical… Numai bine ca “m-a mancat” undeva sa intreb un politist local, care mi-a taiat-o scurt ca n-am voie sa fac voluntariat fara certificat. Iar cum 20.000 lei mi-ar sta mai bine in buzunarul meu decat in conturile statului (asta presupunand ca i-as fi si avut, adica), am ramas acasa… :(
    Asa ca in Bucurestii Noi au ajuns cei care n-au mai intrebat si au facut treaba. Felicitari celor care au fost acolo, si sa speram ca n-o sa fie nevoie de paturile asamblate de voi.

    Dar, intrebarea mea… Cum pot face sa ajung si eu la un asemenea eveniment?
    Chiar trebuie sa fiu inregistrat in acte la vreun ONG, cu certificat de voluntar si tot restul? Nu pot face voluntariat doar de dragul de a ajuta?

    Thumb up 0
  4. #5

    Nu inteleg asta cu anxietatea cu traume cu socuri cu tot felul doar ca stai acasa, dar ma rog eu sunt eu. Singur sau nu. Esti acasa nu in grota sau in padure sau in puscarie. Ai net ai tv ai mobil ai geamuri (sigur aici apare problema spre ce dau geamurile alea)…la bloc poti sa te plimbi cu liftu. Iar daca ai net practic ai de toate. Chiar si falouarsii de pe FB Insta si toate alea sunt langa tine cu tine. Eu de cand cu ordonantele astea mi-am invatat catelu sa numere pana la 10 am descoperit 10 functii noi la mobil am facut turu Elvetiei pe streetview cu masca si tot ce trebuie (si ieftin ca braga) am descoperit 4 neregularitati pe tavan mi-am facut un prieten imaginar care ma intelege si-mi spune lucruri si am gasit lucruri prin casa de care nici nu stiam. Sigur ca exista o stare de disconfort psihic accentuat cand vad DN1 liber :D dar asta e altceva. Iar chestia cu stirile cred ca e exagerata si nu de acum. Toti sunt pe stiri toti incearca sa asimileze sa tina minte sa stie de toate si cand se intalnesc 2-3 numai despre asta se vorbeste ai vazut ca ai citit ca ai aflat ca…? Iar unii fac eforturi sa le stie pe toate doar ca sa nu se faca de cofetarie in discutii. Cum e pustimea cu clipurile video asa sunt adultii cu stirile.

    Thumb up 4
  5. Oamenii sunt predispuși sa “creadă” in absurd. Dovada simpla: religia.
    Cu toții ne temem de necunoscut, si de multe ori acceptam pe nemestecate orice “adevăr” care rezonează câtuși de putin cu ceea ce noi intuim ca ar fi adevarul absolut.
    De aici, probabil ca vine si starea de anxietate generată de valul de informație pe care-l captam fiind conectați la internet/tv/radio. Este un val foarte lung, dar in acelasi timp extrem de învolburat. Fără o pregătire îndelungata, este imposibil de “călărit”. Ne simțim goi, rătăciți, obosiți, Insa totodata îndrăgostiți de acest val. Nu dorim sa ieșim din el. Ne atrage cu ceva anume…

    Thumb up 1
    • @Aurel
      Cu greu ar putea concepe cineva ceva mai absurd decât demonstrația ta!
      Dacă te refereai la modul în care religia este instituționalizată aveai șanse să te apropii de realitate cu toate că și în acest caz sunt multe situații în care realitatea te-ar putea contrazice.
      Starea de anxietate este doar o nefericită întâlnire a fiecăruia cu sine însuși.
      Valul de informații devine o problemă doar pentru cei alienați, pentru cei care nu mai știu exact cine sunt, pentru cei care nu se pot regăsi nici măcar în singurătate. Pentru aceștia nu există informație relevantă, aceștia nu se adaptează ci sunt pur și simplu purtați de val, spre deosebire de o altă categorie care putea anticipa venirea unui asemenea val.
      Religia este un fenomen mai complex decât propria definiție, prin urmare acest termen trebuie folosit cu mai multă atenție.
      Legătura dintre religie și credința este un alt exemplu de asociere nefericită de termeni care crează confuzie.
      Simplificând puțin lucrurile putem stabili o relație corectă între acești termeni.
      Dacă putem considera religia o știință a divinației atunci încrederea este latura obiectivă care se bazează pe cunoasterea științifică dovedită experimental, în timp ce credința ar fi latura subiectivă manifestată ca artă a divinației. Din acest motiv credința este susceptibilă de a duce la alienare și chiar decadență, ceea ce biserica în mod științific ar trebui să împiedice. În schimb, pe alocuri, este foarte simplu a demonstra că a reușit tocmai opusul. Aceasta s-a întâmplat în mod evident cu religia creștină care în cea mai mare parte a devenit artă a divinației.
      ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” se referă la o persoană care nu mai este o persoană ci un concept, o matrice.
      Acesta este de fapt toată religia creștină restul sunt unelte (folosite corect, incorect sau cum se nimerește).

      Thumb up 0
    • @Plain Sight: iti dai seama ce mare-i grădina Domnului, daca s-a găsit destul de usor totuși cineva sa conceapă astfel de teorii absurde? Nu mai lua si tu in seama tot felul de nebuni…

      Thumb up 0
    • @Aurel
      Îmi dau seama că în prezent ”spațiul” în ”Grădina Domnului” se restrânge dramatic, iar acei ”nebuni” care ar putea crea mai mult ”spațiu” sunt momentan mult mai rari decât îți poți imagina.
      (…)

      Thumb up 0
    • @Plain Sight:
      Hihihi, uite asa te-ai pus dumneata la mintea unui nebun rătăcit într-un spațiu îngust 🥳
      Imi place blogul lui Vlad deoarece învăț chestii interesante, atat din articolele sale, cat si din interacțiunile cu cititorii.

      Thumb up 0
    • @Aurel
      Suntem în cea mai mare parte un produs al evoluției biologice, dar și un produs al ideilor altora.
      Este destul de evident că nu prea ești conștient de ceea ce ți se întamplă.
      Deoarece te-ai născut într-o lume în care ”nebunul” de care vorbești este un principiu care ”conduce” lumea de aproape 2000 de ani si face parte din viața ta mai mult decât poți pricepe.
      Toate evenimentele importante din viața ta și a mai mult de 1/3 din populația planetei se raportează la acest principiu.
      Poți pretinde că acest lucru nu te reprezintă, dar beneficiezi de sărbătorile legale care reprezintă ceva pentru o parte din semenii tăi pe care oricât te-ai strădui nu îi poți neglija.
      Lăsând la o parte ”marketingul instituționalizat” poți constata cu ușurință că cea mai mare parte civilizației este inflențată de conștiința cea mai relevantă (probabil si cea mai evoluată) a ultimelor două milenii.
      Cei ce nu realizează ce înseamnă acest lucru pot fi considerați cel puțin inconștiențidacă sau chiar ”rătăciți”.

      Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.