Meritocraţie vs. Linguşerism

Pe fluxul foto al Casei Albe de pe Flickr a fost postată pe 2 mai următoarea imagine, făcută de Pete Souza (fotograful oficial al preşedintelui american):

După toate standardele tehnice şi artistice, nu e cine ştie ce fotografie, dar asta nu contează câtuşi de puţin, pentru că ea spune o poveste – şi încă una atât de puternică încât acest cadru a devenit fulgerător faimos în toată lumea.

Povestea este despre cei mai puternici oameni ai planetei urmărind, în direct, în aşa-numita Situation Room, operaţiunea de mierlire a celui mai căutat terorist al planetei, în noaptea de 1 mai.

Privirile eroilor* spun, fiecare, ceva anume. Primul din stânga, lipit de perete, vicepreşedintele Biden urmăreşte aproape incredul ce se petrece pe ecrane. În spatele lui, înghesuit într-un colţ, preşedintele Obama scrutează acţiunea cu o tensiune ce străpunge aerul. În picioare, diferiţi alţi funcţionari adoptă atitudini concentrate, cu note de uluire abia stăpânită, sau cu gura căscată de-a binelea. În partea dreaptă a cadrului, primul este secretarul apărării, Robert Gates, într-un uşor unscharf, aşteptând evaluativ deznodământul. Iar singurul personaj perfect clar din toată mulţimea, Hillary Clinton, secretarul de stat al Statelor Unite, are ochii larg deschişi şi mâna dreaptă peste gură, în postúra clasică a femeii care asistă la o grozăvie.

Din punct de vedere vizual, Hillary e cea mai puternică prezenţă în încăpere, atrage privirile fără greş (e, de altfel, şi singura căreia i se văd mâinile, care sunt aproape întotdeauna elemente de expresie). Te uiţi la ea şi nu te poţi opri să te-ntrebi ce văzuse în momentul acela?

Oare văzuse chiar momentul?

Când a fost întrebată, Hillary Clinton a spus că nu-şi aminteşte, că pur şi simplu nu ştie când a fost făcută fotografia şi că, în consecinţă, nu poate face o legătură între momentul respectiv şi acţiunea pe care o urmărea. Apoi, cu o sinceritate pe care am crede-o cochetărie dacă n-ar veni din partea ei, s-a declarat “uşor jenată” de probabilitatea ca mâna dusă la gură să fi fost doar o încercare de a-şi înăbuşi tusea – toată lumea ştie că primăvara ea se luptă cu alergiile.

Posibil. Plauzibil. Uneori, un gest întâmplător dă un sens aparte unei fotografii. Se-ntâmplă. Povestea tot rămâne.

Dar eu mai văd o poveste în imaginea lui Pete Souza. Mai uitaţi-vă o dată.

Unde stă POTUS? Într-un colţ, aproape căzând de pe scaun. Biden, numărul 2? Blocat la mantinelă. Şeful apărării, Gates? Aproape că n-a mai intrat în cadru. Hillary n-are loc să se mişte nicăieri, o tresărire a oricăruia dintre personajele din jurul ei ar arunca-o din scaun.

De fapt, toată lumea stă ba înghesuită pe-un scaun ce pare-n plus, ba îngrămădită în picioare, înspre uşă (tânăra care-şi iţeşte capul în ultimul plan al imaginii a intrat în istorie fără măcar să fi sperat la aşa ceva).

Un singur personaj nu priveşte spre ecranele de pe perete. Unul singur are spaţiu. Pe unul singur nu-l deranjează nimeni. Este tipul în uniformă albastră.

Poate aţi remarcat că el stă nu doar în capul mesei, ci şi pe cel mai mişto scaun.

Dacă era acolo când au intrat ceilalţi în cameră, a rămas la locul lui. Dacă a intrat odată cu ceilalţi, a primit cel mai bun loc.

De ce?

Pentru că el e tipul care are treabă în încăpere, de-aia. El este comandantul adjunct al Statelor Majore Reunite însărcinate cu operaţiunile speciale.

Imaginea asta ne spune ceva autentic şi incontestabil despre priorităţile, regulile şi ierarhiile celei mai puternice ţări de pe planetă.

Şeful cel mare şi toată gaşca de şefi-adjuncţi au inteligenţa, cultura, educaţia şi prudenţa să-şi ştie locul şi să-şi înţeleagă rosturile. Ei ştiu – aşa au fost crescuţi şi aşa funcţionează societatea lor – că e bine nu doar să pui omul potrivit la locul potrivit, dar şi să-l laşi să-şi facă apoi treaba.

Nu-mi pot opri rânjetul gândindu-mă cam cum au loc vizitele patronilor româneşti prin firmele pe care le deţin. Se-opreşte soarele-n loc că a venit şefu’. Se aşteaptă indicaţii, se sorb priviri, se-ascute-auzul pentru un râgâit ce sună a hm! La Ceauşescu se vopsea iarba-n verde înainte să apară la întreprinderi. Ştiu un loc unde se zugrăvesc culoarele înainte să vină omul – ba chiar, să vezi ce chestie, o dată s-a desfundat şi pisoarul, dacă îl taie nevoia pe şefu’, se poate?

De-o parte, meritocraţia. De cealaltă, linguşerismul. Nici n-are rost să ne-ntrebăm cine-a câştigat meciul ăsta – cu mult timp în urmă.

PS – La Vali găsiţi descrisă, într-un text mai vechi, procedura aplicată a linguşelii. Textul merită recitit. Şi, apropo, sper că nu se-ndoieşte nimeni că linguşerismul e o perversiune cu doi autori – n-am auzit de vreun cur să poată fi lins în timp ce se fereşte.

_____________
* Pentru lista completă a personajelor ce apar în fotografie urmaţi acest link.

24 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ai perfectă dreptate. Bravo, bine punctat,un articol foarte bun.

    Thumb up 1
  2. Eu cre’ ca n-ai vazut si zoom-ul, de asta crezi ca-i vorba de situatia cu Osama. De fapt, uite aici adevarul :P

    PS: Aparuta la scurt timp dupa ce-a publicat WH poza initiala. Deh, fun. In rest, de acord cu tine.

    Thumb up 2
  3. “…preşedintele Obama scrutează acţiunea cu o tensiune ce străpunge aerul.” – Exact. O tensiune extrema care pare sa-si puna amprenta pe intreaga imagine.

    Thumb up 0
  4. o fotografie-document, mai grăitoare decât o mie de cuvinte în ceea ce ce privește mentalitățile și modul de structurare și operare al valorilor într-o societate (cea americană). comandantul adjunct al Statelor Majore Reunite nu s-a ridicat să-i ofere locul președintelui, la fel cum Obama n-a simțit nevoia să ocupe cel mai bun scaun din încăpere…

    Thumb up 0
  5. Eu nu am înțeles de ce a trebuit făcută această poză ? Când s-au luat deciziile începerii războaielor din Irak, Afganistan, etc s-au făcut astfel de poze? De ce nu au livrat serviciul „la cheie” sau „in a box”. Osama e mort, treaba noastră ce și cum.
    Totul a fost transformat într-o epopee pentru poporul american, poate din cauze electorale.

    Plus că poza asta nu e de pe wikileaks, a avut aprobare da? A fost cevea de genul: Obama: „Băi ce față îngrozită am în poza asta… Ok, dă-o publicității.”

    Thumb up 2
  6. Poza de propaganda holywoodiana, apoi mere prezidentul la Ground Zero, apoi decoreaza pe cei implicati… Cum mai puteti crede asa ceva?

    Thumb up 0
  7. @teo viata e complexa si prezinta multe aspecte. daca vrei sa mergi pe minimalism,te retragi la o manastire in varf de munte si nu ai nici un scop ascuns.

    Thumb up 0
  8. Uitai elicopterul doborat, aspectul de veridicitate, sa semene a ‘Farfuria cu orez’.

    “La Ceauşescu se vopsea iarba-n verde înainte să apară la întreprinderi. … De cealaltă, linguşerismul. Nici n-are rost să ne-ntrebăm cine-a câştigat meciul ăsta – cu mult timp în urmă.”

    Dar Nixon si Elisabeta a II-a, de exmplu, nu l-au lingusit putin pe Ceausescu? Ei aveau voie? Sau cum?

    Mama ei de istorie… … …

    Thumb up 0
  9. Aveţi un ochi remarcabil.
    Excepţională analiza, îmbrăcată într-o poveste.
    Şi ce poveste!
    Ca-n şah, cu toate intenţiile mascate dar cu piesele la vedere …

    Thumb up 0
  10. Totodată, Webb este singurul care pare să ”muncească”. Ceilanți ”belesc” ochii.

    Thumb up 0
  11. Well, eu sper ca doamna Clinton si-a pus mana la gura cand a vazut ca baietii de la Navy Seal au omorât un copil si o femeie care aveau singura vina de a fi in aproprierea lui Ben Laden in acel moment.

    In rest, cred ca suntem noi prea usor entuziasmati de povesti americane, pentru ca stim ce avem in curte la noi. Ne legam de o poza care spune cat o mie de cuvinte, dar de cuvintele alambicate si nu foarte clare ale comunicatelor de la Casa Alba nu ne mai legam… Poza e misto, cuvintele sunt de prisos.

    Thumb up 0
  12. Am ocazia si satisfactia de a cunoaste oameni cu adevarat mari, care nu suporta sa fie pupati in fund si care pedepsesc actele de linguserism.
    Majoritatea ii considera ciudati si fraieri. Ei stiu asta, dar nu le pasa. Pentru mine, sunt adevarate modele! (Ma limitez la a-i admira si la a invata de la ei, fara sa-i lingusesc :) )

    Thumb up 0
  13. Daca fotografia ar fi fost facuta pe vremea lui Bush junior, acesta ar fi stat probabil pe genunchii lui Cheney. ;-)

    Thumb up 0
  14. Cand a aparut foografia discutam exact aceasta chestie, cine are treaba acolo si “civilii”. Doamna secretar de stat ne spune si cand e facuta fotografia. Cat despre meritocratie, ai perfecta dreptate. Cand functioneaza, am bafta sa fiu acum intr-un loc in care functioneaza, linguseala este inutila, iar rezultatele nu se lasa asteptate.

    Thumb up 0
  15. Felicitari pentru un articol foarte bun! O privire originala care ne spune ceva, nu mesteca clisee.

    Thumb up 0
  16. Mă aşteptam la ceva mai palpitant decât prosteala cu “fiecare îşi ştie locul”.

    Hillary Clinton ştie ceva ce nu ar trebui spus. În rest, în cadru e multă INTRIGARE şi multă NEPĂSARE.

    Thumb up 0
  17. Poate că Hillary face cum fac și eu când nu prea înțeleg ceva, îmi pipăi barba și mustața sau doar țin mâna la gură. Poate nu se înțelegea mult din imaginile fugite și neclare și se chinuiau să deslușească ceva înainte să zică Chuck Norris cuvântul magic: Geronimo!

    Thumb up 0
  18. Vlad,

    Eu stiu “un loc” unde toti angajatii erau obligati sa vina imbracati la costum atunci cand venea “omul”. Asta pentru ca sefii mai mici au primit mustrari cum ca oamenii de rand arata a saraci! Si cred ca stii s tu locul ALA!

    Thumb up 0
  19. adevarata poza, necenzurata: http://www.meh.ro/wp-content/uploads/2011/05/meh.ro7324.jpg – good shot, sir!

    Thumb up 0
  20. Interesant punctul de vedere.
    O clarificare mica la “tânăra care-şi iţeşte capul în ultimul plan al imaginii a intrat în istorie fără măcar să fi sperat la aşa ceva”.
    Tanara e Audrey Tomason, director national al contraterorismului.

    Thumb up 0
  21. Mie mi s-a parut amuzanta reactia sincera a lui Hillary cand a fost intrebata de mimica ei din poza :).

    Thumb up 0