PSD vrea să ne buzunărească – progresiv și solidar

Să luăm, de pildă, taxa de solidaritate: de ce să înlocuiască cetățeanul, din impozitele sale, ce fură politicianul, tot din impozitele sale?

Inquam Photos / Ilona Andrei

Dl. Marcel Ciolacu îi tot dă din drâmbă cu impozitarea progresivă, cu singurul argument că așa e și pe la alții.

„Din punctul meu de vedere, România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume”, zice șeful PSD, și zău dacă te poți opune acestui argument: păi cum să nu vrem noi, rumînii, colectare bună a taxelor, eficiență a administrației publice, investiții în infrastructură, corectitudine față de cetățean și cinste a funcționarului public, așa, ca în celelalte state dezvoltate din lume?

Dacă stai să-l asculți pe dl. Marcel de la PSD, doar asta ne-a mai rămas „ca să fim la fel”: (și) mai mulți bani dați de cetățean statului român – altfel, una dintre cele mai ineficiente, corupte și idiotizate structuri, și nu doar din Europa.

Doar că nici dl. Marcel, nici ceilalți susținători ai impozitării progresive nu pot explica de ce cred că fiscul nostru, care nu e în stare să adune banii datorați statului nici cu actualul sistem cât de cât simplificat, ar avea capacitatea să urmărească, să calculeze, să impună și să colecteze de la cetățean bani pe mai multe paliere de venit, din care să scadă apoi și diverse deduceri cuvenite pentru cheltuielile făcute de același cetățean, cu acte verificabile (în teorie), în diverse domenii. De altfel, principalul motiv pentru care România a renunțat la foarte stufosul sistem de impozitare progresivă la care vrea să ne întoarcă acum PSD tocmai ăsta era, că statul pur și simplu nu avea capacitatea să-l gestioneze. Or, impotența asta nu s-a vindecat și nici n-avea cum, cu iresponsabilitatea fiscală și financiară a guvernelor României, care dizolvă-n populisme de lumea a treia orice creștere economică se-ntâmplă să prindă țara.

Asta-i, însă, doar tehnicalitatea problemei – și numai una dintre ele.

Principala problemă e dată de legitimitatea propriu-zisă a ideii: ce legitimitate are statul român să ceară progresiv mai mulți bani de la unii dintre cetățeni, în condițiile în care irosește pe pomeni și mită electorală pentru alți cetățeni chiar și ce primește acum? De ce ar vrea cineva, în România, să arunce mai mulți bani din propria-i muncă în gaura fără fund a pensiilor speciale, sporurilor de „lucru cu calculatorul” și de „stres pentru lâncezeala din birou” , salariilor mărite din pix de două ori pe an, a instituțiilor publice de familie, care au de câte două-trei ori mai mulți angajați decât ar fi necesar?

De acord cu impozitarea progresivă „ca la alții” dacă devenim „ca alții” – și nu în toate privințele, dar măcar în câteva mai importante, așa. Aștept, stat român. De 30 de ani aștept, de altfel.

Dar, stați! Mai avem.

Ieri, dl. Marcel de la partid a mai suferit un spasm cerebral, anunțând poporul că nu renunță la ideea „taxei de solidaritate”, care „este pe agenda de discuţii şi vom alege varianta cea mai bună.” Președintele PSD are și modelul pe undeva prin cap: „exact cum este în Germania”, apoi adaugă, deconcertant: „trebuie făcută o raportare între taxe şi venituri, trebuie să compari”. Ăăăă… cum? Mere cu pere, nu?

Taxa germană de solidaritate pe care o tot vântură dl. Marcel, „Solidaritätszuschlag”, a fost impusă în 1991 pentru… finanțarea costurilor reunificării Germaniei, cât și pentru sprijinirea unor țări est-europene, abia scăpate din lagărul comunist.

Ce va finanța taxa de „solidaritate” din România noului USL? Cu cine vor fi obligați să fie „solidari” cetățenii? Cu impostorii politici care căpușează banul public prin toate sinecurile din administrație? Cu infractorii (măcar morali) care-și cumpără doctorate pentru a avansa în carieră, chiar până la vârful statului? Cu risipa banului public?

Trebuie să ai un mare tupeu să le ceri cetățenilor mai mulți bani, „ca în țările dezvoltate”, când îți bați joc de ani de zile chiar și de banii pe care li-i iei deja.

Încă un paradox cu tâlc, venit din partea acestor politicieni care vor impozite mai mari pentru realizări foarte mici: ați observat că guvernul pare încurcat de-a binelea de zecile de miliarde de euro din PNRR, cât și de celelalte zeci de miliarde de euro din fondurile europene alocate României, asta în timp ce partidele de guvernare se îngrămădesc la troaca banilor din PNDL-ul lui Dragnea, rebotezat (săracul, ce vină o fi avut?) „Anghel Saligny”? Știm cu toții care-i diferența: banii europeni sunt greu de furat, cei din PNDL sunt în primul rând de furat.

Așadar, de ce să înlocuiască cetățeanul, din impozitele sale, ce fură politicianul, tot din impozitele sale?

La limită, eu aș fi de acord cu o contribuție suplimentară, dar numai pentru un obiectiv precis, clar definit, de importanță națională, verificabil. Finanțarea construcției Autostrăzii Moldovei, de pildă, sau altceva asemănător. Doar că… și aici am o mefiență dată de experiența proastă cu – ce să vezi – tot PSD, partidul pe care-l reprezintă acum dl. Ciolacu. Mai țineți minte supraacciza la combustibil de prin 2014, pe care șeful PSD de-atunci, Victor Ponta, a justificat-o prin nevoia de finanțare a construcției de autostrăzi? Știm cu toții că a fost, de fapt, o escrocherie de stat îndreptată împotriva românilor – ce oroare, nu? Să știi că guvernul își minte pe față și-și escrochează proprii contribuabili, și să-l vezi că insistă cu aceleași porcării, peste ani?

La final, felicitări călduroase dlui ministru de Finanțe, Adrian Câciu, care a descoperit un perpetuum mobile fiscal: „Abordarea că mediul privat ține în spate trei bugetari și nu știu câți pensionari este total incorectă. 32% din contribuţiile pentru pensii vin de la bugetari”, a spus dânsul.

Păi da:

E același principiu cu cel descoperit la vremea ei de dna Olguța, ministru al Muncii în guvernele Dragnea: „salariile mărite vor fi plătite din contribuțiile pe salariile mărite”.

PS – Ceva educativ de citit: „Majorarea salariilor unor bugetari va genera un cost suplimentar de peste 2 miliarde lei doar pentru jumătatea acestui an. România – al 5-lea an lider în UE după cât duce la angajații statului de la populație și firme. Sursa.

Articol din categoria: ACTUALITATE

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Atat timp cat romanii se pisa pe el de vot, eu zic ca isi permit sa plateasca. Dai un ban, dar te pisi cu bolta!

    43
    4
    • #2 Comentariu nou

      Iar bolta are ca destinatie varful pantofilor, dar nu le pasa, sunt mandrii ca le put pantofii.

      0
      0
  2. #3 Comentariu nou

    Asta cu impozitul progresiv e doar una din perdelele de fum pe care PSD le agita de fiecare data cand vrea sa distraga atentia de la altceva. Urmeaza familia traditionala si mai stiu eu ce.

    In felul asta PSD tine societatea ocupata cu niste teme artificiale, si nu-si mai bate nimeni capul sa vada ce fac in realitate.

    14
    5
    • Si asta e adevarat, dar Nea Marcel insista de o luna cu marota

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Urmeaza alegeri si se pregateste din timp. In plus, e la butoane acum, impreuna cu papagalii de la PNL, si nu poate sa strige ca guvernul nu-si face treaba, ca doar n-o sa-si dea cu tesla in glezne…

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      Pana una alta Partidul a pus taxa de solidaritate cu demnitarii. Este platita de cetatenii ordinari.
      Au fost crescute salariile demnitarilor. La care se adauga sporurile si sinecurile.

      0
      0
  3. #7 Comentariu nou

    Realistic sistemul fiscal romanesc este o mare necunoscuta pentru multi dintre politicieni si mai ales decidenti. Asta se intampla deoarece codul fiscal era facut dupa cum erau nevoile si fiecare dintre actorii politici venea cu o poveste de ce se intampla asta.
    Revenind la problema impozitarii veniturilor trebuie sa intelegem un pic la ce este ea utila. Impozitarea veniturilor facute in Romania in teorie asigura bunastarea statului si mai ales functionarea lui. In tarile alea dezvoltate la care domnu Ciolacu se uita, cam toti actorii sunt interesati ca tara sa mearga catre ceva mai bine si sa se bucure de niste servicii publice de calitate. Mai mult exista incredere intre stat si cetatean si nu esti tratat ca ultimul om cand ai nevoie de stat intr-o problema. La noi lucrurile sunt de departe de a fi asa si statul roman la nivel de autoritate publica trebuie sa treaca printr-o reforma serioasa privind tot ce inseamna serviciu public cu moduri de lucruri si tot tacamu.
    Fix din cauza asta discutia cu impozitarea progresiva si tot ce vine pe langa este un non-sens acum. Adica inteleg ideea de redistribuire si tot ce vine cu acest concept, doar ca in acest moment redistribuirea asigurata de statul roman este perceputa ca o risipa majora de bani publici. Mai mult increderea in tot ce inseamna autoritate de stat roman este la un minim istoric si asta nu se repara prea usor. Si asta este foarte greu de inteles de orice politician care inca nu realizeaza vremurile in care traieste. Insa pentru o falsa discutie ce poate ascunde un tun de proportii tema impozitarii progresive este o chestie extrem de utila.

    15
    1
  4. #8 Comentariu nou

    Vlade, asta se intampla de 30 de ani, despre ce naibii vorbim. In afara de furat si de plans de mila nu se face nimic concret in tara asta. Avem ce meritam. Chiar si noi astia de scriem p-aici ar trebuie sa iesim in strada decat sa ne tocim degetele dar cu cine… Doamne ajuta.

    8
    1
    • #9 Comentariu nou

      ar trebuie sa iesim in strada

      Protestele nu funcționează. Nu a contat in 2012-2013, nu a contat după colectiv, nu a contat în august 2018.

      Lumea a înțeles că există ultima variantă și nimeni nu vrea să-și riște libertatea & cazierul nepătat.
      Altminteri, pun pariu pe viața ta că nu ai vrea să le-o iei pe ale altora.

      Aaaa, și ultima nuanță: datoriile la bănci.
      Cam extrem extraordinar de greu să prinzi curaj pentru proteste ineficiente (darămite varianta ultimatistă) când ți-ai epuizat stocu’ de curaj cu doamnele bănci pe următorii 30 de ani, lunar, pe data scadență. Așa, nici cu jobul nu te mai interesează la mai bine.

      Aia e.

      0
      0
  5. #10 Comentariu nou

    Nea Marcel viseaza sa nu pice sandramaua pana la alegerile din 2024, dar panta e prea mare, ca au sapat la baza.
    Inteleg si ei ca nu mai gasesc niste prosti care sa bage umarul sub ea si incearca sa o mai tana cu baloane … dar la cati grasi are statul nici o sansa.
    Sa vezi distractie in 2023 cand PNL-ul o sa vrea sa se traga de fund inapoi si sa-l lase pe nea Marcel la butoane … cand pe sandrama o sa mai fie niste saci de salarii suplimentare de platit ..
    O sa rad cu gura pana la urechi cand o sa-i aud scuzele „ca nu eu / sa punem un tehnocrat / uite al dracu Putin ce ne-a tras in jos / etc. etc. „

    11
    1
  6. #11 Comentariu nou

    A citit dl Striblea un sondaj: 80%+ din mioritici sunt in favoarea impozitarii progresive. Face palm!

    4
    3
    • #12 Comentariu nou

      In primul si primul rand sondajul ala a fost comandat de un ONG cu viziune de stanga. Faptul ca a iesit 80% este ceva normal. In al doilea rand foarte putini dintre sustinatorii impozitarii progresive au o imagine de ansamblu asupra ceea ce va produce aceasta schimbare de paradigma. Exista un consens din partea multora ca veniturile lor nete nu vor fi afectate si ca intr-un fel ceva se va schimba. In acelasi timp ni se scoate in fata faptul ca impozitam foarte mult munca insa nimeni nu se uita real pe cifre sau pe procente si sa faca o analiza reala si la rece. Pentru ca la ora actuala munca(salariul) este impozitat in Romania dupa cum urmeaza: 10%(impozit pe venit), 10%(CASS-Asigurari Sociale de Sanatate), 25%(Asigurari Sociale, CAS). Impozitul pe venit se duce la statul roman din care ar trebui sa se faca una alta, CASS si CAS sunt in favoarea salariatului ca nu toata lumea vede asta e o alta discutie. Discutia cu tot ce inseamna impozitare progresiva se face fix pe acei 10% care vor creste odata ce veniturile(inca nu stim ce intelegem prin venituri) vor creste si ele. Si aici incepe discutia foarte nasoala pe care nimeni nu o pune pe tapet si anume modul in care calculam toate lucrurile astea si cum vrem sa ne raportam la ele. Mai mult daca vrem sa complicam si mai mult introducem mecanismul deducerilor si putem sa vorbim pana sa se schimba banii si cam toate tarile alea la care se uita PSD au un sistem avansat de deduceri, gen in anumite tari iti scazi de la impozit valoarea ratei de la casa.
      Foarte pe scurt nimeni din oamenii care-si doresc impozitare progresiva nu vin cu un plan clar asupra implementarii ei. Mai mult nu ne este clar cum vrem sa dam directia din zona impozitarii progresive. Pentru ca putem sa incurajam cumva politicile sociale cum era odata in Franta, ori putem lua abordarea anglo-saxona unde incurajam economia si indirect oamenii care preiau initiativa. Ambele abordari, daca ar fi explicate foarte clar oamenilor sunt destul de sigur ca procentul ala de 80% o sa mai scada. Pentru ca in general genul asta de impozitare este complicat si plin de portite ce sunt speculate de aia mai avuti. La toata imaginea asta adauga faptul ca birocratia romaneasca cu tot ce inseamna ea o sa aiba foarte mult de furca cu acest sistem si cand situatia o va cere o sa revenim la vechile metehne popriri, explicatii peste explicatii si tot ce inseamna absurd.
      Cam din aceste cauze orice studiu care-mi arunca cifre de acest gen il iau cu o mica steluta si merg mai departe. La ora actuala nu exista in Romania un partid politic care sa aibe o viziune asupra ce inseamna impozitare progresiva si tot ce inseamna asta.

      0
      0
    • Toată lumea e de acord cu impozitarea progresivă până află că se califică la scăderea salariului.

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      @Vlad
      Prima problema este ca plecam pe faptul ca nu știm ce impozitam. Tu vorbești de salariu alții zic sa adunam veniturile obținute din alte activități. Nimeni nu a venit cu ceva concret aici. Sa nu uitam ca dacă mâine fac un bilet la pariuri și câștig trebuie sa raportez ANAF acel câștig și sa plătesc Impozit.
      A doua problema este ca Impozitarea progresiva nu ajuta dacă nu ai în spate un mecanism serios și viabil de deduceri. Aici este un compromis foarte nașpa deoarece acest mecanism deschide calea optimizarilor fiscale mai speciale. Nu ca nu exista acum, doar ca vorbim de ceva mai complex din care tot bogatul va câștiga. Ma sperie faptul ca nimeni nu are o imagine asupra gradului de conformare fiscală, insa se spera ca oamenii se conforma prin magie.
      A treia problema o reprezinta însăși birocrația românească care nu are capacitatea sa gestioneze un sistem de acest fel. Sa nu uitam ca DSP-urile nu au fost în stare sa gestioneze pandemia, ANAF nu este prea departe de ele.
      Ceea ce s-ar putea face acum este consolidarea veniturilor colectate de statul roman prin eliminarea categoriilor speciale de contribuabili, eliminarea cailor de optimizare fiscală curente(prea multe firme care sunt totuna cu a fi salariat), plafonarea CAS și CASS la 3-4 salarii medi brute, mărirea procentului pentru pensie privata pana la 10%, reforma la nivel de personal a întreg aparatului bugetar. Insa asta este foarte greu de făcut în condițiile actuale.
      Nu am ceva împotriva schimbării paradigmei de impozitare dacă este făcută de cineva inteligent. Insa am o problemă când cineva vine sa-mi vândă aceasta soluție pentru a subventiona șprițul curent fără nici o acoperire. Ori Ciolacu se vede de la o posta ca nu are aceasta agenda.

      0
      0
  7. #16 Comentariu nou

    La limită, eu aș fi de acord cu o contribuție suplimentară, dar numai pentru un obiectiv precis, clar definit, de importanță națională, verificabil.

    Securitatea națională. Gata.
    Alte întrebări?

    8
    0
  8. #17 Comentariu nou

    ,,Vrem o tara ca afară” doar până când suntem loviți in interesele personale.

    5
    7
    • #18 Comentariu nou

      Stii care e partea un pic mai neinteleasa? Avem deja o tara ca afara, in privinta cheltuielilor bugetare.

      Cum? Vi se pare ca exagerez? Pai hai sa facem niste calcule.

      Comunicat oficial al MF din 28 ianuarie 2021: „Bugetul consolidat a încheiat anul 2021 cu un deficit de 6,72% din produsul intern brut. În cursul anului 2021, veniturile bugetare au crescut cu 17,7% până la 379,6 miliarde de lei (aproape 32% din PIB)”

      Pe scurt, de cativa ani, Romania a avut cheltuieli publice care bat spre 40% din PIB. Media UE in 2019 era 40,3% rata de colectare la buget, raportat la PIB.

      Acum priveste bine ce face statul roman cu banii. Vreun program de hrana calda pentru absolut toti copiii din rural si urbanul mic? Investitii in scoli, educatie, reconvesie profesionala in mediile defavorizate? Caravane medicale periodice pentru ca orice om sarac din tara asta sa poate face macar anual un minim control medical?

      Ntzzz. Ii ajutam pe pensionarii speciali, pe bugetarii din administratia publica (unde platim din greu si angajam si mai din greu, ca avem famelie mare) sau clientela politica locala, prin aberatii de genul PNDL 3, unde pompam miliarde de euro in proiecte scapate total de orice control real privind oportunitatea sau structura costurilor.

      Acum vin eu si intreb: credeti ca daca Ciolacu si compania ar avea pe mana nu 40% din PIB, ci 50% din PIB, ar incepe sa ajute cu adevarat saracii din tara asta? Am unele dubii.

      P.S. Ia uite o stire recenta: „Conform unor surse judiciare, Bogdan Licu ar putea avea o pensie de aproape 28.000 de lei pe lună.”, Vorbim de un procuror pensionat la 52 de ani (numit si judecator CCR intre timp), individ care a terminat o facultate absolut mizerabila de drept cu note la limita de trecere si care si-a plagiat si teza de doctorat.

      Eu va trebui sa muncesc pana la 65-67 de ani pentru a sustinea pensia asta speciala, pensie care cam bate la fund orice pensie publica din Germania, de exemplu. Parca spiritul meu de solidaritate cu statul lui Ciolacu incepe sa paleasca

      0
      0
  9. #19 Comentariu nou

    Păi dă bine la votanți lor.Pensionărimea , asistații și eternii casnici și casnice cu genă de Dac care au votat PSD,ul pentru pomeni îl vor vota încă o dată pe ideea ,Uite ăștia lovesc în privații care se îmbogățesc pe spinarea poporului.

    3
    1
  10. #20 Comentariu nou

    Problema este ce se întâmplă cu banii din impozite. Cotă unică oricum nu avem, cota progresivă nu va fi nici ea progresivă. Dar ce este sigur este că administrația crește ca făt frumos, pe când numărul de rezidenți scade continuu.
    Sume uriașe de bani dispar în construcții de proastă calitate și cu termene depășite constant, la fel și bugetul construcției.
    Practic nu avem nici un domeniu în care nu se fură banii statului, deci nici o majorare de taxe sau impozite nu este justificată până statul nu va deveni mai suplu. Amenințarea maximă, dacă nu ne angajăm toți la stat 🙂 și domnul Câciu se va pute mândri că bugetarii contribuie cu 100% la veniturile din impozite pe salarii.

    3
    0
  11. #21 Comentariu nou

    Înțeleg că economia României este în dificultate și statul încearcă tot felul de soluții pentru a aduce bani la buget însă o revenire la impozitarea progresivăcare, care în opinia lor ar putea micșora deficitul bugetar, nu este o soluție, iar majoritatea experților financiari nu sunt de acord cu asta. Nu degeaba au ”înnebunit salcâmii”.

    3
    0
  12. #22 Comentariu nou

    Ce uita nulitatile noastre sa spuna cand afirma ca si alte tari au impozit progresiv ( Germania si Austria de exemplu) e ca au un sistem super bine pus la punct de deduceri cum ar fi bilete de avion, donatii, calculatoare si cam tot ce va trece prin minte. Cand vor fi analfabetii astia in stare sa dezvolte un astfel de sistem? Cand se vor vedea impozitele astea in viata contribuabilor? Cand vom vedea infrastructura, educatia, sanatatea din tarile care au acest sistem???

    5
    0
  13. #23 Comentariu nou

    Nea Marcel sa treaca prin Parlament OUG-ul lui Dragnea care a mutat contributiile de la angajator la angajat. Nu a fost muasai o prostie, dar faptul ca dupa 5 ani nu este validata in Parlament arata lipsa de seriozitate a PSD. Guvernarea asta pe urgente din Romania arata ca e o guvernare pe genunchi … … … hai Nea Marcel, treci totul corect prin Parlament, dupa consultarile recomandate si arata ca esti tip serios … poti?
    Dupa asta poate inveti sa faci lucruri serioase, documentate … stiu e greu sa faci asa ceva cand toata viata ta ai fost o petarda

    4
    0
  14. #24 Comentariu nou

    Referitor la impozitarea progresiva trebuie sa comparam niste chestii si sa stabilim altele. Asa cum bine știm orice roman cu un contract de munca plătește următoarele:
    -10% impozit pe venit;
    -25% pensia;
    -10% asigurare de sănătate;
    Asta înseamnă că la un venit brut de 2100 de euro(vorbesc în euro ca să fie mai ușor de urmărit) în România netul ar fi de 1228.56 euro. Și aici vorbesc de angajatul normal ce nu are statut special.
    Întrucât sunt masochist am decis sa compar suma bruta și pe alte sisteme de impozitare care merg pe schema progresiva. Pe lângă asta nu am mers pe scheme de deduceri la impozit sau alte nebunii pentru ca lucrurile se complică insa se mai pot câștiga bănuți de acolo.
    Și acum sa ne plimbăm:
    1. Olanda, la 2100 de euro brut ar veni 1873 net. Ai acoperit o asigurare de sănătate și pensia(insa mai trebuie sa te ocupi tu cu un cont privat). Se mai pot face discuții pe 30% dacă ești cu master și te relochezi acolo, dar suma bruta e mai mare.
    2. Franța o tara prietena noua cu un socialism la care nea Marcel plânge. La 2100 de euro ar veni un net de 1586 desigur cu totul inclus, dar grija mare cu pensia.
    3. Mergem peste canal la regina aici trebuie făcută conversia pe lire insa la 2100 ar fi vreo 1775 de euro cu asigurare de sănătate(NHS nu e asa de bun precum si-ar dori unii), povestea cu pensia e mai delicată deoarece trebuie sa te ocupi tu și depinde și in funcție de angajator. De asemenea exista niște deduceri pentru asta. Vrei pensie mai mare plătești bad luck.
    4. Ne întoarcem pe continent și mergem în tara de unde romanii își iau mașini SH Germania. Aici povestea e mai complicată deoarece contează pe unde stai fiecare land având o politica fiscala mai diferită. Insa dacă stai în München la 2100 euro brut ar veni net 1498. Bineînțeles pensie și sănătate incluse, cu amendamentul ca la pensie o sa fi nevoit sa faci și un cont privat cu o suma deductibila.
    5. Mergem un pic mai la nord intr-o tara friguroasa Suedia. Povestea este la fel ca în Germania contează unde locuiesti deoarece mai poți avea niște beneficii. La 2100 euro brut primești 1691 de euro cu asigurare de sănătate și o pensie de stat acoperită.
    Și acum sa punem niște concluzii pe tapet. Salariul brut de 2100 de euro în România este o realitate în orașele mari(București, Cluj-Napoca,Iași,Timișoara). Salariul poate sa para wow, dar cu noile realități nu duci o viata de boier cu el(chirie,utilități, altele) din nou vorbesc de suma bruta nu neta. În toate țările despre care am vorbit salariul este de debutant și care are ceva calificări. În România salariul asta necesita niște ani de experienta plus calificări și un pic de șansă. Cam toate statele recomanda o pensie privată și alte nebunii(asigurări de șomaj, înscrieri în sindicat), care costa și care nu. O parte din state îți dau posibilitatea sa iti deduci rata la casa, mai mult orice curs sau recalificare pe ceea ce se cauta în piata muncii este puternic susținut pe toate planurile. Atat sistemul educational, cât și de cel de sănătate nu sunt wow, dar sunt peste ce exista la noi. Infrastructura publica și serviciile sunt peste ce avem noi, asta cu câteva mici excepții în zona de nord a Suediei.
    Nu am luat în calcul alte nebunii de tip casa, masina costul amantei sau alte lucruri. Insa în România munca este impozitata mult prea mult comparativ cu alte țări. Și când spun munca ma refer și pe cei care au salarii brute de 1000 de euro, dar și pe cei care au de 5000 eur. În absolut toate țările oamenii ăștia ar câștiga net mai mult decât câștiga în România acum. Și diferențele sunt mari nu de ordinul a câtorva zeci de euro. Sunt perfect de acord ca poate costul vieții în acele țări este mai mare sau ca ruptura de tara natala e o chestie dificilă, insa realitatea este ca oamenii ăștia ar avea mai mulți bani acolo fata de cât au in acest moment în România.
    Am pus acest comentariu deoarece recent Iancu Guda a descoperit apa calda gen optimizarile din piața muncii(pfa,micro), respectiv FMI a recomandat insa mai pe ocolite varianta impozitării progresive. Când mai spune cineva ceva despre asta sa va aduceți aminte de aceste sume.

    3
    0
  15. Nu știu cât de viabilă este ideea. Vom vedea apoi masiv, salarii minime și restul de bani separat.

    1
    0