? Revoluția mea (VI): 21.12.1989. Disperarea

21 decembrie 1989, în centrul Bucureștiului, după mitingul lui Ceaușescu. Armata și MI desfășoară blindate și trupe înarmate cu muniție de război împotriva bucureștenilor. Foto: autor necunoscut.

Pe 21 decembrie 1989, în București este convocat de partid un mare miting „spontan” de susținere a regimului. Zeci de mii de muncitori au fost aduși în centrul Bucureștiului, conform modelului de organizare exersat la atâtea alte adunări publice de până atunci: întreprinderile aveau prestabilite traseele de deplasare și locurile de manifestare din piață. De asemenea, fiecare organizație avea propriile materiale de propagandă – portete ale cuplului dictatorial, lozinci, afișe, steaguri – depozitate cu grijă, apoi scoase din magazii, distribuite muncitorilor și colectate înapoi cu ocazia fiecărui miting.

Adunarea manifestanților s-a făcut fără incidente, piața din fața Comitetului Central s-a umplut până la refuz, conform planului, apoi Nicolae Ceaușescu și-a început discursul, care era transmis în direct la tv, în uralele aranjate ale demonstranților. Totul părea să decurgă normal. Dar, câteva minute mai târziu, un incident rămas până azi neclar a creat un val de panică în mulțime, iar Ceaușescu s-a oprit, confuz. În transmisiunea televizată s-au putut auzi urlete și țipete și s-au putut vedea, câteva minute la rând, agitația și haosul care s-au înstăpânit printre activiștii de partid din balconul CC.

Mitingul a continuat, oarecum, după ce lumea s-a mai liniștit, iar Ceaușescu a revenit la microfon cu faimoasa tentativă populistă de cumpărare a românilor cu 100 de lei în plus la salariu*. Dar grupuri desprinse din miting au început să demonstreze împotriva regimului, pe străzile adiacente pieței CC, apoi în Piața Universității.

În cursul după-amiezii, Ceaușescu a convocat o teleconferință cu conducerile județene, în care a ordonat „lichidarea imediată a acțiunilor (de protest, n.m.)” și organizarea de „grupe de apărare”.

Imediat după aceea, armata și trupele de interne din centrul Bucureștiului au intervenit în forță împotriva manifestanților, apoi au deschis focul cu muniție de război și au folosit blindate pentru a sparge baricadele.

În noaptea de 21/22 decembrie 1989 și până a doua zi, la fuga cuplului dictatorial cu elicopterul, de pe clădirea CC, armata și trupele MI au ucis 49 de oameni și au rănit alți aproape 600.

În episodul de azi al podcastului meu, Dan „Bucurie”, R. și cu mine ne întâlnim dis de dimineață la Gara de Nord și decidem să plecăm din oraș, intimidați de numărul mare de muncitori cu pancarte pro-ceaușiste care se îndreaptă spre CC pentru mitingul de susținere a lui Ceaușescu. La Sinaia, descoperim că suntem complet rupți de actualitate, pentru că nu putem prinde nicio legătură telefonică, nicăieri, și nu recepționăm nici Europa Liberă. Apoi descoperim că noi încă suntem bine, pentru că alții nu știu chiar nimic-nimic din ce s-a întâmplat în România în ultima săptămână.

Episoadele acestei serii pot fi ascultate și aici, pe Spotify, sau aici, pe Podbean.

______________________

* Formularea lui Nicolae Ceaușescu a fost următoarea: „Am hotărât, în această dimineaţă, ca începând de la 1 ianuarie să majorăm, în cursul anului viitor, retribuţia minimă de la 2.000 de lei la 2.200 de lei. Am hotărât să majorăm pensiile minime de la 800, la 900 de lei. Am hotărât, totodată, ca pensia de urmaş să fie majorată cu 100 de lei. Vom creşte, de asemenea, ajutorul social de la circa 500, la 800 de lei, ceea ce vom asigura în acest fel condiţiuni bune, corespunzătoare, de muncă şi de viaţă pentru toţi cetăţenii patriei noastre.”

Articol din categoria: MEDIA, Podcast

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Nu știu dacă „dă bine” să mă laud cu așa ceva, dar eu … spre deosebire de V.P., m-am bucurat de organizarea mitingului!

    Aveam de câțiva ani teoria cu masa critică necesară – pe care o aminteam acum câteva zile în episodul II, Speranța – și îmi părea că venise momentul cel mai potrivit de a fi verificată. Culmea, nici nu mai trebuia vreunul dintre scenariile pe care mi le imaginam pentru a aduna oamenii (masa critică) căci iată, se ocupa chiar … Ceaușescu.

    Paranteză (-> Fără a-i nega experiența proprie a lui Vlad, eu vedeam cu alți ochi clasa muncitoare, dincolo de aparentele ignoranță, neimplicare sau conformismul vesel(!?) care ar rezulta din povestirea intersectării sale cu viitorii participanți la miting. Spun asta bazându-mă pe experiența acumulată în mai mulți ani în care, prin natura meseriei, am muncit în multe din obiectivele industriale mari ale epocii și implicit am interacționat și am împărtășit multe experiențe cu … clasa muncitoare (de la muncitor până la maistru și inginer). Ca un detaliu, interesant doar pentru coincidență, primul meu loc de muncă (teoretic, 2 ani), a fost chiar în sediul FEA (clădirea destul de cochetă și interesantă pe vremea aceea, despre care legenda spunea că fusese construită de japonezi – cu brâuri de panouri parasolare din sticla albastră la fiecare etaj și un fel de aer condiționat – din ce știu azi, era probabil o pompă de căldură cum sunt cele la modă, promovate de Buhnici la casele inteligente) – ce-i drept, în secțiile muncitorești ale FEA nu am ajuns decât rar și nu am avut treburi care sa depășească câteva minute. <-)

    Am închis paranteza și revin în 21-12-89. Eram în concediu, îl aveam în grijă pe fiu-miu care n-avea încă primul anișor împlinit și am putut vedea, în direct la TV, împlinirea dorinței și previziunii mele.

    Ce s-a întâmplat este, în mare, cunoscut! Cu siguranță, erau alții care știau mai bine decât mine ce uriașă oportunitate va fi deschisă de formarea masei critice și în plus, aveau și mecanismul/ mijlocul/ tehnica de declanșare a … scânteii.

    Realizam că este cea mai importantă zi din istoria ultimei jumătăți de veac a României. Speram să fie punctul de inflexiune al istoriei (și iată, a fost!) dar nu știam că va fi și … cea mai lungă zi. Da, prin dramatismul și încărcătura clipelor și multitudinii de persoane implicate, a curajului ce a sfidat inconștiența al celor situați de „partea bună” care au înfruntat efectiv cu piepturile goale ceea ce era cunoscut ca cel mai tiranic regim din estul Europei, prin toate întâmplările departe de a fi explicabile pot spune ca 21 decembrie 1989 a fost cea mai lungă zi din ultimul secol. Am să mă opresc din povestirea neîncheiată. Pentru cine vrea să-și rememoreze ziua (eventual să vadă imagini inedite – eu, aici le-am văzut prima oară – de la baricadă), recomand un link pe Youtube, care are tot acolo câteva continuări: https://www.youtube.com/watch?time_continue=371&v=uLCU5iYdK5E&feature=emb_logo

    Vlad, doar ca o părere/ sugestie voi menționa că mi s-ar părea mai bine dacă următoarele episoade le-ai adăuga ca update-uri la acest episod, pentru a nu fragmenta/ inhiba comentariile.

    0
    0
    • #2 Comentariu nou

      …nu înțeleg rațiunea de a monopoliza blogul cu experiențele dvs irelevante!
      Excepție faptul că erați ci-stu la datorie!
      Scutiți ne, tovule!!!
      Lăsați pe alții…

      0
      0
    • #3 Comentariu nou

      poate ne explici despre ”facultatile muncitoresti”, ca insider!

      0
      0
  2. #4 Comentariu nou

    … felicitări Vlad pentru împărtășanii!
    Aștept finalul.
    Stau de 2 ore sa te ascult….
    Am crezut că ești în concediu. Și am ratat începutul.
    Revin și io pe comentarii. Că am sesizat” turbulențe”, atât cât am putut sa citesc….
    Noapte buna.

    0
    0