🎧 Revoluția mea (X): 25.12.1989. Omorul

25 decembrie 1989. La Târgoviște este organizat simulacrul de proces în urma căruia sunt executați soții Ceaușescu. “Judecata” a avut loc în unitatea militară în care Nicolae și Elena Ceaușescu erau ținuți prizonieri încă de pe 22 seara. Procesul nu a respectat nicio procedură legală, începând de la înființarea tribunalului, la urmărirea penală, desemnarea apărătorilor, administrarea probelor, până la execuția propriu-zisă, la mai puțin de 10 minute de la pronunțarea sentinței capitale, deși legea interzicea explicit aplicarea unei sentințe capitale mai devreme de 10 zile de la pronunțarea ei.

Totuși, execuția cuplului Ceaușescu a fost primită cu ușurare, ba chiar și cu manifestații spontane de bucurie prin unele locuri.

Organizatorii procesului și ai execuției au insistat mereu, în anii care au urmat, că lichidarea Ceaușeștilor era o necesitate absolută pentru a opri atacurile fidelilor dictatorului împotriva noii puteri. Pe de o parte, este adevărat, după execuția de la Târgoviște, s-a făcut liniște, nu s-a mai tras aproape deloc. Dar, în cei 30 de ani care au trecut de atunci, niciun “terorist” nu a putut fi identificat, urmărit penal, judecat pentru acțiunile sale din timpul Revoluției. În aceste condiții, înclin să cred că un motiv care a cântărit greu în execuția soților Ceaușescu ține de adevărurile neconvenabile pe care le știau cei doi despre cei care preluaseră puterea după 22 decembrie 1989.

🎧 În episodul de azi al podcastului meu: toți revoluționarii care erau în fabrică, pe 25 decembrie, s-au strâns în biroul (deocamdată) abandonat al directorului, pentru a urmări la televizorul color al acestuia înregistrarea procesului; în încăperea respectivă, momentul a fost așteptat cu emoție și nerăbdare, ca un meci cu miză ridicată; finalul, însă, ne-a surprins și ne-a dezorientat.

Seria “Revoluția mea” poate fi ascultată și aici, pe Spotify, sau aici, pe Podbean.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ce imi place de cei care spun ca procesul Ceausestilor nu a fost organizat legal. Dude, si Revolutia era ilegala :))

    Thumb up 1
    • Sunt chestiuni total diferite. O revolutie “organizata” nu e revolutie si, prin definitie, revolutiile sunt anti-sistem si impotriva ordinii legale din momentul respectiv. Un proces in Justitie, cu acuzatori, aparatori si judecatori, in care se da o sentinta, pur si simplu nu poate exista in afara legii.

  2. Mulțumesc pentru efortul lucid de rememorare a trecutului încă proaspăt,pentru mine.

    Thumb up 1
  3. Mulțumesc pentru efortul de a rememora,lucid și cu umor,un trecut esențial,pentru prezent.

    Thumb up 2
  4. După cum spunea și gazda noastră, extrem de sinceră, în ziua a 10-a, era … noapte. Cu înțelegere pentru sensibilitățile explicite ale unora care-și „trag” nume de personaje istorice, voi fi încerca să fiu scurt.

    Am afirmat ieri, că în acele zile, actualul nostru amfitrion mă putea împușca, fiindcă, pe de o parte domnia sa ne-a mărturisit că era și cu nervii încordați la maxim, și cu degetul pe trăgaci, iar pe de altă parte, eu îmi vedeam de propria revoluție la câțiva metri depărtare, peste drum, dintr-o clădire cu fațada de sticlă. Bine că nu a strănutat nimeni sau, doamne ferește(!) să fi slobozit cineva din greșeală singurul cartuș pe care îl aveam în toată clădirea.

    Desigur că a fost doar o găselniță, un „cârlig” (marketing de anii ‘90) – după cum anunțam. Nu știu dacă la Vlad era mai bine: ei erau înconjurați de un gard destul de baban, dar care venea la pachet și cu un spațiu de curte prost luminat și imens (include azi, printre altele Mallul Promenada, Sky Tower și turnul Huawei); noi eram la vedere, la stradă, așa că ne făceau „o plăcere” aparte zvonurile despre apropierea dinspre nordul Capitalei a diferitelor trupe neclar identificate și despre iminentele incursiuni ale teroriștilor prin canalele din zonă care ar fi corespondat cu „bârlogurile” lor din apropiere.

    Cum să împarți privirile celor puțini care eram pentru acoperirea (fără a ne expune la rândul nostru) spațiului de jur împrejur? Și mai ales, cum să împarți singurul pușcoci ZB (de prin anii 1930!), pe care îl aveam ca armă și singurul cartuș?

    Ce mai, uram fiecare adiere de vânt care mișca vreun ziar mototolit sau carton de pe stradă și șobolanii care făceau zgomot în curtea din spate, la gunoiul neridicat de zile întregi.

    Cam așa am „prins” și noi comunicatul din poveste, la un TV alb-negru, adus nu-știu-de-unde undeva în zona intrării salariaților de rând.

    Și-am încălecat pe-o șa și-am pornit spre … viitor (altă rimă, n-am … căutat).

    Thumb up 2