Cel mai tare selfie evăr:

Mă rog, tehnic nu e chiar un selfie, dar orișicât, se scuză.
În imaginea de mai sus sunt pseudo-teroristului de ieri, Seif Eldin Mohamed Mustafa, care a deturnat un avion EgyptAir ca să-i atragă atenția fostei neveste, și un pasager, britanicul Ben Innes (teroristul e tipul din stânga, da?). Ben a trimis poza prietenilor cât încă era în cabină, ostatic. De altfel, el a fost și ultimul care a părăsit avionul, care aterizase de urgență în Larnaca, Cipru.
Ben lucrează în domeniul „siguranței și sănătății”. Asta explică unele lucruri – în toate sensurile. Pe Twitter, cineva i-a transmis că poza este un selfie… funerar foarte reușit.
Totuși, „teroristul” avea huse de telefon și niște sârme în centură, nu exploziv. Ministrul egiptean de Interne l-a făcut „idiot” iar președintele cipriot l-a luat la mișto: „întotdeauna e vorba de o femeie”.
Adevărul că așa sindrom Stockholm inversat n-am văzut vreodată. Pentru că era nostalgic după prizonieratul la fosta nevastă, domnul Mustafa etc. a luat prizonieri niște străini. Mă rog, poate că în următorii ani își va găsi o nouă dragoste în pușcăriile egiptene. Tot așa, pe invers.
