În parcare la Hornbach este o vipie năucitoare şi spaţiu cât pe-un astrodrom. Lumea-n concediu, piaţa imobiliară fărâme, zi de lucru, orişicât. Înghesuiala din parcări e mai încolo, spre centru, şi mai pe seară, când zăpuşeala măcar se-ntunecă, nu mai e orbitoare ca acum, la amiază.
Nu-s parcangii aici, şi nici maşini pentru ei nu prea se găsesc – proprietarii de merţane, chiuşapteuri sau hamăre nu înţeleg conceptul de DIY şi nici nu deosebesc foraibărul de ţuşpingher.
Dar sunt şi excepţii, pentru că la Hornbach găseşti şi flori, şi unelte chic pentru grădinărit. Oamenii cu bani îşi cumpără vile, iar unii dintre ei omit, din neatenţie, să betoneze tot terenul, ceea ce-i împinge să angajeze grădinari, uvrieri care să mai tundă iarba, să mai copilească trandafirii. Uneori, oamenii cu bani fac excursii la Hornbach, ca să cumpere ei înşişi câte un ghiveci cu ceva roşu sau galben înflorit – pentru că, nu-i aşa? nimic nu iese cum trebuie până nu-l faci cu mâna ta.
În parcare e spaţiu cât pe-un astrodrom şi un şlep negru cu roţi cromate peste un loc de handicapat. E un Mercedes de două tone juma’, oprit câş pe locul cel mai apropiat de intrare. Roata din stânga faţă, rămasă cabrată, mai muşcă din spaţiul alăturat cât să-l facă şi pe acesta inutilizabil.
În jur, locuri de parcare libere, câte vrei – lumea-n concediu.
Trec uşor pe lângă maşinoi, minunându-mă de nivelurile de ostentaţie la care a ajuns mitocănia. Încer să-mi imaginez maneuvrierul libărcii negre – trebuie să fie o chestie crăcănată, cu o burtă tip damigeană contrabalansată de o ceafă gen parizer. Şi chiar când personajul începe să se contureze, în imaginaţie, minune! el chiar se materializează la ieşirea din magazin, împingând un cărucior-platformă pe care se află un mic ghiveci cu ceva roşu, înflorit.
Ba e chiar mai bine decât mi-am imaginat: de-a stânga lui, o coţofană cu ochelari de soare cât castronul de supă, coafată toată, împachetată într-o salopetă ciclamen.
El, cu o cămaşă înflorată, scoasă afară din bermude. Burta, tip damigeană. Ceafa, model parizer. Pe faţă, ochelari „police”, polarizaţi. O bască albă pe bilă.
În picioare, şlapi, fireşte, dar de crăcănat, nu e crăcănat. Imaginaţia exagerase.
Mă urmăresc cum trec încet pe lângă ei, fixându-i, precum o turelă de tanc cu patru ochi ţinta-piept aflată în deplasare transversală. Îşi răsucesc sincron capetele, o mişcare lentă, lungă, continuă. El, gură-cască. Din gura ei se distinge identificarea: „ăsta nu-i ăla de la televizor?” Soarta mea – mă ştiu aurolacii şi interlopii, fără greş.
Parchez departe de ei, cu speranţa că-s în vânt; nu cred că se ia, dar nu ştii niciodată.
Mă gândesc că, dacă au vrut locul handicapatului, poate vor şi handicapul acestuia. Vorbesc despre un handicap fizic, că la cap nu mai au ce păţi mai rău.
Mă mai gândesc şi că, uneori, realitatea din ţara asta e tocmai ca într-o caricatură.
11 comentarii Adaugă comentariu
Strasnic combati, monşer!
Ca sa fii tu fericita, matusica 🙂
daca nu le-ai facut poza tot degeaba. ca de intrat ei pe globul tau, slabe sanse 🙂
le ziceai si tu ceva de genu : domnu bulibasa sunteti idolu meu in viata, nu vreti sa facem o poza impreuna cu masina si cu dansa, ca sa ma dau si eu mare cu pretenii mei pe twibook ?
Dezgustatori indivizii astia.
A propos de luat handicapu’ de la cap, ma enerveaza asa tare caracterele astea, incat imi trec numai lucruri urate prin cap atunci cand ma intersectez cu ei. Imi vine sa le fac ceva rau, sa le zic niste lucruri, sa le dau o mama de bataie. Dar nu e bine, nu?
Reactia in oglinda e ca si cum te-ai cobori la nivelul lor, ca si cum au inceput sa te contamineze.
Dar asa mi-ar placea sa li se intoarca mitocania!
Totuși, de ce ai crede că au greșit locul de parcare? 🙂 Nu știu dacă poate cineva să contrazică afirmația că respectivii chiar au ceva dizabilități.
Tare logica: parchez cu 10 metri mai aproape de intrarea în magazin că oricum urmează sa fac câţiva kilometrii împingând la cărucior printre rafturi.
Aceeasi problema este si in parcarile Mall-urilor. Cand i-am intrebat pe indivizii care se ocupa de parcare de ce nu iau masuri, dadeau din umeri ca idiotii. Nu m-a mirat raspunsul, avand in vedere ca IQ-ul lor este asemanator sau poate un pic mai mare decat al celor care care parcheaza pe locurile pentru handicapati. Ar trebui sa le explice cineva ca e vorba de locuri de parcare pentru cei cu handicap fizic, nu psihic…..
Fizic, psihic, chiar crezi ca ei cunosc diferentele dintre aceste notiuni ?
„Burta, tip damigeană” – am căzut pe jos de râs 😀
Problema s-ar rezolva usor daca acei pierzatori de vreme (paznici platiti tot de cei care isi fac pe acolo cumparaturile) ar chema de fiecare data militia sa le blocheze rotile. Ar putea chiar sa fie permanent un militian pe acolo, la cat de multi nesimtiti sunt. Singura problema este ca fac toti parte din aceeasi categorie de resturi umane: militieni, melteni, resturi.
Si daca vreti sa vedeti nesimtirea emblematica, mergeti si urmariti comportamentul meltenilor in parcarea de la Otopeni (sosire, sa zicem): parcare pe locuri rezervate pentru handicapati, mersul cu masina pe unde au chef, chiar daca sunt nishte sageti desenate, venitul cu masina la ghiseu si blocat drumul ca sa isi plateasca boul parcarea (desi striga difuzoarele alea si scrie peste tot sa platesti inainte de a merge la masina) sau – asta e chiar haioasa uneori – venitul pana in ghiseul de plata, pentru a plati direct din masina taxa, ca asa a vazut cretinul in alte tari. O ora in acea parcare este chiar esentza!
Nu ma mai enervez de cand am vazut ca, in parcarea din fata Baneasa Shopping Mall (home of the pitzis and of the popped up collar-1 kg hair gel-ochelari tip ochii lu Jeff Goldblum in „Musca” boys) „propietarii” de tot-terenuri si SUV-uri parcheaza ca avionu`, adica iau ca mediana dunga aia alba care desparte 2 locuri de parcare adiacente si nu in scopul (tendentios intuit) de a le ocupa, ca muschii lor vrea si poate, ci ca „da sus nu sa vede, ba saracie”.
Reagatean mitic si invidios, raportez ca unul dintre aia de mai sus avea numar de SB, era cu nevasta si copilu`, si toti ma priveau nonsalant ca vreau sa parchez.. undeva… oriunde.