Timpul nostru pierdut

În timp ce lumea-ntreagă se răstoarnă și se răsucește, sub șocul retragerii Statelor Unite din democrație și al împrietenirii cu Rusia agresoare, România pierde vremea, prinsă într-un proces electoral prelungit peste orice măsură.

Practic de la începutul verii trecute, de la alegerile europarlamentare și locale, establishmentul o ține tot într-o campanie electorală lipsită de idei, ferindu-se de orice decizie necesară, dar neplăcută pentru alegători.

Astfel, cele 5 runde de alegeri din 2024 nu doar că au amânat orice reformă serioasă a organizării statului, Justiției, Educației, sistemului medical șamd, dar au determinat și exacerbarea comportamentului electoralist al guvernării, care a aruncat cu miliarde în populație, sperând într-un vot recunoscător ca răspuns. Vot care n-a venit, ba dimpotrivă, pentru că este pentru prima dată din 1990 încoace când așa-numitele partide-sistem nu reușesc să adune, singure, 50% din Parlament.

Efectele mitei din bani publici pentru alegători a avut efecte dramatice asupra situației financiare a României. Sub presiunea atâtor cheltuieli, deficitul a urcat la un îngrozitor 8,65%, adică aproximativ 30 de miliarde de euro.Mai rău, creșterea deficitului nu doar că nu s-a oprit, ci chiar accelerează. În ianuarie, deficitul s-a cifrat la 11 miliarde de lei, iar în februarie a urcat la 19 miliarde – astfel, după primele 2 luni ale anului, România are deja un deficit de 30 de miliarde de lei, adică 6 miliarde de euro.

În plus, datoria publică a crescut amețitor, depășind, recent, 54% din PIB fără ca asta să mai alerteze, aparent, pe cineva. De altfel, anul trecut țara noastră s-a împrumutat cu aproape 1 miliard de euro săptămânal pentru a funcționa după cum a dorit cabinetul Ciolacu.
Inflația se menține la cote ridicate – în medie, puțin peste 5% în ultimele 15 luni, practic dublu față de media Uniunii Europene – însă cifra aceasta se simte înșelător de mică, mai ales comparată cu experiența personală a fiecăruia dintre noi când plătim facturi din ce în ce mai scumpe, de la o lună la alta, și ne vedem nevoiți să cheltuim din ce în ce mai mult pentru a cumpăra, de fapt, din ce în ce mai puțin, fie că e vorba de alimente, bunuri de folosință îndelungată sau servicii de toate felurile.

Pe acest fond, agențiile de rating au retrogradat România și numai un pas ne mai desparte de nivelul “junk”, care sună mai frumos în engleză decât în română, unde s-ar numi, simplu, gunoi. Singurul politician căruia pare că nu-i e frică să admită public realitatea este Ilie Bolojan, care a declarat că Economia României a intrat în stagnare și are nevoie de măsuri urgente de corecție. „Fără restructurări serioase, vom ajunge inevitabil la taxe mai mari” a avertizat președintele interimar.

La toate acestea, desigur, s-au adăugat două crize istorice, în adevăratul sens al expresiei, crize cum rar întâlnești: prima provoacă neliniște, și nu doar în România, din cauza transformării subite a Statelor Unite din garantul securității europenilor, ceea ce erau de aproape 80 de ani, într-un negustor năuc care pare gata să schimbe vechile prietenii și vechile alianțe pe mai nimic, într-o târguială hăbăucă cu golanul continentului.

Iar a doua, care are la origine operațiuni subversive anti-naționale, cu efecte amplificate însă de mediocritatea serviciilor secrete autohtone, determină revoltă din cauza acestei premiere nemaintâlnite în România, o țară care a avut, totuși, dificultățile ei în utilizarea democrației: este vorba, evident, despre anularea nu prea bine explicată a primului tur al prezidențialelor, ceea ce determină mulți români să creadă, în continuare, că le-a fost furat votul.

Și toate aceste uriașe crize simultane ar trebui gestionate, controlate și depășite de un președinte interimar cu puteri și influență limitate, împreună cu un prim-ministru mediocru, secondat, în domeniile de forță, de miniștri cu anvergură limitată, și cu sprijinul unui parlament fracturat între o coaliție fragilă, care doar trage de timp, și o opoziție gălăgioasă și cam atât.

De altfel, poate ați remarcat cât de puține legi semnificative au fost dezbătute și votate în Parlament în ultimul timp. De când a început noua sesiune, la 3 februarie, parlamentarii au reușit să voteze de fapt doar o singură inițiativă importantă, cea care permite în sfârșit armatei să doboare aparatele de zbor care intră fără autorizare în spațiul aerian național. Nu-i vorbă că așa-zisele partide suveraniste, AUR, POT și SOS, s-au opus cu îndârjire acestei legislații prin care România ar urma să-și exercite, totuși, suveranitatea națională în propriul spațiu aerian, după care au și contestat legile la CCR, întârziind și mai mult intrarea lor în vigoare și, desigur, aplicarea lor pentru protejarea cetățenilor din județele ce se învecinează cu Ucraina invadată de trupele rusești.

La Palatul Victoria, dl. Ciolacu a lăsat-o mai moale cu Tik-Tokul, în sfârșit, deși mai are, din când în când, răbufniri populiste, ca zilele trecute, de exemplu, când a cerut simpatizanților să înjure și ei criticii guvernării, pentru ca – și citez – “să vedem care sunt mai mulți, boții lor sau noi! De ce stăm în defensivă?” Iar când nu se războiește cu boții, dl. Ciolacu se laudă că reduce anvelopa salarială – citez, “cu o groază, 5%” – asta deși datele oficiale ale Ministerului de Finanțe arată că, față de ianuarie 2024, în ianuarie 2025 așa numitele „cheltuieli de personal” – salariile bugetarilor – au crescut cu 18,6%, iar asta a dus totalul cheltuielilor de personal în buget la aproape 25%, în creștere cu 3 puncte procentuale an pe an.

În acest timp, de la Cotroceni, președintele interimar face gesturi firești, lăudabile, dar inevitabil numai de imagine, cum ar fi deschiderea palatului pentru public, refuzul unei reședințe oficiale sau folosirea curselor comerciale, la economy, pentru deplasările externe. Lipsesc însă – și nici nu se putea altfel, având în vedere interimatul – marile inițiative, deschiderea unor dosare strategice, lansarea dezbaterilor naționale, căutarea unui nou proiect de țară care să unească o națiune derutată și învrăjbită. Din nou, temporizare.

Una peste alta, România a pierdut deja mai bine de un an cu bâjbâieli electorale și electoraliste, și asta într-o perioadă în care era nevoie mai mult ca oricând de luciditate, viziune și o direcție clară de angajare a politicii naționale.

Tare mi-e teamă că istoria se va răzbuna cumplit pentru acest timp pierdut când nu era de pierdut niciun minut.