Vodafone

Ultimul discurs al ultimului rege

Așadar, ne despărțim de regele Mihai – din nou, de data aceasta pentru totdeauna.

Cumva, toată viața regelui Mihai este o istorie a dorului și despărțirilor – a devenit rege când nu putea domni, la moartea bunicului său, Ferdinand I, pentru că tatăl său abandonase datoria și coroana, apoi a fost despărțit de coroană de propriul tată, când acesta a revenit în țară. A redevenit rege prin abdicarea tatălui său și a fost forțat el însuși să se despartă de România, prin abdicare, după ce țara a fost ocupată de ruși. A stat departe de România mai bine de 40 de ani și a fost respins cu brutalitate când a încercat să se întoarcă, în 1990, de Crăciun. S-a regăsit cu românii doi ani mai târziu, de Paște, când ei l-au ovaționat cu sutele de mii pe străzile Bucureștiului. Apoi iar a fost respins și obligat să se-ntoarcă în exil, în 1994, iar PDSR, partidul dlui Iliescu, l-a umilit suplimentar în 1995, când a pus în discuție posibilitatea declarării lui ca persona non grata.

Acest joc crud s-a încheiat abia când politicienii de pe Dâmbovița au ajuns la concluzia că regele îmbătrânise suficient ca să nu mai reprezinte o amenințare pentru ei.

În 2011, la 22 de ani de la căderea lui Nicolae Ceaușescu, politicienii noștri l-au invitat, în sfârșit, pe regele Mihai în Parlament, pentru un discurs în fața camerelor reunite.

Regele împlinea în ziua aceea 90 de ani.

În sală erau mulți dintre cei care-l împiedicaseră în felurite moduri să revină în țară, pregătiți acum să-l aplaude. Fragil, regele a fost ajutat să urce la tribună, apoi a cuvântat timp de un sfert de oră. Discursul acesta nu prea e difuzat de televiziuni, și nici de radiouri, la drept vorbind, pentru că regele Mihai a avut mereu o dicție bolovănoasă, îngreunată suplimentar de vârsta înaintată, la momentul respectiv. Dar textul poate fi ușor găsit pe internet și vă recomand să vă rezervați câteva minute, azi, ca să-l citiți, sau să-l recitiți.

Eu vreau să subliniez câteva pasaje semnificative din acest discurs, ultimul discurs al ultimului rege al României.

“…politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.”

Cine, în politica noastră de azi, mai vorbește de etică?

Apoi: “Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.”

Unde sunt azi acești mari oameni ai istoriei noastre, care ar trebui să ducă România înainte?

În fine: “Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice.”

Unde sunt azi competența, împletită cu iubirea de țară, drept criterii de selecție în viața publică?

Vă rog să vă amintiți de aceste principii de funcționare a unei națiuni, enunțate de rege, în următoarele zile, când vom vedea destui politicieni corupți, penali, imorali, plângând cu lacrimi de crocodil la catafalcul ultimului rege.

Regele Mihai a fost, până la urmă, ocazia ratată a României de a reveni la normalitate.

Tot ce sper este că, pentru români, nu va fi ultima ocazie de acest gen. Depinde de noi să nu le ratăm pe următoarele, când vor apărea.

Iată și transcrierea ultimului discurs al regelui:

25.10.2011, la Parlament

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Națională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii.

A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.
Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite.

După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. Mesajul ar fi fost la fel de actual ca in 2011, daca tinea azi discursul in Parlament… Sintem 6 ani mai tarziu si nimic nu s-a schimbat. Sau cel putin nu in bine…

    Thumb up 0
  2. DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA PE MAJESTATEA SA!
    Cu Majestatea Sa Mihai I de Romania, a disparut ultima picatura curata de sange nobil din tara noastra.
    Majestate, vorbeste cu El! Dumnezeule, salveaza Romania!

    Thumb up 0
    • Cu respectul cuvenit unor decedati…. a mai vorbi de “sange nobil”, “unsul lui Dumnezeu” in secolul XXI este ,in cel mai bun caz, anacronic. Si fara a pune in discutie existenta sau nonexistenta unei Divinitati, simplul gand ca o fiinta neinsemnata a unei specii inteligente( dar, putin probabil unica in Univers) ar fi in stare sa influenteze, cumva, postmortem actiunile unei asemenea entitati omnisciente intra in domeniul fantasmagoric. Caz in care as zice ca universul lui Tolkien e mai bine realizat.
      Daca vrem salvarea Romaniei, va trebui sa actionam noi, de preferinta cat suntem in viata.

      Thumb up 0
  3. A murit Regele!

    A murit Regele! Cu aceste cuvinte se incheie practic un capitol zbuciumat al istoriei moderne a Romaniei.

    Privesc dezgustat cum fariseii care pana mai ieri il ponegreau pe Majestatea Sa, acum fac coada in lungul sir al celor ce vor sa ne impartaseasca momentele in care L-au cunoscut sau au stat in preajma Sa.

    Din pacate se finalizeaza nu doar un capitol al tarii noastre, dar se inchide definitv si orice speranta ca monarhia va mai putea reveni pe aceste plaiuri.

    Regele Mihai a avut o viata lunga, foarte lunga si din nefericire plina de foarte multe incercari: parasit de tatal sau cand era doar un copil, nevoit sa devina Rege pentru prima oara la 6 ani, dat jos de pe tron ulterior la reintoarcerea lui Carol al II lea, fortat sa traiasca departe de mama sa Elena, alungata de catre Carol, apoi la 19 ani redevenit Rege dar in regimul autoritar al lui Antonescu, ce il considera si trata ca pe un copil. Dupa 23 August 1944, desi plin de vointa si speranta, tradat rand pe rand de asa zisii Aliati, intimidat de catre rusi si marionetele acestora, comunistii salbatici de la Bucuresti.

    In 30 Decembrie 1947 fortat sub amenintarea armei sa semneze abdicarea si alungat rusinos din tara cu trenul, intr-un lung exil din care se va intoarce defintiv doar dupa mai bine de 50 ani.

    Precum o osanda, desi binecuvantat cu 5 copii, toate fete, niciun urmas direct pe linie barbateasca, ca si cum Divinitatea ii spunea hotarat: NU!

    Umilit si alungat din tara de doua ori, in decembrie 1990 si in Octombrie 1994, din nou de catre comunistii murdari si stridenti de la Bucuresti, ca un blestem care se repeta la nesfarsit fara a da semne ca se va termina vreodata.

    Obligat sa accepte, desi evident cu inima stransa, casatoria fiicei sale Principesa Margareta, cu actorul de mucava Radu Duda -unii spun ca ar fi mana Securitatii vechi sau noi ce mai conteaza- care imediat a inceput sa exercite presiuni meschine in cercul restrans al Regelui, capatand o influenta nefasta asupra Principesei Margareta.

    Abjectiile indurate de la un betiv ordinar, fost marinar/securist si ajuns, cum oare?! Presedinte al Romaniei, care l-a numit pe Majestatea Sa, tradator si vandut rusilor.

    Cata rusine si umilinte sa poti indura intr-o viata de om? Cata putere si vointa sa ai sa nu cedezi? Cat simt al onoarei si al datoriei fata de un popor care s-a dovedit de atat de multe ori a fi las, mic si meschin, iar Tu Majestate sa continui sa il iubesti asa cum iti iubesti copilul rau si obraznic pe care stii ca trebuie sa il aduci pe calea cea dreapta.

    Iarta-ne Majestate! Iarta-ne asa cum doar un tata poate sa isi ierte copii neascultatori si lipsiti de intelepciune.

    Cred ca Majestatea Sa, a platit cu siguranta pentru toate pacatele familiei sale, desi sigur nu merita asta.

    Intr-un mod bizar, ma gandesc ca ar trebui sa fiu bucuros acum, desi tristetea este cea care ma incearca. Majestatea Sa si-a incheiat in cele din urma misiunea pe acest pamant, iar acum vindecat si eliberat de toate datoriile se poate intoarce linistit in Cer pentru o binemeritata odihna si fericire.

    O meriti din plin Majestate!

    Thumb up 0
    • Frumos spus. Pacat de caracterul lui nobil, poate prea nobil care a crezut in bunatatea omului si a pus mai presus binele unei natii decat binele personal. Politicienii actuali ar fi tinut cu dintii de coroana in locul lui sau de frica exilui. Pacat ca a fost tradat de catre comunistii din trecut si de catre cei actualli. Pacat de caracterul sau nobil si de caracterul ingrat al celor care l-au tradat de frica a ceea ce reprezenta el, adica sansa romaniei la normalitate. Alta ne-ar fi fost soarta cu el in frunte.

      Thumb up 0
  4. D-zeu sa-l odihneasca in pace!

    Thumb up 0
  5. Dumnezeu sa-l odihneasca. A fost si un adevarat prieten al poporului evreu si al Israelului. Sincere condoleante familiei si tuturor celor care l-au cunoscut, l-au iubit si l-au apreciat ca rege, ca intelectual si ca OM.

    Thumb up 0