Mai mult de jumătate dintre români au obligații financiare (credite, împrumuturi) în gospodăriile lor. E vorba, în general, de credite de consum sau împrumuturi ipotecare, dar, din ce în ce mai des, și de credite de refinanțare. În septembrie anul trecut, populația avea credite de peste 116 miliarde de lei (23 de miliarde de euro). Doar în primele luni ale anului trecut, românii au luat împrumuturi noi de aproape 30 de miliarde de lei (aprox. 6 miliarde de euro).
Creditul este un instrument, și el este foarte bun pentru a-ți crește nivelul de trai dacă înțelegi corect cum trebuie să-l folosești și cum să-ți adaptezi nevoile de finanțare la propriile posibilități. Oricum, dacă n-o faci tu, în cele din urmă o va face banca în locul tău, dar cu costuri mult mai mari și cu experiențe neplăcute pentru ambele părți.
Trebuie să știi cum stai înainte de a cere un credit bancar și e musai să-nțelegi că banca este obligată, în interesul propriei supraviețuiri, să se asigure că-și va recupera de la tine banii pe care ți-i împrumută, cu tot cu dobânda respectivă.
Primul pas în această relație îl faci tu, când soliciți un credit, dar prima revizuire a bunelor tale intenții aparține băncii, care-ți verifică așa-numitul scor de credit.
Scorul de credit este o evaluare generală a bonității clientului, care este făcută printr-un algoritm complex care ia în calcul mai multe criterii. În funcție de valoarea acestui scor, banca își face imediat o imagine despre responsabilitatea (sau gradul de risc) al potențialului client și poate adopta o anumită atitudine față de solicitant. Astfel, pe baza scorului de credit, poți primi o valoare mai mare pentru împrumutul respectiv, oferte mai avantajoase, credite ipotecare cu mai multă ușurință șamd sau, dimpotrivă, ți se pot impune garanții mai mari, dobânzi mai mari sau poți fi chiar refuzat.
Ca atare, a-ți cunoaște scorul de la Biroul de Credit și a înțelege ce factori influențează formarea lui reprezintă o chestiune de educație financiară elementară și obligatorie, având în vedere cât de mulți dintre noi avem împrumuturi bancare.În România, băncile și Biroul de Credit folosesc algoritmul FICO pentru estimarea bonității clienților. Nu e o invenție românească – este același algoritm folosit pe larg în lume și, în special, în SUA. Acest mecanism măsoară și ponderează, în principal, 5 categorii de factori pentru a stabili gradul de risc al solicitantului.
Credite în derulare – adică dacă ai credite acum, de ce tip, în ce valoare, cât mai ai de rambursat, dacă ai refinanțări șamd.
Durata istoricului de credite – băncile vor să știe cât timp a trecut de când ai conturi bancare și de când nu mai ai activitate în ele.
Creditele noi – câte împrumuturi ai luat în ultimul timp, de ce tip, cât timp a trecut de la ultimul împrumut etc.
Tipurile de credite accesate – banca verifică în ce categorii de credit se încadrează împrumuturile tale (adică dacă ai credite ipotecare, credite de consum, de nevoi personale, linii de credit, dacă ai overdraft șamd) și, desigur, cât de disciplinat ai fost în relația cu creditorul.
Toate aceste date sunt procesate imediat pe baza algoritmului FICO, iar banca obține un scor de credit care se situează între două valori: 300 este minimum, 850 este maximum. De aici înainte, e ușor de înțeles: cu cât scorul de credit e mai mic, adică mai aproape de 300, condițiile de acordare a împrumutului sunt mai dificile. Dimpotrivă, dacă scorul de credit e mai bun, adică mai apropiat de 850, ofertele ce pot fi obținute sunt mai avantajoase.
Iar dacă nu înțelegi de ce banca ezită să te împrumute, trebuie să te uiți mai întâi de orice spre scorul tău de credit. Eu îți voi spune cum îl poți afla imediat, online, gratuit și, foarte important, fără să-ți micșorezi cumva valoarea lui prin simpla interogare – pentru că, ce să vezi, există această particularitate foarte importantă a sistemului: interogarea scorului de către bănci la Biroul de Credit influențează scoringul, deoarece se consideră că s-a aplicat pentru un împrumut iar clientul nu a îndeplinit condițiile necesare pentru a-l primi. Da, știu, e nedrept, dar băncile sunt creaturi sperioase, care stau cu ochii-n patru și urechile ciulite permanent ca să prindă mirosul riscului de neplată din partea vreunui client.
Există, însă, un instrument online pus la punct de un start-up românesc, Ocean Credit, care permite oricui nu doar să-și afle imediat scorul de credit, ci și să și-l verifice periodic, fără ca asta să influențeze în vreun fel scoringul de la Biroul de Credit.
Acest instrument poate fi accesat aici, iar el funcționează ca o aplicație obișnuită. De la înregistrare până la transmiterea scorului FICO nu durează mai mult de 2 minute. În ecranul final primești și explicații suplimentare despre fiecare categorie luată în calcul la stabilirea scorului FICO, astfel încât să înțelegi chiar mai bine ce influențează ce anume în evaluarea ta finală.
Scorul meu de credit este 789:
Aș fi curios să știu dacă obțineți valori mai mici sau mai mari decât mine, și, neapărat, ce credeți că a avut influență în stabilirea scorului final. Pentru asta, verificați și detaliile scorului, ca aici:
Am testat aplicația Ocean Credit de calcul al scorului FICO iar opinia mea este că-i un instrument prețios (și foarte ușor de folosit) de educație financiară, care ne ajută să înțelegem mai bine cât de importante sunt disciplina și responsabilitatea în relația cu o bancă.
19 comentarii Adaugă comentariu
Nu stiu de ce ai vrea sa dai datele personale unei IFN, daca nu intentionezi sa iei credit de la ei. De ce nu poti sa obtii scorul DIRECT de la biroul de credit? Sau e publicitate nemarcata?
E clar ca n-ai citit articolul.
De acord cu prima fraza a lui Sebi.
Am citit cap-coada articolul si apoi cap-coada conditiile de confidentialitate si de colectare a datelor. Am zis “pas”, tocmai in ideea in care nu sunt momentan interesat de un credit. Si daca as fi, as incepe in primul rand sa folosesc simulatorul online de calcul a ratelor. Abia apoi va fi urmatorul pas de a-mi calcula scorul.
Dar bine de citit si retinut.
Mersi, Vlad!
Toate cele bune!
Am obținut 768 puncte. Am mai puține probabil din cauza vârstei (eu am 5 tu ai 13). Nu pot pune captură de ecran.
Mersi pentru pont.
Eu nu inteleg de ce n-am obtinut punctajul maxim, totusi 🙂
@Vlad Petreanu
Poate din cauza ca faci cam putine credite, fata de posibilitati… 🙂🙂🙂
Bine, nu stiu daca in Romania doar atâția factori sunt luați in considerare (poate sistemul este inca infantil), Insa in UK/US sistemul este extrem de bitchy.
Am pățit-o in UK si am dat cu capul, pentru ca am accesat un credit cu o dobânda pe principiul “la omul sarac, nici boii nu trag”.
Spre exemplu, in primii doi ani de viața in UK n-am avut card de credit. Puneam banii la șoseta.
Se pare ca acest obicei este “bad for business” si nimeni nu procedează asa intr-o tara bazată pe consum si pe creștere anuala. Totul e pe credit! Așadar bancile te pedepsesc preventiv.
M-am dus să-mi iau masina in credit, si mi-au oferit credit cu o dobânda mult mai mare decât in anunț. De ce? Pai credit score-ul meu era similar cu al unui puști de 19 ani din UK, care de abia intra in viața ca angajat la McDonalds.
Era fair? Nu! Dar cui sa-i pese. Sistemul estima riscul meu: mare!
Pt ca nu știa nimic despre mine. Nu-l interesa ca eu lucram deja de doi ani la o multinaționala, pe perioada nederminată, cu salariu super ok (peste media naționala la acea vreme), samd.
De atunci am învățat lecția si m-am “occidentalizat”. Am facut card de credit, cu debit direct pe el. Am cumpărat absolut tot lunar doar pe card de credit. Ușurel, credit score-ul s-a îmbunătățit.
In principiu, am observat urmatoarele:
– cardul de credit trebuie sa fie “pâinea zilnică”, folosit pentru orice fel de plăti, achitat pana la final de luna, INSA lăsată “o gaura” mică pe el, sa pape banca putina dobânda. Banca va observa aici ca esti bun de plata si plătești civilizat totul la timp;
– sa nu cheltui absolut tot lunar de pe contul curent (i.e. De salariu); adică, daca ai venitul 2k net, lunar sa arați ca “salvezi” macar 200-250EUR;
– sa fugi de Overdraft ca dracul de tămâie; never ever sa nu folosești Overdraft. E cel mai usor mod să-ti scufunzi credit score-ul;
– sa ai proprietăți (e.g. ai spatele asigurat). Banca te iubește daca ai deja o proprietare fără ipoteca. Iti da doar lapte si miere ca au ce lua de la tine daca e vrei problema;
– sa nu verifici credit score prea des (cel putin in sistemul UK/US, e un semn rău acest obicei), pt ca se sperie si fuge in jos;
– sa nu aplici in mai putin de 6 luni pentru un credit daca tocmai ti-a fost refuzat unul (e.g. Vrei o ipoteca, te resping pe diverse motive, stai chill 6-7 luni si încerci iar).
Overall, sistemul nu-i rău, Insa celor aflați la început de drum le face viața mai grea, deși poate ei sunt oameni muncitori si onesti.
Eu am obținut 806, am fost “penalizat” la numărul de conturi (3 in loc de 7+).
Nu știu la ce mi-ar trebui așa de multe conturi … 😂
Ai dreptate, ar trebui să mai închid din ele :)))
Dar unde ai introdus tu informația asta că mie nu mi-a cerut-o?
Altfel, 761. Not bad
Conturile cred ca sunt doar cele active la banci diferite, desi in descriere scrie altceva. Mie imi apar 2, dar la cele 2 banci unde am conturi, la fiecare am cont separat de economii, plus 2 conturi in valuta si conturi inchise iarasi am avut cel putin 2 in ultimii ani (la alte banci decat cele de mai sus). 706 scorul
Interesant raportul. Merita facut. L-am facut de curiozitate, nu mai lucrez in tara de 3 ani dar mi-a placut ca mi-a dat situatia exacta a creditelor din RO. Foarte util.
As spune ca:
1. *aceeasi* informatie o poti primi de la Biroul de Credit, gratuit, prin email, cu detalii complete privind creditele pe care le ai/le-ai avut, raportarile bancilor si detalii privind interogarile facute la BC pentru CNP-ul tau.
2. nu primesti NIMIC in plus de la banca pe baza scorului, altfel decat urari de iubire eterna. *Unica* varianta sa primesti *ceva* din partea unei banci este prin negociere directa, situatie in care ajuta un istoric pozitiv cu banca cu care vrei sa negociezi. Altfel spus, daca vrei un credit cu o dobanda mai mica decat cea standard, sau o suma mai mare – ai sanse sa obtii conditii mai bune daca ai un istoric cu banca cu care negociezi, nu cu bancile „in general”.
Pe de alta parte, la cat de neprofesioniste sunt bancile in ziua de azi, si la ce goana este sa plaseze banii undeva, as spune ca sunt foarte putine bancile care fac mofturi atunci cand vine cineva sa le ceara bani cu imprumut…
Dar sigur, oricine e liber sa-si dea datele personale oricui… Incercati sa le transmiteti si un numar de card si un PIN valabil, o sa obtineti *cu siguranta* cel mai bun scor FICO si cele mai bune conditii de creditare…
‘smee again…
Follow-up la mesajul de mai sus – Ocean Credit e o alta firma de camatari, precum Provident si altii ca ei. Mie mi-ar fi rusine sa fac reclama la o astfel de firma.
Dobanzile percepute de Ocean Credit:
– 11.94% pentru un credit Pinguin pe 3 luni (maxim 4500 lei imprumutati), DAE 99.92% pe an!!! Probabil la dobanda de 11.94% se adauga si comisioane la greu.
– dobanda nespecificata, dar se plateste un „comision de 7.5 lei pe zi, dar nu mai putin de 60 lei” pentru zilele in care utilizezi banii, respectiv DAE 30.42% conform calculelor lor pentru creditul Delfin, maxim 9000 lei imprumutati
– DAE 199.9%!!!!!!! pentru un credit Crab (sau 4.61% pentru 15 zile), maxim 1500 lei suma imprumutata
RUSINEEEEEEEEEE!!!!!
Pentru cei care nu pricep si nu se pricep deloc la finante:
– oferta Ocean Credit e hotie curata, e mai ieftin sa iei bani de la camatari, Mecanismul de calcul e facut complicat in mod INTENTIONAT, ca sa nu intelegeti cat va costa sa imprumutati bani de la ei.
– oameni buni, mai bine luati un card de credit cu plata in rate de la *orice* banca. Aproape orice plata (in functie de banca) o puteti esalona in 3-6-12 rate *FARA DOBANDA*. Daca platiti ratele la timp la sumele cheltuite de pe card NU PLATITI DOBANDA. Daca intarziati la plata ratelor, sau vreti sa platiti mai putin intr-o luna aveti o dobanda de aproximativ 25-35% pe an, aplicata la sold.
Pe romaneste, pentru cei care au lipsit la matematica, pentru 1000 lei cheltuiti de pe card de credit (luat de la banca) sau imprumutati de la Ocean Credit:
– cu card de credit, esalonare in 3-6-12 rate, aveti de rambursat ACEEASI suma, daca nu intarziati la plata ratelor (1000 lei imprumutati -> 1000 lei returnati)
– cu card de credit si rate intarziate, aveti de rambursat MAXIM 1250-1350 lei in 12 luni, in functie de banca (1000 lei luati, 1250-1350 lei returnati)
– cu credit Pinguin de la Ocean Credit aveti de rambursat echivalentul sumei de 1999.20 lei la o perioada de rambursare de un an de zile
– cu credit Delfin aveti de rambursat *teoretic* 1304.20 lei, dar se adauga 7.5 lei/zi de utilizare. Calculele mele ar spune ca 1000 lei imprumutati, returnati dupa un an de zile, rezulta intr-un total de 3041.70 lei!!!!!! de returnat (30.42% dobanda + 7.5 lei x 365 zile), respectiv de mai mult de 3 ori suma pe care ati imprumutat-o!!!
– cu credit Crab aveti de rambursat 2999 lei, echivalent pentru un an de zile!!!!!!
SIgur, Ocean Credit o sa va spuna ca nu e chiar asa, ca sumele sunt mici si se imprumuta pe perioade scurte, ca se fac calculele altfel daca e luna plina sau e eclipsa, ca platiti mai putin decat la banca atunci cand nu ploua, etc.
Ascultati la mine, e TEAPA!!! Arde-l pe fraier!!! Oferta lor se adreseaza celor mai prosti dintre prosti, celor care n-au fost la orele de matematica, celor care oricum sunt inglodati in datorii si nu sunt in stare sa obtina 1000 lei *overdraft* (NU credit) de la o banca si celor care se duc la vecini sa imprumute o cana de ulei si 2 oua „pana la salariu”. E mai ieftin sa iei bani de la camatari, macar sunt vecini cu tine…
RUSINE, zic… Mie mi-ar fi rusine sa fac reclama la asa ceva, oricati bani mi s-ar oferi…
@alupigus: chill, nu îți mai exersa abilitățile de aritmetică. IFN ul nu e concurență pt bănci, e concurență pt celelalte IFN uri. Ai descoperit America, ce să zic… ținta acestui business sunt cei care nu sunt dezirabili la bănci și totuși au nevoie de împrumuturi
PUNCTAJ DE 729. CREDIT IPOTECAR DE 50.000 E DE 10 ANI. FARA INTARZIERI, FARA ALTE CREDITE, 44 DE ANI
Si aplicatia lor, VOLT e super faina.
Singura problema este ca interogarea celor de la Ocean Credit apare in interogarile următoare de la Biroul de Credit. Eu am cerut si scorul FICO.
Politica GDPR a companiei nici măcar nu respectă toate condițiile legale privind conditiile de protecție a datelor. Prin urmare, nu vad de ce as avea incredere in aceasta aplicatie.