The Great Romanian Fappening în administraţia publică

Un fost ministru al IMM-urilor a stârnit ilaritate la un forum de business când a povestit reacţia colegului său de la Economie la ideea unui incubator de afaceri: „…mi-a spus că trebuie luat un aviz de la Ministerul Agriculturii şi eu am întrebat: De ce?! ‘Pentru că e cu incubatoare’. Şi le-am spus păi nu e cu ouă, e de business”.

Întâmplarea descrie foarte bine precaritatea administraţiei publice româneşti. Nu toţi funcţionarii sunt varză, desigur – serios, sunt o mulţime de oameni bine pregătiţi – doar că mai mereu, prin punctele cheie, ajung tot soiul de neica nimeni care nu înţeleg pe ce lume sunt şi strică tot ce se străduiesc să construiască cei care ştiu cum trebuie făcut.

Cu ceva timp în urmă, am cunoscut un puşti care tocmai demisionase din Ministerul Comunicaţiilor. Lucrase acolo vreo 3 ani. Se dusese cu mari speranţe, plin de energie, cu o grămadă de idei. I-au dat voie, cam de gura lui, că-i bătea mereu la cap, să facă un proiect de comunicaţii, în care şi-a pus toate ideile şi o parte din sănătate. Apoi s-a schimbat ministrul (şi toţi şefuţii puşi de el) şi au trecut vreo 6 luni înainte să-i poată explica celui nou despre ce e vorba cu proiectul lui. Ăsta era cam plictisit, i-a făcut nişte observaţii, a mai tăiat unele, a adăugat altele şi l-a trimis înapoi în birou, cu sarcina să refacă proiectul. Când a fost gata, s-a schimbat din nou ministrul (şi toţi şefuţii lui). Amicul şi-a băgat picioarele şi a plecat din minister. Acum are un start-up cu alţi prieteni şi face treabă nu doar în România, ci şi prin SUA şi Brazilia.

Funcţionarul român are o soartă ingrată. Dacă e bun, e bun cel mai adesea degeaba şi în ciuda şefilor, care sunt numiţi politic, fără argument profesional şi doar pentru slugărnicie de partid. Confruntat permanent cu superiori cu totul… inferiori, funcţionarul ori pleacă de exasperare, ori devine un colaboraţionist şi pune botul la şpagă, ori se-nţepeneşte-n indiferenţă la locul de muncă din minister şi vegetează pe post până-n pensie.

Statul român face o treabă foarte proastă când vine vorba să administreze şi să cheltuiască anual zeci de miliarde de euro: fie risipeşte banii, fie se lasă furat şi nu e deloc preocupat de calitatea execrabilă a majorităţii serviciilor sale – şi a unei bune părţi a propriilor angajaţi. Dacă ar fi o firmă privată, statul n-ar avea nici o şansă de supravieţuire – cine naiba ar alege de bunăvoie să-i dea vreun ban în schimbul mizeriilor pe care le oferă?

Franţa – al cărei sistem organizatoric România îl copiază într-o anume măsură – are École Nationale d’Administration, o instituţie fundamentală pentru ceea se numeşte „la méritocratie républicaine”. Aceasta este cea mai prestigioasă şi elitistă şcoală superioară franceză, la care concurenţa pentru admitere este, de obicei, de peste 15 candidaţi pe loc, la care se intră după un set de examene teribil de dificile şi care oferă statului şi poporului francez, anual, până-ntr-o sută de absolvenţi destinaţi posturilor superioare din administraţia publică. În 2012, de pildă, 4 dintre candidaţii la preşedinţia Franţei erau absolvenţi de ENA; unul dintre ei locuieşte acum la Palace Élysée. Din 1945 încoace, de când a fost înfiinţată la iniţiativa preşedintelui Charles de Gaulle, ENA manufacturează an de an clasa conducătoare a Franţei.

Care ar fi echivalentul românesc al acestei prestigioase instituţii? SNSPA, s-ar zice. Google îţi oferă chiar şi câteva nume de alumni faimoşi când cauţi „SNSPA”. Printre aceştia, Elena Băsescu, Codrin Ştefănescu şi, ce să vezi, Eduard Hellvig. QED.

SNSPA are inclusiv o Facultate de Administraţie Publică. Internauţilor, abrevierea FAP le sună destul de amuzant, presupun, dar foarte nimerit când vezi cum arată birocraţia de stat: The Great Romanian Fappening.

(Ilustraţie – Shutterstock)