Luni pe la amiază am acceptat evidența: cândva în weekend, într-un moment pe care nu reușeam cu nici un chip să-l identific, portofelul meu plecase spre alte buzunare, cu tot cu buletinul meu, cu permisul auto, cu toate cardurile bancare și cu cel de sănătate, cu cel de acces la bazin și cu cel de reduceri la benzinărie, cu un abonament RATB, cu carnetul de donator de sânge, cu un adaptor de card video și cu o bancnotă de 10 lei, adică ultimii bani lichizi pe care-i mai aveam înainte de o escală prea mult amânată la bancomat.
Iată-mă, deci, fără identitate, fără bani, dar cu mult conținut de difuzat pe blog și la radio în următoarea perioadă. Ehei, câte povești frumoase pot fi culese la cozile care marchează granița dintre contribuabil și stat, această țară a nimănui delimitată de ghișee, în care se-ngemănează, paradoxal, disperarea și indiferența!
Am început prin a-mi anula cardurile bancare. Am avut o lungă conversație cu un tânăr foarte amabil, care însă mânca vocalele din cuvinte. Jumătate din ce spunea îi ceream să repete, că nu înțelegeam. După vreo 15 minute, mi-a cerut permisiunea să mă pună pe hold, „să nu închideți, vă rog”, și a dispărut preț de-o țigară, cred, ca să prindă puteri pentru ultima parte a discuției.
L-am presat cu termenul de reînnoire a cardurilor. M-a asigurat că le pot obține pe cele noi „n cel mlt 5 zle lcrtoare ncepnd de az”, că mai repede nu se poate, dar să stau liniștit, „lni le avț”.
După ce am închis, satisfăcut de victorie, mi-a picat fisa: cum să-mi dea cardurile noi dacă nu mă pot legitima în nici un fel, că nu mai am buletin?
Marți dimineață m-am dus la radio mai degrabă resemnat, concentrat pe partea plină a paharului: măcar urma să am o poză nouă pe carnet (dacă sunteți cuminți, nenea Petreanu o să v-arate o dată poza asta, ca să râdeți o săptămână neîntrerupt).
La poartă, paznicul mi-a dat un bilețel: „sunați la numărul ăsta, e un domn care zice că v-a găsit portofelul”.
Am urcat în lift cu sentimente amestecate: regăseam actele, pierdeam poveștile. Of… Nu poți să le ai pe toate-n viață.
După emisie, am sunat, am fost redirecționat, am primit alt număr, a răspuns în sfârșit cineva:
– Domnu’ Petreanu? Am portofelul dv.
– Extraordinar! Putem să ne vedem undeva, azi?
– Sigur, să ziceți unde.
Am stabilit o benzinărie din nord, după care, mort de curiozitate, l-am întrebat unde mi-a găsit portofelul.
– Nu eu, amicul meu l-a găsit.
– Da, ok, dar unde?
– În mașina neveste-sii, a răspuns domnul.
Mi-am îndepărtat telefonul de la ureche și m-am mai uitat o dată la număr, cu acel gest reflex prin care parcă-ncerci să verifici realitatea când simți că halucinezi.
– Așa, am făcut eu, după o anume tăcere.
– Sau a fiică-sii, că mai schimbă mașinile.
Complet confuz, nu-mi dau seama dacă asta agravează sau ușurează situația.
– Știți, nu prea înțeleg…
– Sâmbătă, ați ajutat niște doamne la mall, aveau mașina blocată, zice interlocutorul, și mie-mi pică fisa, încrețindu-mi la loc creierul aplatizat de nedumerire.
Sâmbătă, la mall, vreo oră întreagă se dăduseră anunțuri fără întrerupere pentru „posesorul autoturismului cu numărul de înmatriculare B-82-UCF”, care era chemat „de urgență la mașină”. Când am plecat eu, încă se mai transmitea apelul, iar în parcare, cu niște fețe lungi, 3 doamne stăteau lângă mașina lor, blocate de cel (cea?) căutat și negăsit.
Cumva, m-am simțit dator să-ncerc eu să le scot mașina – pentru că, după cum știm, în timp ce femeile cred că nu le intră mașina nicăieri, bărbații sunt convinși că le-ncape oriunde. N-am reușit, mai lipsea o palmă, cealaltă era și-n viteză, și cu frâna de mână trasă (să n-o ia la vale-n parcarea mall-ului, ce să mai vorbim), și am abandonat, în cele din urmă, scuzându-mă pentru eșec. Dar, în timpul frăsuielilor și manevrelor, se vede treaba că mi-a căzut portofelul între scaune, unde fusese găsit, ulterior, de soț (sau de tată, depinde ce preferați).
Ceea ce mi-a dat o nouă temă de reflecție: ce să înțeleg din toată întâmplarea, că bine faci, bine găsești, sau că facerea de bine e… pierdere de acte?
30 comentarii Adaugă comentariu
Foarte frumos sfarsitul.
Bine ca ai scapat de reinoirea actelor. Un adevarat calvar.
Card de sanatate, card de identitate, carnet de sofer pentru fiecare pierzi o zi.
Daca statul roman era ingrijorat pentru cetatenii lui platitori de taxe si nu ducea grija infractorilor
Acum probabil aveam si noi un singur act care sa le inglobeze pe toate. Ca doar suntem in 2017.
Ai avut noroc ca nu era vreun nebun gelos :)).
Haios!
Concluzia cu facerea de bine … e eronata. Sunt convins ca nu ai mai simtit demult o bucurie atat de mare ca si cea cand ai aflat ca de fapt TOATE acele acte nu sunt pierdute…
bucuria a venit dupa disperare, sa nu uitam. parca m -as lipsi de bucurii din astea.
Bine faci, bine găseşti! Numai că mai trebuie să aştepţi după carduri! Şi mi se pare că trebuie să plăteşti! Ar mai fi şi varianta să anunţi banca că ai găsit cardul/cardurile şi să ţi le deblocheze! Succes!
Chiar daca ai gasit cardurile bancare, in momentul in care au incaput pe mana altei persoane ele trebuie declarate pierdute. Fara nici un proces de intentie asupra persoanei care cu buna creditna iti inapoiaza cardul
luni îmi duc jumătatea mai bună la aeroport. la întoarcere, opresc la metro (ca să-mi cumpăr bere). ajung apoi direct acasă și ies prin grădină, ca să închei ziua într-un mod mai gospodăresc. marți dimineață realizez că portmoneul meu, cu de toate în el, inclusiv cardurile soției plus niște bani – mulți – care nu erau ai mei, e de negăsit. după ce întorc toată casa, curtea și mașina pe dos mă prăbușesc disperat de perspectiva de a înlocui tot. îmi vine ideea să sun la metro, poate, poate… acolo dau peste niște oameni minunați care s-au chinuit ceva ca să caute prin înregistrări și să-mi spună, cu părere de rău, că se vede clar cum îmi bag portmoneul în buzunar și nu îmi cade prin parcare. încălzit de răspuns, reiau căutarea și, după altă oră de căutări, îl găsesc în spatele unei cutii de depozitare din dressing (nu-mi explic nici acum cum a ajuns acolo). sincer, dacă nu aș fi fost convins că e în casă, grație celor de la supraveghere metro iași – cărora le mulțumesc – acum peste portmoneul meu s-ar așterne praful și uitarea, în timp ce eu aș umbla disperat să-mi recuperez identitatea
Mama, ce tare povestea cu review pe imagini!
Eu am inlocuit un pasaport, o data, si o carte de identitate anmasinii, alta data, degeaba. Am gasit originalele, evident, la putin timp dupa ce obtinusem unele noi…
E neplacut sa-ti pierzi actele, am patit-o si eu si gestul pe care l-ai facut e de apreciat. Mi se pare fascinant insa cum clasicul romanesc iese la iveala din nou si vinovat pentru neatentia ta e cel/cea care a parcat dupa parerea ta neregulamentar. Asa suntem noi romanii perfecti, restul sunt de vina. Ok, inteleg ca intalnirea cu 3 doamne in parcare sa te fi emotionat, dar totusi…
N-am nicio treaba cu posesorul/posesoarea masinii din poza si nu vreau sa-l apar, dar motivul pt care este scos tap ispasitor nu ii este imputabil.
aha, deci matale erai cu fordu’ :))
As vrea eu, dar nu-mi permit masina aia 😉
ce dragut !!!!!!!!!!!!!
No’ sa nu zici ca nu lucreaza si Universul 🙂
Felicitari !!!
Cu tanarul de la banca ( sau altul, identic) am acut si eu placerea sa conversez la telefon, cred ca ii angajeaza dupa aceste criterii logopedice
the mall job/Blue Monday/Family affairs/no mall mr. nice guy
misto parte cu ” barbatilor li se pare ca le incape oriunde”
din motive evidente evit sa iau toate cardurile cu mine, buletinul da, cardul de donat sange e in birou.
Am pierdut o singura data actele (mi-a fost furata poseta de la munca i ziua de salariu deci pierdut e mult) si m-a costat si drumul in provincie si zilele libere.
bun, evit sa il tin plin si pt ca sunt o dama adevarata si am multe altele de purtat mai importante 😉
Ooo femeie!
Las o informatie aici.
Fordul este din flota Unicredit.
Am auzit povestea dimineata la radio ,m_am amuzat ! Totusi ,ai plecat si ai lasat doamnele sa se descurce singure in parcare ? Oare posesorul masinii si_a cerut scuze ,sau a plecat cu scartiit de roti ? De ce te_ai emotionat cind ai auzit ca ai pierdut telefonul in masina unor doamne ? Prea multe intrebari , sa ai parte numai de bucurii !
Salut,
Am fost si eu acolo, fix cand au venit doamnele.
Parcasem motocicleta in dreptul parcarii rezervate pentru clientii unei marci auto premium doar ca pe partea cu stalpisorii.
paznicul a venit sa imi atraga atentia ca o sa deranjez accesul vip….
in fine, am mutat mobra si i-am atras atentia ca forduletul a fost parcat la 1 m fata de perete si blocheaza masinuta alba.
Omu ma certa ca am parcat eu aiurea….
au venit doamnele
omu tot la mine…..
Nene Vlad, masina iesea cu conditia sa fi avut alt unghi ca tu aveai loc dar nu puteai sa misti masina in pozitia favorabila iesirii.
PS: fix in locul de unde m-a pus sa mut motocicleta a venit un alt paznic cu un atv .( atv-ul este mai ingust ca mobra si nu incurca accesut in parcarea lu’Tenismenu)
Bloca unghiul aia parcata in dreapta, chiar daca aiaera parcata ok.
Pe1mai 2015 plecam la bulgari si inainte de a lua bacul am vrut sa mai cumpar ceva de la Kaufland Calarasi.N am mai luat geanta,doar portofelul .Dupa ce am cumparat ce mi trebuia imi zic c ar trebui sa merg si la toaleta.Ajungem la Chiciu,stam o ora pin’ ne vine rindul si ne pregatim sa intram pe bac.Incep sa caut in geanta portofelul ca sa platesc taxa.In timp ce scotoceam in geanta prietena mea imi intinde banii potriviti (de plateam cu banii ei ma trezeam la vama caine surd la vinatoare) .Eu refuz si continui sa caut portofelul.M apuca groaza cind imi dau seama ca l am pierdut .Bani,si nu putini,buletin,permis,talon,carduri bancare toate ntrun loc si pierdute toate.Adio vacanta ,bani pe rezervare …..Si atunci suna telefonul.Eram sunata de la Kaufland pt,. ca cineva imi gasise portofelul si l predase la biroul de informatii.Asta da noroc!Pe linga cele nsirate mai sus avusesem in portofel si o carte de vizita.Asta si faptul ca o femeie de caracter il gasise,m a salvat de la atitea neplaceri.Mi am recuperat portofelul ,ne am continuat drumul si ne am bucurat de vacanta cu si mai mare bucurie.La intoarcere m am intilnit cu binefacatoarea la o cafea si i am multumit(mai mult simbolic dar,nici nu cred c ar fi acceptatt altceva).Si acum portofelul are cam aceasi continut ,doar suma de bani variaza……
Gata, tocmai am îndesat și o carte de vizită în portofel. Isteață!
Sa fie oare o masina UniCredit? UniCredit Consumer Financing (UCFin) ? 🙂 Noooo….
dar…..Ce te-a făcut omule sa faci poze la mașinile blocate!?…..ȘTIAI CA VEI PIERDE ACTELE!?
O posibilitate….Poate doamna pusese gind rău la „plastice”!
Dom Petreanu am prea multa stima sa mă gindesc și la altele! :))))…Scuze și zi buna!
mai aveam cateva cadre pe film, am zis sa nu le irosesc
in lipsa proprietarului Fordului, se putea chema cel din stanga Mercedesului, si se debloca.
și filmul…..l-ați …..developat ….dupa!…))))) zi buns
Vara trecută, pe barajul Paltinu, soțul meu și prietenii cu care eram în excursie au găsit o borsetă ‘cu de toate’, recuperată cu multă emoție la retur în București. Aseară, la Yakașa, aceiași au returnat mobilul unui tînăr care țopăise prea tare pe muzicile lui Bregovici. Azi am pățit-o eu: mi-am pierdut telefonul pe lîngă fostul magazin Ferrari, și riscam să-mi piară cheful de sărbătorit ziua fiului meu dacă nu mi-ar fi fost returnat rapid de doi băieți tineri și frumoși, cărora abia am apucat să le mulțumesc că au și plecat pe bicicletele lor. Le mulțumesc acum încă o dată, chiar dacă nu le știu numele! Așadar eu aș zice că… bine faci, bine găsești! Ceea ce vă doresc și vouă.
23 Decembrie 2009, tineri si fara bani..ne mutam pe jos de la Plaza la gorjului – am incercat si cu taxi si nu ne lua nimeni. Asa ca mutam cutii pe un scaun de birou, prin zapada, vai de noi. La un popas de oboseala simt cum calc pe ceva (si nu era moale) – un telefon. Dau s-l deblochez sa sun la un nr din agenda..cand suna „Mama”. Raspund si aud o voce tremuranda care nu mai dadea de copil de cateva ore. Ii explic ca am gasit noi telefonul in zapada si unde suntem. Ne spune ca e la coltul blocului ei, coboara femeia transpirata si plansa, ii dam telefonul…suna din agenda un prieten – copilul era la un joc de carti la un vecin. La cateva zile dupa atsa…in cantina la R3 la o chifteluta, observam ca cei de la masa vecina au plecat si au uitat portofelul pe masa. Il luam, ne utiam de acte..adresa de provincie, evident. Ne gandim ca poate totusi sta in regie si putem gasi la ce camin…gaim prin admin de la al nostru si ne ducem la usa omului care nici nu realizase ca nu mai avea portofel.