Dobitoci pe autostradă

Autostrada Soarelui, duminică seară: 3 accidente pe sensul spre București într-un interval de două ore, între 18.30-20.30, unul la km 49, altul la km 71, ultimul la km 130; cel puțin unul dintre ele a fost urât, erau mașini de pompieri și descarcerare la fața locului. Le-am văzut pe toate 3 de pe sensul celălalt, mașini boțite, oameni răvășiți, coloane lungi de câte 3-4 kilometri. Pe stație, șoferii prinși în ambuteiaje își căinau soarta, “o oră stăm aici…”

Cine provoacă aceste accidente? “Jmekerii” care “îi dau blană” și bagă flashuri de la un kilometru depărtare, “dă-teee, să moară mă-ta, că vin lansat, am mașinăă, țăranee”, cretinii care croșetează-n trafic la 180 kmh, dobitocii care stau în curul celui din față de parcă s-ar suspenda legile fizicii doar pentru că au scăpat ei de la zoo pe șosea.

Nu știu cum s-o spun altfel – ăștia sunt niște imbecili care pur și simplu nu au minima capacitate intelectuală să priceapă acest lucru simplu: când te urci la volan, pilotezi o armă letală.

Partea cu adevărat tragică este că acești nenorociți nu se omoară doar pe ei când provoacă un accident pe autostradă, că atunci poate că ar trebui să-i încurajăm (uneori, selecția naturală merită să fie ajutată).

Cred că trebuie schimbată legea în așa fel încât școala auto să includă cursuri de conducere defensivă. Măcar atât. Apoi, camere auto la bord și expuși toți imbecilii ăștia pe Facebook, la fel cum ne indignăm când parchează aiurea (măcar la parcare nu omori pe nimeni). Trebuie să devină socialmente inacceptabil să fii dobitoc pe autostradă.

300 comentarii Adaugă comentariu

  1. Nu sa ii expunem pe Facebook, ci sa le ia politia carnetele. Pot sa ii filmeze si politistii pe autostrada si sa le ia carnetul la intrarea in Bucuresti sau sa le ia carnetul pe baza filmarilor si marturiilor celor din trafic.

    • Am camera, l-am filmat pe un dobitoc care m-a sicanat, m-a depasit pe trecere si m-a blocat pe aceeasi trecere ca sa ma injure. Am dat cd-ul la politie, iar rezultatul a fost amenda de 300 de lei pentru injurii!? Cica nu l-au putut sanctiona pe regulamentul circulatiei (adica vreo 3 contraventii, toate cu suspendarea carnetului) pentru ca nu am camera omologata! Nu-s idioti?

    • Daca stai ca un bou in drum …. accidentele se intampla datorira dobitocilor ca voi, care stati ca niste vite nesimtite pe banda 2, cu 90 h si fara uitat in oglinda sa vedeti in spate.

    • “Daca stai ca un bou in drum …. accidentele se intampla datorira dobitocilor ca voi, care stati ca niste vite nesimtite pe banda 2, cu 90 h si fara uitat in oglinda sa vedeti in spate.” – In primul rand…ESTI UN ANALFABET! Asta este o prima concluzie…iar a doua este ca, esti atat de prost incat legea nu ar trebui sa iti permita sa traiesti…Accidentele nu se intampla din cauza celor care stau pe banda 2 cu 90 la ora…ci din cauza jigodiilor fara creier ca voi care nu stiu ce este aia lege si limita de viteza…unde mortii vostri va credeti??? Pe autobahn in Germania? Bagami-as pl in rasa voastra…pe toti jmecheri astia v-as impusca direct in cap….

    • dan, asta cu “d” mic, esti un dobitoc si tu!

    • http://www.trafictube.ro/iscusinta-initiativa-autostrada/
      Aia care nu pot circula cu 90 la ora si n-au rabdare sa faca un rahat de depasire pana la primul cimitir

    • In primul rand as zice ca frustarile de acest gen vin de la noste oameni care ori nu stiu sa conduca ori se cred prea destepti. Am vazut nenumarate accidente fix de la acelasi motiv pe care l a enuntat(intr-un mod urat) dan mai sus. Nu stiti sa mergeti pe prima banda, iar cand intr un final va dati pe prima banda, deja e prea tarziu si uite accidentul… daca v ati vedea de drum legal si civilizat, cel care merge cu 200 la ora, si el si ar vedea la fel de drum si eventual nici nu ar fi ne oit sa depaseasca prin deapta sau mai stiu eu cum

    • dan cu d mic , esti o biomasa inutila adica deseu genetic sau balegar genetic.S-a umplut Romania de gunoaie ca tine.

    • #9

      Sunt un începător în ale soferiei, dar dacă văd lucrurile asa cum sunt, asta e. Cum vi se pare sa fiti depasiti la intrarea pe pod, unde abia aveau loc 2 masini una lingă alta? Sau cum vi se pare Cind, mergând pe drum prioritar, o domnișoară care crede ca exista si “prioritate de jmeker ” intra cu tel la ureche în intersecție fără nici un fel de asigurare…. plus multe alte faze de gen…. pe drumul spre ojdula, venind de la lepsa, dacă au văzut că sunt începător, s-au apucat sa ma depășească, în curbe periculoase, călcând linia continua…. vorbesc de acei soferi grăbiti, care pun în pericol pe toti ceilalti participanți la trafic…. fraților, nu va gândiți, dracului, ca mai sunt si copii în masinile pe care le depasiti ca niște bovine ce sunteți??? Unde dracului este conduita preventivă, unde este respectul fata de ceilalți participanți la trafic? Ar trebui sa fiti din nou examinati de data asta numai la cap si la capitolul respect…. oi fi eu începător, dar nu va permit sa-mi puneți viata în pericol, mie sau familiei mele!

    • @dan si Adrian

      In cazul in care nu ati fost pe Autostrada Soarelui duminica seara, mereu se intampla acelasi lucru. Este foarte aglomerat, se merge in coloana pe ambele benzi, cu 120 – 130 pe B2, 90 – 100 pe B1. Multe din masinile de pe B2 ar putea merge, in conditiile unei autostrazi libere, cu viteza mai mare. Dar cei cu bun simt inteleg si isi asuma faptul ca, fiind aglomerat se circula in coloana si nu au pretentii de “smecher” sa se dea toti la o parte din fata lor, doar pentru ca unii stiu sa foloseasca flashurile si tactici de intimidare. Pe autostrada, banda 2 este pentru depasiri, ceea ce tu nu stii sa exprimi civilizat (dan) este ca, in conditii normale de trafic, toti ar trebui sa mergem pe B1 si sa utilizam B2 doar pentru a depasi. Duminica insa, atunci cand se merge in coloana, oricare din acei “boi”, “dobitoci” la care faceti voi referire, are de fapt putin mai mult bun simt si putin mai multa educatie de conducere preventiva si nu adopta aceeasi atitudine mitocaneasca fata de soferul din fata sa. Da, din cauza nesimtitilor ca voi, care incercati sa intimidati in trafic, se intampla accidente pe autostrada.

  2. Daca Politia Romana si ar face treaba, ar fi minunat. La cel de la km 130 erau zeci, poate sute de masini ce stateau in coloana pe cele doua benzi disponibile si pe banda de urgenta au aparut doi ‘jmekeri’, unul dintre ei avand si o altercatie cu una din masinile din coloana ce nu a fost de acrod cu manevra lui. Telefonul de la Politie nu a rezolvat nimic. La cate filtre au fost pe autostrada, putea fi oprit cu lejeritate.

    • #12

      Poliția română nu-ți poate înlocui prin serviciile sale, educația primită în primii 7 ani, și cei de după.

    • De acord cu tot ce ai spus. Dar se mai intampla si minuni. Ieri , eram unul dintre aceea care stateau in coloana de la km 130 . La un moment dat , evident ca a inceput unu sa circule pe banda de urgenta. Numai k …. surpriza. In coloana de masini era un motociclist , care si-a facut datoria si l-a oprit pe dobitoc, desi acesta intrase inapoi pe banda 2. Mai departe nu stiu ce a patit respectivul.

    • Corect, poliția nu te poate civiliza, dar poate să-ți ușureze portofelul si/sau să te lase fără carnet, și-atunci te civilizezi singur.

    • @ Daniel – era unu cu BMX X5 ? ca era unu asa …. un baiat din spate nu l-a lasat sa treaca …. dupa care nici eu nu l-am lasat pana mai avea putin si se dadea jos … pana la urma l-am lasat ca era interlop sau puscarias …. dar daca si cei din fata mea procedau la fel …. cred ca a 2 a oara nu mai facea ….
      M-a mai sicanat altul cu un lexus pe autostrada si am sunat la 112 ….. au zis ca il filmeaza si il opresc …. dupa 70 km …nu stiu cum ( probabil a oprit pe drum) … iar il vad pe autostrada pe banda de urgenta … iar sun la politie ( trecusem de 2 echipaje si ar fi trebuit oprit) …. politia imi spune ca daca mai sun…imi da amenda pentru abuz….
      Asa ca tot metoda de solidaritate fata de berbeci e cea mai buna …. ca daca stam ca oile ne mananca lupi …

  3. Din pacate toti se cred pe autobahn. Masina puternica a devenit de mult un staatement al celor cu multibani facuti usor. Daca ii cauti nu stiu nici sa citeasca ce este scris pe permisul lor de conducere. Ar trebui sa fie o lege ca atunci cand ai o masina peste 150-200 de cai sa faci niste lectii speciale la scoala de soferi. Nu poti invata sa conducipe un logan apoi sa rupi autostrada in doua cu o masina puternica. Depasirea vitezei legale oriunde cu peste 40 km peste limita legala ar trebui sactionata si cu macar confiscarea masinii si permisului cel putin 3 luni.

    • Cine are masina de lux, cu multi cai, nu face scoala pe logan.
      Si apoi, nu poti face legatura intre sofer si masina. Masina poate fi condusa de oricine. Poate introdusa o noua categorie pe permis? ! ( sofer care poate conduce masini peste 100 de cai ) 🙂

    • Robert, sunt pe autobahn. Diferenta este ca romanii nu prea au cultura autostrazii. Am mers si afara pe autostrazi aglomerate, dar foarte rar am vazut inconstienti care croseteaza la 140+ la ora. Ba chiar si pe restul de autostrazi de la noi (alea putine cate sunt) se circula mult mai normal. Problema este cu Autostrada Soarelui si soferii de duminica sau cei “young & restless”. Eu am fost in ultimii ani o singura data la mare in weekend si am jurat ca e ultima data cand fac greseala asta. Am permis de peste 25 ani si am batut tara si Europa in lung si-n lat, dar niciodata nu mi-a fost atat de teama cum mi-a fost atunci. Nu-mi venea sa cred cat de haotic si imprudent se circula! Bara la bara la 130-140, cu bezmetici care crosetau la 150-150/h. Adevarat sport extrem!

    • Și f*tuţi in cur și rași în cap! Lol. Fara disciplina (care se invata in primii 20 de ani de viata) nu se va face nimic. Se pot pune oricate sanctiuni. Problema e din primii 7 ani de acasa si din scoli.

    • E adevarat ca aici se circula ORICUM. Câteodata ma întreb daca stiu sa diferentieze o linie continua de una discontinua…. Oare se învata asa ceva la scoala de soferi? De când sunt în Romania am vazut multe lucruri unul mai rau decât altul. E adevarat ca unii care nu cunosc valoarea reala a banului au masini puternice si sunt incapabili sa le stapâneasca, ei cred ca sunt regii autostrazii si a rutelor în general. Am facut si eu una câteva accelerari la 200-210 km/h dar nu aici ci pe autobahn unde era autorizat si circulatia era rara, dar trebuie sa stie aceste persoane ca daca vor sa-si puna viata în primejdie sa o faca pe pielea lor si sa nu implice si alte persoane corecte. Ar trebuii o adevarata legislatie si mai ales ca aceasta legislatie sa fie pusa asa cum trebuie în functiune si sa nu fie alte cai paralele.

    • Te contrazic! Stabilirea unei limite de viteza e un atentat la libertatea mea de miscare!In Germania,limita e “consiliata” nu obligatorie! Si nu sunt atitea accidente ca la noi.
      Si nu am masina de “fite”,am un Peugeot 106,dar imi place viteza!

    • @Grapa Aurel
      Cretinule, in Germania EXISTA limita de viteza pe autostrada, limita care evolueaza in functie de conditiile de trafic, si care uneori poate sa scada si la 80 kmph. Probabil n-ai condus niciodata pe acolo de-ti permiti sa zici ca e “optionala”.

    • Mas, nici nu se poate pune problema celor șapte ani de acasă în cazul acestor elemente inutile societății. Ei sunt “jmekeri” și atât. În rest e vina noastră că în loc să îi păruim în spirit civic, ne prefacem că nu am văzut nimic, ca să evităm posibilele complicații (pumni, cuțite, pistoale, etc)…

    • @Groapa Aurel
      Pai stai putin, Peugeot-ul 106 e de fite, de lux as putea zice. Iar faptul ca iti place viteza si ai acest bolid iti contureaza un profil foarte interesant… Parca de vad cum depasesti rosu si congestionat la fata, transpirat, ca un nebun, pe auotbahn cu 160 kmh cu vant(uri) din spate, de-ti sar piulitele din lighean. Dar deh, asa e cand te ajuta masina si ai si boala vitezei (asta pe langa multe alte boli, tratabile in cartierul Berceni -> faci la stanga la pasaj acolo, mergi si tu incet sa nu treci pe langa el).

    • Legat de Autobahn, exista si ceva numit distanta minima fata de autovehiculul din fata, care se calculeaza direct proportional cu viteza de deplasare – acxeptabila e de ex la 120km/h, 60m! eu am impuscat o astfel de amenda, m-a calculat radarul, cuantum minim de 130 eur, invatata fiind de pe drumurile patriei ca daca lasi prea multa distanta fata de cel din fata ta, generezi situatie periculoasa, toti boii simtindu-se obligati sa ti se bage in fata… Si mi-ar placea sa se aplice si la noi asa o lege, poate i-ar mai potoli pe toti imbecilii care stau la 1 m in spatele tau flashuindu-te frenetic, cand tu mergi cu viteza legala + si nu ai unde sa te dai, ca-i plin….

  4. Exact același lucru se întâmpla si pe șoselele de pe lângă Cluj unde se circula pe banda de refugiu tocmai pentru ca niște babuini sunt jmekeri si dau flash-uri ca niște imputiti ce sunt. Dat culmea e ca poliția nu-i vede sau nu vrea sa-i vadă . Oricum dacă circuli pe banda de refugiu in apropiere de Cluj, pentru poliție e perfect normal si se zice ca ești șofer simțit ca lași pe alții sa circule.

    • Doar atat voiam sa spun: chiar langa Cluj, in Floresti, prima banda nu mai e banda de refugiu de ceva vreme, dar lumea tot ca banda de refugiu o trateaza – stau toti pe banda centrala de parca au primit-o cadou de ziua lor …:)

    • Da, si eu stau pe banda centrala, dar merg cu viteza putin peste limita legala, la un 60 km/h, si f multi is super-enervati ca nu merg cu 80 prin localitate. sa ma pupe-n …

    • Pentru cof
      Conform regulilor de circulatie nu prea ai voie sa stai pe banda centrala asa cum vrei. Tocmai aceasta atitudine duce la aglomeratie si accidente.
      Art.42. – Când circulatia se desfasoara pe doua sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de catre conducatorii de vehicule în functie de intensitatea traficului si viteza de deplasare, având obligatia sa revina pe prima banda ori de câte ori acest lucru este posibil, daca aceasta nu este destinata vehiculelor lente sau transportului public de persoane.

  5. #30

    Si cu dobitocii care initiaza din senin depasirea unui TIR in coditiile in care se deplaseaza ei insisi cu 90 km/h, sau cu dobitocii care dupa ce au terminat o depasire ca cea de mai sus nu reintra pe banda pentru ca peste un kilometru mai este un TIR, sau dobitocii care pur si simplu uita ca mai exista banda 1 si adorm pe banda 2 ce facem ? Si la o deplasare normala la 130-140 km/h, sa-ti apara un moscait pe banda nu e tocmai frumos, pentru ca o coloana intreaga de masini care se deplaseaza constant va fi incetinita si enervata de conducatorul de duminica dupa-amiaza.

    • Fiti mai calmi la volan, ca nu castigati nici un premiu daca anungeti cu 10 minute mai repede nu stiu unde. Boala romanului e graba. Dracu stie unde se grabesc toti, ca nu face unu ceva important.

    • Mda. Mentalitate excelenta. Adica daca pe prima banda circula un tir cu 90 Km/h pe care te hotarasti sa il depasesti pentru ca tu vrei cu 100+ si nu ai vreun bolid care sare instant de la cei 90 km/h cu care mergeai si tu in spatele tirului la 140 ca sa nu incetinesti coloana din stanga (apropo, cei din stanga de ce aveau coloana continua si constanta? Adica la tine ma refer, care scrii. La tine nu se aplica sa mai intri si tu oleaca pe banda 1 sa mai lasi si pe altii sa depaseasca? Sau tu esti grabit si doar tu contezi, evident?), atunci ramai pentru totdeauna in spatele tirului. Ca sa nu “incomodezi”. Oameni rapizi si importanti trec pe banda 2.

    • Santeti agresiv in trafic ! Acum trei ani fiul meu mi-a servit o lectie pe care o s-o tin minte toata viata.Ma grabeam si in fata mea un moscait cum ii spuneti dumneavoastra abia se misca.Am exclamat : ce face asta de incurca circulatia? Atat am spus,nu am flasat, nu am claxonat,nu am suduit.Fiul meu a replicat: tata ,pe stalpul de pe margine de ce nu te enervezi ?Si masina din fata noastra-i tot un obstacol in trafic si trebuie sa procedezi in consecinta.Mi-am facut autocritica si asa procedez.

    • Prietene, limita este de 130 nu cu 130 trebuie sa mergi. Daca masina mea prinde 90 o sa merg cu 90. Daca mie 90 mi se pare in siguranta cu atat voi merge. Daca voi da un TIR care merge cu 80 il voi depasi, chiar daca franeaza cate unu care vine tare si crede ca il incurc, trebuie sa depasesc eu. Banda a doua, conform legislatiei este doar pentru depasiri. Daca tu esti la 300m si vii cu 160 si cu flashuri sa fii sanatos, eu ma voi baga in depasire. Dupa mentalitatea romaneasca cei care merg sub 130 sunt niste lepre care ar trebui scoti inafara legii ca tine romanu grabit in loc.

    • #35

      „La o deplasare normală cu 130-140km/h”: există deplasare normală la 130km/h, și deplasare ilegală la 140km/h. Dar aici era vorba de țăranii cu bizonice agresive, care vor să te asiguri că nu vine careva cu 180-200 și se enervează pe cei ce-și permit să depășească TIR-ul cu viteză regulamentară, după ce s-au asigurat că au spațiu suficient (din nou, acel spațiu necesar oricui ar veni cu viteză de până în 130km/h). Vrei să te dai ciumete cu cu mai multă viteză? Fă-ți pista proprie, mergi și sinucide-te dacă așa ai chef. Dar lasă-i în pace pe ceilalți, nu le pune viața în pericol doar pentru că tu te crezi buricu’ pământului.

    • “Dobitocii” care depasesc si ei cu ce le permite soarta, sunt si ei oameni si au dreptul sa cricule. Pe autostrada viteza maxima legala este de 130 km/h… te grabesti, ia avionul, vrei cu masina, ai rabdare, nu este autostrada ta.. nici a lui.. o folosim la comun, decent, 10 km/h in plus la o distanta de 100 km se traduc in +/- 5 minute… wow, iti dai seama…

    • Eu zic asa, cum eu imi iau amenda daca am mers cu 141 km/h, pe autostrada, si cei care merg cu 109 (fara motiv) sa isi ia aceeasi amenda…

    • cel putin 80% din conducatorii auto din RO sunt soferei, nu au oglinzi, volanul nu se misca prea mult stanga dreapta sa schimbe benzile, pedala e blocata la 120/h chiar si in depasire dupa care nu are rost sa revina pe prima banda ca deh… tocmai ce ziceam de volan. O lege pentru inapti la volan este mai ok decat una pentru putinii vitezomani care sfarsesc in parapeti ca-s la fel de inapti.

      Din cauza idiotilor din trafic se fac mai multe accidente decat din cauza vitezei !

    • Serban,

      Eu ma consider un sofer de duminica…hai sa-ti spun cum vad eu situatia..daca eu intru in banda doi sa depasesc un un Tir care merge cu 90..si sa zicem ca nu am chiar limita maxima..ci poate il depasesc mai defensiv adica poate cu 130 nu cu 170…datoria alora din “coloana de smecheri” este sa ma lasa sa o fac si mai ales sa ma dau la o parte cand consider eu ca e sigur pentru mine…toti fraieristii dau flashuri ca au ei 200 si se asteapta ca sa se bage omul din b2 in b1 cu frana brusc ca asa li se pare lor normal…de ce sa nu merge previzibil si constant cand putem sa taiem calea, sa acceleram brusc…sa dam flashuri si sa-l “impingem pe ala din fata”. Evident de acord cu tine..daca drumul e gol si unul doarme in b2 e alta treaba..noi vorbim de A2 care este ca dracu de aglomerata..si nu castigi nimic..pentru ca la intrare in oras oricum shezi pe buci ca toti se aduna acolo cu pedala blana ca sa poata sta sa se joace pe telefon 2 ore…stand in coloana

    • Daca intri in fata cuiva (sa depasesti sau nu) si il obligi pe ala sa incetineasca sau sa isi schimbe traiectoria pentru a nu te lovi, obligatia politistului este sa iti suspende permisul pentru neacordare de prioritate.

    • “Daca intri in fata cuiva (sa depasesti sau nu) si il obligi pe ala sa incetineasca” – prietene, daca tirul are 80 si eu intru in depășire cu 90 si tu vii din spatele meu cu 130 pentru ca aia e viteza MAXIMĂ legal permisă ma doare fix in pulă, și poliția nu are nici o bază legală să mă sancționeze. Realitatea e ca 99.99% dintre români conduc agresiv, o aveți în gene … eu cānd vizitez România îl dau pe taică-miu jos de la volan, nu ma simt deloc safe cu stilul lui. E drept că la sentimentul ăsta contribuie foarte mult și starea drumurilor, iar eu, spre deosebire de el, sunt un pesimist care se gândește întotdeauna la “what if”.

    • XCM, dumneata cât ai dat pentru permis? Sumă, zic. Pentru că tu zici că ăia care merg cu 109 pe autostradă trebuie să primească amendă. Știi, puiuț, care e viteza minimă pe autostradă? 50! Ai fi știut asta dacă ai fi pus măcar un deget, cândva, demult, pe o carte de legislație. Și tu te plângi te proști în trafic? Hilar.

    • “prietene”, tu ai cam multe frustrari dar aia cu necunoasterea legislatiei nu e una. Pacat!

      Art.6. – În sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile si termenii de mai jos au urmatorul înteles:
      1. acordare a prioritatii – obligatia oricarui participant la trafic de a nu-si continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea îi obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere sa-si modifice brusc directia sau viteza de deplasare ori sa opreasca;

      Apropo, stii de ce este interzisa depasirea pentru tiruri pe A2? Pentru ca, din constructie, nu pot depasi 90km/h si ar bloca circulatia in momentul schimbarii de directie.

    • @canadianu’ -> eu zic sa ramai unde esti si sa nu mai vin in Romania, sau cel putin sa nu mai conduci in Romania…
      Se intampla multe accidente si din cauza unuia ca tine care se baga in depasire cu 90 km/h pe autostrada!

    • @unsofer
      Stai calm, cu riscul de a ma repeta, nu ma atrag plaiurile mioritice mai deloc, ma simt foarte bine printre straini, unde politia nu ma sanctioneaza daca intru in depasire cu 90.

    • @nashu_mare
      “obligatia oricarui participant la trafic de a nu-si continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea îi obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere” – tu de ce pula mea daca vii cu 130 direct pe banda a 2a ai prioritate de trecere fata de mine ? N-ar fi trebuit sa vii cu 130 pe banda I si apoi sa ma depasesti pe mine care merg cu 90 in spatele tirului care merge cu 80 ? Caz in care da, daca iti ies in fata cand tu esti angajat deja in depasirea mea atunci eu gresesc, dar nu scrie nicaieri ca cei de pe banda 2 au prioritate de jmeker si ca eu trebuie sa ma uit cu binoclul in retrovizoare si sa calculez timpii optimi de incadrare pentru orice idiot care merge cu 130, cu 180 sau cu 666 kmph. Vino tu intr-o tara civilizata si sicaneaza-l pe unu care depaseste cu 90 un tir care merge cu 80 si dupa aia mai discutam, ok ?

    • @unsofer
      “Se intampla multe accidente si din cauza unuia ca tine care se baga in depasire cu 90 km/h pe autostrada!” – am carnet de 10 ani (din care 7 in Canada), si probabil am condus pe autostrada mai mult decat 99.99% dintre soferii din Romania, timp in care n-am produs nici un accident. Iar in astia 10 ani amenzi am luat doar una, pentru 20kmph in plus peste limita legala (care, cu riscul de a ma repeta, e 110 la noi, deci aveam 130), luata pe o portiune de autostrada pe care nu era nimeni, intr-o zi cu soare. Amenda pe care am platit-o in aceeasi zi (on-line, ca tot a avut Vlad ceva pe tema asta recent 🙂 ), desi au fost cativa romanasi verzi care m-au sfatuit s-o contest, just because. Si nici nu l-am injurat pe politist ca iesise la facut norma, nici macar in gand.

    • “Apropo, stii de ce este interzisa depasirea pentru tiruri pe A2? Pentru ca, din constructie, nu pot depasi 90km/h si ar bloca circulatia in momentul schimbarii de directie.” – Mi se pare o regula idioata, avand in vedere ca viteza minima pe autostrada e cu mult sub 90. Ce face un TIR care se nimereste in spatele unuia care merge cu viteza minima (pentru ca deoarece, nu exista nici o prevedere legala care sa te oblige sa mergi cu viteza maxima), sta in curul lui ? Nu sunt sofer de TIR, dar eu n-am auzit de reguli de genul asta pe-aici prin Canada. Singura restrictie e ca pe autostrazile cu minim 3 benzi pe sens nu au voie sa circule pe banda a 3a.
      “On many high-speed roads with three or more lanes in each direction, trucks are not allowed to drive in the far left-hand lane. This means that the lane next to it is the truck passing lane. If you are in this lane and a truck wants to pass, move into the right-hand lane as soon as you can.”
      http://www.mto.gov.on.ca/english/dandv/driver/handbook/section2.7.2.shtml
      Si inca un link, de data asta din US. Citat din argumentatia judecatorului “I cannot believe that the legislature, when adopting V & T Law § 1120(b), intended that drivers travelling at a legal rate be punished for failing to clear the passing lane to make room for those exceeding the limit.” (se gasise un militian care sa amendeze un sofer pentru ca incuraja “road rage”, cica) http://caselaw.findlaw.com/ny-justice-court/1424563.html

    • “prietene, daca tirul are 80 si eu intru in depășire cu 90 si tu vii din spatele meu cu 130 pentru ca aia e viteza MAXIMĂ legal permisă ma doare fix in pulă, și poliția nu are nici o bază legală să mă sancționeze. ”

      @canadianu esti un mare dobitoc, cand intri in depasire trebuie sa te asiguri, stii ce-i aia? sau stii numai sa faci pe justitiarul pe sosele?

    • citește comentariul 86

    • Unul din cele mai bune comentarii!

    • Suferiti foarte mult de voi și unii mai sunteti si rai, ca niste proști adevărați. Bunul simț, pe care nu il aveți, ar dicta să stați in rahat pe banda voastră idioților cu viteza pe care o vreți și să înțelegeți că aia care deja merg mai repede decat voi pe banda stânga au prioritate. Si că a te baga cu tupeu cu 90 pe banda 2 desi il vezi clar pe unu care se apropie mai repede, este imbecil. În primul rând ca tu trebuie sa te asiguri că schimbi banda și nu inteleg ce minte idioata poți avea pentru a considera ca a te baga in fata unei alte masini care merge cu 40km mai mult ca tine înseamnă că te-ai asigurat. În al doilea rând, mai repede trece ala de tine si dupa aia te porti baga in depășire cu ce viteza vrei tu, decat sa te bagi in fata lui și să îl incetinesti cat timp face cazanul tau depășirea. Deci gândirea este: sunt un infect frustrat si aleg sa ii stric omului asta drumul constant ca sa simt eu ca i-am arătat o lectie, ca să fiu eu impunătorul de ritm de mers pe autostradă, sau aștept 10 secunde sa treaca de mine si imi fac treaba liniștit fără să risc un accident. Pentu ca da, ce ziceți de asta, unii merg pe autostrada tocmai pentru ca e un drum care iti permite sa mergi cu 130. Si bunul simț ar trebui sa dicteze tuturor ca exista asemenea oameni, au tot dreptul sa ceară chestia asta si, daca tu nu faci parte din ei nu înseamnă că trebuie sa ii impiedici sau stresezi in vreun fel. În condițiile în care sunt doar 2 benzi, bunul simt pe care nu il aveți oricât de occidentali sau călătoriti va dați, ar trebui sa va faca sa înțelegeți că decent ar fi sa lăsați oamenii care chiar au de mers pe autostrada aia sa o facă fără frica unor idioți care se baga cu tupeu in fata ta sa te incetineasca. Bine, asta ar insemna sa nu fiți niste frustrați in trafic, cam greu se pare din ce atitudini prezentați aici.

  6. Sunt extrem de multi pentru care viteza de 130 km/ora este nimica toata. Cica ” cere masina”, de parca nu omul ar conduce-o pe nenorocita. Cum sa-i limitam pe acestia? Legi dure , taticu, si aplicate cu perseverenta. Nimeni nu s-a domolit doar de vorba buna, si nici nu a devenit mielusel pe sosele doar ca noi ne-am imflamat nervii pe aici . O masina confiscata, doua, zece, sa se duca vestea ca e nasoala rau daca depasesti viteza peste limita legala, ca apoi, un scapatul sapunului pe la puscarie vreo trei luni, si-ai sa vezi liniste pe soselele romanesti. Numai daca se doreste si un cineva va lua initiatitiva de a “arunca” propunerea in cusca cu lei din Parlament 🙂

    • Problema este ca multi dintre ei(parlamentari, copii, neveste ,etc.) circulă așa si daca ar dă o lege prin a confisca masina atunci ei cum ar mai scapa basma curată?!

    • Le cere pă dreaq să-i ia de nesimțiți.

      Ia să privim lucrurile și din partea asta.
      În Suedia cu greu găsești mașini sub 2.000 cmc.
      Cine a avut ocazia să conducă Volvo măcar 10.000 Km, știe foarte clar că alea chiar sunt mașini.
      Cu toate astea, limita de viteză pe autostradă în Suedia, e ghici cât?
      Vă zic eu: 110 Km/h.
      Și ai dreaq de suedezi, lor nu le cere mașina să meargă mai tare.
      Și nu le cere mașina nici să facă spume la gură și să-l rupă cu flash-uri pe cel ce încearcă să depășească un TIR.
      E drept, flash-uri mai vezi și prin Germania, că doar se știe că acolo e destinația favorită a mitocanilor.
      Totuși, în România în curând te poți aștepta nu doar la flash-uri și claxoane isterice, ci chiar la focuri de armă.
      Iar asta tocmai din cauză că fiecare-și face legea lui.

    • io zic sa le ia pe toate si sa ramana doar a ta 🙂

    • Și-n Canada e la fel, limită superioară între 100 și 110. Probabil de-aia am auzit o grămadă de românași verzi tânjind după România …

  7. Din păcate școala de șoferi, ca și școala în general, este total depășită și inadecvată provocărilor cu care se vor confrunta șoferii în realitate. Românii nu conduc mai agresiv ca alte popoare (deși așa ne place să credem), ci conduc mai imbecil. Agresiv când nu e cazul, încet când nu e necesar, semnalizăm în serpentină dar nu și în intersecție, mergem cu 100 km/h în localitate și cu 80 pe autostradă, cu 25 când trecem pe lângă poliție, s.a.m.d. Atât școala cât și examenul ar trebui reformate, pus mai mult accent pe condiții variabile de trafic, probă de drum național, autostradă, etc… Ce vedem acum e rezultatul unui sistem inadecvat, cuplat cu veșnica și nemuritoarea “șpagă la traseu”.

    • #59

      Ai mare dreptate cu soferii care cum zaresc o masina de politie incetinesc brusc la 40 km chiar daca sunt pe Autostrada sau drum EU.
      Normal ca se va intampla o tamponare cand pur si simplu exista imbecili.
      De ce sa incetinesti sub viteza legala daca Politia nu a semnalizat acest lucru.

  8. Hai sa nu dam vina doar pe unii! Da, aia care vin tare din spate și se așteaptă sa te dai la o parte sunt nocivi, dar hai sa nu ii uitam pe cei care:
    a) nu păstrează distanta suficienta față de mașina din față și merg pe autostrada ca în oraș (majoritatea accidentelor văzute în weekend pe A2 sunt în serie: cate 4-5 mașini lovite și în față și în spate)
    b) aia care ies în depășire cu 100 la oră, când vin eu din spate cu 130. De ce? Eu pun frână dar am în spate un meseriaș din ăla ca la punctul a.
    c) aia care merg cu 80 pe banda I de nu pot fi depășiti de tiruri (care au depășirea interzisă) și se face un dop în spate pe mulți km. Acolo se întâmplă iar punctul a

    • La punctul C, sunt sigur ca tirurile nu depasesc ca au depasire interzisa…sigur.

    • Adauga la (b) iesire fara semnalizare, ca acea maneta de langa volan este pusa degeaba, sunt cateva becuri pe masina facute sa licare doar cand apesi pe butonul de avarii atunci cand opresti pe trecerea de pietoni.
      Mai exista si (d), mai rari, dar exista: ei merg pe banda a doua cu 120 si nu vor sa plece de acolo, pentru ca ei merg regulamentar, si daca vrei sa-i depasesti, treci tu pe prima banda si depaseste pe acolo.

    • Ai dreptate, ba chiar as spune ca mai degraba cauzeaza accidente aia care merg cu 80 pe prima banda (extrem de multi, mai ales in weekenduri) si cei care aleg sa ii depaseasca cu maxim 100, fara sa se asigure si uitand eventual mai revina pe banda 1. Sunt mai multi, mai nesimtiti si mai periculosi decat aia care vin cu 180 si dau flash-uri. Spre exemplu ieri seara un singur X5 mi-a dat flashuri pe toata autostrada, pe cand dobitoci care sa imi iasa in fata fara sa se asigure au fost peste 10.
      Am trecut aseara pe langa accidentul de la km 70 la scurt timp dupa. Un renault kangoo facut sandvis de 2 autoutilitare. Toate 3 pe banda 1. Nici un “smecher“ din cei amintiti de dl Petreanu.

    • @marius: Sper ca esti sarcastic

    • Pari unul dintre putinii care au postat aici si care are capul pe umeri.

      Citesc ce a scris un dobitoc mai jos, si anume “chiar daca vine cineva cu 150 pe banda a doua, e foarte normal sa depasesti cu 100 o masina care merge cu 80. Pentru cel care merge ca turbatu’ s-a inventat pedala de frana…”

      Ma ingrozesc cand ma gandesc ca descreierati ca asta impart acelasi drum cu mine.

  9. La scoala auto abia înveți să conduci, daramite defensiv. La noi inveti sa faci bine intersectiile din zona de examen, de condus inveti singur…

  10. #67

    Dar de vitele care merg cu 80-90 pe banda a doua nu spui nimic?

  11. BANDA a doua e pentru 130km/h. Raspunde-mi, te rog, de ce trebuie sa se circule pe ea cu 100km doar pentru ca se foloseste stilul “defensiv”? Eu nu am provocat niciodata accident din 1998 pana azi… insa parerea mea e ca exagerezi.

    • Eu zic ca ar trebui, pe langa cursul defensiv la scoala de soferi, neaparat un curs teoretic, daca nu se poate chiar practic, pentru sofatul pe autostrada. (cum se face de altfel in tot restul Europei!) Si atunci vor intelege si cei care comenteaza pe-aici ca banda a 2-a se foloseste exclusiv pentru depasiri. Nu e doar pentru cei ce merg cu 130. In Germania se merge si cu 200 pe PRIMA BANDA. Sau mai corect, regula care este valabia si in Romania, se circula pe banda cea mai din dreapta care este libera. Si da, flashuit-ul ar trebui aspru pedepsit fiind un semn de agresivitate in trafic. (obicei de asemenea sanctionat in Germania).

    • Si daca eu merg pe banda a doua cu 130 hmph si primesc flashuri? Ala din space ce stil de conducere are?

    • Nu, banda a doua nu e ptr 130 km/h! E doar ptr depasiri. Atat. Prea putini stiu asta. Pe banda a doua doar efectuezi depasiri, la care au dreptul si aia care merg cu 95 km/h cand depasesc tirurile, si aia cu 130 sau peste. Fiecare dupa ce depaseste trebuie sa intre pe banda 1.

    • Nu-i adevarat ca banda a doua e pentru 130km/h.
      Banda a doua (si a treia, si mai departe) sunt pentru DEPASIT! Daca eu merg constant cu 110km/h am dreptul sa depasesc cu aceeasi viteza pe cel ce merge cu 80km/h (evident, cu asigurarea de rigoare la schimbarea benzii)
      Daca autostrada e goala, e perfect legal (ba chiar obligatoriu conform legii) sa circuli pe prima banda, chiar si cu 130 km/h.

    • Indraznesc sa remarc ca banda a doua nu e pt. 130km/h, ci pentru cei care conduc mai repede ca soferii de pe banda 1. In acelasi timp, chiar daca vine cineva cu 150 pe banda a doua, e foarte normal sa depasesti cu 100 o masina care merge cu 80. Pentru cel care merge ca turbatu’ s-a inventat pedala de frana… care foarte usor poate fi apasata din timp. Bunul meu simt cam asta spune.

    • Pai uite ca ai si printre cititori raspunsul: zice un gogu mai sus – “banda a doua e pt 130”. Uitand ca aia e viteza maxima cu care se circula pe autostrada. In conditii ideale.
      Dar el are dreptul sa mearga pe banda aia. Doar el si cei care merg cu cel putin 130. Cei cu 120 sa o ia pe poteca, sa nu-l incurce pe marele sofer. Ca altfel da flashuri. Ca cineva ii incalca dreptul.
      Si gandeste-te ca omul te citeste, adica e un pic educat. Cum gandesc restul de cocleti nici nu are rost sa te intrebi.

    • B2 este pentru aia care merg mai repede..nu scrie niciunde ca pe B2 viteza minima e 130..din cate am auzit eu 130 e maxim legala :). Evident Daca unul are loc si se incapataneaza sa nu se dea la o parte e alta treaba. Tot vad aici schumaheri suparati ca merg unii cu 80-90 pe autostrada…de ce..aia ar trebui sa zboare sau cum? Sa stea acasa? Cea mai imbecila chestie nu este la scoala de soferi unde da, inveti cam cat sa iei permisul…ci la romani care sunt maimute (ca si la altii) care nu au nici cel mai mic bun simt daca macar fizica nu au invatat la scoala…bun simt nici din ala de 7 ani..nici din ala de practica.

  12. Vlad, impreuna cu Academia Titi Aur, lucrez la o campanie nationala, prin care sa cerem cursuri de conducere defensiva obligatorii, exact cum este afara. Poate discutam putin pe tema asta, daca vrei 😉 Eu am facut cursul si e foarte, foarte util! Iar daca pana acum nu ai ajuns la Autodromul Academiei, e musai sa vii. Detalii pe http://www.titiaur.ro

  13. Da, Da, Da!!! Ar trebui dată o lege care sa permită acordarea de sancțiuni soferilor, care incalca legea, filmați cu camerele din masini

  14. Anul trecut am fost de doua ori pe acea autostrada Bucuresti – Constanta si retur. Pana atunci nu am mai fost la mare pe autostrada, eu fiind din Cluj. Totusi, am observat o lipsa totala de cunoastere a conducerii pe autostrada!!! Toata lumea circula pe banda de viteza (unii avand doar 100 km/h), cred ca 95% dintre soferi stau pe banda de viteza desi codul rutier specifica foarte clar ca circulatia pe drumurile cu doua sau mai multe benzi se desfasoara pe banda de langa acostamentul drumului. WTF??? Am condus in multe tari, si am vazut peste tot soferi care raman blocati pe banda de viteza, dar ca pe autostrada Bucuresti – Constanta nu am vazut absolut nicaieri. Mie imi place sa pun tempomatul pe 135 km/h (iar cu abaterea vitezometrului sunt exact la 130 km/h) si sa conduc lejer, dar pe autostrada Bucuresti – Constanta esti nevoit sa depasesti soferii lenti pe partea dreapta, ceea ce mi se pare EXTREM DE PERICULOS, pentru ca oricum multi dintre acesti soferi nu folosesc oglinzile retrovizoare. Am permis de 18 ani si am condus foarte mult la viata mea, si in tara si in afara, dar circulatie ca in Romania, mai rar… M-am mutat anul trecut in Austria iar cand vin in Romania, incerc sa fiu relaxat, sa nu imi toc nervii din cauza altor soferi, insa acest lucru este aproape imposibil, deoarece pe langa cocalarii care se dau “jmecheri” mai sunt aia care habar nu au sa conduca pe drumurile publice, circula cu 70 km/h indiferent daca e autostrada sau drum national, nu se uita in oglinzi, nu semnalizeaza, franeaza fara motiv, se baga in depasiri in curbe, pe linie continua, nu acorda prioritate pietonilor…mai spun? Le stii si tu Vlad, le vezi zilnic chestiile astea.
    In concluzie, problema nu este doar cu cocalarii care iti dau flashuri ci si cu ceilalti soferi care nu au invatat ce inseamna circulatia pe drumurile publice.

    • De fapt, ce nu a spus nimeni pe aici, diferenta intre cele doua categorii este ca pe aia cu flashuri, in afara de orele din noapte, poti sa ii ignori. Dar, na, pe unii ii roade la orgoliu ca au primit flashuri.

    • In germania înveți să respecți pe ala care merge mai repede decat tine, să nu le tii banda ocupată și să stai in banca ta cat mai apropie aproape de dreapta pentru ca cu cat te duci mai in stânga cu atât “se circulă” mai tare și din respect nu te bagi in treaba lor. Plus ca masina care vine din spate poate să aibă și 250 și parcă te gândești mai mult inainte sa te bagi in fata ei. Zic in germania pentu ca acolo esti fortat sa înțelegi asta, desi ar trebui sa o știe oricine. Asta este bunul simt. Sa nu deranjezi pe altul. Când vezi ca vine unu tare pe stânga și tu te bagi oricum in depășire chiar dacă asta înseamnă că ala să incetinească tu esti un mare jeg nesimțit. Sa va intre bine in cap. Nu el se baga in viata ta ca un jeg, ci tu. El vrea doar să meargă drept și constant cat mai repede posibil in limita legală de viteza.

  15. parerea mea este ca se dau carnetele prea usor. din pacate, oricat de “inteligente” ar fi regulile de selectie, conteaza mai mult cine le pune in aplicare si la acest capitol stam deficitar. mi s-ar parea normal si ca scoala de soferi sa formeze reflexe sanatoase si sa lucreze mai mult cu astia care nu se prind usor (i-as include si pe cei emotivi in aceeasi oala, macar sa le fie formate reflexe sanatoase la volan daca sunt teribilisti sau panicati in trafic). practic, asta este problema, dar nu poate fi rezolvata.

    si atunci singura alternativa ar fi ridicarea carnetului mai usor pentru abuzuri. dupa ce ca ii prinzi prea rar si nici nu te poti baza ca poti sa le evaluezi nivelul de educatie rutiera, cand l-ai prins abuzand anumite reguli in mod flagrant, ar trebui sa ramana fara carnet permanent. doar asa poti scapa de acesti indivizi de pe drumurile publice. nu stiu cum vom ajunge la o astfel de legislatie pentru ca unii dintre cei mai mari abuzatori sunt insusi dracii nostri parlamentari, sustinatorii lor baroni locali si odraslele lor.

  16. Lumea mă înjură când zic că aș vrea să se majoreze amenzile, să se mărească numarul de polițiști la circulație și, cel mai important, ca atunci când ți se ia carnetul 3 luni, să existe obligația să mai dai o dată examenul înainte să-l iei înapoi.

  17. Știi de ce aceiași români nu fac atâtea figuri pe autostrăzile din străinătate? Pentru că de poliția aia le e frică. N-ai pe cine să suni să te scape de amendă, să-ți dea carnetul înapoi sau alte figuri. Poți să faci școala de șoferi cum vrei, să dureze cât facultatea, să orice. Până nu faci poliție calumea tot de-ăștia o să ai.

    • Absolut corect! Romanul nu stie decat de bici, iar legile din tara sunt mult prea blande.

    • Subacriu integral, poliția este adevărata problema

    • Adevărat, exact lucru îl gândeam și eu. E infinit mai greu să educi niște maimuțe să facă ceva de bună decât să le obligi. Din păcate polițiae departe de a fi ceea ce trebuie, în majoritate sunt niste funcționari care sub acoperirea uniformelor se ocupă să strângă taxa de șmecher pentru ei și șefii lor. Exemple ca Godina ala sunt rarisime, de aceea sunt și așa mediatizate. În realitate majoritatea așteptă șpaga, ca o obligație. Dar nu se gândesc că100 de lei luați azi pot duce la moartea unor nevinovați mâine!!

    • #88

      EXACT!! Cat timp Politia nu isi face treaba, asta e ce se intampla. As vrea sa vad un protest in care cetatenii cer Politiei sa ia masurile legale – impotriva soferilor care incalca reguli, a biciclistilor, a pietonilor.. toti cei care incalca reguli sa stie ca exista consecinte. Avem legi dar nu se respecta /aplica!

  18. Legea este foarte simplă: pe banda a doua merg cât de tare pot până la viteza permisă de lege.

    Dacă legea limitează la 100 km/h și eu merg cu 100 km/h pe banda a doua, poți să vii tu și cu 200, poți să dai câte flashuri vrei, poți să claxonezi, să scoți degete pe geam, să te dai cu capul de volan, poți să faci tot ce îți trece prin cap, eu nu mă voi duce pe prima bandă decât după ce mă asigur că mă pot încadra fără să incomodez pe cineva. Dacă asta îmi ia 10 secunde și nu 0,1 cât ai vrea tu, asta e problema ta.

    Vrei să mergi cu 200? Te duci frumos pe un track și tragi stânga de volan la ce viteză vrei tu. Pe drum legea e cea care dictează viteza maximă, nu neuronii celor cu BMW cumpărat la mâna a doua și înmatriculat în Bulgaria.

    • Art.6. – În sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile si termenii de mai jos au urmatorul înteles:
      1. acordare a prioritatii – obligatia oricarui participant la trafic de a nu-si continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea îi obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere sa-si modifice brusc directia sau viteza de deplasare ori sa opreasca;

      Legea asta te cam contrazice. Nu este problema ta ca cineva încalcă legea. Problema ta este sa o respecți chiar tu…

    • Petrica, sunt convinsa ca Gogu nu se referea la momentul in care vine unul din spate cu 200 km/h si el intra in depasire fara sa se asigure, ci la situatia in care, este aglomerat, intri in depasire, ai o coloana de masini de depasit, intre timp apare bizonul cu 200 km/h si da flashuri sa te teleportezi pe B1. Bizonul respectiv poate sa astepte, ca sincer, eu daca merg cu 130 km/h si nu il vad in retrovizoare, ma bag in depasire. Nu e vina mea ca in 10 sec apare si el pe B2. NU cred ca zice nimeni sa tai calea celor care merg tare pe autostrada ca vrei tu sa depasesti.

    • Ba e vina ta blondo pentru ca nu știi ce înseamnă să te asiguri inteligento. Daca nu il vezi in oglinda e vina ta incaltat-o indiferent ce viteza ai tu.

    • Da. Sunt de acord cu pmk. Nu este un civil in masura sa limiteze libertatea altcuiva , de a incalca sau nu legea , de a rula mai repede sau mai incet . Justitiarismul gratuit duce la tragedii. La fel si vitezele excesive. A punctat cineva faptul ca micutii justitiari , tin banda de viteza blocata deoarece doresc si ei sa arate ca exista? Am vazut ca da , s a punctat. Dar s a punctat faptul ca aceiasi micuti justitiari nu mai blocheaza banda de urgenta in cazul in care traficul este stationar? Stiti situatiile in care din diferite motive traficul este blocat , stationar chiar. Si in acel moment incep sa treaca pe banda de urgenta diferite masini ieftine cu numere de bulgaria , diferite masini de orice valoare cu numere de provincie , diferite masini scumpe cu numere de Bucuresti. Adica cetateni care sfideaza in un mod ordinar pe ceilalti participanti la trafic. Nu am vazut nici un auto blocand banda de urgenta folosita abuziv . Probabil pentru a nu o bloca in vederea utilizarii acesteia si de catre ambulanta. Sau poate din alte motive. Sigur , nu le poti cere micilor justitiari sa tina piept huliganilor. Dar in mers , am vazut cu totii cat curaj au. Merg cu 90 pt ca asa vreau. Dar cand risc sa ma calce pe cap un interlop analfabet , stau mic si si sufar in tacere. Ar fi bine sa avem comportament liniar. Daca suntem verticali , sa nu o facem cu pauze. Daca suntem pacifisti si indiferenti , sa o facem fara oprire. De unde si vorba : ” TINE-O TOT ASA , PE DREAPTA ” Ce tare m am saturat de maimutzoii care au curaj in momentele in care sunt foarte putin expusi. Iar in momentele cand risca sa plateasca pentru neobrazarea de a face pe justitiarii , renunta la orice atitudine de genul acesta. Este clar ca in aceeasi masura sunt scarbit si de comportamentul celor care folosesc banda de urgenta pentru a depasi coloane stationare , si de stilul acelora care sicaneaza in trafic accentuand faptul ca au nevoie de banda de viteza libera fara intrerupere numai pentru ei , in orice conditii , oricand , si cu orice risc. Justitia trebuie aplicata de oamenii legii. Noi putem face sesizari. Clar ca fara rost. Asta este… Nici statul Roman nu depaseste in pregatire romanul de rand. Trebuie sa ne pliem pe ce se ofera…

    • @pmk
      Inteligentule, “incălţat-o” se scrie fără cratimă. Ia zi, ai luat bacul ?

    • Am citit mare parte a comentariilor, si concluzionez si eu:
      1. Deplasarea pe autostrada se face intodeauna pe banda 1.
      2. Banda 2 este folosita pentru depasiri, dupa care ai obligatia de a reveni pe banda 1.
      3. Atat pe banda 1 cat si pe banda 2 poti circula cu viteza maxima legala.
      4. Daca m-am inscris intr-o depasire, indiferent cu ce viteza si sunt ajuns din spate de cineva care conduce cu o viteza mai mare decat mine, obligatia mea este sa continui depasirea fara a reduce, si sa revin inapoi pe banda 1.
      Deci:
      – Este foarte simplu, si nu iti trebuie multi neuroni sa aplici aceste reguli.
      – La fel ca un alt coleg, ma doare-n pula ca tu vii cu 180 in spatele meu, astepti pana depasesc apoi te duci unde vrei. Eventual daca te simt la cur ( desi nu este corect ) ciupesc frana !

  19. Noi incercam din 2011 sa promovam un trafic mai linistit cu trafictube. Din pacate, pe zi ce trece, avem din ce in ce mai mult material si din ce in ce mai “bun”. Eu speram sa fie un proiect care sa dispara intr-o zi din lipsa de incidente pe strazi…

    • Fara suparare, dar pe trafictube doar incerci sa faci niste bani prin diverse metode – bannere, vandut camere etc. Va rog nu mai incercati sa dati motivatii inalt morale unor bulshituri. Punerea pe youtube a unor filmari din trafic nu ajuta in nici un fel la ceva, decat eventual la pierdut vremea.

      Pe logica ta, liveleak ar trebui sa primeasca premiul nobel pt pace la cate clipuri cu tot felul de atrocitati sunt acolo. Ca doar sunt puse in vederea prevenirii unor asemenea acte, nu?

    • si stai asa ca inca nu are lumea camere pe masini… dar cand ai sa ai o acoperire de 50% din masini cu camere pe ele, si oameni care sa stie sa descarce/trimita material… poate ca ai sa bati youtube-ul ca si nr de videouri

    • Mihai, cand am inceput trafictue in 2010 nu aveam nici cel mai mic gand sa vand camere video auto. Am inceput sa vand camere abia in 2014 cand au tras ceilalti din comunitate de mine sa aduc Vicovation in Romania. M-am opus juma’ de an. Nu voiam sa fac comert online. Din fericire, s-a dovedit o idee buna intr-un final si am invatat multe.

      Si imi mentin continuare ideea de la inceputul acestui proiect prin care mi-as dori sa aduc ceva bun in traficul din Romania.

  20. Si ne e frica de teroristi??? Lol.. Eu mai degraba ma tem sa pornesc la drum lung cu masina decat de teroristi!! Sansele sunt mult mai mari,in Romania, sa te omoare unul in trafic decat un atentat.Doamne Fereste!

  21. Dacă Poliția nu le face nimic nu o să se schimbe ceva cu filmări pe facebook. Pentru că nesimțiților nu le pasă, nu au jenă și știu că ce fac e greșit, dar nu le pasă, ba chiar s-ar putea să se laude cu “realizările” lor. Chiar zilele trecute i-am atras atenția unui puștan cu Logan că tocmai a intrat pe sens interzis și mi-a răspuns nepăsător că “da, știu! ai vreo problemă?”. Probabil sărea și la bătaie dacă continuam conversația.

    Din păcate Poliția a renunțat complet să mai facă ceva, nu știu ce se întâmplă, dar parcă nu le mai pasă. N-am mai văzut poliție prin București care să facă ceva, iar ăia care mai sunt stau degeaba, se trece pe roșu de față cu ei și nu fac nimic.

    • Nu stau degeaba, baga radare de cand e orasul mai liber. Da, poti parca in intersectie, poti lovi biciclisti, da-i draq de pietoni, doar sa nu treci de 65 la ora nici pe Pallady si nici daca e liber !

    • #103

      Aceleași lucruri le-am spus și eu celor de la ,, polițiștii au umor,, , parcă, au sărit milițistii pe mine de parcă i-am picat cu ceară. Cred că ei trăiesc în altă lume, habar nu au ce se întâmplă pe lângă ei. De fapt și printre ei sunt destui care nu au habar de regulile de circulație.

  22. Dacă n-ar avea permis toți proștii, cu siguranță că șoselele ar fi mai sigure. Personal, de câte ori se întâmplă să stau în curul unuia (prost, dealtfel), o fac doar ca sa-i spun prostului că mașina lui merge cu mai mult de 90 pe oră atunci când depășește tiruri pe banda a doua a autostrăzii. Sau, se mai întâmplă să ajung în curul unuia (prost, dealtfel), care se baga în depășire pe banda a doua, eu fiind pe aceeași bandă la 20 de metri de el. Dar prostul apoi zice: dar am semnalizat!

  23. Daca politia si-ar face macar 5% din treaba, aceste accidente s-ar reduce, dar in loc sa tempereze bizonii si sa asigure fluenta, prefera sa stea la radar in zone de 2 benzi si sa ia cate un Logan ce a indrazit sa treaca de 70 la ora, astia sunt periculosi rau !

  24. Ba nene FIX de asta m-am enervat ieri de vreo 2-3 ori pe autostrada Pitesi-Bucuresti si se mira a mea ca de ce injur si ma enervez.
    1) Muist care da flashuri de la 500m ca el are gipan cu csenoane albastre in faruri fara lupa sa te dai ca el trece cu 200 la ora.
    2) 2-3 retarzi care stateau la 1m in curul meu in timp ce depaseam cu 140km/h pe banda doi pe unii care mergeau mai incet
    3) Muist care pune frana de la 120 la 90km/h pe banda 1 fix cand m-am bagat in fundul lui sa ma dau din fata unui care era pe banda 2 si dadea flashuri.

    Cred ca o sa ajung sa stau pe banda 2 sa las gibonii sa dea flashuri ca disperatii daca nu am loc pe banda 1. Ce plm ca nu esti masina de interventie, nu-ti convine da-te-n boscheti.

  25. N-am timp acum de citit toate comentariile, revin, s convins că am de învățat din cele scrise, am schimbat personal turisme de cilindree diferite, nu-s profesionist la condus auto da-i un sentiment care nu-mi dă pace la volanul ălora tari (X5 par example acu 2 săptămâni), prea mulți cai putere pentru un surugiu nevolnic aleargă invariabil în prăpastie. Și da, aș include camere de bord în dotarea standard la autoturisme, s un soi de cutii negre

  26. Discutati intre voi.

  27. De ce ar fi neaparat de vina cei ce depasesc limita legala de viteza ? Depinde si cu ce o depasesti ! Cu un logan la 180, daca prinde, este sinucidere curata. Cu o masina premium sau sport mai ales, e ca si cum ai avea 80 cu loganul. Dar nu multi conduc o masina de top asa ca nu aveti de unde sa stiti. De ce nu poate fi o femeie de vina ce depaseste un tir fara sa se asigure ? Sau un mos ce nu mai are legatura cu reflexele necesare la volan ?
    Daca tot ii blamati pe cei ce merg cu viteza, exista banda si ptr voi, banda 2. Use it !

    • Cred ca faci o confuzie B2 cu B1..dar nu-i nimic.
      Si a doua interventie care cred ca va fi inutila este ca permisul auto se numeste pentru 90%
      din oameni permis de sofer amator. Adicatelea daca vrei sa o arzi profi..du-te pe circuit. Lasa
      pe restul sa foloseasca drumurile publice ca niste oamani normali. Apropo la 180 iun impact aiurea transforma o masina premium intr-un cosciug premium.

    • “Dar nu multi conduc o masina de top asa ca nu aveti de unde sa stiti” – Andrei Versace? Ai iesit in a 5-a zi de week-end pe strasse cu Bamveul?

    • #112

      am citit pîn’ aici și mă îngrozesc…mă, da’ unu’ n-a zis că trebuie să mergi după cum e traficul…unu’ singur! păi dacă ești duminica pe A2, cînd știi sigur că e aglomerat, cînd știi sigur că sunt mulți șoferi “de duminică”, cît de cretin trebuie să fii să “ceri” toți cei țîșpemiidăcaifrumoși din X5-ul tău?
      iar pentru posesoru’ dă mașină dă top: poate ne întîlnim undeva, pe un drum plin de curbe și liber, să-ți arăt cum e să plîngi după o dubiță de 3000cmc, ce zici? pînă acum cea mai tare victimă a fost un M5…de două ori!

  28. Romani barati, needucati, carnati…cumva toate tarele neamului nostru se concentreaza pe soselele noastre prapadite. Cand pleci pe undeva trebuie sa-ti calculezi si timpul mort din cauza cretinilor conationali. Cam asa e pe aici si responsabilitatea, simtul comun, restul de atribute ale omului civilizat se invata lent in tara asta…foarte lent.

  29. Autostrada e facuta sa te deplasezi cu viteza. Daca mergi cu 100km/h pe banda 2 sau mergi cu aceeasi viteza cu aia de pe banda 1 si tu stai pe banda 2, normal ca iti dau “jmekerii” flashuri.
    Pentru moscaiti exista si DN-uri.

  30. Nu mai tarziu de sambata (23.07) am fost martorul unui eveniment usor amuzant , dar cu potential letal pt un nevinovat): un bizon cu MErcedes m-a depasit la intrarea intr-o localitate la vreo 30-40 km de bacau cu o viteza de peste 120 km/h (el, ca eu eram in franare si ma aflam undeva la 70-80 in momentul ala). Ce m-a amuzat a fost ca un echipaj de politie, care a vazut cum bizonul a facut o “bolta” ca sa evite un pieton aflat pe trecerea de pietoni, a avut nevoie de cca 2 min sa plece in urmarirea bizonului cu Loganul din dotare, si l-a prins abia in Bacau, la un semafor. Daca bizonul ar fi stiut ca a plecat Politia dupa el, cred ca era prin Piatra Neamt pana iesea Politia din Bacau. Bizoni sunt multi, si e greu sa ii eviti oricat de prevazator esti tu. Nu avem sosele, nu avem civilizatie, nu avem constiinta…am spus-o si o mai repet: o catastrofa care sa reduca populatia asta la 10% este singura speranta (chit ca nu voi fi nici eu intre aia 10%, chiar cred asta).

  31. In Elvetia limita e de 110 si cracneste unul! Amenzile sunt la nivel de sute de CHF dar se confisca si tutuul iar daca depasesti cu 30 km/h viteza limita se deschide dosar penal in unele cantoane, pentru “asalt cu arma letala”.

    • Eleveția este o țară foarte plicticoasă, am auzit. Ca si Norvegia, Suedia, Finlanda … Canada … 😀
      Cu ocazia asta mi-am adus aminte de o discuție avută cu puțin timp înainte de emigrare, când toți deștepții îmi explicau ce prost sunt (era anul de grație 2007, când în urma intrării în mUE (măreața Uniune Europeană) venise raiul pe pământ, cică). Deci vorbeam cu un geniu din ăsta care la un moment dat îmi zice ca el are un prieten emigrat în Canada care zice că doar atunci când vine în România simte că conduce cu adevărat … și nu, nu glumea deloc.
      ps : unul din genialii care-mi dădeau lecții de viață apare în emisiunea România în direct din 17 Nov 2007, minutul 17:25. De unde știu ? Păi mi-a dat email la o zi după ca să-mi zică … :))))))) Nu mai sunt înregistrările pe site, dar Vlad sigur are acces la ele, măcar el să râdă oleacă. De fapt toată emisiunea e un mare motiv de râs (dacă mă gândesc bine de fapt mai degrabă de plâns), dar tipul de care povestesc e chiar patetic.
      pps : anul trecut primesc mail de la acelasi individ în care mă întreabă cum am emigrat, că ar vrea și el … :)))))))))

  32. Inafara de cateva exceptii, din experienta personala, pe A1/2/3 cele mai riscante situatii par sa le starneasca nu cei ce merg repede, ci cei ce nu se asigura la schimbarea benzii, cei ce merg prea incet, cei ce raman agatati pe banda 2 si cei ce nu folosesc oglinzile niciodata. Ei sunt eroii negativi pe care nu-i observa nimeni din cauza flashurilor celor ce n-ar trebui sa fie nevoiti sa le dea.

  33. Cursurile obligatorii de conducere defensiva si/sau controlul psihologic pe bune (psihiatric ar fi mai bine…) nu vor schimba nimic atat timp cat se vor face in buna traditie locala, adica formal.
    S-ar schimba mai multe daca politistii si-ar infrange timiditatea si si-ar mai diversifica activitatea, renuntand la statul doar prin tufisuri sau pe langa vreo trecere de pietoni stearsa.
    BTW, in State se circula cu viteze de-a dreptul soporifice pe drumuri lungi, late si drepte. Din cauza exceptionalelor scoli de soferi?! Nu cred 🙂

  34. Poliția română nu-ți poate înlocui prin serviciile sale, educația primită în primii 7 ani, și cei de după.

  35. Domnilor, in Belgia, amenzile de circulatie se dau in functie de venituri si pana la un maxim de 80% din venitul lunar, iar aceasta realitate anuleaza orice pronire de a nerespecta regulile indiferent ca esti la volanul unui Bugatti de 3 milioane de € sau esti un muritor care castiga 1000€/luna.
    Varianta mai eleganta, lipsita de complicatii nu exista, insa mai exista o conditie – Politia Romana sa-si faca treaba

  36. Coincidenta, ieri am avut un pic de treaba prin orasul de la malul marii Constanta. Ca ore de plecare, am plecat odata cu aglomeratia, 8 din Bucuresti, 15 din Constanta.
    In primul rand as pune cateva observatii/sfaturi de bun simt:
    1.Trecerea la pod, o poti cumpara de benzinarii, Mol, Socar, Petrom, Omv, Rompetrol, atentie, benzinarii care nu sunt pe autostrada;
    2.Cand este aglomerat, ai 2 variante, fie mergi cu viteza coloanei, ori daca din diverse probleme devi melc, opreste-te sau iesi frumos pe DN-u, si mergi cu viteza de acolo(desigur daca asta se poate), la fel in cazul, in care esti smecher si vrei sa mergi cu 200 pe drum aglomerat;
    3.Este de porc sa te opresti sa te pisi in camp, in conditiile care, ai opriri si toalete, da bunica mergea cu caruta pe drum de tara, tu mergi pe autostrada, accepta asta.

    Lucrurile astea sunt o problema constanta pe A2, iar la asta mai adaug si faptul ca sunt foarte multe masini oprite pe banda de urgenta si care nu sunt luate la intrebari deloc, Germania, Austria, orice oprire pe banda de urgenta are ca efect un politist in spatele tau, care te intreaba de sanatate. Al doilea lucru foarte important,este lipsa unei politii dedicate autostrazilor, stiu am vazut au un lotus elise cu care prind vitezomanii, dar ii vreau sa fie prezenti in trafic si sa-i rupa in amenzi pe giboni cu masini puternice sau dobitocii care se pisa de pe banda de urgenta, sau dobitocul care are masina rabla ambulanta da merge pe autostrada. Un alt lucru misto, ar fi adaugarea de camere mobile radar(care sa fie schimbate din 2 in 2 ore ca si locatie),plus camere radar la toate iesirile de pe autostrada, coroborat cu niste legi de bun simt, care sa rupa la buzunar, orice depasire a vitezei cu peste 50 km, as recomanda cu o confiscare a masinii si 24 de ore de arest si dosar penal(conducere imprudenta sau ceva in genul reckless driving), pentru celelalte realitati de pe autostrazile noastre, gen flashuri, mers ca meclu pe banda 2 si banda 1 libera, oprit aiurea pe banda de urgenta, as pune niste amenzi speciale, ridicate. Dupa ce se vor face astea, vom vedea realitati precum in tarile civilizate unde toata lumea merge cu 60, daca 60 este limita de viteza si fara flashuri sau alte chestii cand tu depasesti un tir.

    Dupa ce ne vom educa, putem pretinde sa avem autostrazi no speed limit, dar pana atunci, cand un gibon care nu are nici o treaba cu condusu se urca la un bolid si ii da talpa, ne trebuie niste lege dure si aplicate ca atare.

  37. renunț la comentariul făcut 🙁

  38. Da, sunt toţi aceşti indivizi şi dobitocii/dobitoacele care nu se pot dezlipi de telefon. Unii vorbesc la el – deşi maşinile moderne pe care le au le-ar permite să vorbească prin bluetooth, dar nu ştiu să îl utilizeze (ăştia nu semnalizează în general) şi mai sunt şi dobitocii premium, care tastează cu ambele mâini, stau cu faţa în telefon pe chat, Facebook sau naiba ştie; numai la drum nu sunt total atenţi.
    Sigur, am văzut şi în ţări din vest că nu se semnealizează întotdeauna, mai stau oamenii pe telefon (era coloană), dar oricum suntem pe primul loc la accidente rutiere, ceea ce nu e ok.

  39. accidentele astea mai sunt provocate si de prosti care nu au ce cauta pe autostrada..care se baga in depasire cu 90 km/h si din spate vine altul cu 130 km/h..ca oglinzile sunt optionale pt multi…in scoala ar trebui invatat faptul ca trebuie sa te uiti in oglinda si sa stai draq potolit daca nu ai timp sa te bagi….

  40. Parerea mea personala este ca avem nevoie de Politie Rutiera, nu de legi noi. Condusul agresiv, crosetatul benzilor, flash-urile, mersul prea aproape de masina din fata sunt lucruri ce pot fi pedepsite si acum, doar ca nu are cine sa aplice legile.

    Pentru politisti e mai simplu sa stai la radar in oras sau panda la trecerile de pietoni nesemnalizate corespunzator si blocate de masini parcate neregulamentar sau la radar. Eu cu Politia as incepe, apoi cu idiotii de pe sosele…

  41. E inadmisibil pe orice șosea. Sâmbătă, A1, două accidente unul pe sensul înspre Pitești și altul înspre București. Cel spre Pitești, provocat de un dobitoc de pe tir, căruia i s-a răsturnat remorca cu sticle. Oare ce viteză o fi avut cretinul. În mod normal, ar trebui ridicată licența de transport, carnete luate pe viață. Tot în zonă, accident mortal la Mioveni. Zilnic se moare din accidente mai ceva ca pe front. Pe chestia asta s-au scumpit și RCA-urile, pe care le plătim cu toții.

  42. Politia Rutiera nu-si face treaba. Nu e normal ca sigurele masini de politie sa fie postate la taxare la cernavoda. De aia platim kktu ala ala de rovinieta si taxe. Ca ei sa-si miste burtile obosite si sa patruleze autostrada. Plus ca daca suni la 112 si faci o sesizare ii doare in dos.

  43. Va speriați de normalitate.
    Cele mai îngrozitoare accidente le-am văzut în Germania. Zeci de mașini ciocnite, tiruri făcute zob. Autostrada de 6 benzi oprita pentru 2 zile, traficul era deviat pe bretele.

  44. Auzi…. Legi mai dure…. Sa se confiște mașina….incredibil cate comentarii de frustrați care merg pe autostrada parca e tarlaua lor cu 110 pe banda a doua și nu se dau duși de acolo nici de-ai dracu…… Boșorogi sau diverse pitipoance care la fel merg numai pe acolo, poți sa claxonează sa dai flash-uri sa faci ca maimuta ei nu de dau pe dreapta. De ce? Pentru ca ei au drepturi! Iar ceilalți au frustrări. Domnule Vlad Petreanu ce mașina conduceți? Un family? Sau una care are peste 300cp? Ca dacă aveați una puternica nu scriați textul asta comunistoid niciodată….. Doar în comunism oamenii sunt egali….. în realitate niciodată. Toată lumea sa meargă încolonata pe autostrada, si nu numai pe autostrada, în general peste tot, sa fie disciplina, nimeni sa nu iasă din rand……. Asta vreți? Mutați-va în Germania Japonia sau Coreea…. Noi nu vrem sa fim toți egali în supusenie….. Btw, accidentele pe autostrada nu le fac aproape niciodată smekerii…. și asta știu de la sursa, ci idioții care merg unul în curul altuia, lipiți de volan fără sa clipească sau sa se uite stânga dreapta…….. Pentru ei condusul e o aventura, pentru ceilalți care mai dau în ele…. e doar fun….

    • Ciuciule, linisteste-te omule sa nu-ti plezneasca o vena-n capul ala microencefalitic. Ia o pauza, respira de cateva ori adanc si mai citeste o data ce a spus omul in articol. Daca si la a doua lectura iti pastrezi comentariul o iei de la capat. Auzi la tine, ce masina conduci? “UN FAMILY”? Ne-am dat dracu’, toti taranii cocliti o dau pe engleza acum. Tu ai evoluat ca in melodia aia cantata de idolii tai din Clejani: “Ieri dansai pe langa foc, astazi vrei la stroboscop” Rațaidracu de papagali.

  45. Ieri am ajuns la mare, plecând de la Ploiești. Pe A3, traficul era mai ridicat decât de obicei, dar nu am avut niciun incident notabil. Pe A2 însă, am avut doi care au stat lipiți de bara mea din spate, în timp ce depășeam, eu având aproape 140 la oră, pe ceas: un Golf 7, cu numere de Austria, și un Focus “wagon”, generația anterioară, cu numere de București. Asta din urmă a fost și mai agresiv. Aproape s-a înfipt în mine. Dacă eram singur în mașină, îl alergam până la 200 la oră, să văd dacă-l ține. Exagerez, vârsta aia a trecut.
    Din fericire am GoPro. Din nefericire, încă nu am cameră în lunetă. Tot din nefericire, pe TT mi s-a luat de postat. Toți luzerii au devenit traffic nazis, și votează negativ fără să-i mai tragă cineva la răspundere, asa cum se făcea odată. N-am chef să pierd ore în șir editând, ca să vină toți p*licii să mă ia la mișto. Mai bine pun pe celalalt canal al meu, în engleză.

  46. La cel care era cel mai aproape de B a fost si elicopter,de aia s-a stat asa de mult. Si da,sunt nebuni!

  47. Total de acord cu comentariul.
    In plus, am circulat (mult) prin Romania si am batut Europa (Ungaria, Austria, Germania, Belgia, Franta, Elvetia) plus Bulgaria si Turcia (vreo 10.000 de km prin juma’ de tara plus Istanbul – cine-a fost, stie). N-am vazut nicaieri debandada ca la noi.
    Spun cativa ca in Romania se circula pe banda 2 cu 80 la ora. Sunt extrem de rare cazurile in care il uita Dumnezeu pe vreun meltean pe-acolo. Dar sunt nenumarate cazurile in care intri in depasire cu 120-130 si apare un ciumec din spate cu 150-180, cu flashuri de parca il alearga moartea cu coasa. Desi vede ca esti in depasire de TIR si nu te poti evapora din fata mariei sale, merge la 2 metri in spatele tau si baga faza lunga. Asa ceva numai in Romania vezi.

  48. Parerea mea este c-ar trebui pus un pic umarul si intelepciunea in slujba acestei societati complet neevoluate, precum a noastra. Un amic portughez a nimerit din intamplare pe Tvr International si-a privit pret de cateva minute emisiunea respectiva. Remarca lui imi rasuna si acum in minte: ” De pe ce lume ai aparut tu? Ce vad acum in emisiunea asta este ff trist (erau imagini de la o petrecere, un concert, ceva), total uncool!” Si asta este realitatea cruda a romanilor, o haita de primitivi uncool, vrei sa vezi realitatea, baga o plimbare pe seara in centrul Mamaiei, pe acolo pe sub gondola, te imbolnavesti de nervi…..
    In concluzie, cativa baieti/fete cu un pic de timp liber, cu ceva talent IT si imaginatie, ar putea crea cateva filmulete/spoturi animate de maxim 30 secunde cu reguli elementare de circulatie rutiere, in oras, pe autostrada, si sa incepem sa le distribuim masiv cu totii!
    Exemple:
    1. cand te lansezi de la benzinaria de pe autostrada, exista o banda speciala creata in acest sens, unde ai obligatia sa ridici viteza la nivelul circulatiei de pe banda 1. Nu iesi imediat ca un imbecil pe banda 1, intri pe acolo pe unde-ti indica sagetile. Cel ce circula pe banda 1, daca circulatia ii permite, poate indica miscarea pe banda 2, pentru a facilita intrarea celui de pe banda de lansare.
    2. Banda de urgenta este pentru URGENTE. nu ptr indreptat oasele, nu ptr un pipi care poate astepta pana la benzinarie, ptr urgente!!!
    etc etc etc

  49. Frate obișnuiți-vă cu ideea că nu o să se schimbe nimic atâta timp cât gaborii sunt în foame de bani și dau permise pe bani la toți cretinii. Eu sunt taximetrist în București și dacă aș sta sa povestesc ce vad zi de zi în trafic…. să îi dea Dumnezeu sănătate și fericire lui turcu ala Abdullah ataș care l-a călcat pe ala de la rutieră cu mașina. Așa le mai da și lor Dumnezeu câte o palma. Că dacă ne calcă nouă soția mama copilul un dasta nu se întâmplă nimic.

  50. Sa copiem de la italieni sistemul Tutor. (faza aia nasoala cu timpii intermediari pe segmente)
    Se poate implementa muult mai ieftyin cu o gasca de studenti de la UPB.
    dar.. problem… ce o sa facem cu JmeKerii cu masini guvernamentale, cefele late cu blituri in grila de aer si in stopurile de ceata ?

    Politia o lalaie de ani de zile cu “vioelnta in trafic”, ba ca nu au norme de aplicar, ba ca nu sunt camere omologate, vesnica lor minciuna. Nu le convin camerele de bord pentru ca-i prind si pe ei in ipostaze nedemne purtatorilor de uniforma.

    CNADR are instalate camere si pentru alte chestii decat vignieta, pe A1. Dar politia nu le poate folosi . De ce ? Hai sa intrebam mai multi, poate aflam.

    Dar trebuie sa scapam si de gusterii care sa opresc sa urinez, sa faca o poza la maci sau la nu stiu ce craci. Tot sistemul Tutor poate da alarma… doar sa vrei.

  51. Ar trebui sa se faca la scoala de soferi cursuri de mers pe autostrada. Iar autostrazile sa fie impanzite de politie din 100-100m permanent. Si cum ii prinde cum sa ii arda. Si daca ar face treaba asta 1 luna, i-ar linisti pe toti.

  52. Am plecat duminica seara pe la 22 din mamaia spre bucuresti. Sunt o groaza de tampiti. Unul cu un A7 imi dadea flash-uri sa-i fac loc desi pe banda 1 se circula cu maxim 100 si erau masinile apropiate, deci nu puteam sa ma incadrez in 2 secunde. Apoi a lasat farurile pe faza lunga sa ma orbeasca. Cand am avut posibilitatea, am trecut pe banda 1 , apoi am revenit pe 2 sa-i platesc cu aceeasi moneda. Tot drumul, cat l-am vazut asa facea cu toata lumea. Treuie sa te evapori din calea lor pt ca au masini care pot alerga cu +250 Km/h . Mai era un destept cu o Skoda Octavia care depasea pe dreapta, trecea intr-o fractiune de secunda de pe o banda pe alta fara semnal, cretini care se bagau in depasire , ei avand 80-100 km maxim si stand o gramada pe banda 1, mergand in paralel cu cel pe care il “depaseau” , soferi care initiau depasiri fara sa se asigure in oglinda… E jale. Trebuie atentie maxima!

  53. Daca am masina care poate sa franeze si sa vireze rapid nu mi se parr normal sa stau in spatele logan urilor la 130km/h

    • Q.E.D.

    • Ai o Tesla d-aia desteapta, care merge singura?!

    • Legea iti limiteaza viteza de deplasare la 130 km/h. Indiferent de capacitatile masinii tale, tu nu ai voie legal sa depasesti cei 130 km/h. Nu conteaza cat de repede vireaza sau franeaza masina ta. Zic asta in conditiile in care masina mea si vireaza si franeaza rapid, si de multe ori o mai calc si eu pe la 150-160, dar daca vad loganul cu 130 in fata… franez… ca eu incalc legea nu omu ala.

  54. Imi pare rau dar trebuie sa te contrazic.
    In primul rand romanului ii este necesar un curs de reeducare atat in trafic cat si in viata zi de zi.Cred ca as putea sa dau zeci de argumente dar am sa enumar doar cateva:
    – circula absolut pe toate soselele cu 2 sau mai multe benzi de circulatie doar pe banda de langa axul drumului adica in functie de nr de benzi pe ultima banda ceea ce reprezinta contraventie
    – daca e coloana depaseste coloana ori prin dreapta ori prin stanga fara sa se gandeasca la riscuri
    – vrei sa il depasesti ori accelereaza ca se simte frustrat ca il depasesti ori vrea sa schimbe banda fara sa se asigure
    – circula pe timp de zi fata faza scurta
    – circula pe autostrada cu diferite obiecte pe masina care reprezinta un adevarat pericol ( exemplu o saltea pe pavilionul masinii pe aitostrada Bucuresti – Pitesti )
    – circula cu masini de BG fara asigurari valabile
    – au luat permise fara sa cunoasca alfabetul si fara sa coteasca odata decretul
    – circula noaptea fara faruri si fara nici o lumina deoarece i s au defectat si nu ii pasa de ceilalti
    – pe autostrada e logic ca circa pe banda de urgenta
    – trec pe rosu si daca ii intrebi ca sunt daltonisti te injura
    – parcheaza pe pista de biciclisti ca sa isi cumpere covrigi
    – vrei sa schimbi banda si el in loc sa franeze sa iti creeze spatiu sa intri in fata lui el te blocheaza astfel incat vei bloca si banda ta
    – vede ca intersectia este blocata dar vrea sa treaca ca doar are verde desi in fata nu se poate inainta
    Oare crezi ca avem nevoie de cursurile mentionate de tine sau de educatie???
    As vrea sa faci si tu 1000 km intr o zi in Romania si atunci poate ai sa iti schimbi parerea.

  55. Sa va povestesc cum au plecat 4 “JMECHERI” cu masina de la mare dupa ce au consumat alcool toata noaptea si toata ziua? Am facut sesizare la politie, i-au ridicat carnetul soferului si apoi a dat spaga in Bucuresti si in cateva zile avea iar carnetul si pleca spre mare… Ce sa mai faci in sit de genul asta? Unul din cei 4 circula zilnic baut prin Bucuresti (cu masina si cu motorul)…

  56. In afara daca nu esti civilizat de la natura, au grija camerele sa te filmeze si după câteva amenzi te disciplinezi. Românul nu stie sa circule pe autostrada. Pe A1 vad zeci de mașini care se baga in depășire periculos fără sa se asigure sau sa semnalizeze. Pe A2 saptamana trecută am vazut un dobitoc depasind pe banda de urgență cand nu era blocat cu viteze peste 130km/h. Suntem o țară haotică, poliția preferă să stea la panda, nu să reglementeze amendarea condusului agresiv.

  57. Credeti ca strainii au fost educati “de la sine” ? Nu, statul a aratat ca exista si a intervenit cu masuri dure de coercitie atunci cand a fost nevoie.

    In SUA pe autostrada era o masina de politie la 2-3 km. Am vazut un “smecher” mergand cam cu 80-90 de mile pe ora, dupa 2-3 km fusese deja tras pe dreapta. Exista un numar de telefon la care se anunta cand cineva incalca regulile, iar dupa ce ai dat telefon, poti fi sigur ca respectivul e verificat.

    Pana cand statul roman nu va arata ca exista, nu se va schimba nimic in privinta asta.

  58. Nenorocirea de la Colectiv ne-a aratat ca si parcatul aiurea ucide. Si cred ca nu este un caz singular in care masini parcate ilegal fac imposibil sau foarte dificil accesul masinilor de interventie.

  59. Problema nu este a vitezei ci a bunului simt! Trebuie sa intelegem ca toti avem dreptul sa depasim un TIR, nu trebuie sa ne dam la o parte in fata mai multor cai putere, apoi daca cineva merge constant cu 130, nu il depasim si apoi mergem in fata lui cu 110, trebuie sa pastram distanta de siguranta fata de cel din fata….iar daca nu se da la o parte imediat, poate e doar mai obosit….nu trebuie sa dam flesuri si claxoane ca nu suntem politie sau salvari…Am vazut soferi care merg cu viteza dar cu respect fata de ceilalti participanti la trafic si am vazut si soferi care merg incet si indolent, pe doua benzi, vorbind la telefon….tinand un sir intreg de masini in spatele lor….deci trebuie sa invatam ca toti avem drepturi si obligatiii pe drum si nici unul nu e mai cu mot, sa ne respectam reciproc in trafic….si accidemtele vor fi mai putine! Dar va mai trece mult timp pana ne vom educa….si, din pacate, multi nevinovati vor mai fi victimele bizonilor.
    PS Bizonii au creier mic si neted…deci..nu se educa….?

  60. Nu este adevarat ceea ce se spune.intradevar au fost 4 tamponari dar sa circulat foarte bine,am plecat din mamaia nord la ora 18 si am ajuns in bucuresti la ora 20si 15

  61. Multe aberatii printre comentarii…multi frustrati printre voi tata..si cu siguranta voi ..sau o parte din voi provocati suficiente accidente atunci cand va puneti ca niste putregaiuri cu reflexe intarziate .ambitia de a nu elibera banda 2 mai repede..mai ales ca va simtit mandria patata fata de familia sau cunoscutii cu care circulati in masina (ca nu ai curajul sa circuli nici macar cu viteza legala)atunci cand va luati flashuri sau claxoane…am intalnit stricati de oameni “ca o parte din voi”..care avand banda 1 libera ..jegu si frustrarea din voi ce zicea..”sa-mi bag p.ula daca ma dau la o parte..azi devin barbat”.desi circul cu doar 100 de km..parerea mea ca adevarata amenintare pt o circulatia normala si legala sunteti voi cei enumerati mai sus..

  62. Eu am avut capitole de conducere defensivă în cursurile de la școala de șoferi. Se întâmpla în 2008.

  63. Singura modalitate prin care un popor se poate educa este prin pedeapsa. Aceeasi situatie este in toate domeniile, nu doar pe strazi. Atata timp cat nimeni nu stie de frica, nu se poate face nimic. O sa se scrie ani la randul si degeaba. Eu locuiesc in Buc, si am observat ca in fiecare zi exista ceva care sa te enerveze in trafic, ori manevre gresite, ori parcari ilegale….multe si nevrute….si asa vor ramane pana nu se face treaba, amenzi, confiscari de permise, masini…pedepse dure, altfel degeaba. Am prieteni in Italia, FRanta care mi-au spus ca doar asa se poate tine situatia sub control, pedepse grele, usturatoare, eventual ridicarea pe termen nelimitat a permisului.

  64. #156

    La intrare pe autostrada camera, la iesire camera .Toti care au media peste 130km\ora sa fie sanctionati la iesire de pe autostrada( eventual cu suspendarea permisului ).

  65. Nu ar fi mai bine sa mearga fiecare cum doreste dar unde trebuie? Vrei cu 100km/h? pe banda adecvata, vrei cu 150? pe banda adecvata, vrei sa depasesti? O faci si te duci civilizat la locul tau! Nici smecherii nu mai e nevoie sa dea flashuri, nici nu se frustreaza cei mai linistiti, nici accidente!

  66. Inceputul se face de la medicul psihiatru care da avizul.Daca ar face meseria corect si nu pe spaga poate multi inconstienti nu ar ajunge la volan.Pe urma restul….

  67. se poate schimba orice in romania,conducatori,politisti,legi…etc atata timp cat mentalitatea omului nu se schimba degeaba,cei ce conduc cu viteza pe sosele nu isi dau seama ca masina omoara ,cred ca merg cu bicicleta .desteptativa si fiti constienti ca masina nu e decat un pachet de fiare ce te omoara.o mica neatentie te poate costa viata si viata doar o data neo da dumnezeu.

  68. Sugestie după legislația din Ontario, Canada. În 2011 (nu sunt sigur), depășirea cu peste 50Kmph a vitezei legale a căpătat un statut special. Dacă până la 49 kmph în plus (deci 149 kmph pe autostradă), se soldează cu peste 400$ amendă + 3-4 puncte (care vor duce la o creștere de 20-25% la asigurare, pe ani întregi), de la 150 kmph fapta se numește “racing”. Aparent nu are sens – fiind vorba de “întrecere” chiar și dacă ești singur pe autostradă. Dar legea nu e musai să aibă un sens – sensul ei fiind oprirea acestor demenți.
    Penalizarea pentru acest “racing” este:
    a) ridicarea permisului pe loc – deci nu i se permite șoferului, ca în alte cazuri, să-și înceapă suspendarea după acea cursă;
    b) mașina e tractată și este confiscată (un lucru extrem de dureros pt cei care se fălesc cu bolizii lor);
    b) amenda este de la 2000 la 10.000$;
    c) șoferul trebuie să se prezinte în fața unui judecător și, la latitudinea judecătorului este pasibil de la 6 luni la 2 ani de pușcărie.
    După promulgarea legii, la doar 1 săptămână, i s-a aplicat legea unui polițist care era în timpul liber, prins cu 157 kmph. M-am întrebat “dacă îi fac asta unui coleg, ce toleranță vor avea cu mine?”.

  69. Plin de specialişti în Jermania şi Suedia, plin de “eu sunt de acord să-mi iau amendă da’ să-ţi iei şi tu”. Dincolo de asta chiar n-am priceput ce vroia să exprime naratorul. O noutate ? Un fel de “aşa nu se mai poate” sau un “până când” ?
    E plină România de nino-nino în care defilează cu 20 la oră – pe vapori – gorobeti care au văzut prea multe filme americane. Sau de nino-nino cu “semnalele acustice şi luminoase în funcţiune” care gonesc în gol de aici şi până acolo doar pentru că există scuza cu “în misiune”
    N-ar fi mai simplu cu maşini nemarcate, în trafic normal ? Şi în oraşe şi pe europene sau autostrăzi ? E chiar aşa greu să omologhezi nişte dash cam-uri care lucrează în automode şi pentru locaţie şi pentru viteză ?

  70. Dar cei care merg pe banda 2 cu 100 km/h si nu vor sa se dea nu ziceti nimic? Aseara am venit la mare si am dat de cel putin 3 exemplare pe la ora 4 dimineata!

  71. Problema este ca ii blocheaza pe ceilalti soferi.

    Cati din cei care au trecut pe langa accidente le-au dat macar un claxon ? Ca sa nu zic sa te dai jos la ei si sa le mai dai si o batuta .

  72. Tuturor celor/ipocritilor care se “dau” loviti, care fac pe victimele si se lamenteaza negasind raspunsul pentru accidentele teribile de pe autostrazi si drumurile din Romania: cauza acestor accidente nu este cel care circula cu 180 la ora pe drum drept! Vreti sau nu sa recunoasteti este strict problema voastra! Nu discut cum, de ce sau cu ce circula cel care merge cu 180 / ora. Va spun doar ca, in acest caz, un autovehicul care circula cu viteza are un mijloc de a reduce viteza foarte simplu: franarea! Cauzele accidentului sunt altele( si va enumar foarte multe cauze generatoare de accidente intalnite ieri pe A2:
    1. nesimtirea/nepasarea celor care merg “regulamentar” cu 90-110km/h pe banda 2- vehiculele lente circula pe banda 1! Nu adormiti pe banda asta si nu va fie lene sa reintrati pe banda 1 dupa ce ati depasit cate un camion
    2.”regulamentarilor” care merg cu 130km/ora pe banda 2 pana la destinatie: sa va fereasca D-zeu sa aveti o urgenta (de oricare ar fi ea) si sa dati peste unii ca voi in trafic. Faptul ca fortez ajungerea la destinatie este strict alegerea/raspunderea mea, prin faptul ca mi te pui contra sau imi franezi in fata doar ca sa ma “educi” nu faci decat sa generezi factori de accident.
    3.Daca merg mai tare ca tine pe banda 2, nu imi iesi un p…mea in fata chiar inainte sa trec de tine doar pentru ca tie ti-e lene sa calci frana sau- asta e tare de tot si pe bune-“n-ai vazut ca ti-am dat ti-am dat semnal?” Intai trebuie sa te asiguri, nu asa ai invatat la scoala aia de soferi pe care zici ca ai luat-o fara spaga?
    4.Daca esti un terminat de conducator auto care nu esti in stare sa o controlezi la viteze mai mari de 100km /h si imi mergi serpuit pe banda ori franezi fara motiv in fata mea, nu te supara ca te depasesc (uneori pe dreapta, pentru ca asa ma fortezi sa fac). Este doar instinctul de autoconservare care-mi urla in creier: lasa-l in plm in spate ca nu se stie niciodata ce o sa-ti faca in fata cretinul!
    5.Exista pur si simplu soferi cu aptitudini si conducatori de duminica. Unii nu si-au luat permisul pe spaga, au dat traseu si conducere de noapte, au sute de mii spre milioane de km parcursi pe diferite sosele nationale si internationale iar masinile lor nu au anvelope de iarna- vara (sau all seazon) sau probleme tehnice de nici un fel. La service-urile autorizate imi verific in primul rand sistemul de franare si directie/cale rulare, nu banii din portofel si nici nu ne reparam masina pe genunchi in fata scarii!
    6.Vrei sa te bagi pe banda 2 sa faci o depasire? Accelereaza in plm daca ai vazut ca se apropie o masina cu viteza mai mare ca a ta! Daca tot nu te-ai asigurat cand ai schimbat banda si m-ai fortat sa franez, accelereaza! Macar asa nu imi decalez discurile de frana incercand sa iti evit curul ala obosit cu care mi te bagi in fata cu 95 / h incercand sa depasesti un camion care merge cu 90!
    7.Nu mi te mai baga in distanta mea de siguranta! Daca pastrez o distanta de 15-20m fata de cel din fata mea la 130-140 / h nu inseamna ca ai tu “timp” sa faci manevra de la punctul 6!
    8.Cine este adeptul stilului “defensiv”,”green” si “economic” sa stea pe banda 1 si/sau sa isi ia masina electrica! Daca pe mine nu ma intereseaza si nu te oblig sa faci sacrificii sa iti intretii masina corespunzator sau nu ma intereseaza ca te uiti la 0.5l/100km consum marit sau chiar 1l / 100 km daca ai si aerul pornit ori ca nu poti/ nu stii/ nu esti in stare sa iti conduci masina corespunzator, tu de ce ma obligi sa iti adopt stilul? De ce naiba ma obligi sa fac 6 ore din Mangalia la Bucuresti daca se poate face in 4 ore cu viteze regulamentare dar cu voi vazandu-va de treaba pe banda 1?
    9. Cum se face ce de multe ori ieri, banda 2 circula mai incet decat banda 1? Sau ca traficul pe A2 se facea ieri in proportie de 75% pe banda 2 (in conditiile in care banda 1 era de cele mai multe ori libera)? Va zic eu: erau cei de la punctul 1 si 2.
    10. CEL MAI IMPORTANT LUCRU: motivul pentru care TU trebuie sa te dai la o parte cand iti semnalizez acest lucru( lasand la o parte reactia fireasca de bun simt care trebuie sa existe) este ca EU PUR SI SIMPLU NU AM PE UNDE SA TE DEPASESC! In sensul ca executarea acestei manevre este ori imposibila (adica prin stanga ta-acolo unde este parapetul) ori neregulamentara (adica depasirea prin dreapta ta- pentru ca nu esti tramvai-remeber?).
    In rest tine doar de educatie. Totdeauna cel care nu are/nu poate/nu stie va fi invidios pe cel care are, poate si stie.
    PS. Am plecat ieri la 14.00 din Eforie N si am ajuns la 16.00 in Bucuresti fara oprire. Viteza medie pe autostrada: 110 km/ora. Am un diesel de 100 CP.

    • Cam mari agitatia si naduful pentru o viteza medie de 110 km/ora…

      Cineva cu “sute de mii spre milioane de km parcursi pe diferite sosele nationale si internationale” a observat desigur ca pe autostrazile din Italia, Franta (de exemplu) poti obtine medii mai bune fara sa depasesti neaparat viteza maxima legala.

    • Cineva cu “sute de mii spre milioane de km parcursi pe diferite sosele nationale si internationale” nu înțelege un lucru elementar: la 180km/h distanța de frânare este mult mai mare decât la 130. Calculează doar câți metri parcurgi într-o secundă – adică timpul de reacție în care nu frânezi deloc, doar conștientizezi pericolul și muți piciorul pe pedala de frână. Așa că să afirmi că nu contează viteza pentru că ai frâne bune denotă neînțelegerea unor principii elementare de fizică.

    • merg de ceva timp pe autostrada A2 si nu am reusit sa fac nici o depasire,doar devansari…..iar daca tu mergi pe banda 2 si eu te DEVANSEZ pe banda 1 nu e nimic neregulamentar.

    • Bine punctat , Sorine!

    • Bine punctat , Sorine !
      Totusi prea multe explicatii si comentarii. Totul se poate rezuma la urmatoarea idee : Circulatia pe autostrada se face folosind Banda 1 de langa acostament cand este libera , dar nefolosind o viteza mai mica decat cea legala , respectiv 120 ( 10 km admisi mai putin decat viteza legala) , astfel dam posibilitatea celor care ” se grabesc” sa adune mai repede puncte si amenzi sa foloseasca banda 2 . O greseala o reprezinta categoria acelor soferi care crezand ca daca circula cu viteza legala de 130 pot folosi nestingherit banda 2 , o pot folosi doar cand banda 1 chiar este ocupata si chiar nu au cum a o folosi ,restul explicatiilor tin de nivelul scazut de educatie.O alta constatare ,care tine de depasire( pe drum cu o singura banda) , in momentul in care ai observat ca esti semnalizat sa fii depasit , obligatia pe care multi soferi o uita est,e ca sunt obligati sa nu accelereze si alta conditie sa traga spre marginea drumului , nu cum fac multi dintre indivizii cu educatie rutiera si nu numai precara incep sa accelereze iar de tras dreapta nici vorba ,(chiar daca eu am o masina cu 70 de cai ,iar tu ofensat ai un motor puternic) ,o alta problema des intalnita este depasirea fara semnalizare , multi dintre voi sebaga in depasiri fara sa semnalizeze initierea depasirii( semnal stanga) , nemaivorbind de semnalizarea revenirii( semnal dreapta) , sa nu va mire pe multi dintre voi ca la o eventuala depasire nesemnalizata ca in momentul in care sunteti in dreptul vehiculului depasit sa aveti surpriza sa nu puteti depasi pt ca cel ce vreti sa fie depasit va taxeaza lipsa de educatie rutiera , vrei sa depasesti semnalizeaza apoi ……Aici recunosc ca mai facsi eu astfel de sicane celor certati cu semnalizorul dar merita multi dintre ei ,ca mai apoi sa le arat dand semnal stanga si apoi dreapta ca sa inteleaga cum se face o depasire . In rest , intr-adevar a fi sofer in Romania incumba sa ai nervi de otel si sa ignori prostii ce -s la tot pasul , coparticipanti la trafic care nu au multi ce cauta pe soselele patriei, nu degeaba suntem pe locul al II – lea in Europa dupa Rusia la numarul de victime ( 2500-3000/an, o localitate de marime medie dispare din cauza mai ales a infrastructurii ,vitezei si educatiei deficitare rutiere). Va doresc drum bun ! Si nu uitati VITEZA UCIDE !

  73. Mergeam ieri cu 130km/h spre mare și un dobitoc din asta a trecut cred cu 290 km/h pe lângă mine. Chiar ar trebui găsită o soluție și cred ca singura fiabila ar fi camerele mai dese pe autostrada. Alta soluție nu vad.

  74. Salut.
    Am fost atent la ce sa scris dar in special la ce ai scris tu ,
    face ca ieri sa fi venit pe acea autostrada de fapt la cum se circula este greu sa o numesti autostrada eu ai zic Bulevard , am urmatoarele comentarii
    1 gresala de proiectare a CNADNR la traficul de masini pe sezon cel putin 3 daca nu 4 benzi pe sens necesare .
    2. masinile implicate in accidentele de ieri :
    a) la km 49 Logan doker De marfa
    b) mercedes sprinter
    c) smart
    revin nimic de putere nimic de fite ,
    la km 71 erau de asemenea masini implicate de categorie sub 2000 nimic puternic .
    pot sa spun ca da este adevarat ca se da flesuri , ca se clansoneaza , ca se mai injura , dar eu spun ca cei implicati in accidente sunt de regula cei fara experienta ,
    un accident se intampla din neatentia ambelor parti .
    A intradevar sunt nesimtiti ce care merg pe banda de urgenta
    Cei care se baga intr-o depasire si masina lor nu merge mai mult de 90 de km/ora

    • @Adrian
      Omule, tu esti de departe cel mai prost dintre toti cei care au comentat aici. Si daca vezi ce specimene au fost inaintea ta, iti dai seama ca esti prost rau. Gramada, ranga, bolovan, lebada. Cum mai nene sa faca autostrada cu 3-4 BEZNI pe sens ca merg meltenii 1 luna la mare si nu au loc unii de altii? Ai creier pe doi biti, esti vai de capul tau, ma mir ca stii sa apesi literele pe taste sa formezi cuvinte. Ma mir cum nu uiti sa mananci. Probabil de caci pe tine des ca uiti sa-ti dai chilotii jos cand te pui pe WeCeu. Sa nu faci copii, prostia tb. sa moara cu tine.

  75. Nici pe alte artere nu e mai calma treaba. Aseara pe DN2 se circula in draci cu venit pana la limita in spate si flashuri. Asta cand acul vutezometrului meu arata 110 iar GPS-ul si camera 103. Oare cu ce viteza eram depasit?

    Poate militia ar trebui sa faca filtre impreuna cu RAR-ul caci dupa minim 200 de km condusi noaptea dezvolti fotofobie in ro. Sau, daca tot ne dam eco, sa verifice si fumigenele. Si lipsa de becuri sau orgile de lumini. Si cele xyz conserve cu numere straine

  76. Macar pentru asta renteaza mai mult ca sa mergi la bulgari (Varna) la mare decat la romani. In ultimele 3 drumuri de weekend n-am intalnit niciun accident spre acel oras si e cu doar 68 de km mai departe.

  77. Gresesti Petreanu,
    Aceste probleme se intampla pt. ca romanul nu stie sa mearga pe autostrada. La scoala de soferi nu se fac ore si cursuri prin care sa invete candidatul la permis auto cum trebuie sa circuli in conditii de autostrada, pentru simplul motiv ca, la 26 ani de la “Revolutie” noi inca nu avem retea de autostrazi.
    Unui sofer din Botosani, n-ai cum sa-i explici si sa-i exemplifici mersul pe autostrada, in conditiile in care cea mai apropiata autostrada e la 374 km de Botosani.

  78. Domnule Petreanu,sincer va urmaresc cu mare atentie si mult interes(Johannis)Aveti dreptate!Dar ce se poate face si eu cunduc si vad mii de tampiti zilnic,mai dureros este cand cobori sub arcul carpatic!Sunt din Cluj dar si aici sunt multi dar la voi se pare ca si-au facut case si cuiburi!Politia sa nu vaneze mici greseli ar fii bine sa vaneze pe acei care incalca cu adevarat legea!

    • Se stieeeee… Transilvania e leaganul civilizatiei. Bineinteles, dupa Banat, care-i fruncea.
      Mâncațiaş.

  79. Gresit in proportie de 98%!
    Cele mai multe accidente le fac incepatorii ce au scapat si ei cu masina la mare (nu conteaza marca masinii) si vor sa impresioneze “gagicile” ! Si dupa cum spui tu aici, toti care au o masina de la o anumita suma de euro in sus sunt “jmecherii” ce ii dau blana si dau flashuri? Cand un dobitoc ce merge pe banda de la axul drumului uita sa treaca pe o banda inferiora cand e libera si ii permite traficul semanalizezi ca vrei sa treci (unii folosesc semnalul altii flashul) , dar sunt multi ce nu se dau ca asa vor ei, si esti nevoit sa ii depsesti pe prima banda, asta tu numesti crosetare…
    Din pacate nu avem autostrazi si pe alea ce le avem nu stim sa le folosim! Si in strainatate mai primesti cate un flash sau semnal ca doreste sa depaseasca cand vine lansat din spate, e normal daca are masina si vrea sa mearaga , sa mearga, asta nu inseamna ca e jmecher sau provoaca accidente! Accidente le provoaca aceia ce iti franeaza in fata tocmai ca vi lansat sau ala ce nu te lasa sa treci…

  80. Mă uit cu îngrijorare la destul de multele comentarii care încearcă să justifice cu tot soiul de argumente chinuite agresivitatea în trafic, agresivitate mascată în raționalizări găunoase.

    Fraților.

    1. Nimeni nu-i singur pe drum.
    2. La agresivitate se răspunde instinctiv cu agresivitate.
    3. Reflexul de frânare are nevoie de jumătate de secundă ca să se producă (vezi lumina roșie din față, procesezi informația, decizi să apeși frâna) și de încă jumătate de secundă ca să fie acționată propriu-zis frâna.
    4. Prioritatea se primește, nu se obține.
    5. Hărțuirea imbecilă a unui șofer și împingerea lui să comită un accident este la fel de criminală ca producerea directă a accidentului din imbecilitate.
    6. Toate argumentațiile nu fac doi bani după ce ai produs un accident în care ai ucis și mutilat niște oameni.

    Asta e.

    • Dar Vlad, tu i-ai “crescut” asa! Daca ai scris atat ca sa-i ajuti sa se descarce, sa-si verse frustrarea, acum lasa-i sa si-o verse! Si fii linistit, nu cred ca mai au ceva de invatat, se pare ca asta-i tot ce primesc in viata asta!

    • Vlad, după cum zicea cineva mai sus, gândește-te care e realitatea în condițiile în care aici nu vin chiar toți cocalarii cu 2 clase să comenteze … și se mai miră unii de ce le zic că n-am de gând să ajung prin România decât dacă câștig la lotto destul cât să-mi permit elicopter.

    • Pai si nu, mai bine, formezi tu opinia publica sa respecte regulamentul si bunul simt circulând pe banda 1 atunci când e libera decât sa înfierezi “jmekerii” care statistic sunt mult mai putini…
      Distribuția automobilelor in Ro pe autostrada este fix invers fata de cum ar trebui sa fie(sau este identica cu cea din UK), fix din cauza celor care cred ca pot circula pe banda a 2(sau a 3a) cu 130. Si citind comentariile se pare ca sunt f multi din păcate.

    • Exista 2 categorii de soferi nesimtiti dupa parerea mea: misecuvinisti si miserupisti. Dumneavoastra, evitand sa discutati nesimtirea soferilor miserupisti, le dati ,din pacate, acestora indirect dreptate. Nu poti sa circuli cu 100 km/h pe banda de viteza a unei autostrazi pentru ca “dai in p**a mea ca merg cum vrea muschiu’ meu”. Desigur, nu poti nici sa circuli cu 200 km/h pentru ca “dai in c***t de saraci, sa-si ia masina”. Legile se exprima clar in privinta ambelor cazuri. Doar ca e mai greu de constatat si amendat prima situatie de nesimtire. Din pacate, sufera toti ceilalti soferi din cauza acestor 2 categorii de soferi nesimtiti, care tot timpul trebuie sa gaseasca solutii pentru a-i evita. Stim foarte bine ca in fiecare din noi exista o farama din cele 2 categorii de soferi nesimtiti, si cand ne simtim nedreptatiti scoatem la iveala o fata sau alta mai putin placuta. Macar in discutii ar fi bine sa fim sinceri si corecti.

  81. Si daca iti da unul apel de faruri din spate care e problema? Tu iti vezi de depasire pe banda doi si te dai la o parte când crezi. Eu daca primesc faruri din spate nu mai accelerez deloc ca sa fac depasirea cat mai lunga. Daca primesc faruri multe dupa ce depasesc si sunt depasit ii dau faruri de il ustura ochii…Daca unu merge pe banda doi cu o viteza foarte mica, il depasesc prin dreapta si ma pun in fata lui. Reduc pana la 60 la ora sa vad daca vrea si el sa ma depaseasca prin drepata. …dar ni faceti ca mine!!!

  82. @Sorin
    De acord cu tine la punctele 1-7.
    Mai faci si greseli(si eu fac). Mai ales când împarți participanții la trafic in categorii(eu/voi). Din cate stiu, suntem egali(cu ceva excepții si chiar nu cred ca cineva cu un diesel de 100 CP face parte dintre ele).
    Punctul 2: Este strict alegerea/răspunderea mea sa NU forțez ajungerea la destinație.
    Punctul 8: exista legi care trebuie respectate( fără excepție). De ce nu ne cerți si pentru faptul ca TU faci 90 de minute(in loc de 15) de la Corbeanca pana in Baneasa( vineri pe la 8.00)?
    Da știm, legile nu sunt pentru tine…dar, ai si o solutie: construiește-ți o autostrada.
    Punctul 10: Încă o data dai dovada de un egoism periculos.
    Daca nu ai pe unde sa depășești înseamnă ca nu depășești. E simplu. La fel de bine te poți înfige in parapet daca nu poți accepta acest lucru, iar noi, restul, cei fără urgente vom spune: ” unul in minus”.
    Este foarte probabil ca maine, un “Gogu” dotat de 299 CP sa te vrea pe banda 1, pentru ca are o urgentă si i se rupe de “alegerea/răspunderea” ta.
    Ajunge cu Sorin.

    Poliția Rutieră NU aplica/NU are un program de prevenire al accidentelor. Mentalitatea predominanta in rândul ofițerilor superiori este limitată strict la “a pedepsi”. Putem adauga la asta lipsa crasa de educație (de orice fel ) a romanului si iată cum se crează un cerc vicios avand ca rezultat mii de victime pe străzile României.

  83. Un vehicul care merge cu 36 km/h are o viteza de 10 m/s (zece metri intr-o secunda!). Cine merge cu 100 km/h merge cu 28 de metri pe secunda! La 130 km/h viteza este de peste 37 de metri in fiecare secunda! Adica parcurge o distanta egala cu lungimea unui sir de 9 Golfuri, bara in bara, intr-o singura secunda! Timpul mediu de reactie al unui sofer vigilent, care nu este obosit, baut si are o inteligenta medie: 1,5 secunde, adica, parcurge in timpul aceste peste 55 de metri, adica peste 13 Golfuri lipite, bara in bara, fara vreun cm intre ele! Deci: la viteza de 130 km/h, pana in momentul in care incepem sa franam efectiv parcurgem o distanta egala cu lungimea unui sir de 13 Golfuri. Doar dupa acest timp, masina incepe sa franeze, si da, depinde de model, frane, cauciucuri etc!

    Am incercat sa fiu cat mai clar, am incercat sa fiu si teoretic, si descriptiv (pacat ca n-am si o schema!). Cu toate acestea, sunt un pic sceptic ca, in toata agitatia asta, cineva va citi si va decida ca da, este mai bine sa fii precaut, atent, delicat, educat si pana la urma, un om care traieste in secolul 21!

  84. Salut,

    asa e … e plina lumea de bizoni care se grabesc si preseaza….. dar si de soferi de weekend care cu toate ca nu depasesc …uita ca mai exista si banda 1….
    In cardul ala de masini era si eu … si sincer nu imi explic de ce se statea …din moment ce toate cele 3 masini erau deja pe banda de urgenta… cred ca casca lumea gura… in loc sa se conctreze la condus….
    de data asta am dat doar de 2 bizoni care vroiau sa depaseasca fraierii… pe banda de urgenta ….dintre care unu interlop probabil dupa cat de agresiv era …. eu si cu inca un coleg de trafic… l-am incomodat pret de minute sa nu depaseasca fraierii….. dar daca fraierii era solidari si nu oi ….lupii astia smecheri nu ar mai exista….ca doar nu si-ar umfla muschii cu toate oile….

  85. Ce ar trebui sa înțeleg, lăsând la o parte teribilistii despre care tocmai ai făcut vorbire …. tu, cel care ai scris articolul asta faci parte din marea masa de DOBITOCI , care aproape se oprește pe contrasens încercând sa vadă si el ceva demn de povestit prietenilor si familiei. Analizează ti propriul comportament , înainte de a te da atotștiutor. P.S. Si eu urăsc blitz-urile venite din spate !

  86. eu am un parasolar pe geamul din spate. Flash-urile sunt inutile 😉

  87. Prima lectie la scoala auto: sa conduci ca si cum cei din jurul tau sunt toti niste idioti.

  88. #196

    Este adevărat ca autostrada nu este pistă de decolare, dar nici stradă pentru melci. Cei care doresc să meargă cu 70 km/h pe banda 1 și 90 /h pe banda 2, ar trebui să ia în considerarea varianta drumurilor naționale. Am văzut destule specimene care în loc să conducă prind pokemoni sau stau la povești pe feisbuciuc. Nu mai zic de băieții deștepți care cred ca strada e a lor și merg cu 80 de km/h pe banda 2, iar când îi depășești, îi cuprinde invidia si mai că s-ar urca pe tine. Am prins ieri 2 tauri care erau să mă împungă mai ceva ca la festivalu’ de la Pamplona. Autostrada e o chestie prea complexă pentru noi și asta se datorează faptului că respectul față de alții e mai degrabă o utopie.

  89. Eu cred că acest articol e unul din cele la care comentariile trebuiau închise. Nu e o temă care să necesite dezbatre.

  90. Buna seara,
    Problema circulației pe autostrăzile din România este clar cauzată de gradul de civilizație rutiera precară din România. Este adevărat, exista foarte mulți dobitoci care circula agresiv pe autostrăzile românești dar si mulți tembeli cărora le place sa folosească banda 2 indiferent de viteza pe care o au, de multe ori mai mică decât cea minima admisă pentru categoria lor de autovehicule.
    Vorbind strict de A2, as putea sa va povestesc la fel de multe întâmplări asemănătoare cu cele pe care le aveți si voi, însă rezolvarea comportamentelor idiotice în trafic trebuie sa fie doar la îndemâna autorităților plătite din banii noștri.
    Debilul care aleargă cu 180 trebuie amendat sa-l usture curul dar si tembelul care depășește cu 135 un cârd de mașini care merg cu 131.

    • “tembelul care depășește cu 135 un cârd de mașini care merg cu 131” nu face nimic ilegal dpdv al depasirii, nici in Romania, nici in Canada, nici nicaieri pe planeta. Asta asa, pentru incultura ta generala. Ce insa e ilegal e ca circula cu viteza peste limita legala superioara.

  91. cel mai tare a fost pe A1 mergeam legal nu cine stie ce aglomeratie. Fac o depasire la un cazan de Dolj cu 130, cazanu incepe sa accelereze, ajung la 160 cazanu in dreapta mea, incep usurel sa il pierd in spate si pleosc ii caleaza motoru.
    L-am vazut cum se duce in urgenta 🙂

  92. Accidentele sunt provocate de inconstienta si de faptul ca nu toti stiu sa maearga pe autostrada. De la cei care se opresc pe banda de accelerare “sa se asigure” la cei care merg cu 70-80 pe banda 1 generand diferente foarte mari de viteza intre cele 2 benzi pe sens. Cred ca putem scrie 10 pagini si nu ar folosi la nimic. Fiecare roman care are dorinta de a circula pe autostrada ar trebui sa mearga pana la viena si inapoi si sa aplice ceea ce poate invata live de la cetatenii care se bucura de autostrazi de peste 50 ani si au experienta si respect in trafic.

  93. Am mai spus-o Vlad: tara asta este pierdută. Populația este de o nesimțire dureros de mare 🙁 Toti ciobanii se calca-n picioare, cu atitudine cocoșească, de la Logan la Mertan 😉
    Venit recent in concediu, am rămas precum la teatru, într-un popas de pe marele nostru E60. Imi mâncam sandwichul liniștit si ma uitam stânga/dreapta la oameni, sa vad ce s-a mai petrecut prin tara. Pai ce sa se petreacă? Țăranii au devenit si mai țărani. Burților goale la înaintare, mersul de cocos, mașinile parcate precum niște paie împrăștiate de vant, limbaj de cocalari, etc. Ma refer inclusiv la cei cu familii…trist rău! Ma doare, pt ca inca sunt legat emoțional de aceste locuri…

  94. #203

    Sunt argumente si pentru cei care merg mai tare si pentru cei care merg incet. Daca mergi cu mai mult de 40 km/h sub limita de viteza pe acel sector de drum esti pasibil de amenda. Asadar nu e tocmai in regula sa mergi cu 90 pe autostrada.. daca mai pui o frana clar incurci rau circulatia. Pe de alta parte daca pe banda unu se circula cu 100 km/h si faci o depasire, in mod normal cel care vine din spate cu 130 ar trebui sa reduca fara probleme diferenta de 30 km/h insa multora nu le ajunge limita decenta de 130 km/h. Chiar daca mergi cu 150 km/h pe banda a 2-a tot se gaseste unu in spate cu flash-uri care transmit: da-te fratioare, ca merg eu mai repede.

    • Nu ne spui chiar adevarul: exista doar o viteza minima obligatorie, si n-are legătura cu ce spui tu!

    • “Daca mergi cu mai mult de 40 km/h sub limita de viteza pe acel sector de drum esti pasibil de amenda.” – Serios ? Unde scrie asta ? In mintea voastra de jmekeri ? Viteza minima obligatorie atunci pentru ce mai e, de dizain ?

  95. Nu prea sunt înțelese noțiunile de depășire și devandare.
    http://razvanbb.ro/lamurire-oficiala-depasire-versus-devansare/

  96. Pentru toți cei care se dau mari pe autostrada și ca știu ce și Cum se conduce ,le dau un sfat . Sa meargă în Londra pe M25 la ora de vârf sa vadă acolo Cum se conduce pe autostrada cu 5,6 benzi

  97. Prosti sunt de ambele parti.
    La noi in tara sa mergi in localitate cu limita legala de 50 km/h e periculos. Daca nu apare un prost sa iasa de pe vreo strada laterala fara sa se asigure, sau daca se asigura, nu apreciaza viteza si distanta, sigur sare vreun sinucigas de pe trotuar direct sa traverseze pe unde n-are ce cauta. Daca treci la trecerea de pietoni cu 30 la ora, sigur sare vreunu de pe trotuar direct cu mecla uitandu-se in pamant sa nu cumva sa calce in vreun cacat pe care oricum il ia pe fata cand dai cu masina peste el. Vina e de partea ambilor parti, ala ca merge cu viteza mai mare decat legea si celuilalt pentru ca vede si zice “ma bag, ca trebuie sa franeze, merge prea tare”. Multi si multe ar trebui sa se gandeasca de 5 ori inainte sa se urce la volan. Nu va mai cacati pe voi, accidente se pot inampla din momentul in care ai apasat acceleratia pana cand apesi frana sau nu mai ai ce apasa, indiferent de masina/viteza/ora/zi/an…
    Multi care injura soferii sunt cei care nu au permis, e imposibil sa nu fi facut vreodata o prostie in trafic, fie si ca ai trecut doar pe galben, tot e periculos.

  98. Dar de unde stie autorul din ce cauza s-au produs accidentele? De unde stie sigur ca erau de vina jmekeri tupeisti si nu non-jmekeri speriati care si-au cumparat carnetul (e plina lumea corporatista de ei)?
    Da se se abuzeaza si se mai conduce periculos si telefoanele catre politie de catre participantii la trafic ar trebui luate in serios de autoritati.
    Dar se mai circula cu viteza (peste limita) si pentru ca nu avem autostrazi (sau cele care sunt, sunt proaste ; vezi prima marte din auto. soarelui) si drumul dureaza foarte mult.
    Iar ca si regula de fluidizare a traficului pe banda doi se depaseste, nu se sta chiar daca esti la limita vitezei legale.
    Buna purtare in trafic se face cu amenzi sau pedepse ca peste tot in restul lumii. Echipajele de politie in civil cu masini civile ar educa rapid soferii in Romania.

  99. Cel mai bine e sa fii tu insuti precaut.
    Mergi lejer pe banda 1 cu 110-120. Pastrezi distanta destula fata de cel din fata ta.
    Iar cand vrei sa depasesti astepti sa treaca bizonii si dupa care depasesti.
    E cel mai safe.
    Eu am fost depasit de un bizon cu masina mica.
    Dupa 20 de minute, bizonul facut accident. Lasa-l sa se duca ca e mai bine asa.
    E adevarat ca poate cate odata o sa mai ai bizoni in spate si te roade la stomac…
    Dar calmul rezolva tot daca ai distanta destula in fata.
    Ideal e sa nu intri in jocul bizonului… sa nu o calci… sa nu faci sicane….din astea

  100. #211

    Nu cei care dau flash-uri sunt problema. În general pe banda 2 se merge când devanseze o alta masina nu mereu. Sunt oameni care nu știu ce este aceea o depășire și merg pe banda din jumătate plictisinduse cu 90 km/h. Și când se trezesc sar direct în frâne. Iar aici provin accidentele. Hai totuși sa fim oameni. Sunt oameni care au activități, și acea dau flash-uri pentru ai atenționare pe cei care uita sa revină pe banda lor, celor care au adormit la volan pur și simplu.

  101. Canadianule, nu-mi place vorba multa, de aceea te trimit catre organul genital al mamei tale. Poponar imputit care esti tu, umbla pe jos sau maxim cu bicicleta mai “mare sofer”. Sigur ti-as rupe 2 dinti daca te-as prinde cu ideile tale pe autostrada (da, sunt agresiv rau si ma doare in pula).
    Uite ca totusi m-ai facut sa “fac vorba multa” totusi, dar la un copil facut din laba si purtat de musca in pizda ca tine nu se poate altfel !!!

    • Stai calm, umblu si cu bicicleta 😉
      Cat despre ruptul dintilor pe autostrada, eu zic sa nu te dai jmeker daca nu stii cu cine vorbesti. E posibil ca eu sa scot o carabina (ca de exemplu una mossberg calibrul 12 – glockul 17 n-am voie sa-l scot din casa decat cand ma duc la poligon) din masina … pentru ca niciodata nu stii cand ti se pune pata sa mergi la vanatoare 😀 . Iar aici in Canada autoapararea este perfect legala, cu orice mijloc, in caz ca ti se pare ca iti este pusa viata in pericol. Asta asa, doar ca discutie teoretica, nu cred ca ai tu sanse sa pui piciorul pe coasta de Vest (am fugit cat mai departe de Romania s-a putut – as fi plecat in Australia, dar era mai complicat oleaca). Iar in caz ca totusi sa zicem ca te-as rata – cam greu, imprastierea alicelor dintr-un cartus pentru pasari (recomandate pentru self defence, pentru ca nu vrei neaparat sa-ti omori adversarul si nici sa nimeresti pe cineva drag aflat de cealalta parte a unui perete de lemn, materialul preferat al canadienilor cand vine vorba de case) la o distanta de 10 metri are diametrul cam de 30 cm, iar mie personal imi place sa ma mentin in forma in “sportul” asta al tragerii la tinta – si ai reusi sa-mi rupi 2 dinti, in cel mai scurt timp ar apare niste nenea cu nino nino care ti-ar face cadou niste bratari. Ca-n acest video, de exemplu …
      https://www.youtube.com/watch?v=L6WtsakHbB0
      ps : Vlad, sper sa nu-i stergi postarea idiotului

    • #214

      Mentionez din start ca nu conduc perfect sau regulamentar 100%.

      – posibil sa fi fost mai multe, dar in aproximativ 3-4 comment-uri am vazut ceva amintit de infrastructura soselelor din Romania (ce avem noi nu sunt autostrazi, prea multe gropi, prea multe rampe de lansare la acele “poduri” peste alte sosele/drumuri/cai ferate – probabil stie toata lumea despre ce vorbesc, nu stiu cum sa le numesc) si cred ca este cea mai mare problema la momentul actual + limitari de viteza la 50km/h in localitati de cativa km unde bate vantul mai ceva ca in vestul salbatic, si am vazut un boschet ce se rostogolea pe sosea la iesirea din Nicolae Balcescu spre Adjud (boschet – acea planta uscata din filmele western)
      – toata lumea vrea amenzi mai mari, sa le ia la fraieri masinile, sa-i rupa la buzunar. Va recomand sa faceti cateva drumuri prin tara de minim 2500km pe saptamana, timp de o luna, circuland regulamentar. Am ales acea cifra si perioada de timp pentru a va face o idee despre traficul din Romania, daca faceti un drum de 200km o data pe luna pana la prieteni/neamuri/etc e aproximativ irelevant ca faci 2 sau 4-5 ore pe drum pentru ca “aveti timp”. Ok, amenzi mai mari, dar banii dati pe amenzi sa fie investiti in infrastructura, sa pot face un drum de 70km intr-o ora sau mai putin, nu 1h30m sau 2h, timp necesar pentru a evita situatiile in care ma intorc inapoi sa-mi iau roata ramasa in craterul de pe mijlocul soselei.
      – flash-uri dau, sper sa nu ma insel dar le dau celor de pe B2 care merg cu aceeasi viteza sau cu 1km in plus (de multe ori si in minus) fata de cei de pe B1, asta in cazul in care nu pot depasi ca-mi vin masini de pe contrasens si e nesimtire sa-i fortez pe aia de pe contrasens sa se duca pe B1 chiar de au loc.
      – flash-uri primesc, ce-i drept rar, ori stau in coloana asteptand sa pot merge si eu putin mai repede, ori cand nu-l vad ca vine din spate, de obicei au mult peste viteza mea si mai am nevoie sa fiu atent si in fata. De obicei ii vad pe aia care vin tare din spate si ma dau de pe B2
      – stau pe B2 – de ce stau pe B2? Pentru ca mi se pare incomod sa tot schimb banda la cateva minute atata timp cat sansele sa-i vad pe aia care vin din spate sunt destul de mari in cazul in care se deplaseaza cu doar 20-30km mai mult decat mine (ma uit destul de des in oglinzile laterale, indiferent daca fac depasire sau nu).

      Cauzele accidentelor sunt multe, de la adormiti la bizoni, telefoane, “de ce dracu mi-au pus astia o maneta in plus in stanga volanului si 4 becuri pe colturile farurilor/stopurilor”, “cum, oglinzile din lateral nu sunt puse pentru design sau facut “botu” in ele?!, “ce-s alea oglinzi?”

      O sa va dau cateva exemple din ce-mi aduc aminte:
      – in Bacau a vrut un nene la 50 de ani sa ma bata ca mi-am permis sa-l claxonez si i-am aratat cu degetul aratator oglinda retrovizoare, a intrat de pe o strada laterala in banda mea si m-a fortat sa trec pe banda de langa bordura ca sa nu-i iau praful de pe fundul masinii, avea banda special amenajata pentru a intra pe strada respectiva. Mi-a explicat frumos prin injuraturile de rigoare sa ma duc la mine in oras sa conduc doar ca acolo e soseaua mea … meh.
      – cine a mers pe portiunea Focsani-Bacau stie ca e o sosea lunga, lata si aproximativ dreapta. Veneam cu cativa km peste limita legala si am vazut de departe un A6 caramiziu ce mergea in spatele unui TIR pe B1 (o tentativa de B1 – acostament si ce o fi, dezbaterea o faceti voi), nu cred ca avea mai mult de 90km/h TIR-ul ala, si la intrarea intr-o localitate cand i-am ajuns si aproape treceam de ei, nenea cu A6 s-a gandit ca ar fi inteligent sa schimbe B1 cu B2 si sa circule cu aceeasi viteza cu TIR-ul pret de 1-2 minute. Eu am franat instinctiv ca aveam banda dubla continua si nu aveam unde sa ma duc, am presupus ca cel cu A6 vrea totusi sa mearga putin mai repede decat TIR-ul dar m-am inselat, au urmat flash-urile din partea mea, A6-ul nu s-a miscat de acolo, dupa alte 1-2 minute am depasit A6-ul nelegal evident, mi-a explicat printr-un semn ca-s nebun, iar eu i-am urat un calduros “dar du-te-n m….. pe banda ailalta daca nu mergi mai repede”
      – A2 – un Z4 venea din spatele meu, eram pe B2, l-am vazut am inceput sa semnalizez, dupa ce a trecut de mine mi-a multumit “avarii puse” si s-a dus repede. La juma de ora dupa acelasi Z4 din spate mi-a dat flash-uri sa ma dau iar, doar ca pana sa semnalizez eu si sa ma dau pe B1 a trecut el pe B1 tot repede. Aveam putin mai mult de 130km/h
      – nesemnalizari, neasigurari, trecut de pe B1 pe B2 fara nici o jena si am fost fortat sa franez pana in 60-70km/h pe europeana pentru ca nu s-a asigurat si a vrut sa evite o denivelare la propriu pe sosea, nu cred ca are sens sa le enumar si pe alea.

      @canadianul vietii.

      Da-mi voie sa incerc sa-ti desenez mai clar atitudinea colegului “Romanu’ ” (nu am diacritice puse si-mi este lene sa le adaug).

      Am citit toate comment-urile de pe aici, pareri fel si fel, impartite, ca ala e bizon ca merge incet, ba celalalt ca are viteza prea mare, fiecare are dreptate in felul lui.

      Mi-a atras atentia numele si ceea ce zici tu prin comentariile tale, opiniile personale:
      – nume: canadianu’ – as fi inteles ca e o porecla pusa de niste prieteni, dar judecand din comment-uri esti in Canada, un fel de Rai pentru babele lu’ arsenie boca. Prea multa lipsa de imaginatie in alegerea unui nickname, mai exact ai comportamentul omuletului din Spania daca nu ma insel, care-si “cumparase” o masina “A-shese cu clima bizonica”. Mai exact alt prost, care sufera de atentie si incearca sa o gaseasca pe un forum romanesc epatand prin ceea ce ai sau vei avea (5 arme, 3 elicoptere si 4 submarine).
      – comentariile tale – in Canada e doar zahar si miere, nimeni nu incalca regulile de circulatie, te mai impusca unu’ altul ca l-a inselat nevasta cu postasul dar in schimb e perfect. “Sa moara iliescu de nu vin cu elicopterul in Romania … asta daca vrea muschiul meu de smecher de canada evident ca sa arat la toti dusmanii”

      Ceea ce nu inteleg eu, daca esti plecat din tara, conduci masina si pilotezi elicopterul in orice alta parte a globului, mai putin Romania (presupun ca vii in fiecare luna in tara la valoarea ta), de ce ai o parere despre traficul din Romania in afara faptului ca esti in cautare de atentie? As presupune ca esti tocmai acel sofer de duminica care stie sa mearga doar in linie dreapta.

      PS: pana-ti iei tu carabina din portbagaj, presupun ca acolo o tii, in Romania fiind nu cred ca ai voie sa mergi cu ea in masina ca nu avem aceleasi legi ca in alte tari pentru portul de arme, o sa vina nea “romanu’ ” nostru si o sa te bata cu slap-ul lu’ nevasta-sa “made in china” de o sa te buseasca rasul pe nas, asta in cazul in care “romanu’ ” o fi un chuck norris si tu un papa lapte. Nu va cunosc dar incurci merele cu perele daca chiar crezi ca “romanu’ ” are de gand sa mearga in canada ca sa te bata pe tine pe autostrada, si probabil a fost o metafora.

      O zi buna va doresc si asfalt uscat!

    • “ai comportamentul omuletului din Spania daca nu ma insel, care-si “cumparase” o masina “A-shese cu clima bizonica”. Mai exact alt prost, care sufera de atentie si incearca sa o gaseasca pe un forum romanesc epatand prin ceea ce ai sau vei avea (5 arme, 3 elicoptere si 4 submarine).” – nu am 5 arme, am doar 3. Elicopter sau submarin n-am. Și nici mașină personală n-am, că-s sărac (știu că am afirmat că am condus o grămadă pe autostrăzi, n-am mințit), am doar o bicicletă no name luată la 50% reducere, și-o trotinetă pliabilă (când merg cu autobuzul sau metroul e mai practică decât bicicleta). Dacă îmi zici când e ziua ta promit să-ți trimit un DEX cu un semn de carte la pagina unde e definiția verbului “a epata”.
      “Ceea ce nu inteleg eu, daca esti plecat din tara, conduci masina si pilotezi elicopterul in orice alta parte a globului, mai putin Romania (presupun ca vii in fiecare luna in tara la valoarea ta), de ce ai o parere despre traficul din Romania in afara faptului ca esti in cautare de atentie?” – întreabă-l pe Nilă, că el știe
      “As presupune ca esti tocmai acel sofer de duminica care stie sa mearga doar in linie dreapta.” – perspicacule, cum ai ghicit ?
      ps : chiar mă întrebam când apar cretinoizii cu argumentul “de ce citesti/comentezi pe siteuri românești” …

    • #216

      Mentionez din start ca nu conduc perfect sau regulamentar 100%.

      – posibil sa fi fost mai multe, dar in aproximativ 3-4 comment-uri am vazut ceva amintit de infrastructura soselelor din Romania (ce avem noi nu sunt autostrazi, prea multe gropi, prea multe rampe de lansare la acele “poduri” peste alte sosele/drumuri/cai ferate – probabil stie toata lumea despre ce vorbesc, nu stiu cum sa le numesc) si cred ca este cea mai mare problema la momentul actual + limitari de viteza la 50km/h in localitati de cativa km unde bate vantul mai ceva ca in vestul salbatic, si am vazut un boschet ce se rostogolea pe sosea la iesirea din Nicolae Balcescu spre Adjud (boschet – acea planta uscata din filmele western)
      – toata lumea vrea amenzi mai mari, sa le ia la fraieri masinile, sa-i rupa la buzunar. Va recomand sa faceti cateva drumuri prin tara de minim 2500km pe saptamana, timp de o luna, circuland regulamentar. Am ales acea cifra si perioada de timp pentru a va face o idee despre traficul din Romania, daca faceti un drum de 200km o data pe luna pana la prieteni/neamuri/etc e aproximativ irelevant ca faci 2 sau 4-5 ore pe drum pentru ca “aveti timp”. Ok, amenzi mai mari, dar banii dati pe amenzi sa fie investiti in infrastructura, sa pot face un drum de 70km intr-o ora sau mai putin, nu 1h30m sau 2h, timp necesar pentru a evita situatiile in care ma intorc inapoi sa-mi iau roata ramasa in craterul de pe mijlocul soselei.
      – flash-uri dau, sper sa nu ma insel dar le dau celor de pe B2 care merg cu aceeasi viteza sau cu 1km in plus (de multe ori si in minus) fata de cei de pe B1, asta in cazul in care nu pot depasi ca-mi vin masini de pe contrasens si e nesimtire sa-i fortez pe aia de pe contrasens sa se duca pe B1 chiar de au loc.
      – flash-uri primesc, ce-i drept rar, ori stau in coloana asteptand sa pot merge si eu putin mai repede, ori cand nu-l vad ca vine din spate, de obicei au mult peste viteza mea si mai am nevoie sa fiu atent si in fata. De obicei ii vad pe aia care vin tare din spate si ma dau de pe B2
      – stau pe B2 – de ce stau pe B2? Pentru ca mi se pare incomod sa tot schimb banda la cateva minute atata timp cat sansele sa-i vad pe aia care vin din spate sunt destul de mari in cazul in care se deplaseaza cu doar 20-30km mai mult decat mine (ma uit destul de des in oglinzile laterale, indiferent daca fac depasire sau nu).

      Cauzele accidentelor sunt multe, de la adormiti la bizoni, telefoane, “de ce dracu mi-au pus astia o maneta in plus in stanga volanului si 4 becuri pe colturile farurilor/stopurilor”, “cum, oglinzile din lateral nu sunt puse pentru design sau facut “botu” in ele?!, “ce-s alea oglinzi?”

      O sa va dau cateva exemple din ce-mi aduc aminte:
      – in Bacau a vrut un nene la 50 de ani sa ma bata ca mi-am permis sa-l claxonez si i-am aratat cu degetul aratator oglinda retrovizoare, a intrat de pe o strada laterala in banda mea si m-a fortat sa trec pe banda de langa bordura ca sa nu-i iau praful de pe fundul masinii, avea banda special amenajata pentru a intra pe strada respectiva. Mi-a explicat frumos prin injuraturile de rigoare sa ma duc la mine in oras sa conduc doar ca acolo e soseaua mea … meh.
      – cine a mers pe portiunea Focsani-Bacau stie ca e o sosea lunga, lata si aproximativ dreapta. Veneam cu cativa km peste limita legala si am vazut de departe un A6 caramiziu ce mergea in spatele unui TIR pe B1 (o tentativa de B1 – acostament si ce o fi, dezbaterea o faceti voi), nu cred ca avea mai mult de 90km/h TIR-ul ala, si la intrarea intr-o localitate cand i-am ajuns si aproape treceam de ei, nenea cu A6 s-a gandit ca ar fi inteligent sa schimbe B1 cu B2 si sa circule cu aceeasi viteza cu TIR-ul pret de 1-2 minute. Eu am franat instinctiv ca aveam banda dubla continua si nu aveam unde sa ma duc, am presupus ca cel cu A6 vrea totusi sa mearga putin mai repede decat TIR-ul dar m-am inselat, au urmat flash-urile din partea mea, A6-ul nu s-a miscat de acolo, dupa alte 1-2 minute am depasit A6-ul nelegal evident, mi-a explicat printr-un semn ca-s nebun, iar eu i-am urat un calduros “dar du-te-n m….. pe banda ailalta daca nu mergi mai repede”
      – A2 – un Z4 venea din spatele meu, eram pe B2, l-am vazut am inceput sa semnalizez, dupa ce a trecut de mine mi-a multumit “avarii puse” si s-a dus repede. La juma de ora dupa acelasi Z4 din spate mi-a dat flash-uri sa ma dau iar, doar ca pana sa semnalizez eu si sa ma dau pe B1 a trecut el pe B1 tot repede. Aveam putin mai mult de 130km/h
      – nesemnalizari, neasigurari, trecut de pe B1 pe B2 fara nici o jena si am fost fortat sa franez pana in 60-70km/h pe europeana pentru ca nu s-a asigurat si a vrut sa evite o denivelare la propriu pe sosea, nu cred ca are sens sa le enumar si pe alea.

      @canadianul vietii.

      Da-mi voie sa incerc sa-ti desenez mai clar atitudinea colegului “Romanu’ ” (nu am diacritice puse si-mi este lene sa le adaug).

      Am citit toate comment-urile de pe aici, pareri fel si fel, impartite, ca ala e bizon ca merge incet, ba celalalt ca are viteza prea mare, fiecare are dreptate in felul lui.

      Mi-a atras atentia numele si ceea ce zici tu prin comentariile tale, opiniile personale:
      – nume: canadianu’ – as fi inteles ca e o porecla pusa de niste prieteni, dar judecand din comment-uri esti in Canada, un fel de Rai pentru babele lu’ arsenie boca. Prea multa lipsa de imaginatie in alegerea unui nickname, mai exact ai comportamentul omuletului din Spania daca nu ma insel, care-si “cumparase” o masina “A-shese cu clima bizonica”. Mai exact alt prost, care sufera de atentie si incearca sa o gaseasca pe un forum romanesc epatand prin ceea ce ai sau vei avea (5 arme, 3 elicoptere si 4 submarine).
      – comentariile tale – in Canada e doar zahar si miere, nimeni nu incalca regulile de circulatie, te mai impusca unu’ altul ca l-a inselat nevasta cu postasul dar in schimb e perfect. “Sa moara iliescu de nu vin cu elicopterul in Romania … asta daca vrea muschiul meu de smecher de canada evident ca sa arat la toti dusmanii”

      Ceea ce nu inteleg eu, daca esti plecat din tara, conduci masina si pilotezi elicopterul in orice alta parte a globului, mai putin Romania (presupun ca vii in fiecare luna in tara la valoarea ta), de ce ai o parere despre traficul din Romania in afara faptului ca esti in cautare de atentie? As presupune ca esti tocmai acel sofer de duminica care stie sa mearga doar in linie dreapta.

      PS: pana-ti iei tu carabina din portbagaj, presupun ca acolo o tii, in Romania fiind nu cred ca ai voie sa mergi cu ea in masina ca nu avem aceleasi legi ca in alte tari pentru portul de arme, o sa vina nea “romanu’ ” nostru si o sa te bata cu slap-ul lu’ nevasta-sa “made in china” de o sa te buseasca rasul pe nas, asta in cazul in care “romanu’ ” o fi un chuck norris si tu un papa lapte. Nu va cunosc dar incurci merele cu perele daca chiar crezi ca “romanu’ ” are de gand sa mearga in canada ca sa te bata pe tine pe autostrada, si probabil a fost o metafora.

      O zi buna va doresc si asfalt uscat!

    • #217

      @canadianul vietii.

      Da-mi voie sa incerc sa-ti desenez mai clar atitudinea colegului “Romanu’ ” (nu am diacritice puse si-mi este lene sa le adaug).

      Am citit toate comment-urile de pe aici, pareri fel si fel, impartite, ca ala e bizon ca merge incet, ba celalalt ca are viteza prea mare, fiecare are dreptate in felul lui.

      Mi-a atras atentia numele si ceea ce zici tu prin comentariile tale, opiniile personale:
      – nume: canadianu’ – as fi inteles ca e o porecla pusa de niste prieteni, dar judecand din comment-uri esti in Canada, un fel de Rai pentru babele lu’ arsenie boca. Prea multa lipsa de imaginatie in alegerea unui nickname, mai exact ai comportamentul omuletului din Spania daca nu ma insel, care-si “cumparase” o masina “A-shese cu clima bizonica”. Mai exact alt prost, care sufera de atentie si incearca sa o gaseasca pe un forum romanesc epatand prin ceea ce ai sau vei avea (5 arme, 3 elicoptere si 4 submarine).
      – comentariile tale – in Canada e doar zahar si miere, nimeni nu incalca regulile de circulatie, te mai impusca unu’ altul ca l-a inselat nevasta cu postasul dar in schimb e perfect. “Sa moara iliescu de nu vin cu elicopterul in Romania … asta daca vrea muschiul meu de smecher de canada evident ca sa arat la toti dusmanii”

      Ceea ce nu inteleg eu, daca esti plecat din tara, conduci masina si pilotezi elicopterul in orice alta parte a globului, mai putin Romania (presupun ca vii in fiecare luna in tara la valoarea ta), de ce ai o parere despre traficul din Romania in afara faptului ca esti in cautare de atentie? As presupune ca esti tocmai acel sofer de duminica care stie sa mearga doar in linie dreapta.

      PS: pana-ti iei tu carabina din portbagaj, presupun ca acolo o tii, in Romania fiind nu cred ca ai voie sa mergi cu ea in masina ca nu avem aceleasi legi ca in alte tari pentru portul de arme, o sa vina nea “romanu’ ” nostru si o sa te bata cu slap-ul lu’ nevasta-sa “made in china” de o sa te buseasca rasul pe nas, asta in cazul in care “romanu’ ” o fi un chuck norris si tu un papa lapte. Nu va cunosc dar incurci merele cu perele daca chiar crezi ca “romanu’ ” are de gand sa mearga in canada ca sa te bata pe tine pe autostrada, si probabil a fost o metafora.

      O zi buna va doresc si asfalt uscat!

    • #218

      @canadianu’
      Din pacate ai ratat esentialul.
      ” – nu am 5 arme, am doar 3. Elicopter sau submarin n-am. Și nici mașină personală n-am, că-s sărac (știu că am afirmat că am condus o grămadă pe autostrăzi, n-am mințit), am doar o bicicletă no name luată la 50% reducere, și-o trotinetă pliabilă (când merg cu autobuzul sau metroul e mai practică decât bicicleta). Dacă îmi zici când e ziua ta promit să-ți trimit un DEX cu un semn de carte la pagina unde e definiția verbului “a epata”. ”
      Nu intereseaza pe nimeni daca si cate arme ai si orice bunuri detii tu oriunde ai fi, poate cineva mai tuciuriu de fel ar fi interesat dar ala nu sta sa citeasca forum-urile pentru a-si face “treaba”. Pe 30 Ianuarie, sa nu uiti sa-mi pui un semn de carte si pentru cuvantul “ironie” te rog si-ti multumesc.

      ” – întreabă-l pe Nilă, că el știe”
      Te-am intrebat pe tine, ca nu scrie “Nila” pentru tine.

      ” – perspicacule, cum ai ghicit ?”
      Perspi .. ce? Am fost la mama omida si mi-a ghicit in ghiocul special adus din canada.

      “ps : chiar mă întrebam când apar cretinoizii cu argumentul “de ce citesti/comentezi pe siteuri românești” … ”
      Tinand cont de atitudinea pe care o afisezi, cel putin din ceea ce am vazut in comentariile tale, nu inteleg de ce anume te agiti atat ca un peste pe uscat, legat de traficul din Romania. Imi este lene sa iau la puricat toate comentariile tale ca sa subliniez atitudinea ta.

      Repet, ai ratat esentialul.

      Ceea ce mi se pare destul de amuzant este faptul ca ti-ai dat toata silinta de a folosi diacritice in reply-ul adresat mie. Pentru un “cretinoid” care si-a permis sa faca misto de tine, ti-ai dat destul de mult silinta. Bravo, ai o bomboana!

    • “Repet, ai ratat esentialul.” – si tu
      ps : iti recomand cu caldura lectura romanului Morometii, poate iti largesti incultura generala si afli cine a fost Nila

    • La naiba, am uitat diacriticile … bineinteles ca un idiot ca tine nu poate sa se gandeasca la varianta ca cineva poate comenta cu deviceuri diferite, cum ar fi de exemplu telefon (unde ai suggestions in limba romana) sau pc (unde n-ai suggestions). Asta asa, ca sa nu juisezi crezand ca ti-am dat prea multa importanta.

  102. Hai sa nu vb aiurea…..de handicapati care merg pe prima banda cu 80km/h…si vede ca vine unu cu 130-150km/h pe banda a2a…si se baga in fata lui si trebuie sa pui frana pana la 70*..de astia nu zici nimic??? Cine a scris art asta e un dobitoc la fel ca si cei care comenteaza aiurea…

  103. Nu sunt doar nesimtiti ci si iresponsabili. Din alt registru dar tot despre masini si soferi, astazi am mers cu un taxi in Brasov. La fiecare frana se auzea zgomotul acela specific de frecare fier-pe-fier. La sfarsitul cursei mi-am permis sa-i atrag atentia soferului ca nu este in regula sa isi riste viata si sa ne expuna si pe noi restul, pasageri sau participanti la trafic la un astfel de risc. Evident ca a negat . Palcutele de frana sunt noi… dar au prins ceva fier acolo si d’aia scartaie.
    Evident ca “dincolo” nu si-ar fi permis sa scoata in trafic o astfeld e masina. Dar la noi … merge si asa!
    Nu stiu daca e eficent 100% dar un pic de atitudine civica cred ca poate sa mai schimbe cate ceva. Daca fiecare pasager i-ar atrage soferului in astfel de situatii, poate ca si taximetristii ar deveni mai receptivi sau macar mai constienti. Nu imi vine sa-i fac reclamatie ca nu stiu cui sa o fac si m-ama saturat sa ma bat cu morile de vant dar daca voi afla ca i-au cedat franele la vreo trecere de pietoni cred ca ma voi simti destul de vinovat 🙁

    • “Nu imi vine sa-i fac reclamatie ca nu stiu cui sa o fac si m-ama saturat sa ma bat cu morile de vant” – Bravo ! Sa nu ne legam la cap daca nu ne doare … bine c-ai scapat tu cu viata.
      ps : o romanca mi-a zis odata cu foarte mare seninatate ca ea n-ar suna la 112/911 daca ar vedea un incident care necesita prezenta fortelor de ordine … de ce sa se complice ? Si nu era dintr-un sat din Vaslui, era din Timisoara, absolventa de facultate, ba chiar cred ca avea si masterat.

    • Ti-am recitit mesajul mai cu atentie … “Nu stiu daca e eficent 100% dar un pic de atitudine civica cred ca poate sa mai schimbe cate ceva. […] Nu imi vine sa-i fac reclamatie”.
      A avea atitudine civica presupune inclusiv sa faci reclamatie. Parerea mea …

  104. Oameni buni…cand exista mai mult de o banda pe sensul de mers, manevra prin care treci de un alt autovehicul nu se numeste Depasire!!!!, se numeste Devansare!!!!

  105. Nu am vrut sa comentez la cele scrise mai sus insa nu m’am putut abtine deoarece am participat de nenumarate ori la traficul de pe autostrada vara. Nu inteleg de ce se scrie si ii judeca doar pe ce ce merg cu viteza si nu se aduc in discutie asa numitii “soferi” care merg cu 100km/h pe banda de viteza?!?! Oare nu din cauza lor se produc aceste accidente? De incapatanati care nu au mers niciodata pe autostrada si nu stiu sa circule decat pe a doua banda?!?!?! Va pot da nenumarate exemple intamplate insa imi va lua prea mult sa scriu … asa ca mai bine sa invatam sa mergem pe autostrada si apoi sa ne gandim de ce atat de multe accidente si sa nu ii judecam pe care care vor sa mearga pe autostrada nu sa doarma!!!

  106. E adevarat, cum spune cineva mai sus, ” romanii nu prea au cultura autostrazii”. Dar cum facem sa constientizam niste reguli de bun simt de circlulatie pe autostrada? Ar trebui sa existe campanii puternice cu cateva reguli scrise simplu dar concret, si repetate la televizor, sau benzinarii, poate ne intra in cap.
    Iar pentru smecherii cu masini puternice (ca deh, frustrarea cere cai putere…), care merg ca descreieratii ar trebui sa existe radare (macar…), iar la prima ocazie, luat carnetul. Macar atat.

  107. fara suparare dar mersul lent pe banda a doua face un mers de 2 ore sa devina unul de 4 ore . caii multi sau ceafa lata ori analfabetismul nu explica situatia ci inaptitudinea unora de a se incadra corect la regimul personal de viteza pe benzile de circulatie ,iar in cazul accidentelor usoare din nou intervine prostia nativa si curiozitatea cetateanului roman , intotdeauna desi benzile de circulatie sunt libere oamenii tind sa incetineasca pana la punctul de oprire pentru a casca gura (indiferent de prezenta salvarii ori politiei ) , chestia cu reducerea vitezei este valida aparent si in prezenta masinilor de politie . nu mai aruncati vina pe cei ce circula cu 130 km /h , recititi legislatia ,multi aveti nevoie . Scrie destul de clar cum se folosesc corect benzile de circulatie, daca nu sunteti siguri pe voi cand vine vorba de viteza in regim de autostrada recomand cu incredere trenul sau autocarul . (P.S. celui care a scris articolul , nimeni nu pleaca la drum cu gandul sa ucida , cu totii vrem sa ne intoarcem acasa in fiecare zii vii ,sanatosi si liberi ).

    • “nimeni nu pleaca la drum cu gandul sa ucida , cu totii vrem sa ne intoarcem acasa in fiecare zii vii ,sanatosi si liberi” – posibil, dar ce e sigur e că mulți români pleacă cu o mare durere în pulă, gen “am airbaguri și mașină solidă, mâncați-aș, nu conservă ca restu amărăștenilor”, care face parte din aceeași categorie cu “mașina mea cea bengoasă cere viteză”

  108. Mai exista o specie care exista cu preponderenta in sudul tarii, care nu stie sa circule numai pe a doua banda de cand urca pe autostrada si pana iese de pe aceasta de obicei si cu viteza.
    Felicitari politiei si somn usor in continuare.

  109. In primul aia care circula cu 90km/h nu au ce cauta pe banda a doua pe autostrada.
    In lege scrie ca indiferent de ce viteza ai banda a doua este folosita doar pt depasire.
    Asa ca sunteti dobotoci cu totii!

    • #232

      Sa facem analiza textului:
      – “aia care circula cu 90km/h nu au ce cauta pe B2 pe autostrada” – pai si daca sunt nevoiti sa depaseasca? Ghinion, acolo sa stea “dobotocii”
      – “indiferent de ce viteza ai B2 este doar pentru depasire” – pai cu aia care circula cu mai putin de 90km/h?

      Dap, clar niste “doboteci” suntem toti , dar toti am zis, mai putin tu evident 😀 !

  110. indivizii de talia celui “Care stai ca boul pe banda a 2 a cu 90 la ora ” sunt acei donatori de organe ! eu, personal le multumesc ca sunt atit de prosti incit se sinucid si mai dau, poate (daca mai ramine ceva intreg din prost) sansa la viata, prin transplant de organe; problema bizonului este ca nu realizeaza existenta posibilitati de asi ucide propria familie ! revenind la masuri: acesti indivizi trebuie sa ramina fara permis cel putin 1 an, fara posibilitatea de al recupera mai devreme, amenzi de 4 – 5000 euro, iar dupa recuperararea permisului la prima abatere, anularea permisului fara drept de a mai conduce vreodata un autovehicul ! Eventual numai o caruta cu boi, ca ei ! In fara tarii, la cea mai mica abatere daca mai faci si gura ti-au pus catusele fara drept de apel ! SI FOARTE BINE FAC !

  111. E clar ! La comentariile citite m-am lamurit ! Deschid o firma de ingropaciuni ! La cita protie este sigur nu dau faliment !

  112. Am citit o mare parte din comentarii dar adevarul este undeva la mijloc. Autostrada este pentru toti, si pt cei care merg cu 90km/h si pt cei care merg cu 130km/h si pt cei care merg cu viteze mai mari si e fix problema lor de ce. Pt cei care vor sau nu au posibilitatea sa mearga cu cel putin 90km /h consider ca ar trebui sa aleaga un drum national pt ca prezinta un pericol pe un drum de viteza cum este Autostrada. Insa legea e deficitara si invechita si permite circulatia chiar si cu 50km/h pe autostrada fara a se incalca vreo lege ceea ce din pctul meu de vedere este gresit si periculos. Principala problema pe autostrada este fluidizarea traficului si acest lucru se face prin adoptarea aceleasi viteze per banda de mers de cat mai multi participanti la trafic. Daca toti avem aceeasi viteza dispare nevoia de a depasi si de a nu acorda prioritate celor care vin pe banda a 2a mai tare. Se cheama neacordare de prioritate cand depasesti intrand pe banda a 2 a de pe banda 1 cu o viteza mai mica decat a celui care vine din spate si il fortezi sa puna frana sau sa si schimbe traiectoria. Si cel care vine din spate mai tare nu e nici smecher nici mitocan nici criminal sau mai stiu eu ce apelative s au folosit aici. E un participant la trafic caruia trebuie sa ii ACORZI Prioritate. Daca esti deja intr o depasire pe banda a2-a si din spate vine o masina care se deplaseaza mai tare nu trebuie sa i eliberezi banda la flash uri ci cand ai posibilitatea si o poti face in siguranta. E de datoria celui din spate sa anticipeze traficul si sa reduca viteza cand calea de rulare nu este libera. Eu personal ignor flash urile

    • “Insa legea e deficitara si invechita si permite circulatia chiar si cu 50km/h pe autostrada fara a se incalca vreo lege ceea ce din pctul meu de vedere este gresit si periculos” – bineînțeles … ar putea s-o crească la 60, cum e în Canada … oh, wait a sec
      E plin de specialiști prin România …

    • “Insa legea e deficitara si invechita si permite circulatia chiar si cu 50km/h pe autostrada fara a se incalca vreo lege ceea ce din pctul meu de vedere este gresit si periculos. ” – daca tot se vorbeste aici de Germania asa mult, uite o informatie pentru incultura ta generala : in Germania autovehiculele grele sunt limitate superior la 62km/h. De ce ? Ca sa poata circula pe autostrada, unde limita minima e de 60. Naspa, nu ?

  113. Am citit ce ati scris. Sunt de acord cu marea majoritate. Si cu cei care sustin viteza maxima regulamentara, si cu cei care blameaza deplasarea sub viteza maxima regulamentara. Cu totii au partea lor de dreptate. Sa nu uitam ca reteta succesului este eliminarea exceselor. Prin exces inteleg vitezele de 90 de km / h si pe cele de 210 km / h. Ambele valori sunt periculoase pe autostrada. Viteza trebuie adaptata la conditiile de trafic , la performantele masinii , la experienta conducatorului auto. In zilele noastre , chiar si auto ieftine pot merge cu 130 km / h. Insa acestea nu sunt conduse cu o asa viteza din varii motive : economie de combustibil , sofer obosit sau pur si simplu unii considera statul in masina ca fiind parte din concediu. Trebuie sa ne suportam si sa ne protejam cu totii. Ar mai fi ceva ce nu a fost mentionat de nimeni: masinile scumpe , cu motoare mari , au consumul si impozitele mai mari. Chiar nu merita acesti posesori o mica prioritate din partea celorlalti semeni ? Stim cu totii ca valoarea masinii nu mai reflecta de mult valoarea reala a posesorului , dar macar putem respecta efortul depus de respectivul , pentru a avea o masina mai scumpa. In cazul in care este mai grabit. Este foarte posibil ca timpul acestuia sa fie mult mai scump decat al celorlalti. De ex noi , cei care avem timp sa scriem aici , consider ca avem un timp foarte ieftin. Prin urmare , propun sa nu ne mai grabim nici unde. Poate vom deceda mult mai tarziu decat cei grabiti. Vom trai mai prost , dar mai mult decat ei.

    • “Ar mai fi ceva ce nu a fost mentionat de nimeni: masinile scumpe , cu motoare mari , au consumul si impozitele mai mari. Chiar nu merita acesti posesori o mica prioritate din partea celorlalti semeni ?” – ba da … din păcate comunismul n-a dispărut niciodată, chiar își face loc din ce în ce mai mult … noroc că n-a ajuns Bernie în finală, cine știe ce tragedie se putea întâmpla
      /sarcasm

    • Legat de Autobahn, exista si ceva numit distanta minima fata de autovehiculul din fata, care se calculeaza direct proportional cu viteza de deplasare – acxeptabila e de ex la 120km/h, 60m! eu am impuscat o astfel de amenda, m-a calculat radarul, cuantum minim de 130 eur, invatata fiind de pe drumurile patriei ca daca lasi prea multa distanta fata de cel din fata ta, generezi situatie periculoasa, toti boii simtindu-se obligati sa ti se bage in fata… Si mi-ar placea sa se aplice si la noi asa o lege, poate i-ar mai potoli pe toti imbecilii care stau la 1 m in spatele tau flashuindu-te frenetic, cand tu mergi cu viteza legala + si nu ai unde sa te dai, ca-i plin….
      In aceeasi Germanie, pe Autobahn, nu rar am vazut sa intre in depasire fie rable, fie tantici mocaite, fie ambele, cu 90, fara nici o jena fata de noi vitezistii; semnal (daca dau…) si se baga. Si franezi, (zici marunt pe romaneste) si ii astepti pana trec. Dar la ei, asta tine de politete.

    • “In aceeasi Germanie, pe Autobahn, nu rar am vazut sa intre in depasire fie rable, fie tantici mocaite, fie ambele, cu 90, fara nici o jena fata de noi vitezistii; semnal (daca dau…) si se baga. Si franezi, (zici marunt pe romaneste) si ii astepti pana trec. Dar la ei, asta tine de politete.” – lasa ca nici in Germania nu sunt cainii cu colaci in coada … eu unul le-as interzice celor care merg cu sub 100 sa intre pe autostrada, da-i in cacat de amarasteni, sa stea acasa, de ce sa incurce circulatia celor al caror timp valoreaza mult mai multi bani decat pensia lor amarata din care isi permit doar un Trabant ?
      /sarcasm (precizare necesara special pentru Ala Micu’ De Respira Greu)

  114. Parerea mea este ca pe autostrada se intalnesc de obicei extremele si de aici si accidentele: pe de o parte dobitocii cu aere de Ayrton Senna, atentie, care nu au neaparat masini puternice, ci doar un pronuntat caracter abject cu lipsa de respect la adresa vietii altora de vreme ce a lor nu face cat o ceapa degerata, pe de alta parte prostii, care incurca circulatia mergand prea incet sau facand manevre imprevizibile, cei care se urca in masina de doua ori pe an, de Craciun sa taie porcu si vara la mare. Daca prostii stau de obicei in banca lor si nu zic nici pas, dobitocii vitezomani sunt guralivi si agresivi, dovada prezenta lor in numar mare pe acest forum.

    • #243

      Am citit si recitit comentariul tau, sunt curios din ce categorie de soferi faci parte tu, sa folosesc “dumneavoastra” imi este destul de incomod, tinand cont ca nu mai traim in vremurile in care functia/pozitia intr-o “fabrica” este direct proportionala cu respectul fata de acea persoana?.
      Fraza asta imi da batai de cap, poate nu sunt in categoria care trebuie:
      “Daca prostii stau de obicei in banca lor si nu zic nici pas, dobitocii vitezomani sunt guralivi si agresivi, dovada prezenta lor in numar mare pe acest forum.”
      – de ce un dobitoc vitezoman ar fi guraliv si agresiv, atata timp cat prostii stau de obicei in banca lor – a se vedea prezenta in numar mare pe acest forum … din afirmatie, as intelege ca-s foarte multi dobitoci vitezomani, dar au fost si de aia mai lenti pe care nu-i blamez atata timp cat circula mai “acana” si nu pe unde le tuna. Sau or fi aia care fac parte din categoria ta de soferi ?

      Intrebari, intrebari si iar intrebari!!! Ntz! Ntz! Ntz!

  115. E simplu. Ar trebui sa-si faca treaba Politia, atat. Si pentru cei care inca nu inteleg, politistii sunt platiti din banii nostri sa ne apere, uneori de noi insine. In schimb ne vaneaza cu radarele pititi pe dupa tufisuri. Atata pot ei. Atat putem noi.

  116. Foarte adevărat. Trist dar este purul adevăr!

  117. Daca as avea putere de convingere , as insista pentru educarea participantilor la trafic si pentru introducerea unei proceduri obligatorii a politiei rutiere: – sa existe un numar special , unde sa anunti relativ obligatoriu , (din simt civic) existenta unui conducator auto cu un comportament agresiv si periculos. Politia fiind obligata de lege sa intervina , ori sa pondereze respectivul conducator auto , ori sa l sanctioneze in cazul in care are mijloace legale de a constata faptele. In Austria si Germania si Slovacia , exista masini cu agenti de politie rutiera care circula cu auto ne-inscriptionate , de toate marcile si culorile. Cetatenii suna instantaneu si anunta comportament rutier periculos. Cu siguranta nimeni nu reclama in acele tari viteze excesiv de mici sau de mari. Ei reclama comportament rutier agresiv si periculos. Viteza mica sau mare , luata ca atare nu este suficienta pentru a putea fi catalogata ca pericol. Educatia nopastra este precara. Saracii ii urasc pe bogati , bogatii ii urasc pe saraci. Cei cu suv uri urasc pe cei cu masini coupe , cei cu dacii urasc pe cei cu masini straine , cei cu numere de Bulgaria sunt desconsiderati de toata lumea. Daca ne-am suporta mai mult intre noi , viata ar avea calitate mai ridicata. Oricum lucrurile sunt clare , toata lumea de pe autostrada este egala , deoarece un om de valoare mare , nu merge cu masina prea des , merge cu avionul , cu elicopterul , si oricum nu conduce el. Un om de valoare mica , nu are masina , el este in tren , sau acasa , sau in mijloacele de transport in comun. Prin urmare nu avem motive intemeiate sa ne injuram sau sa ne uram sau sa ne desconsideram. Suntem appx la fel din punct de vedere social. Hai sa ne facem loc tuturor. Si noi avem momente cand mergem incet , altele cand mergem mai tare. Si noi am avut masini mai scumpe sau mai ieftine. Cate o data mergem la 2 stele , alta data la 5 stele. Important este sa ne distram si sa ramanem in viata. Nu ne permitem sa avem probleme de nici un fel. Hai sa mergem pe banda 1 cand este cazul. Hai sa depasim pe banda 2. Hai sa acceleram in depasire. Hai sa nu mai dam flash uri. Este suficient sa semnalizam stanga. Hai sa ne asiguram cand schimbam banda. Hai sa fim ponderati. Daca azi nu avem ceva , sa fim siguri ca de meritam , maine vom avea. Nu este nevoie sa l uram pe cel ce are inca de ieri , poate merita. Oricum de mult tineretul nu mai merge la mare sa faca baie in mare , au cu totul alte prioritati.

  118. total de acord cu articolul. O singura problema, si anume :

    Reguli de circulaţie

    SECŢIUNEA a 2-a
    Reguli pentru circulaţia vehiculelor
    Art. 42
    Când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcţie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.

    Detalii: http://legeaz.net/oug-195-2002/art-42-reguli-de-circulatie

    Cu alte cuvinte, esti obligat sa te muti pe prima banda daca te aflii pe a doua si circuli cu o viteza mai mica decat a celui ce vine din spatele tau. Chiar daca el circula cu mai mult decat viteza limita. Cu alte cuvinte, te dai la o parte pe prima banda si il lasi pe dobitoc sa mearga cu 300 la ora. E fix treaba lui daca il amendeaza sau nu politia, si nu a ta sa il inveti ce e corect( si aici ma refer la domnii la care se referea dan mai sus – 90 km/h pe prima banda) . Am observat asta in tarile din vest si se aplica chiar si pentru 5 benzi pe sens ( daca eu sunt pe a 3- a , sunt obligat sa trec pe a 2-a si nu cel din spate cu vitza sa depaseasca pe a 4-a )

  119. Hm hm!

  120. #249

    @canadianu’ vietii

    ” “Repet, ai ratat esentialul.” – si tu
    ps : iti recomand cu caldura lectura romanului Morometii, poate iti largesti incultura generala si afli cine a fost Nila”

    Imi cer scuze, nu stiam ca pe timpul lu’ Moromete, caruta lui trasa de 2 – “maxim 6 cai frumosi” putere circula cu viteza maxim legala de 130km/h pe A2. Prostule!

    Ia si lectureaza din aberatiile scrise de tine, ti-am facut un rezumat, poate vezi cat de cretin (ai trecut de stadiul de cretinoid) esti:

    @Grapa Aurel
    Cretinule, in Germania EXISTA limita de viteza pe autostrada, limita care evolueaza in functie de conditiile de trafic, si care uneori poate sa scada si la 80 kmph. Probabil n-ai condus niciodata pe acolo de-ti permiti sa zici ca e “optionala”.
    – nu am condus in Germanica pe autostrada, dar sa-l faci “cretin” pe un omulet care isi exprima parerea civilizat as putea spune in comentariul 21, si care foloseste cuvantul “consiliata” si nu “optionala”, ma determina sa te intreb cand e ziua ta ca poate ai nevoie de un DEX si ceva respect fata de alti oameni sau participanti la trafic, daca ar fi fost un “canadian” i-ai fi suflat acolo unde nu bate soarele niciodata probabil si ai fi vorbit cu “dumneavoastra”.

    “DACA INTRI IN FATA CUIVA (SA DEPASESTI SAU NU) SI IL OBLIGI PE ALA SA INCETINEASCA SAU SA ISI SCHIMBE TRAIECTORIA PENTRU A NU TE LOVI, OBLIGATIA POLITISTULUI ESTE SA ITI SUSPENDE PERMISUL PENTRU NEACORDARE DE PRIORITATE.” – prietene, daca tirul are 80 si eu intru in depășire cu 90 si tu vii din spatele meu cu 130 pentru ca aia e viteza MAXIMĂ legal permisă ma doare fix in pulă, și poliția nu are nici o bază legală să mă sancționeze. Realitatea e ca 99.99% dintre români conduc agresiv, o aveți în gene … eu cānd vizitez România îl dau pe taică-miu jos de la volan, nu ma simt deloc safe cu stilul lui. E drept că la sentimentul ăsta contribuie foarte mult și starea drumurilor, iar eu, spre deosebire de el, sunt un pesimist care se gândește întotdeauna la “what if”.
    Ti-a explicat nashu_mare la comentariul nr. 39 destul de clar ce se intampla de fapt pe sosea, dar meltean cu aere de vedeta fiind citesti numai ce-ti convine. Mai pe intelesul tau, prostul care se baga in depasire sau ce face el, nu se asigura cum trebuie sau nu evalueaza corect acea “situatie/depasire + viteza celui din spate in cazul in care s-a uitat in oglinda” (zi-i cum doresti). Apoi vine Nea Marin “nashu_mare” si-ti explica civilizat printr-un articol de lege (comentariul nr. 42) ca esti un idiot cu o mentalitate de cacat si o imaginatie “lipsa” pentru ca tu prostule, conduci pe autostrazile din canada si nu cele din Romania.

    Un quote din ce rahat ai mancat tu mai devreme:
    “REALITATEA E CA 99.99% DINTRE ROMÂNI CONDUC AGRESIV, O AVEȚI ÎN GENE … EU CĀND VIZITEZ ROMÂNIA ÎL DAU PE TAICĂ-MIU JOS DE LA VOLAN, NU MA SIMT DELOC SAFE CU STILUL LUI” ”
    – ai dreptate prietene, pe tine te cheama JOHN SMITH si ai fost nascut in canada, ma scuzi, nici maica-ta nu era nascuta pe cand aveai tu certificat de cocalar nascut in canada. Tu nu esti roman, tu ai fost nascut direct in canada pe autostrada de maxim 100-110 km/h limita legala. Prostule, taica-tu indiferent de cati ani are, probabil conduce mai bine decat o vei face tu vreodata in Romania, pentru simplul fapt ca el conduce a lui masina mai des decat tine si se intalneste cu “prosti” mai des decat o vei face tu vreodata, are instinctele dezvoltate pentru traficul asta, conducere preventiva, zi-i cum doresti tu. In loc sa-i explici “tata, fi putin mai calm in trafic ca nu ma simt in siguranta deoarece nu sunt invatat cu “bizoni” de astia in trafic” preferi sa-l faci pasager pentru ca tu esti un retardat cu impresii de canada. Dar vorba aia “cine sunt eu in fata mea”.

    ” @unsofer
    Stai calm, cu riscul de a ma repeta, nu ma atrag plaiurile mioritice mai deloc, ma simt foarte bine printre straini, unde politia nu ma sanctioneaza daca intru in depasire cu 90. “”
    – exact ce ziceam mai devreme si te-ai simtit profund jignit ca mi-am permis sa te intreb de ce comentezi despre traficul din Romania atata timp cat tu esti omul care se simte bine printre straini.

    ” comentariul 45, imi e lene sa dau copy/paste la orice aberatie”
    – pentru ca idiotule, te asiguri inainte de a face o depasire/devansare, daca ala de pe B2 e un retardat si circula neregulamentar, tu te bagi ca un retardat la randul tau in fata lui, doar sa-i “explici” la fraier ca tu esti jmeker. Idiotule, prioritatea o acorzi pentru a nu muri tu + cei din masina ta + alti participanti la trafic (indiferent daca depasesc regulamentar sau nu). O atitudine de retardat ai “daca tu ai depasit legal, indiferent ca mori tu si alti 100 pe langa tine, tu ai respectat legea”, ai respectat o p*** bleaga care esti, ca in canada si Romania presupun ca “neacordarea de prioritate” e acelasi lucru, si nu, nu stiu legile din canada.

    “comentariul 46
    @unsofer
    “Se intampla multe accidente si din cauza unuia ca tine care se baga in depasire cu 90 km/h pe autostrada!” – am carnet de 10 ani (din care 7 in Canada), si probabil am condus pe autostrada mai mult decat 99.99% dintre soferii din Romania, timp in care n-am produs nici un accident.”
    – da bizonule, @unsofer are dreptate, in Romania, soselele nu sunt linii drepte intre orase, cu mici exceptii. Conceptul de “autostrada” este doar informativ, sunt sosele europene/nationale in Romania care sunt mai bune si mai fluente din pct de vedere al traficului decat A2-ul nostru, diferenta este ca “limita de viteza” este de 100 pe E-uri si nu 130 pe autostrazile noastre, noi astia mai fraieri.

    “comentariul 47
    Nu sunt sofer de TIR, dar eu n-am auzit de reguli de genul asta pe-aici prin Canada. Singura restrictie e ca pe autostrazile cu minim 3 benzi pe sens nu au voie sa circule pe banda a 3a.”
    – iar comparam mere cu pere ca daca in canada e asa, de ce este in Romania altfel?

    “comentariul 54
    Și-n Canada e la fel, limită superioară între 100 și 110. Probabil de-aia am auzit o grămadă de românași verzi tânjind după România …”
    – poate sunt eu mai novice, dar nu am auzit ca o limita superioara poate fi variabila prin lege.

    “comentariul 108”
    – patetic esti tu prietene, tocmai pentru ca esti un frustrat care a retinut ca pe 17 Nov 2007 la minutul 17:25 un anume X a aparut intr-o emisiune, si da Bula, unii se simt mai relaxati cand conduc in Romania sau oriunde altundeva in afara de canada, este natural sa nu avem aceleasi “bucurii” in materie de condus/femei/idealuri in viata/etc.

    “comentariul 123 + 134”
    – ori nu stii ce inseamna q.e.d. ori ai gresit catre cine ai dat reply, tocmai pentru ca te contrazici singur.

    “comentariul 154
    O sa mai las un link aici, sa vada lumea ce “naspa” e in Canada. Comunism curat, dom’le, vorba comentatorului Radu Ciucu … tot mai fain e in Romania, cine e jmeker e jmeker, ce plm …”
    – in afara de tine nu mai e alt prost care sa-l intereseze prea mult cum se conduce in canada.

    “comentariul 172
    Vlad, după cum zicea cineva mai sus, gândește-te care e realitatea în condițiile în care aici nu vin chiar toți cocalarii cu 2 clase să comenteze … și se mai miră unii de ce le zic că n-am de gând să ajung prin România decât dacă câștig la lotto destul cât să-mi permit elicopter.”
    – nici macar o durere in varf de p*** nu are nimeni cand si in ce conditii ai veni tu in Romania, tot un nimeni ai sa ramai.

    “comentariul 182
    Noi in Canada avem alta : cedeaza intotdeauna trecerea daca nu esti 100% sigur ca ai prioritate. Bineinteles ca asta ar fi o blasfemie in Romania …”
    – a se vedea acel “NOI in canada”, mars ma de aici, ai 7 ani de canada si deja tu esti civilizat si evoluat iar astia din Romania sunt in epoca de piatra, sa nu mai zic ca te-ai batut cu indienii si ai tras la vasle pe barca lu’ Columb ca sa agati steagul libertatii in varful musuroiului de furnici.

    “comentariul 186
    “tembelul care depășește cu 135 un cârd de mașini care merg cu 131” nu face nimic ilegal dpdv al depasirii, nici in Romania, nici in Canada, nici nicaieri pe planeta. Asta asa, pentru incultura ta generala. Ce insa e ilegal e ca circula cu viteza peste limita legala superioara.”
    – daca o luam mot a mot, toti aia circula ilegal, dar nu stii tu de astea, tu esti corect mereu, o singura data te-a pus draqu de ai calcat stramb si ai mers mai repede, probabil nu erai sigur daca esti canadian sau roman.

    “comentariul 209
    ps : o romanca mi-a zis odata cu foarte mare seninatate ca ea n-ar suna la 112/911 daca ”
    – recunoaste ca 911 ala e pentru canadieni si nu ai stiut ca merge si pentru Romania, iar prosti/proaste cu 15 facultati + doctorate se gasesc pretutindeni. In schimb te-a frapat “o romanca”

    “comentariu 215”
    – imi este greu sa cred asa ceva, pentru ca nu ar fi valabil doar in Romania, dar nu este exclus ceea ce zici, or fi si de aia.

    “comentariul 221
    – bineînțeles … ar putea s-o crească la 60, cum e în Canada … oh, wait a sec
    E plin de specialiști prin România …”
    – pm de idiot, canada nu are legi perfecte si corecte. O simpla cautare pe google, ca este sau nu adevarat nu stiu: http://www.dumblaws.com/laws/international/canada

    PS: Sincer vorbesc fara sa fac misto sau glume in privinta asta, tot respectul pentru parintii tai, soferi sau nu, nu au nici o vina din pacate.

    • N-am timp si nici chef sa-ti comentez toate aberatiile, o sa ma opresc la cea mai scurta.
      “poate sunt eu mai novice, dar nu am auzit ca o limita superioara poate fi variabila prin lege.”
      Sau poate esti idiot. In Canada (si in US si probabil si in alte tari) e variabila prin lege deoarece Canada e o federatie compusa din provincii (cum US e compusa din state), iar fiecare provincie are autonomie cu privire la Codul Rutier. Stiu, e de-ampulea rau …
      ps : daca nu erai atat de cretin puteai sa bagi o cautare pe google inainte sa postezi

    • ps : ma simt flatat de atentie … vorbesc foarte serios 🙂

    • E o noua zi, si azi am timp, asa ca o sa-mi mai pierd timpul oleaca cu tine.
      “ori nu stii ce inseamna q.e.d. ori ai gresit catre cine ai dat reply, tocmai pentru ca te contrazici singur.” – N-am dat repl’y gresit nimanui, si stiu ce inseamna qed. Probabil tu nu stii ce inseamna. Sau esti idiot. Sau amandoua.
      “iar comparam mere cu pere ca daca in canada e asa, de ce este in Romania altfel?” – Poate pentru ca Romania e o tara de cacat, cu legi idioate, facute de cretini, si poate pentru ca ar trebui sa se mai uite in ograda altora, gen Canada ? Doar zic …
      “taica-tu indiferent de cati ani are, probabil conduce mai bine decat o vei face tu vreodata in Romania, pentru simplul fapt ca el conduce a lui masina mai des decat tine si se intalneste cu “prosti” mai des decat o vei face tu vreodata, are instinctele dezvoltate pentru traficul asta, conducere preventiva, zi-i cum doresti tu. ” – tocmai ca NU are conducere preventiva, asta era si ideea, cretinule … pffffff, inca o data se confirma teoria ca romanii sunt cei mai buni soferi din lume, ei au instinctele formate dom’le, ei “se simt mai relaxati cand conduc in Romania […], este natural sa nu avem aceleasi “bucurii” in materie de condus/femei/idealuri in viata/etc.”
      QED (poate de data asta te prinzi, desi nu-mi pun mari sperante)

    • Salut Canadianule. Sa stii ca intervin pentru a ti transmite faptul ca nu sunt de acord cu tine intru totul. Nu cred ca este ok sa jignesti chiar daca esti jignit. Nu este ok sa desconsideri o societate careia i datorezi viata (romania a platit spitalul in care te ai nascut , scolile la care ai invatat , drumurile pe care te ai deplasat , si a participat definitoriu chiar si la existenta si impreunarea parintilor tai) . Nu vreau sa cred ca suferi de sindromul Raducioiu care nu mai stia romaneste dupa 2 meciuri de footbal in italia. Nu vreau sa cred ca suferi de sindromul capsunarului care a luat 2 salarii in valuta si crede ca are statut de investitor strain in satul sau oraselul din care a plecat initial cu un autocar. Eu cred ca esti indignat sau chiar invidios pe romanii care au fost capabil sa reuseasca in viata chiar la ei in tara. Sa stii ca se poate . Sa stii ca se merita. Sa stii ca daca insistai , chiar si tu reuseai sa faci ceva cu viata ta in Romania , nu in strainatate. Nu cred ca ai gresit plecand. Cred numai ca gresesti catalogand conationalul tau ca fiind inferior. Te asigur ca ti este egal , sau are mari sanse sa ti fie superior. Sa stii ca fac referinte globale , nu personale. Revenind la problema auto , este clar ca problema noastra pleaca de la educatie si atitudine in general , nu neaparat avem o problema de educatie rutiera. Ideea este ca inca suntem parveniti , inca suntem proaspeti scapati de acasa in libertate (ma refer la adolescenti) , inca suntem invidiosi pe semenii nostri mai capabili si cu mai mult succes , inca nu am inteles ca secretul bunastarii nu este economia in consum , ci cresterea profiturilor (in loc sa mergi incet pentru a consuma putin combustibil , mai bine te ai grabi sa faci ceva productiv cu timpul tau). Prin urmare in loc sa ne desconsideri , mai bine ne ai invata ceea ce stii ca nu stim in un mod prietenesc nu superior. In loc sa ne desconsideri , mai bine ne ai intreba daca ai sanse sa faci ceva cu viata ta in Romania , nu in strainatate. Nu este in interesul tarii noastre , sa plece din tara nici intelectuali nici necalificati. Deci tu ai facut un rau tarii noastre cand ai decis sa pleci in Canada. Trebuie sa ne suportam cu totii , grabiti , inceti , bogati , saraci oricum am fi. Avem drepturi egale pe drumurile publice. Stiu este anormal sa fim egali intre noi , dar acesta este adevarul.

    • “Eu cred ca esti indignat sau chiar invidios pe romanii care au fost capabil sa reuseasca in viata chiar la ei in tara. Sa stii ca se poate . Sa stii ca se merita. Sa stii ca daca insistai , chiar si tu reuseai sa faci ceva cu viata ta in Romania” – chiar mă intrebam cand vor apare cretinii cu textul “dacă te ducea capu la descurcat te descurcai si-n Romania”

      “Te asigur ca ti este egal , sau are mari sanse sa ti fie superior” – trebuia s-o bagi pe aia cu “numai lasii pleacă, noi cei din linia intai rămasi aici suntem niste luptători” blah blah blah

      “mai bine ne ai intreba daca ai sanse sa faci ceva cu viata ta in Romania , nu in strainatate.” – ti-ar plăcea ?

      “Deci tu ai facut un rau tarii noastre cand ai decis sa pleci in Canada.” – ma duc sa caut o lamă

      “Prin urmare in loc sa ne desconsideri […]” – nu desconsider pe nimeni a priori. Dacă nu te-ar fi orbit sentimentul de mândrie patrioretardă ai fi observat că replicile mele au fost destinate unei anumite categorii de comentatori. Care comentatori si-au luat-o peste bot si de la altii. Doar zic …

    • In acest moment sunt sigur ca esti complexat de incapacitatile tale de a razbi in viata. Esti suficient de lucid sa ti dai seama ca si tu vrei sa insemni ceva , dar nu esti capabil. Inca nu sunt sigur , dar este foarte posibil sa fii dezamagit si de faptul ca nici Canada nu ti-a creat climatul necesar sa faci mare lucru cu viitorul tau. Ma bazez pe comentariile tale anterioare , si mai ales pe faptul ca ai simtit nevoia sa ma faci “cretin” , adica sa ma jignesti , dar fara sa ma contrazici in fapt. Inteleg faptul ca esti de acord cu mine dar nu ai puterea sa o recunosti. Eu reprezint clasa sociala din care ai vrea si tu sa faci parte , dar tu esti constient de treaba asta. Sfatul meu pentru tine este sa ti innabusi ura si invidia pentru ceilalti care ti sunt aparent superiori, si sa te zbati mai mult in domeniul tau de activitate , pentru rezultate cat mai notabile. De o data cu succesul de orice natura , vei vedea ca te vei si maturiza , si nici nu vei mai simti nevoia sa lovesti gratuit in stanga si n dreapta , in semenii tai , deoarece te vei afla la un nivel similar , prin urmare va disparea invidia si poate nu vei mai fi atat de complexat. Stiu ca este gratuit sa jignesti pe forum-uri pe oricine , si nimic nu t-i se poate intampla, dar , dupa cum observi , eu am ales sa nu te jignesc in pofida faptului ca tu ai facut-o. Acesta este rezultatul unei maturitati pe care am atins-o. Si tu poti daca vrei. Inca nu sunt sigur , dar probabil ai inceput deja , sau urmeaza sa incepi sa i desconsideri si pe canadieni pe forumurile lor , laudand faptul ca esti roman. Sa stii ca de este adevarat , este tot din cauza faptului ca nu ai reusit sa faci mare lucru nici in Canada. Dar te poti intoarce. Noi te vom primi cu bratele deschise. Nu vom sti din prima ca esti tu. Asta pana nu ti vei arata caracterul. Dar speram in o cizelare a ta , o maturizare , o educare , o ponderare. Aceste tendinte te vor ajuta sa ajungi de succes. Te evaluez ca avand varsta cuprinsa intre 25-30 ani , studii medii , angajat , munca de birou , salariul sub mediu , inca nu ai o familie si nici o resedinta proprietate personala. Masina nu conteaza daca ai ori nu. Cand eram ca tine , nu aveam alt scop decat sa invat orice de la oricine si sa avansez in viata. Asta pentru ca puteam avansa liniar. Tu probabil nu ai acest scop , deoarece trendul tau de crestere personala nu este liniar crescator. Prin urmare nu ti ramane altceva de facut decat sa fii mai putin vocal , sa te faci mai putin remarcat , sa fi mult mai modest si sa incerci sa copiezi pe oricine simti ca merita copiat in un mod pozitiv / constructiv. Renunta la ideea ca tu poti fi un formator de opinie. Deocamdata nu este momentul. Regret faptul ca ne am departat atat de mult de la subiect. Este clar ca exista o legatura stransa intre stilul de condus , si caracterul pe care l avem.

    • Îmi place la nebunie analiza pisicologică care mi-ai făcut-o, dar din păcate iar n-am timp și nici chef să-ți răspund punctual la toate aberațiile. Un singur sfat am : învață cel puțin să scrii corect (nu mă refer la diacritice) dacă tot te dai “realizat” (cu reședință propitate personală, bănuiesc) și dintr-o clasă socială superioară 😉

    • “iar comparam mere cu pere ca daca in canada e asa, de ce este in Romania altfel?” – uite poate de-asta, boule : citeşte acest articol http://adevarul.ro/locale/timisoara/sensul-giratoriu-misterul-nepatruns-foarte-soferi-deslusit-extrem-simplu-Incercati-exercitiu-imaginatie-1_57bb056a5ab6550cb8ff08b0/index.html , apoi urmareşte acest video din Canada https://www.youtube.com/watch?v=8wIoR7fpPJM si zi-mi care dintre explicatii este mai clara (presupunand ca stii limba engleza la un nivel care sa-ti permita sa intelegi ce povesteşte nenea ala acolo, bineinteles).
      Sau poate vrei un video de la proştii de americani (cei cu limite mici de viteza pe autostrazi) https://www.youtube.com/watch?v=ONacAiKXe-8
      Eh, dar ce ştiu canadienii si americanii despre fluidizarea circulatiei rutiere … tot romanii sunt cei mai jmekeri, mâncaţ-aş ! Am zis !

  121. Citid cateva comentarii, constat cu deznadejde ca nu mai exista nici o sansa pentru noi ca popor, sa ne ,,facem bine”. Pai dragi ,,cunoscatori” singurul mod de a reduce numarul evenimentelor rutiere este acela al respectarii legii…adicatelea CODURUL RUTIER. idiferent pe ce band circuli. Fiecare amanunt este prevazut in lege, chiar si modul in care si de catre cine, trebue da fie uzitate benzile de circulatie… Altfel spus constat ca suntem o tara de tampiti, care in marea lor majoritate NU RESPECTA LEGEA dar cu mari pretentii cand vine vorba de ceilalti participanti la trafic.

  122. De acord, multi dobitoci, educatia referitoare la circulatia rutiera, fie ca vorbim de soferi sau alte persoane implicate este departe de realitatea din teren.

  123. Nicioadata nu exista un singur “tip” de vinovati.
    Daca mergi pe banda a 2 a cu 130km/h si de pe banda 1 se apuca sa depaseasca un “melc” (care circula cu 70 si care intentioneaza sa depaseasca o dubita care merge cu 69 in momentul in care a reusit sa o anunga gafaind) fara sa se asigure sau mai rau chiar intentionat atunci ai toate sansele sa fi implicat intr-un accident. Am avut zeci de cazuri in care, in timp ce ma deplasam in coloana pe banda a 2a, cu viteza ~ 100km/h, de pe banda 1 se mai trezeau in nici 2m sa depaseasca si ei diversi aerieni…
    Asa ca nu neaparat cel care merge cu viteza mai mare este si cel vinovat.. Nu?

    • Eu unul , sunt de acord cu tine. Am impresia ca sunt mai multi genul acesta de conducatori auto , decat genul care fac presiuni la viteze mari. O parte dintre cei care merg incet , o fac in mod ostentativ din motive care au legatura probabil cu unele complexe ale lor.

  124. Pt Canadianu’:

    In primul rând poza pt avatarul ales spune destul despre ce ai sau mai precis nu ai in cap.
    In al doilea, nu știu cât ai condus in Germania. Eu o fac constant. Conduc câte 2000 km pe zi atunci când străbat Europa, am făcut-o in toate tipurile de autoturism posibil, cu volan pe dreapta sau stânga. Preambulul e ca sa înțelegi ca nu ma poți obraznici ca pe un alt comentator. In Germania exista zone destul de lungi pe autostrăzi unde nu exista limita de viteza si 130 este viteza sugerata, după cum o arată indicatoarele. Limitările de viteza sunt in general in zone periculoase, urbane sau de lucrări. E adevărat ca infrastructura permițând, limitările sunt variabile in funcție de condițiile de drum si aglomerație. E valabil pt toată Europa occidentala, o autostrada presupune mai mult decât o fasie de asfalt cu sensuri separate.
    Problema nu consta in a găsi vina in rândul celor care merg tare sau mai încet. Cred ca totul tine de bun simt si de un minim instinct de conservare. Nu-i normal sa conduci ca berbecul atunci când e evident ca nu ai loc dar nici sa mergi târâindu-te mai tot drumul si deodată sa te muti pe banda de depășire adormind acolo; tot o necuviință mi se pare. Eu personal, am mașini cu minim 250 CP dar nu ma consider jignit dacă un Trabant ma ajunge. Dacă m-a ajuns înseamnă ca merge mai repede si il las sa treacă. Romanii nu înțeleg ca mersul pe strada nu e o competiție. Scopul e sa ajungem acasa in viața, nu înaintea unui străin cu care nu avem nicio treaba.

    • “In Germania exista zone destul de lungi pe autostrăzi unde nu exista limita de viteza si 130 este viteza sugerata, după cum o arată indicatoarele.” – am zis eu vreodata ca nu exista ŞI zone din astea ? Asa cum exista ŞI zone cu limitari de viteza ? Doar 50% din totalul autostrazilor din Germania nu au limita de viteza, 1/3 au limite permanente si restul au limite variabile. Asta asa, pentru incultura generala a unora care afirma ca “Stabilirea unei limite de viteza e un atentat la libertatea mea de miscare!” …
      ps : imi place cum Germania este folosită drept exemplu de o grămadă de cretini vitezomani … cretini care ignoră că in restul tarilor civilizate de pe planetă există totusi limite superioare de viteză “ne-consiliate”, adica obligatorii … mi-l si inchipui pe cretinul de Aurel Grapa cum cand “scapă” din Austria si ajunge la Passau dă geamul jos si urlă “fridăăăăăăăăăăăăăăăăăm”

    • Sunt sofer cu 10 ani vechime. De felul meu, pun mare accent pe corectitudine si pe respectarea regulilor, in tot ceea ce fac. Doar ca, nimeni nu mai intelege astazi ca legislatia rutiera are la baza BUNUL SIMT!… Respectarea legii circulatiei rutiere ne salveaza viata; ne-respectarea – NU ne-o salveaza! Multi au pomenit in comentarii BUNUL SIMT.
      Stirea zilei: NU MAI EXISTA BUN SIMT!… S-A EPUIZAT… Cuuum? Nu stiati?!… Pai, n-ati observati, pana acum, in ce hal s-a degradat si prostituat Scoala (Educatia, Invatamantul)?!… N-ati observat, pana acum, in ce hal s-a degradat Familia ( emigrari – promovarea homosexualitatii – saracirea populatiei etc)?!…
      Mai sus o comentatoare – Alexandra – afirma, referindu-se la circulatia pe autostrazi, ca, “banda a doua este pentru depasiri…” E trist ca se fac afirmatii cu aroma de “guru”, in conditii de total habarnism…
      Daca tot nu mai exista BUN SIMT, iar cel din import e foarte scump si greu de implementat – chiar pe bani europeni – ar trebui ca romanii, de frica accidentelor, sa mai puna mana pe carte si sa citeasca Codul Rutier.
      Acesta spune ca “Pozitii in timpul mersului si circulatia pe benzi.
      ART. 41
      1. Vehiculele si animalele, atunci cand circula pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, in sensul de circulatie, cat mai aproape de marginea partii carosabile, cu respectarea semnificatiei semnalizarii rutiere si a regulilor de circulatie.”, iar mai jos se detaliaza si folosirea benzilor de circulatie:
      “ART. 42
      Cand circulatia se desfasoara pe doua sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de catre conducatorii de vehicule in functie de intensitatea traficului si viteza de deplasare, avand obligatia sa revina pe prima banda ori de cate ori acest lucru este posibil, daca aceasta nu este destinata vehiculelor lente sau transportului public de persoane.”
      Daca mai cititi, veti constata ca NICAIERI, in toata legislatia, nu veti gasi ca se permit flash-urile, situatie in care ai fi ca obligat sa eliberezi banda a 2-a, pentru a face loc altuia. Tocmai de aceea – pentru ca nu esti obligat sa faci asta – si tocmai pentru a se asigura traficului o fluiditate in siguranta, exista prevederea referitoare la DEPASIRI, care spune ca : “trecerea unui vehicul pe langa celalalt, aflate pe doua benzi vecine ale aceluiasi sens NU ESTE DEPASIRE.
      Am discutat cu multi soferi cu par carunt, despre regulile de circulatie. Replica lor: “…ma inveti tu pe mineee?!…Tu stii de cand am eu permis de concucere?!… – (comparativ cu mine – desigur…) Le vad comportamentul in trafic; HABAR N-AU de respectarea regulilor de circulatie!!! Circula, pur si simplu dupa cel din fata lor!
      Acelasi lucru e valabil si pentru cei mai tineri, dar care sunt “tufa de Venetia” la legislatia rutiera. Cati dintre voi ati facut in … ultimul an, sa zicem un chestionar auto, doar asaa, sa vedeti daca mai sunteti in forma, adica asa cum va simteati imediat dupa ce ati dat examenul “de sala”, pentru obtinerea permisului? Cati, oare?!…
      Am vazut ca unii comentatori propun si solutii. Este cu totul laudabil, mai ales la nivel de vointa!
      Am si eu o propunere, si-anume o modificare a Codului Rutier care sa sune cam asa:
      “La fiecare 10 ani vechime a detinerii permisului de conducere, in mod similar obligativitatii re-innoirii acestuia, cu efecuarea unei fise medicale, SA SE SUSTINA EXAMEN TEORETIC DE CUNOASTERE A LEGISLATIEI RUTIERE, in aceleasi conditii reglementate de Codul Rutier pentru obtinerea permisului de conducere”
      Cati dintre voi v-ati baga la acest examen?
      Cati “Jmecheri” ar avea sanse sa ia acest examen, din 10 in 10 ani?!…
      Cati “Jmecheri” ar avea pile pentru a-l trece? Eu inclin sa cred ca nu toti, deci s-ar mai tria non-“valorile”
      Avantajele acestei modificari ar fi triple:
      – mai putini derbedei pe drumurile publice;
      – mai putini oameni cumsecade – dar dusi cu pluta, in privinta legislatiei rutiere;
      – mai multi bani – CINSTITI – intrati in conturile politiei rutiere, prin taxele aferente ( adica fiecare examen sa fie supus unei taxe si sa poti sa-l dai – examenul, dar si taxa – pana reusesti sa-l treci, abia dupa aia sa primesti permisul cu valabilitatea re-innoita).

    • Sa stii ca sunt de acord cu ce ai spus. Ai dreptate , s-ar mai tria din non valori.
      Referitor la flash uri si presiuni periculoase asupra altor participanti la trafic , consider ca sunt la fel de reprosabile si demne de sanctiuni ca si mersul ostentativ de incet pe banda 2 , cea apropiata de axul drumului. Nu este normal ca cei grabiti , sa puna in pericol siguranta celorlalti. Nu este normal ca justitiarii care incearca in un mod ostentativ si provocator , sa pondereze alte stiluri de a conduce , sa faciliteze accidente in acest fel. Prin urmare revin la ideea ca ar trebui ca politia sa fie obligata sa intervina prin verificari si sanctiuni , pentru orice notificare telefonica facuta de orice participant la trafic. Bineanteles ca s ar deschide drumul si catre abuzuri ale celor care cred ca sunt nedreptatiti. Dar macar ar fi un pas catre educarea noastra cu forta. Tarile civilizate sunt civilizate prin frica nu prin educatia de acasa. Si ei ar fi golani , hoti , huligani asa cum suntem si noi. Dar la ei institutiile statului functioneaza. Nu ca la noi , selectiv , episodic , intuitiv si corupt. Cei ce creaza probleme sunt necunoscatorii , parvenitii si complexatii, nu neaparat in ordinea aceasta. Cred ca toata lumea a trecut prin aceste perioade ale vietii; diferenta este in cat timp am eliminat acest defect din viata noastra. Ideea este ca ne dam seama de un defect pe care l am avut abia dupa ce l am eliminat, prin urmare in timp ce avem un defect nici macar nu recunoastem respectivul defect.

  125. Tocmai m-am intors dintr-o excursie de 1100 km, din care cel putin 50% au fost pe autostrada. Autostrazi din alea adevarate, cu 4 benzi pe sens, prin munti, nu ce-aveti voi prin Romania intre Bucuresti si Constanta. Ei bine, in tot acest timp n-am auzit nici un claxon, nu mi-a dat nimeni nici un flash, n-am vazut nici un jmeker luandu-se la bataie, iar politie n-am vazut decat o singura data, o masina nemarcata care-l trasese pe dreapta pe unul undeva langa Seattle. Ah, sa nu uit, si nici n-am provocat nici un accident, desi am condus fix ca un “mosneag” … asta asa, pentru “profesionistii” care dau lectii pe-aici.
    Aveti aici niste poze … o sa vedeti camioane pe banda a 2a, rulote si remorci cu cai pe banda a 3a, limite de viteza foarte mici (dupa Snoqualmie Pass spre Seattle diferenta dintre limita maxima pentru camioane si restul vehiculelor pe unele portiuni era de doar 8km/h, desi sunt 4 benzi pe sens) etc. … trageti fiecare ce concluzii vreti. Njoy 🙂
    https://drive.google.com/folderview?id=0BwTJYaA-u4cAZWd6LXhPY2k2aE0&usp=drive_web

    • Tocmai m-am mai intors dintr-o excursie de 1200 km, majoritatea tot pe autostrada. In care am si filmat cam cum se circula prin tara asta naspa, cu limita de viteza 110 … si vroiam sa le urc pe net … dar aseara, in fata focului de tabara facut intr-un camping in care costa $35 numai ca sa-ti pui cortul (motiv destul de intemeiat pentru unele vaci sa se intoarca in Romania, unde poti sa pui cortul unde vrea pula ta http://www.meetsun.ro/diverse/plecand-din-canada/ ), si unde vara trebuie sa faci rezervare cu 2-3 luni inainte (jucati-va voi cu datele pe aici https://secure.camis.com/DiscoverCamping/RathtrevorBeach/Campground,Sites1-174?List si daca gasiti ceva disponibil in vreun weekend pana la jumatatea lui Septembrie sa ma anuntati), am avut o mica mare revelatie … ca nu prea are rost, carevasazica. Adica ce-as realiza ? As educa pe vreunul cu ele ? Romanii oricum sunt si vor ramane pentru totdeauna niste grobieni, deci ? Asa ca am dezactivat si linkul de mai sus, spre fotografii, in caz ca se intreaba ceva de ce nu mai merge.
      ps : la naiba, tocmai i-am bagat a priori pe toti romanii in aceeasi oala. Ok, reformulez : “99.99% dintre romani oricum sunt si vor ramane pentru totdeauna niste grobieni”

    • Revin : $35 ca să-ti pui cortul si $6 rezervarea pe net, am uitat sa precizez. Dacă vrei să salvezi $6 poti să mergi la risc direct acolo in speranta că o sa gasesti un loc liber (25% sunt “first come, first served”), dar sansele sunt minime spre inexistente.
      “Park Use Regulations : Quiet time begins at 10:00 pm and ends at 7:00 am. During these hours, please ask your group to respect the comfort and enjoyment of other park users. No electronic sound devices may be used during the quiet period. Generator use is only permitted between the hours of 9:00 am to 11:00 am and from 6:00 pm to 8:00 pm. Alcohol consumption is only permitted in your campsite by people 19 years of age or older.” – pai n-avea dreptate fata aia că e mai fain in Romania ? Vorba lu’ ala micu de respira greu de mai sus, “este natural sa nu avem aceleasi “bucurii” in materie de condus/femei/idealuri in viata/etc.”
      Si in final o fotografie facută acum 2 săptamani la terasa Boeing Museum of Flight. Că tot se plang romanii ce naspa e cu legea aia nouă antifumat http://i.imgur.com/8IogVE9.jpg
      Si doua linkuri de la noi, din Canada. Apăi dacă nici pe munti nu te poti duce să fumezi chiar că e dictatură, dom’le …
      http://www.vancouversun.com/Whistler+Blackcomb+resort+bans+smoking+including+marijuana+everywhere+property/11059163/story.html
      http://bc.ctvnews.ca/grouse-mountain-to-impose-ban-on-smoking-1.308941
      ps : sunt fumător, pentru cine e curios

    • Si dacă $35 vi se pare mult puteti incerca la un camping privat (cel de care vă povestesc e “de stat”, deci mai ieftin, pentru amărăsteni ca mine). De la $44 (cele mai naspa) in sus http://www.bellapacifica.com/rates.html
      Bineinteles ca au aceleasi reguli aiurea ca la cele de stat … Quiet hours are between 10pm and 8am. Music is not permitted after 10pm. Loud music is not permitted at any time.

    • Cum vara e pe sfarsite ma gandeam sa bifez si Mount Rainier anul asta. Din pacate e cam scump, in Romania era mai eftin, moka chiar 🙁
      The fee for a climbing pass is $46/person if you are 25 years or older
      https://www.nps.gov/mora/planyourvisit/climbing-pass.htm
      Ca sa nu mai zicem cat timp imi ia sa ajung acolo din Vancouver, cu limitele alea mici de viteza pe care le au prostii de americani pe autostrazi …
      Cred c-o sa stau acasa si-o sa ma duc pe plaja, ca un sarac fara casa si masina care sunt, vorba lu Alex G. E cam naspa, doar pe locul 10 intr-un top National Geographic http://travel.nationalgeographic.com/travel/top-10/beach-cities-photos/#/beach-vancouver-british-columbia_21764_600x450.jpg , si de 10 ani de cand sunt pe-aici n-am vazut nici o pereche de sani goi … tot mai fain e acasa, la Mamaia, nu degeaba se inghesuie strainii acolo.

    • Am reactivat totusi o fotografie din cele facute la Seattle cu 3 saptamani in urma. Bengosul ala cu Camaro portocaliu sigur i-a tras pe dreapta si pe soferul TIRului si pe cel al rulotei si le-a rupt cativa dinti … cum dracu isi permit sa incurce traficul in halul ala ?
      ps : sper ca se remarca ca idiotii de americani au facut o banda speciala HOV (cea pe care e H2ul) pentru amarastenii care nu-si permit sa circule singuri in masina
      https://drive.google.com/open?id=0BwTJYaA-u4cARE1SWXp2NDNwVEE

    • Foto cu Camaro, nu-sh ce cacat are gdrive de nu merge
      http://i.imgur.com/bpEQVPc.jpg

    • M-am uitat mai bine si nu e Camaro, e Mustang 😀

  126. O sa mai las un link aici, despre cresterea limitelor de viteza care s-a intamplat la noi cu 2 ani in urma. De la 110 la 120. Doar pe niste portiuni. Si doar in afara zonei metropolitane. Eh, asta probabil pentru ca otostrazili noastre nu-s asa de bengoase ca cele din Romania … 😀
    http://globalnews.ca/news/1428309/speed-limits-going-up-on-some-b-c-highways/

  127. @Alex G
    Multumesd pentru apreciere!
    Totusi, nu sunt de acord cu una din remarcile tale; tu ai scris asa: “…Nu este normal ca cei grabiti , sa puna in pericol siguranta celorlalti. Nu este normal ca justitiarii care incearca in un mod ostentativ si provocator , sa pondereze alte stiluri de a conduce , sa faciliteze accidente in acest fel.”
    Asadar, daca merg cu 130 pe autostrada, pe banda a 2-a, in momentul cand vine un X6 din urma, cu flash-ri si claxoane, iar eu NU MA DAU LA O PARTE, inseamna ca as fi un “justitiar”, ca am o atitudine “ostentativa si provocatoare”, sau ca “incerc sa temperez alte stiluri de conducere”, facilitand producerea de accidente??!!… Deci, as avea un comportament “ANORMAL”?!…
    Citind postarea ta, mi-am adus aminte de o discutie pe care am avut-o cu regretatul meu instructor auto, pe vremea cand am facut scoala de soferi. Discutia era tocmai despre respectarea Codului Rutier in acele aspecte pe care soferii le neglijeaza, dar care sunt taxate promp de politisti – daca chiar vor sa castige un ban cinstit. Eu ii spuneam ca nu inteleg de ce este obligatoriu sa reduci viteza de deplasare, la apropierea de trecerea de pietoni, chiar si atunci cand nu traverseaza nimeni!… Replica lui a fost: citeste articolul din nou; scrie acolo ca, daca nu traverseaza nimeni, atunci nu este obligatorie reducerea vitezei? Nu!, i-am raspuns eu! Iar el a continuat: in maniera ASTA trebuie sa inveti Codul rutier, daca vrei sa iei examenul si in maniera ASTA trebuie sa conduci, daca vrei sa fii un sofer bun!…”
    Cam in 80% din clip-urile cu accidente de pe traffictube, Youtube, etc., observam ca putem anticipa care masina va provoca accidentul, urmarind mai atent rulajul masinii care are viteza mai mare decat a celorlalte masini; oare cei care merg cu viteza legala i-or fi provocat?!…
    Cu stima!

    • Normal ca din punct de vedere legal , nu cel care ruleaza cu viteza legala si care respecta cu strictete regulile este vinovat. Asta este clar. Eu ma refer la urmatoarea situatie : Tu te deplasezi pieton , prin un cartier rau famat. Te abordeaza una sau mai multe persoane care cauta cearta din diferite motive. Tu nu incerci sa aplanezi ? Sa dispari din imprejurare cat mai repede? Sau ai o atitudine ostentativa , legala din punct de vedere civic , ducandu-i pe respectivii deligventi in stadiul de a te agresa fizic? Crezi ca este bine , tu un om inteligent, calculat, care-si asuma rezultatele, si care are in vedere si persoanele din apropiere, si mediul inconjurator, sa aiba atitudine de justitiar? Nu faci decat sa provoci o persoana care a hotarat ca modul lui de abordare al diferitelor activitati ale vietii , sa fie cat mai violent , cat mai activ, cat mai lipsit de respect cu putinta fata de ceilalti. Crezi ca in un eventual nedorit accident ai fi implicat numai tu si vitezomanul? Poate ca o sa spui : ” Daca nu ponderam vitezomanii , acestia nu o sa inceteze ” Dar eu propun sa facem o actiune catre Ministerul de Interne , care sa duca la existenta unui numar de tel. special valabil pe tara , unde sa reclami comportamente in trafic , si politia neaparat sa fie obilgata sa concluzioneze dupa verificari. Si sa sanctioneze una dintre parti. Stii ca la numarul de urgente , reclamatiile au rapoarte in mod obligatoriu? Cand suni la Rutiera sa stii ca nu se intampla absolut nimic. Eu cred ca asta am putea sa facem cu acest forum. Caci daca nu facem nimic, vom avea acelasi lucru. Daca nu implici institutii de forta , nu ai rezultate. O sa vezi ca toti ochelaristii si toti loganistii o sa faca abuz de acel numar si o sa reclame orice l-i se pare iesit din minimala viata pe care o duc. Dar cu siguranta vitezomanii si nesimtitii se vor pondera de frica acelor interventii ale politiei cu auto nemarcate. Asa cred ca obtinem rezultate. Tu stii ce este in capul celui cu X6 care vine cu viteza din spate cu flash uri? ” Eu, un baiat de succes , cu o masina scumpa si puternica , dornic de afirmare si expunere , doresc sa simt faptul ca ceilalti ma respecta datorita presiunii pe care o exercit , si datorita valorii si puterii masinii mele ” In schimb tu , vrei sa-l ponderezi pentru a evita accidentele. El va intelege faptul ca tu , un om de rand, din punctul lui de vedere, doresti sa-l jignesti neconfirmandu-i superioritatea. Chiar nu este clar motivul pentru care romanii au masini scumpe? Epatare , parvenitism, complexe, nevoia de afirmare, nevoia de expunere, nevoia de confirmare statut social. In nici un caz nevoia de confort , nevoia de siguranta sporita sau dragostea pentru un anumit brand. Este clar ca cei cu masini ieftine , nu au masini scumpe deoarece nu-si permit momentan. De aici si suspiciunea mea pentru justitiarismul care nu vine neaparat din incalcari ale vitezei maxime admise. Exemplul tau a fost cu un X6. Pe de alta parte este clar ca si un Logan sau o Skoda poate sa dea flash uri la viteze mai mari de 130. Si ei te-ar deranja? Sau te-ar face sa zambesti… Gandindu-te : ” Stai omule linistit pana-ti iei si tu o masina mai buna, caci este rusine sa mergi in stilul acesta cu o masina ieftina ” Adica viteza si lipsa de respect este asociata numai masinilor scumpe? Purtatorilor de ochelari si posesorilor de Logan , le ofer o explicatie. Sunt doua metafore. Ochelaristul este omul calm si educat , care evita orice altercatie si confilct , eventual si competitii. Loganistul este omul care-si doreste o masina mai scumpa dar momentan nu si-o permite si ii invidiaza pe ceilalti, prin urmare in cazul in care nu este ochelarist , conduce ostentativ. Mentionez faptul ca si eu port ochelari si sunt proprietar de Logan. Sper ca v-am facut sa si zambiti putin. Deci ctmanny ; sunt de acord cu tine, dar nu sunt genul de persoana provocatoare. Sunt genul de om care conduce ne-constant. Marturisesc faptul ca ma identific cu toti interlocutorii. Am fost foarte des in situatia sa merg legal si sa primesc flash uri si presiuni din spate , dar am eliberat banda. Am fost la fel de des in situatia sa doresc sa inaintez , dar auto din fata nu elibera banda din diferite motive. Va jur ca nu dau flash uri niciodata. M-i se pare de retard. Oferi placere celui ce te tine pe loc intentionat. Sau te faci de ras in fata celui care te-ar lasa in fata dar nu ai unde sa mai inaintezi datorita aglomeratiei. In schimb fac alte prostii… Tin semnal stanga sa fie clar ca vreau sa depasesc cu prima ocazie. Daca nu primesc respectiva ocazie , cu prima ocazie , depasesc prin dreapta… Foarte rau , stiu …. Dar sunt sigur ca cel ce nu ma lasa sa depasesc este suficient de atent la mine. Caci doar intentionat ma tine in spatele lui. Nu-i asa? Fac un apel catre toti interlocutorii : Hai sa nu ne mai jignim , hai sa vorbim frumos, hai sa nu mai injuram, hai sa nu mai ne supra-evaluam, hai sa nu mai sub-evaluam alti interlocutori. Caci doar suntem educati, civilizati, cu oarece experienta de viata, stapani pe viata noastra si cu suficient respect de sine.

  128. Da-mi voie sa te contrazic.
    Cei care produc accidente sunt soferii care si-au cumparat de la mama lor autostrada.
    Dupa multi ani in strainatate, m-am intors in Romania si culmea am aflat ca stai in spatele bizonului si el nu se da la o parte, dai flash-uri nimic, claxonezi si poate poate.
    Este problema mea cu cat doresc sa circul, carnetul, punctele si banii mei. Autostrada este o strada de mare viteza. Banda 1 trebuie sa fie folosita doar pentru depasiri sau cei care o calca, nu pentru toti batranii iesiti la promenada.
    Ca trebuie sa fii atent ca se pierde cand ii dai flash-uri si se urca peste cel din dreapta…. cu ce-s de vina ca nu a invatat la scoala de soferi sa se asigure?

    Unii oameni sunt mai avansati pentru ca nu pierd timpul, deci daca avem specimene de acest fel si la noi in tara, noi ca popor trebuie sa le facem loc sa treaca, nu sa ii tinem pe loc.

    • Draga Aurel,

      Eu sunt in mare parte de acord cu tine. Am doua mentiuni :
      1) Cel care o “calca” pe banda de viteza, ar fi bine sa aiba suficienta experienta, si o masina suficient de capabila, incat sa nu provoace accidente datorate vitezei mari pe care nu o poate gestiona, el ca si conducator, sau masina ca si nivel tehnic.
      2) Ar fi de bun simt, ca cel care o “calca”, chiar sa se grabeasca undeva, deoarece intarzie, si este foarte important sa nu intarzie.
      Daca citesti alte comentarii, vei vedea ca marea majoritate, nu sunt de acord cu tine sau cu mine.
      Eu suspectez ca au dreptate.
      Pentru ca nu putem noi, conducatorii auto, sa stabilim faptul ca noi suntem suficient de capabili, si avem o masina suficient de capabila sa evitam orice eveniment rutier neplacut.
      In afara de faptul ca ne asumam o amenda si un permis, in realitate nu ne asumam accidente cu sau fara victime. Deci nu este drept sa gandim asa.
      Am fi subiectivi. Prin urmare, cred ca trebuie sa respectam regulamentele. Stiu faptul ca aceste regulamente sunt facute pentru siguranta tuturor. Iti dai seama ce carnagiu ar iesi daca orice novice, cu orice cazan ar avea voie sa mearga cum hotaraste el insusi?
      Si pe mine ma deranjeaza aglomeratia de pe banda de viteza.
      Banda de viteza este de obicei aglomerata de catre cei care nu merg cu viteza.
      Dar nimeni nu a inventat taxa pentru banda de viteza. Platesti? Mergi mai rapid pe banda de viteza. Nu platesti? Stai linistit pe banda mai lenta.
      Sper sa ajungem mai repede in punctul in care autostrazile vor fi scumpe si in Romania. Se mai cerne putin si aglomeratia.
      Probabil ca gresesc cand ma refer la banda doi, spunand banda de “viteza”, probabil este o banda destinata depasirilor. Chiar si asa, depasirile inseama sa ai o viteza mai ridicata decat a celui depasit. Deci acest termen ar fi de acceptat.
      Da, am o problema cu cei care blocheaza banda doi, pe motiv ca ruleaza cu viteza maxima admisa de lege. (nu sunt acestia in masura sa vegheze la aplicarea legilor)
      Am aceeasi problema cu cei care fac presiuni, si care conduc in moduri pe care nu le pot gestiona in realitate. (nu au acestia nici un drept sa puna in pericol vietile sau banii altora)
      Este usor sa mergi drept si cu mare viteza. Este mai greu sa franezi si sa virezi cand ai mare viteza. Ar fi bine sa ne auto-educam, si sa stabilim noi insine cat de repede putem rula avand in vedere mai multi factori coroborati (experienta , nivelul tehnic al masinii , starea carosabilului , vizibilitatea , aglomeratia , agresivitatea celorlalti participanti la trafic , gradul de oboseala , etc )
      De aici ar rezulta o singura concluzie: Drumul catre sau dinspre mare, pe autostrada, cand este sezon aglomerat, nu este un drum pe care sa-l parcurgi in viteza. Este prea aglomerat.
      Si este de obicei aglomerat cu soferi nu foarte pregatiti. De unde si numarul mare de accidente.
      Este posibil ca accidentele sa fie provocate in mare parte de cei care merg prea incet…
      Sau poate de catre cei ce merg prea repede…
      Dar legea spune clar: 130 viteza maxima + pastrati distanta + asigurati-va la schimbarea benzilor
      Clar unii nu respecta una sau mai multe reglementari.

  129. ce sa mai zic…

  130. Deci toti care au masini scumpe au facut banii usor, si nu cunosc valoarea banilor. Frustratilor :))))

    • Nu măh, 99.99% din ei sigur au tras la şaibă in fabrică … mai ales in Romania, unde oameni gen Leon Dănăilă merg cu metroul. Hai marş !

    • Canadianu’
      Sa inteleg ca mi -am pierdut timpul degeaba incercand sa te fac sa intelegi faptul ca nu-ti face cinste sa jignesti alti participanti la chat.
      Repet. Nu este nimeni vinovat de incapacitatea ta de a reusi in viata. Nu pe cei care au reusit sa faca ceva cu viata lor trebuie sa te razbuni. Nu aceasta este solutia. Puterea sta in tine. Persevereaza, fi serios, harnic, dedicat, modest, cinstit, si vei vedea cum se imbunatatesc lucrurile. Nu este o rusine sa nu ai. Este o rusine sa continui in neavutie si sa urasti tot ce misca in jurul tau. Poate ai dreptate cu o mica parte din tot ceea ce scrii, dar felul in care te exprimi, tradeaza frustrarile, complexele, lipsurile si ura fata de cei din jurul tau. Incearca sa fi mai bun in ceea ce gandesti si in ceea ce faci. Chiar nu ai observat ca esti singurul care-si da reply lui insusi? Esti singurul care jigneste instant? In oricare caz, s-a spus cam tot ceea ce era de spus. Lucrurile sunt clare. Am invatat ceea ce era de invatat. Eu ma retrag. Va salut pe toti. Inclusiv pe tine nord americanule. Sper sa te pui pe picioare cat mai repede.

    • Mai nou se lucreaza si in alte locuri decat in fabrica… probabil spre surprinderea ta.

      Cat despre mersul cu metroul, e o optiune.. la fel ca si mersul cu masina. Nu inseamna nimic.

      Marea majoritate a oamenilor cu masini scumpe au muncit de au rupt. Si-au sacrificat sanatatea, timpul pe care ar fi trebuit sa il petreaca cu familia, si n-au dormit noptile. Si-au asumat riscuri si si-au parasit zona de confort. Asa ca nu mai aruncati cu cacat… e doar vina voastra ca nu va permiteti decat un Logan. Frustratilor 🙂

    • Eu nici macar Logan nu-mi permit 🙁
      ps : trebuie sa fii mare cretin sa-ti sacrifici sanatatea si timpul pe care ar fi trebuit sa-l petreci cu familia doar ca sa-ti permiti o masina bengoasa … drept urmare si comportamentul lor pe autostrada, de cretini

    • @Alex G
      Hai sa te mai bag in seama oleaca. Boule, imi “raspund” singur pentru ca “raspunsurile” au legatura cu comentariul initial, daca as adauga un comentariu nou s-ar pierde firul ideii. Tu, cum esti un idiot, n-ai cum sa realizezi asta.
      ps : Imi plac la nebunie textele tale motivationale. Cred c-ar trebui sa scrii o carte. Serios. Promit s-o cumpar

  131. 🙂 stai jos.. n-ai inteles nimic. Masina aia e o consecinta fireasca a unui venit peste medie… oamenii se sacrifica mai intai ca sa poate oferi o viata decenta familiei. Hai gata.. ca m-am saturat de frustrati. Noapte buna :))))

    • Bai MARIUSICA tu esti si cam broznic si cam bou, am cunostinte antreprenori, afaceristii p calului, in afara de calatorii 10 luni pe an si amante si hotii, nu au absolut nimic in cap…nu au muncit o zi in viata lor si au zeci de masini de lux din afaceri aparent legale , in realitate hotii, aranjamente, hai sa nu ne imbatam cu apa, absolut toti afaceristii cin Ro ania fura mai mult sau mai putin.In America nu fura majoritatea afaceristilor, plus ca aia nu sunt snobi , conduc o Honda nu Bmw sau Porsche,asa ca mars de aici idiotule ! Nu mai incerca sa dezinformezi ca nu pune nimeni botul.Eu nu inteleg de ce nu vb nimeni aici de gropile de pe banda 1 , unde iti distrugi masina mergand incet.

    • @AlexG
      “Nu am inteles nici acum indarjirea ta pentru acest subiect, pentru aceasta tara.” – ca orice om normal, am rămas cu sechele în urma traiului acolo. Și dacă ma gândesc bine nici măcar n-am suferit cine știe ce prejudicii, în afară de un proces (câștigat până la urmă, dar care mi-a lăsat un gust foarte amar referitor la justiție), de faptul ca 90% din patronii pentru care am lucrat au fost niste jeguri, de nesimțirea și nepăsarea concetățenilor (deși strada era plină, am fost singurul care l-a luat la bătaie pe un jegos care lovise o fată pentru că, tragedie, o injurase pe mă-sa) etc. Probabil că dacă eram parintele, fratele sau iubitul unei victime din Colectiv acum eram la închisoare pentru omor … Așa-s eu, mai coleric și cu simțul dreptății mai dezvoltat. Csf, n-ai csf.
      “Ai lasat impresia ca esti superior si ca desconsideri romanii si Romania.” – Sunt. Nu pe toți, doar pe 99.99%
      “Sau ai vrea ca cetatenii sa se civilizeze accelerat sa poti apuca sa ti traiesti batranetea in o Romanie civilizata? ” – mai bine homeless in https://en.m.wikipedia.org/wiki/Downtown_Eastside decât pensionar în România … sigur aș beneficia de servicii medicale mult mai bune, poliția ar veni mai repede dacă as avea nevoie de ea etc.

    • Adi, l-ai jignit pe Marius gratuit. Tu daca ai cunostinte antreprenori si afaceristi, despre care ai si informatii intime despre cum isi petrec timpul liber, inseamna ca ai fost acceptat in cercul lor. Cu siguranta si tu te afli la un nivel social comparabil cu acestia. Prin urmare, cum ii poti desconsidera in acest fel? Nu pot sa accept sau sa cred faptul ca tu de fapt nu ai informatii despre acestia, si ca nu faci parte de fapt din anturajul lor. Prin urmare ai avea idei preconcepute si eronate despre unele persoane pe care in mod ipotetic le-ai invidia. Nu pot crede una ca asta. Tu Adi, ai foarte multe in comun cu cel ce crede despre sine faptul ca ar fi canadian. Nu crezi la fel? Pe de alta parte hai ca am ramas numai noi pe acest forum, iar eu mi-am propus sa ma retrag, dar nu reusesc de injuriile administrate de Canadianu. Sper sa nu incepi si tu sa ma injuri, ca o sa am impresia ca internetul si forumurile ar fi populate majoritar de frustrati care nu au ocazia in viata reala sa foloseasca un astfel de vocabular, de teama diferitelor corectii pe care le-ar putea incasa de la eventualii interlocutori. Dar ce stiu eu? Sunt numai un comentator care nu a injurat niciodata pe nimeni. Am proasta parere ca orice iesire in decor in mediul virtual , nu are urmari. Prin urmare respectiva iesire in decor nu dovedeste faptul ca as fi un om puternic si stapan pe sine, ci numai un las, care debiteaza orice, la umbra anonimatului.

  132. #292

    Ia d-aici explicatie de militian!
    http://adevarul.ro/locale/timisoara/cum-circulam-corect-autostrada-obligat-faci-loc-conduci-banda-doua-primesti-flash-uri-1_57d81f025ab6550cb8a0cdcd/index.html?ref=yfp

    KEEP RIGHT! corect!… daca ai loc pe banda unu!
    Keep Right e si pentru ala care merge cu 180!!!!!!!
    Daca vreau sa merg pe pilot automat ce fac?
    Vad ca aici se discuta o exceptie a unui cretin care are autostrada libera si foloseste banda doi.
    In concluzie, eu nu am voie sa merg pe banda doi cu 130 km/ora! in schimb cel care merge cu 180 are voie! colac peste pupaza trebuie sa-i mai fac si loc!

    • Ideea este ca nu este normal sa-i uram pe cei ce depasesc viteza maxima admisa. Nu trebuie sa ii sicanam. Riscam sa producem accidente. Eu nu sunt atat de jignit sa merg pe banda 1 cand este libera. Nu sunt jignit sa revin pe banda 1, in cazul in care sunt pe banda 2. Chiar daca eliberez banda pentru un auto care ruleaza cu viteza mai mare. Faptul ca eu am o viteza mai mica este alegerea mea. Poate ca eu merg mai incet pentru ca sunt mai prudent, sau am o masina mai slaba, sau am grija sa mentin un consum scazut de carburant pentru ca nu-mi permit unul mai mare, sau nu am experienta in ale sofatului la viteze mari, sau nu-mi permit pasagerii sa rulez cu viteze mai mari. Insa oricare dintre aceste motive, nu ma indreptatesc pe mine sa impun un ritm de mers pentru alte masini. Nu am fost insarcinat cu educarea altor participanti la trafic. Atentia mea se concentreaza pe siguranta familiei mele. In rest, traim in o tara libera, in care autoritatile sunt insarcinate cu stabilirea si aplicarea legilor. Si tot autoritatile sunt insarcinate si cu aplicarea sanctiunilor fara-de-legilor. Faptul ca tin cu forta in spatele meu un auto dornic de viteza, nu face altceva decat sa-mi mareasca exponential sansele unui accident, sau sansele vreunei corectii aplicate de celalalt participant la trafic. Nu este in interesul meu sa ma pun in astfel de situatii. Nu-i asa? Daca sunt deranjat de faptul ca o masina scumpa imi da flash-uri, imi prioritizez achizitia unei masini scumpe daca sunt capabil. In nici un caz nu-l tin pe loc. Am spus masina scumpa care da flash-uri, deoarece am observat in acest forum, faptul ca, nimeni nu este deranjat de flash-urile emise masinile ieftine. De aici suspectez o doza de complexare si razvratire impotriva celor mai avuti. Nu este in regula. Traim in capitalism. Suntem de dreapta nu? Democratie… Etc

    • AlexG, da’ să sunăm la poliție să-i dăm în gât pe vitezomanii avuți ne dai voie ? Sau e și ăsta un gest de frustrare a noastră, cei nerealizați si care stăm in chirie ?

    • Nu eu hotarasc ce pot face altii. Insa daca ma intrebi pe mine, eu insumi am sunat la politia rutiera de minim 15 ori de cand am numarul lor direct, pentru a reclama oficial stil de condus exagerat de agresiv in trafic, sau statii clandestine de taxi care blocau traficul. Am observat ca politia rutiera autostrazi nu are capacitate de gestiune situatii de criza, iar rutiera din Bucuresti are nevoie de insistente pentru a rezolva problemele. Adica politia autostrazi nu a reactiont cand am reclamat trafic intens pe banda de urgenta in preajma accidentelor. Si mi-a transmis ca nu au timp de prostii, au 3 accidente si sunt supra-solicitati. Deci dragi melteni, cand este accident si trafic blocat, puteti merge numai voi pe banda de urgenta eventual scuipand masinile care stationeaza pe cele 2 benzi standard. Canadianu’ te felicit pentru faptul ca nu m-ai jignit in ultima ta postare. Ai evoluat sau te ai grabit si ai uitat sa injuri? Ai observat ca tii neaparat sa faci rau vitezomanilor cu masini scumpe? Te-ai intrebat daca impulsul vine datorita faptului ca sunt vitezomani? Sau oare pentru ca au masini scumpe? Este important sa-ti dai un raspuns sincer. Nu am inteles nici acum indarjirea ta pentru acest subiect, pentru aceasta tara. Ai lasat impresia ca esti superior si ca desconsideri romanii si Romania. Totusi esti cel mai vocal si ai stilul caracteristic descris de mine si de altii in comentariile anterioare. Sau ai vrea ca cetatenii sa se civilizeze accelerat sa poti apuca sa ti traiesti batranetea in o Romanie civilizata? Un lucru este clar, mediocritatea nu trebuie nici promovata nici blamata in nici un domeniu. Trebuie numai ignorata. Noi aici, ne facem un mare cadou bagandu-ne in seama unii pe altii indiferent de meritele pe care le avem. Probabil aici, pe chat-uri, si nimeni devine cineva… Este ok…

    • @AlexG
      Si ca tot veni vorba de saraci rupti in cur ca mine care stau in chirie si n-au nici o resedinta proprietate personala, azi am citit acest articol despre orasul unde locuiesc. Asta asa, ca fapt divers … in general ma doare fix in cur de opiniile unor cretini ca tine si de criteriile lor de catalogare a oamenilor.
      http://www.metronews.ca/news/vancouver/2016/09/14/vancouver-rent-most-expensive-in-canada.html

  133. Tocmai am citit stirea asta http://www.evz.ro/codul-rutier-s-ar-putea-schimba-modificari-uriase-la-limitele-de-viteza-in-localitati.html
    Cre’ca canadienii ar trebui sa ia lectii despre codul rutier de la români … de prostii aia de norvegieni, care au si 30kmph in anumite zone nici nu mai pomenesc.
    ps : frate, cate reclame de cacat bazate pe spirit nationalist/patrioretard sunt la tv in Romania … de curiozitate, pune cineva botul la ele ?

  134. Baiu’ e ca militia beleste pula !

  135. Domnule prim-ministru, multe sunt obligațiile și responsabilitățile funcției, totuși eu, un cetățean simplu, ce umblu destul de rar prin Europa, dar când o fac țin ochii deschiși la ce este în jurul meu, aș avea o întrebare: credeți că în timpul vieții mele, nu al mandatului dvs., voi avea bucuria să întâlnesc în drumurile mele prin România, un semn ca cel din poză?
    https://republica.ro/am-iesit-din-tara-si-m-am-intors-plangand-domnule-ciolos-daca-mai-ramaneti-va-cer-un-singur-lucru

    Daca o sa cititi articolul complet o sa aflati ca din fericire nu se referea la primul semn de pe stanga, ci la al doilea … primul e pentru proştii din Vest 🙂