bitdefender-blog-protejat

A fost un an bun pentru Kremlin – și începe altul

“Sunt convins că vom obține o victorie definitivă”, spunea vineri Igor Dodon, și în dimineața asta, după ce a luat 55% din voturi, nu poți să mai speri decât că nu știe sensul cuvântului. Dar e paiul înecatului, recunosc. Semnul electoral al Partidului Socialiștilor este steaua sovietică, adică heraldica unor tipi care nu urmăreau decât victoria definitivă, la nivel planetar, dacă se poate.

screen-shot-2016-11-14-at-07-18-48

Ieri a fost o zi bună pentru ruși. Au luat Moldova – mă rog, mizilic – dar au luat și Bulgaria, unde prezidențialele au fost câștigate de socialistul pro-rus Rumen Radev.

Dar ce zic eu că a fost o zi bună, uite ce an grozav a fost pentru Kremlin. Brexit și Trump, două minuni venite la doar câteva luni diferență, în Ungaria a rămas pe poziții pro-rusul Orban, la Belgrad prietenul Vučić la guvern și țuțerul Nikolić la președinție, Turcia s-a dus pe… derdeluș, numa-n Muntenegru un mic rateu, când a eșuat tentativa de asasinare a premierului pro-Occidental, dar mai e timp, nu? Mai e timp, de ce n-ar fi și anul viitor un an minunat, doar sunt alegeri în Franța iar Marine Le Pen e favorită, ah! ce cazacioc ar trage Putin cu o președinție anti-europeană în țara fără de care Uniunea Europeană nu poate exista! Ca să nu mai vorbim de Germania, unde Merkel va intra super-uzată în alegerile de anul viitor, și dacă și Merkel dispare, ce mai rămâne din UE?

Situația e albastră - infografie Hotnews.
Situația e albastră – infografie Hotnews.

Pe drum, abia ținându-se de-o cracă, poama Românica, unde poporul sărac alege cu fanfara exact hoții care-l sărăcesc. En passant, Putin îi va trage un bobârnac, cât să-i curme chinul ăsta nesfârșit cu anticorupția și europenizarea.

46 comentarii Adaugă comentariu

  1. Faptul că lui Trump îi place Putin nu înseamnă, implicit, că va depune USA la picioarele lui Putin. Dimpotrivă, Trump ar putea dori să-i arate lui Putin că e chiar mai „Putin” decât el. Adică nu-i va fi un aliat, ci un adversar îndârjit.

  2. Poporul asta sarac s-a sofisticat mai nou ..prezinta un sindrom foarte european, Stockholm pe nume.
    Eu tot mai sper ca o alta parte, cea cinic-letargica sa scoata un pic nasul din bula iluzorie si sa incline altfel balanta. Macar asa, ca sa ne dovedim, inca o data, total atipici.

  3. Toti astia sunt pro-rusi daca rusii le ofera ceva. Insa nu-mi dau seama ce le-ar putea oferi rusii. Gaz ieftin? Gazul oricum s-a ieftinit foarte mult in ultimii 2 ani. Si nici nu-mi dau seama cum poate fi noul presedinte pro-rus la Sofia util Moscovei. Le vinde castraveti ieftini? Le face promotie la all-inclusive? Povestea asta cu refacerea sferei de influenta rusesti nu poate functiona fara banci, capital si tehnologii rusesti. Economia rusa e prea mica si prea primitiva pentru a sustine asa ceva

    • nostalgie, brain wash, frustrare.

    • Sa incep ca orice om cu argumentele la el. “Deci”, eu cred ca privesti lucrurile fara viziune globala. Multi dintre noi nu inteleg ca trofeul nu este doar in Bulgaria, sau in Moldova, sau in Serbia etc….. . Este rezultatul insumat obtin in regiune. George Friedman spunea ca Rusia are nevoie de o zona tampon, as merge mai departe de atat…Rusia are nevoie sa destabilizeze UE(nu in mod exlusiv).Oricum nu sunt un specialist, dar se vede ca lumea intra intr-o perioada anticiclica cand vine vorba de Globalizare.

    • #9

      Le asigura piata de desfacere in tarile arabe la oi ca. Despre romani a inceput o campanie prin ziare ca isi maltrateaza animalele trimise la export.Oare la comanda cui se agita iubitorii de animale care amesteca tarile si practicile?!

    • Toate ‘cuceririle’ lui putin sunt farse pentru uz intern. Rusia n-are nimic de castigat in Bulgaria, Moldova sau Siria. El vrea sa le dea impresia rusilor de rând ca sunt din nou o mare putere, ca sa nu vada ca economic au devenit irelevanti

  4. Hai sa vedem, ce a “castigat” Rusia:
    -Brexit, oricat de mult s-ar bucura, de treaba asta, nu a fost castigul lor, pur si simplu a fost o chestie la care nu se asteptau(si nici UKIP), a fost democratic, asa trebuie sa functioneze ceva. Ca si castig, pe termen lung, doar posibilitatea de negociere directa cu ei.
    -Trump, a fost ceva care isi doreau, dar oricine ar fi iesit, ei castigau, din cauza politicii americane, orientate spre interiorul tarii. Isi doreau mai mult sa iasa Trump, in speranta ca vor putea discuta mai usor cu el.
    -Europa portiunea neinteresanta(Bulgaria,Cehia,Slovacia,Ungaria,Republica Moldova,Romania,Serbia). In afara de Moldova, unde situatia a fost mai simpla de manevrat, in celelalte, tari, spatiul de manevra a fost mic, iar pentru ei nimic nu e sigur. Un exemplu, azi te poti intelege cu PSD-ul, dar maine s-ar putea sa fie altcineva interesant, si la fel si cu Orban si tot asa. Generatia actuala de politicieni este una slaba si care nu va vrea sa riste prea mult, asa ca orice schimbare a situatiei externe, ii va face sa migreze catre varianta sigura, prin urmare adevaratul castig pentru ei:Franta(LePen) si Germania(oricine, dar nu Merkel) si asta e adevaratul target. Si asa, toti extremistii astia care vor ajunge la putere in urmatorii ani, vor fi niste oameni slabi, care nu vor risca nimic, UE, nu va disparea, anumite lucruri nu vor disparea, cel mult circulatia va fi reglementata, dar si asta cat sa nu piarda foarte mult pe mandatul lor.

    • Cehia,Slovacia,Ungaria sunt pro-EU si anti Rusia, cu o mentiune la Ungaria, care desi il au pe idiotul de Orban prim ministru (dar o sa piarda la urmatoarele alegeri), sunt foarte pro-EU (ceva gen 75%).

    • Probabil si Litvinenko ala s-a impiedicat si a baut niste poloniu din ala de se gaseste pe toate strazile. A avut ala ghinion, Rusia si Putin nu au avut nici o implicare nici aici, nici cu brexitul nici in campania electorala americana, nici Marine le Pen nu e finantata de rusi, nu-i asa? Nu ti se pare un pic naiva abordarea ta?
      Putin e geniul malefic care a realizat ca razboiul nu se mai poate duce cu tancul, ca spionii nu mai sint folositori doar in modul clasic in care ne-au obisnuit filmele. O mica interventie acolo, chipurile niste emailuri descoperite la momentul oportun, niste atacuri cibernetice in campania americana. Dar tu stai linistit, Putin e doar un presedinte ales democratic…

  5. Fenomenele de genul Brexit, Orban sau Le Pen, sunt ciclice, deoarece nu traim intr-o lume perfecta, iar din cand in cand se trezesc niste bolovani, “umanisti”, sa propuna “egalitate” si sa-si deschida portile cetatilor, cu draga inima, pentru niste cleptomani flamanzi. Pe principiul vaselor comunicante, nu te poti astepta, in prima etapa, decat la un dezechilibru furtunos, daca deschizi robinetul la maxim.

    Brexit-ul cred ca a inceput cu 2004, cand au intrat polonezii si ungurii in UE. Englezu’ de rand si-a vazut stilul de viata profund afectat. Apoi, in 2007, lucrurile au inceput sa se agraveze. In 2014, paharul s-a umplut, iar de acolo, betivanul (i.e. Farash), a avut drumul liber catre Brexit!

    • Englezului (ca si hamericanului) de rând i-a tot scazut standardul de viatã de vreo 40 de ani (va las pe voi sa aflaţi de ce 🙂 ), numai ca n-a avut pânã în 2004 pe cine sã dea vina.

  6. Din pacate pentru Putin, Trump este atat imprevizibil cat si un pic “intr-o ureche”. Aceasta iresponsabilitate a lui Trump s-ar putea sa fie totusi un atu fix atunci cand ii e lumea mai draga lui Putin.

  7. Uneori,ca sa traversezi oceanul e destul sa te duci la mare.

  8. Brexitul e o chestiune pur britanică, UK rămâne anti-rusă și puternic înarmată. SUA nu face pași înapoi și nu cedează țări Rusiei, nu am văzut asta în politica externă americană. Bulgaria nu iese din UE și nici din NATO. Iar Serbia cu 9 mil de locuitori si 3 avioane functionale e departe de a fi un pericol pentru NATO. Singura chestiune dureroasa pentru noi e alegerea lui Dodon în Moldova, dar nici aici lucrurile nu sunt tranșate pt ca parlamentul e pro-european.

    • Cred ca trebuie sa privesti lucrurile ceva mai nuantat. Numarul de tancuri e foarte important, dar diplomatia, semnalele geopolitice si pozitionarile strategice sunt mult mai importante. Brexitul slabeste UE si incurajeaza tendintele centrifuge, la fel ca declaratiile izolationiste ale presedintelui ales al SUA. Destramarea UE e deja mai mult decat o posibilitate, din nefericire, iar asta e o veste foarte proasta pentru locuitorii cinstiti ai unei tari corupte precum Romania.

  9. @canadianu’:
    Hmm, nu le-a scazut standardul de viata, traindu-se mult mai rau prin ’70-’80 decat acum. Sunt statistici suficiente + opiniile celor nascuti, crescuti si traiti acolo 😉

    Ca le-au venit multi pe cap nu a fost rau deloc, din punct de vedere financiar, insa multi dintre cei sositi au venit cu o atitudine de “gica contra”, preferand sa se izoleze in comunitatile lor, unde si-au conservat stilul de viata din tarile de origine.

    Practic, au ales sa traiasca fizic intr-un stat gazda, insa teleportati in “ceaunul” lor, de acasa 😉 Din aceste motive, multi autohtoni s-au simtit straini in propria tara, observand in jurul lor un peisaj pe care l-ar fi intalnit doar in excursiile din diverse locuri exotice, gen Istanbul sau Delhi (e.g. dezordine, mizerie, galagie, nerespectarea regulilor (e.g. parcare ilegala)).

    Exact cum in US, comunitatile oamenilor de buna credinta (i.e. muncitori, care nu-s pusi pe deranjarea linistii publice si care agreaza o anumita ordine si disciplina in vietile lor) au fost impinse spre periferie, asa s-a intamplat si in Londra, Birmingham, Paris sau Bruxelles.

    Apoi sa te mai miri de Brexit, Le Pen sau Orban 😉

    • @Aurel
      “nu le-a scazut standardul de viata, traindu-se mult mai rau prin ’70-’80 decat acum. Sunt statistici suficiente + opiniile celor nascuti, crescuti si traiti acolo”
      Bine că ești tu deștept.
      https://www.google.co.th/search?q=40+years+decline+income
      https://www.google.co.th/search?q=wage+stagnation+40+years

    • @canadianu’:
      Mersi ca m-ai luminat cu gogolul, altfel chiar ca rămâneam eu deștept 😉

    • Cu plăcere, any time.

    • “Exact cum in US, comunitatile oamenilor de buna credinta (i.e. muncitori, care nu-s pusi pe deranjarea linistii publice si care agreaza o anumita ordine si disciplina in vietile lor) au fost impinse spre periferie, asa s-a intamplat si in Londra, Birmingham, Paris sau Bruxelles.”
      Ah, si incă ceva, geniule care esti tu : nu stiu cum sta treaba la Birmingham, Paris sau Bruxelles, dat mi-a soptit o pasarica ca centrul Londrei, New Yorkului, San Francisco, LA etc. sunt super scumpe. Ah, stai ca nu probabil m-am prins eu la inceput, tu te refereai la bogații (locali sau importati, cum e cazul rusilor in Londra sau al chinezilor la mine acasa, in Vancouver) care au impins comunitatile oamenilor de buna credinta spre periferie … mea culpa.

  10. 1) In timpul mandatului lui Nikolic, Serbia a deschis oficial negocierile de aderare la UE. Intr-o tara destul de reticenta fata de Vest.
    2) Orban a fost in rezistenta anti-comunista, deci banuiesc ca nu are nici o simpatie fata de Rusia.
    3) Rumen Radev a facut o scoala militara in SUA. Faptul ca doreste o normalizare a relatiilor cu Rusia nu-l face “puppet”.
    4) Harta Hotnews… really?
    5) Pun pariu ca daca va reusi sa faca guvern, toata lumea o sa spuna despre PSD ca va orienta Romania spre Moscova.
    6) Ce legatura are coruptia generalizata din Romania cu Rusia? Ei nu sunt nevoiti sa destabilizeze o tara care oricum e disfunctionala.

    • Nikolic e un sinistru reacționar și anti-occidental, povestea cu negocierile o spui în glumă, nu?

      Cred că Orban și-a epuizat toate resursele de bunăvoință față de democrație la sfârșitul primului mandat. Acum e autoritarist și filo-rus într-o proporție ce îngrozea Europa până în urmă cu vreun an-doi, că de-atunci au apărut altele mult mai îngrijorătoare.

      Și Kim Jong Un a făcut școală în Elveția.

      etc, etc.

    • N-am spus-o in gluma. A preluat mostenirea lui Tadici si nu s-a abatut de la integrarea europeana (puteti sa verificati pasii facuti dupa preluarea mandatului). Faptul ca debiteaza in continuare fraze nationaliste e ca sa atraga voturi (idem in Polonia si Ungaria).

      Aceeasi situatie si la Orban. Intr-adevar, poate fi acuzat ca e autoritar, populist (referendum pentru acceptarea cotelor de imigranti etc.). Dar nu filo-rus.

      Si sincer cred ca atitudinea lui Orban sau a liderilor din Est e sa demonstreze Vestului ca merita sa fie tratati cu respect. Altfel, nu inteleg ce ar avea de castigat asociindu-se cu economia falimentara a Rusiei.

    • Si Bashar al Assad a invatat in Londra. Ce legatura are asta cu ce face el in Siria?
      PSD va orienta Romania spre orice le va permite sa fure mai mult, baietii sint constanti in privinta asta, nu au prejudecati gen licuriciul sau maica rusie…

    • Al-Assad venea dintr-o familie de dictatori fara pic de respect pentru propriul popor. Kim Jong Un la fel. Diferenta este ca Rumen Radev provine dintr-o tara democratica, semnatara a unor tratate de alianta (UE, NATO). Indiferent cu cine se mai intalneste, el nu poate decide de unul singur modificarea acelor tratate. Iar atasamentul bulgarilor, ungurilor etc. pentru valori europene este mult prea puternic.

  11. Vorbim de Franta si Germania. Dar nimeni nu spune de Italia (care va fi urmatoarea Grecia, din punct de vedere economic, sunt in colaps) toate aceste tari sunt frustrate deoarece economic nu au reusit decat sa ascunda mizeria sub pres. Atunci cand a venit criza economica. Omenirea si in special UE are nevoie de un razboi pentru a putea restarta cu un motiv bine intemeiat tot ce inseamna sistemul bancar. E groasa, tic-tac, tic-tac.
    Sa fugim in munti ca in zilele astea nimeni nu mai merge la razboi doar pentru ca vor niste dezacsati. Doaamne ajuta!!!

  12. E un articol fain in The Economist, se numeste “Russia’s Trump fans. Our American cousin”. Merita citit. Articolul se incheie magistral: “Many Russians have been hoping for an American leader more like their own. They may regret it.”

  13. Măcar avem Marea Neagră care e apolitică.

  14. Doua tipuri de tembelism aici.
    1. Ne uitam la un lider si ii “pictam” tara cu rosu pentru ca el ar fi rosu. Tarile alea sunt rosii pentru ca oamenii gandesc intr-un anumit fel. Romania va deveni rosie din acelasi motiv. Si nu e rau sa fie asa – e rau sa intindem povesti nemuritoare despre europenism cand nu vine nimeni in spatele nostru sa ne sustina. Oamenii vor europenism cum vor bilete la teatru – sigur, ar fi interesant sa mergem inauntru si sa ne holbam un pic, dar pana la urma tot in boschetii din spate ne place sa urinam. Pentru ca astia suntem. N-o spun deloc critic. Let me repeat that… n-o spun deloc critic. In general trebuie sa incetam sa ne uitam la noi insine cu scarba si sa ne batem cu urzici pe spate ca nu suntem ca… francezii/nemtii/ – doar popoarele de mana a doua fac asta. Romanii sunt mult mai apropiati de slanina ruseasca decat de fursecul frantuzesc. Oricat ar incerca niste pretinse elite, damblagite de tranzitie, sa inventeze europenism acolo unde nu este, centrul de greutate al acestei societati nu se poate duce acolo unde nu apartine.

    2. Ideea ca “Rusia=rau, Europa/SUA=bine”. Nu are nici un sens sa definim termenii in acest fel. SUA e in regula pentru ei si probabil pentru UK. Atentie, nu are legatura cu Trump – structural societatile alea se potrivesc. Una spune Brexit, alta spune Trump pentru ca ambele sunt animate de aceleasi valori. Oricat ar incerca elitele lor, damblagite si ele de modernism, sa inventeze “Europa” si “the world”, societatile alea, deep down, mictioneaza pe conceptele respective. La fel, Rusia a foarte in regula pentru ei si cei din sfera lor de influenta.

    In acest context, Romania si tarile ca ea (dezvoltate sau mai putin – aici vorbim de o gama foarte larga de tari) trebuie sa-si creeze propriul drum, nu sa tot linga urmele pasilor altora. Oriunde ne va duce acel drum va fi mai bine decat sa urmam o cale falsa, care nu corespunde cu valorile noastre reale.

    • Dar trebuie sa vedem limpede si foarte obiectiv faptul ca, istoric, Romania nu a fost niciodata (fara exceptie, niciodata) mai bine decat acum. Economic nu a fost mai bine nici macar in supra-estimatul interbelic. Militar nu a fost nicicand mai in siguranta. Sociologic la fel, niciodata nu a fost poporul roman la nivelul actual de instruire (vorbesc de medie si da, ma gandesc si la Vaslui cand spun asta). Atunci, stau si ma intreb, ce-i atat de rau la Uniunea Europeana? Ca apartenentei la UE ii datoram multe din “realizarilii” din ultimii ani. De asta ma enerveaza opiniile anti-UE, ca nu au nimic in spate, in afara de manipulari cu iz de votca. Nu au date concerete, nu au cunostinte istorice, nu se bazeaza pe nimic, doar pe ceea ce scrie “pe surse”.

    • Io-s 100% de acord cu punctul 1, dar dacă o ziceam eu iar săreau unii să mă facă troll :))))

  15. Si va fi un an si mai bun. Trump e prieten cu Putin, de fapt il admira, UE se duce usurel pluii de suflet si doar dobitocii absoluti mai ignora puterea politica&economica a Rusiei!
    Nemtii n-o fac, si nici alti vestici cu niveluri de trai mai mari, o facem noi, kakatii cu perje ai Ioropei!Care nu ne putem caca de foametea indusa tocmai de afilierea la organismul furunculos numit UE!
    O s-o luam in bot original, ca un presedinte destept&patriot se ducea sa se pupe-n bot cu PUTIN, si sa faca afaceri de mld. cu Rusia!!!
    Asa cum face acum Nemtia-pt. carcotasi-si Francia,si Hollandia,de fapt toata lumea civilizata si cu enteres national.
    Dar noi, NU!
    Rusia e rea,e comu’,e cu Ponta, e cu Dragnea,e de sa-mi bag plua in capetele voastre cretine!!!
    Votati baseste’ plm!

  16. Uniunea europeană este o minciună. A fost propusă și înființată pe total alte premise decat acum. Nici un popor nu a crezut că alăturarea la uniunea europeană înseamnă renunțarea la autodeterminare și identitate. Dacă nu vedeti nimic gresit in abordarea asta cu tot liberalismul și occidentalismul vostru, tot niste supuși triști ați rămas. Nu a intrebat nimeni omul de rand ce vrea. Elitele au avut impresia că pot face ce vor indiferent de cum afecteaza populațiile și răspunsul vine și o să vină pe măsură. Nu rusii sunt buni, vestici sunt de căcat.
    Nato este pentru apărare nu pentru proiecțiile de putere ale fostelor imperii și intervenționismul pe motive false, pe minciuni, cu urmări grave asupra teritoriilor și populațiilor nu mai pot trece nebăgate în seamă. Retorica ce justifica înainte aceste acțiuni criminale și înafara legii internaționale nu mai funcționează acum in era mediei alternative.

    • Uniunea Europeană este o cale de a evita războaiele intra-europene. Chiar și atât și merită. Sper să nu revenim la trecutul alternativ.

    • Uniunea europeana e incompleta. Va fi completa cand va fi pe modelul US – o moneda, un guvern federal cu un set de legi si taxe, un presedinte, o armata. Autodeterminarea nationala si identitatea sunt bune pentru cartile de istorie si pentru bunicii care isi aduc aminte ce bine era cand puteai sa ii injuri pe unguri daca nu mergea ceva.
      Dar sunt de acord ca e improbabil ca lucrul asta sa se intample, in principiu din cauza slabei comunicari a liderilor si din cauza defectelor inerente sistemului – nevoia de consens. Cine stie, poate in viitor…

    • “in era mediei alternative.” – bagã niste linkuri, maestre, sã nu murim prosti

    • @gigi
      Corect, e foarte improbabil sa reusesti sa unesti un maldãr de popoare, maldãr care include si popoarele nordice muncitoare si frecãtorii de mentã sudici (plus hotzii din nãscare gen românii), ca sã se intâmple cam toti trebuie s-o ia la buci oleacã pentru greater good, si oamenii nu prea sunt dispusi sa faca asta. Vedem cât de greu se miscã uneori lucrurile la hamericani, care de bine de rãu au o monedã unica si un guvern federal, si voi vã închipuiti cã proiectul european o sã reuseasca, mai ales când curvele de nemti sunt in pat cu rusii ?
      Anyway, ca posesor de cetățenie canadiană, vă doresc mult noroc 😀

  17. Si nato ce mai e? Ce a facut NATO bun înafară de a continua să invrăjbeasă vecinii împotriva rusilor si aii înconjura pe ei si pe chinezi ? Chiar acum NATO încalcă legea internationala intervenind în siria, stat suveran. Nu mai merge cu dublă măsură, o sa vedeti. Nu mai merge cu inamicul rus, realitatea nu se mai pupa cu povestea.
    Războaiele nu se pot evita in interiorul acestei alianțe fără a fi nevoie ca statele sa isi piardă autodeterminarea și fără a se încerca aducerea lor in ” statele unite ale europei ” ? Fără încercarea de omogenizare/ metisare a populatiei ?
    Oamenii de rand s-au săturat să le spună altii cum ar trebui sa isi trăiască viata, pe cine când să urască iar duplicitatea și ipocrizia elitelor a devenit sufocant de evidentă. Încă nu s-a înțeles acest lucru, probabil o sa fie discutat când e prea târziu, cam cum discută acum americanii de ce a iesit Trump.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.