9 deputați PNL au inițiat un proiect de lege prin care propun înăsprirea pedepselor pentru vânzătorii de autovehicule second-hand care truchează datele sau caracteristicile mașinilor.
Această faptă ar urma să fie considerată „infracțiune privind siguranța circulației pe drumurile publice” și ar urma să fie pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani.
La ce date se referă inițiatorii?
Iată: „prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înțelege: elemente de identificare, proveniența, modificările și intervențiile, inclusiv asupra odometrului (kilometrajului, adică – n.m.), istoricul reviziilor, reparațiilor și accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul”.
Și până acum trucarea datelor putea fi incriminată ca „infracțiune contra patrimoniului” (înșelăciune) dar, „în practica judiciară actuală, procurorii adoptă soluția neînceperii urmăririi penale și îndrumă părțile către un proces civil, pe motiv că spețele acoperă doar interese private” iar prejudiciul este mic.
Proiectul de lege a fost prezentat deja la Camera Deputaților lunea trecută și înaintat și către Senat.

Falsificarea kilometrajului este nu doar una dintre cele mai enervante, dar și una dintre cele mai comune păcăleli la samsarii de mașini second-hand din România – și e o măgărie extrem de răspândită și în restul Europei.
Potrivit unui studiu european din 2010, realizat pe un eșantion de 1.000 de vehicule second hand, aproape jumătate dintre mașinile exportate din Belgia în Franța aveau kilometrajul dat înapoi în medie cu 91.000 km. În același timp, poliția germană estimează că o treime dintre mașinile la mâna a doua vândute în Germania au odometrele falsificate. 1 din 5 mașini second hand tranzacționate în Marea Britanie au fost „lucrate” la kilometraj. Costul fraudei cu kilometrajul în Germania, Franța, Olanda și Luxemburg atinge 2,9 miliarde de euro anual (sursa)
Ca atare, samsarii de mașini SH care dau înapoi odometrele nu pot spera la prea multă simpatie. Probabil că oamenii ar vrea să-i vadă la închisoare – sau, măcar, să nu-i mai vadă prin târgurile auto.
Dar eu, unul, mă întreb dacă vânarea samsarilor cu poliția și procuratura este cea mai bună cale de a reduce fenomenul. Sistemul judiciar este și așa supraîncărcat, exact de asta are nevoie acum. Imaginați-vă, doar, cât de complicat e să demonstrezi în instanță că țeparul ăla din Vitan a dat kilometrajul înapoi.
Poate că o abordare mai bună ar fi varianta pașaportului tehnic al mașinii, obligatoriu din punct de vedere legal, așa cum e în Belgia și Olanda.
Acolo, sistemul se numește Car-Pass, un document fără de care nu poate fi reînscrisă nici o mașină tranzacționată, și care reflectă evoluția kilometrajului prin informațiile înregistrate într-o bază de date la fiecare revizie, vizită în service, inspecție tehnică, tinichigerie și chiar vulcanizare pe unde trece automobilul.
Sistemul Car-Pass a fost introdus în 2006 și este gestionat de o organizație neguvernamentală care a fost însărcinată de parlament cu „apărarea interesului public de protejare a cumpărătorilor”.
Rezultatul?
Frauda cu kilometrajul schimbat la mașini a scăzut de la 8,6% în 2006 la 0,2% în 2010.
Evident că în lipsa unei baze europene comune de date, sistemul acesta funcționează doar mașinile tranzacționate în țara respectivă, nu și pentru cele importate. Dar, chiar și-așa, tot ar fi mai bun decât nimic.
Pentru ce-i adus din Germania, „de la un pensionar care a ținut-o în garaj, boss”, poate că ar trebuie să caște ochișorii inspectorii RAR, că oricum toate mașinile trec pe la ei pentru „identificare” și, pentru un specialist cu experiență, cu un banc de teste la dispoziție și cu ceva bunăvoință să se uite pe după detaliile de uzură, nu-i chiar așa greu să se prindă c-a fost șmecherit kilometrajul (câteva ponturi, aici). Cu cât exact, asta-i mai greu de spus, dar tocmai de aceea va fi practic imposibilă prinderea samsarilor altfel decât în flagrant delict.
16 comentarii Adaugă comentariu
Inca o idee generoasa facuta praf.
Cum sa demonstrezi ca romanul a falsificat datele si nu neamtul sau francezul sau chinezul care i-a vandut rabla ? Intreb si eu o chestie practica.
Inainte sa o cumperi verifici daca e asa sau nu. Nu poti verifica, nu o mai cumperi. 🙂
Ar fi cateva solutii:
o directiva europeana prin care sa se impuna trecerea kilometrajului pe actul de vanzare cumparare, vanzatorul sa raspunda penal pt kilometri declarati, si sa nu se poata inmatricula nici o masina fara contract cu km trecuti pe el.
In plus toate institutiile omoloage RAR din Europa sa faca o baza de date comuna si s-ar putea verifica km avuti de o masina la ultima inspectie tehnica. Obligatoriu datele ar trebui sa fie publicr la cerere, poate chiar si contra unei sume modice 10-20ron.
PS mai e o problema: si noi vrem masini cu km putini la preturi mici; a fost suficient sa se adapteze un vanzator si apoi ceilalti au fost fortati de piata.
pe scurt: nu va merge. motivele sunt cele enumerate și multe altele.
problema e alta: cât de larg deschizi ochii și cât de mult gândești când scoți din buzunar mii de euro, de multe ori bani economisiți câțiva ani. așa că: 1. uită-te la om (ai cumpăra de la el un kg de carne la colțul străzii pe care s-o pui pe masă? dacă nu, de ce îi dai mii de euro, ca să-ți dea o conservă ce te poate ucide și pe tine, și pe alții?). 2. verifică vin-ul (costă 50 de lei). verifică actele (dacă ceva lipsește sau dacă ai cea mai mică bănuială de fals, renunță). DOAR DUPĂ ASTEA, uită-te la mașină, iar dacă trece și testul vizual (fii foarte atent la el, aici te păcălești cel mai tare), du-o la verificare la un dealer autorizat. doar după ce acesta îți spune cum e mașina și eventual ce e de îndreptat la ea, urcă-te la volan și condu-o. doar după ce o simți și tu, începe să te gândești serios s-o iei.
Ma rog,mn-ar trebui sa fie asa o jungla, nu toata lumea se pricepe sau poate face astfel de verificari, de-asta cred c-ar fi mai bun un sistem institutional de verificare.
să știi că e amuzant cum tu, care vezi atât de bine defectele statului, preferi implicare a lui peste tot și nu ai mai multă încredere în bunul simț al oamenilor
Nu, stai, cred ca statul are obligatia de a stabili un cadru de protectie a cetatenilor. Nu vreau sa traiesc intr-un lant trofic in care sa fiu prada ocazionala a oricarui escroc in timp ce statul priveste de pe margine pe banii mei.
Iar Car-Pass e un ONG, doar abilitarea legala vine de la stat.
exact asta ar trebui să facă statul, de acord. exact asta nu face statul român, așa că prefer eu să-mi am de grijă.
Sa-nteleg ca nu trebuie pedepsiti hotii si smenarii. Io zic ca „vânarea samsarilor” ar fi un bun inceput (eventual cu pusca). Problema este evident la legislatie si la practica aia judiciara misto, ne spalam pe maini, descurcati-va. Azi-maine o sa trebuiasca sa ma judec cu ala care mi-a furat masina, ca doar-doar o sa cad cumva la pace cu el, ca statul nu poate fi deranjat ca e si asa suprasolicitat. Cat despre inspectorii RAR, era sa-mi iasa cafeaua pe nas – se prind ei de orice, pentru suma potrivita
Vreau sa fie pedepsiti, doar ca in cazul acesta cred ca doar dorinta nu rezolva prea multe.
Vlad, esti absurd. Stiu ca legea va fi greu de implementat, stiu ca unii samsari vor scapa bazma curata tocmai pentru ca nu vei putea dovedi dincolo de orice indoiala ca el a dat kilometrajul in spate, dar simplul fapt c-ar exista o astfel de lege i-ar determina pe unii samsari ca nu mai dea kilometrajele inapoi la masini pe care le aduc de dincolo cu 400.000 de km, si pe care le vand in piata ca avand 150.000 de km. Intelegi? Ceea ce spui tu frizeaza ridicolul. Tu spui ca decat sa avem o lege care nu va putea sa-i incrimineze pe toti cei care falsifica kilometrajele, mai bine sa n-avem nicio lege. Ceea ce e de noaptea mintii.
Un control atât de strict asupra mașinilor ar avea niște consecințe….
Pe de o parte, ar fi ok dacă ar exista o bază de date și orice intervenție adusă unei mașini (de la schimbat discurile de frână la schimbat distribuția) ar fi consemnată acolo. O asemenea bază de date i-ar interesa și pe asiguratori, și pe polițiști, și pe cumpărători, și pe producători.
Pe de altă parte, asta ar însemna ca mecanici cu mici garaje particulare să se licențieze. Nu mai faci o schimbare de ulei fără fiscalizare, nu mai faci nimic. La o adică, eu aș fi în stare, cu ceva tutoriale de pe net și sculele potrivite, să-mi schimb singur consumabilele (filtre, ulei, discuri de frână etc). În noile condiții n-aș putea face asta – nu sunt autorizat. Sunt consecințe de aici. Lăsând la o parte sistemul de supraveghere astfel instituit, mi se pare că se încalcă niște drepturi.
Lucrurile trebuie gândite mai în profunzime.
Cred că există o soluție mai simplă: la cumpărarea rovignietei, să trebuiască să declari kilometrajul.
La nivel european. Iar datele astea să fie cumva publice – eventual, contra unei taxe modice, la RAR.
Avand in vedere ca fix in urma c-un an mi-am cumparat o masina, si m-am lovit de zecile de cazuri cu kilometrajele date peste cap, eram uluit atunci ca nu exista niciun cadru legislativ care sa condamne ceea ce e de fapt inselaciune. Am auzit de n cazuri in care prieteni care si-au luat masina, au fost duci de samsari intr-un service cu care erau ei pe blat, li se spunea ca au n km la masina, au aflat peste 1 luna cand au ajuns cu masina intr-un service pe bune, ca masina are n + 200.000 de km. N-au facut nimic si nu prea puteau sa faca nimic, decat sa-si planga de mila. Si astfel de cazuri sunt o gramada. Sigur ca nu-n cazul tuturor masinilor poti sa afli exact numarul de km pe care l-a avut, sau daca kilometrajul a fost dat in spate, dar asta nu inseamna ca n-ar trebui sa avem o lege clara care sa-i condamne pe cei care fac astfel de magarii. Sigur ca n-o sa-i putem dovedi pe toti, ar fi absurd, sigur ca se vor naste complicatii, dar un lucru e cert, cei care fac asta in mod uzual, in acest moment nu risca aproape nimic. Ori in urma unei legi asa cum o vor cei de la PNL, pe viitor se vor gandi de doua ori inainte de-a falsifica kilometrajul.
Anyway, pana la urma mi-am luat masina direct din germania, acolo unde am luat-o de la o persoana privata care mi-a trecut numarul de km direct pe contractul de vanzare-cumparare, fara sa-i cer eu una ca asta. Sigur, n-a mai vrut sa lase nici 10 euro din pretul masinii de pe net. Dar macar pot avea cat de cat siguranta ca acel km e cel real.
Oricum, Vlad, in ultima perioada nu prea-mi dau seama ce se intampla cu tine, dar ai niste atitudini destul de ciudate. La fel ca si-n cazul cu interzicerea fumatului in toate spatiile publice, pe care ai aplaudat-o, aici inteleg ca nu prea vrei o lege care sa-i condamne pe cei care falsica kilometrajele la masini. Si e absurd. Pentru ca discutam de-o piata uriasa, care ar trebui reglementata extrem de strict. Uite, eu ca si stat as obliga ca in cazul unei vanzari-cumparari a unei masini, aceasta sa treaca inainte de-a fi cumparata printr-un service, service care sa-i faca o analiza amanuntita, analiza fara de care acea masina sa nu poate fi inmatriculata. De ce? Pentru ca e de bun simt ca cel care cumpara o masina sa stie extrem de bine ce cumpara, si ce hibe are masina, mai ales ca aici discutam de un bun c-o valoare destul de mare.
Perfect! Sa fie pedepsite si miresele care au kilometrajul trucat. Sa le verifice cei de la PNL, oricum nu sunt in stare de mai mult…Pffff
„Poate că o abordare mai bună ar fi varianta pașaportului tehnic al mașinii, obligatoriu din punct de vedere legal, așa cum e în Belgia și Olanda.”
nu pot sa cred ca un capitalist ca tine propune o noua masura de reglementare care sa puna bete in roate „creatorilor de joburi” … pai nu era vorba ca manutza invizibila a pietii poate regla orice in mod optim ? tz tz tz
„în practica judiciară actuală, procurorii adoptă soluția neînceperii urmăririi penale și îndrumă părțile către un proces civil, pe motiv că spețele acoperă doar interese private” – Cum adica procurorii adoptă soluția neînceperii urmăririi penale ? Pai ori e infractiune ori nu e, indiferent de ce interese (private sau publice) acoperă spețele.
Ce tara de cretini … va meritati soarta, sincer.