Dezbatere pe educaţie? Păi dezbateţi asta: în Bucureşti, o şcoală e-n renovare de aproape un deceniu

După 60 de modificări de varii amplitudini la Legea Educaţiei în ultimii 25 de ani (sursa), societatea românească pare complet istovită de-atâta reformă-n cerc a învăţământului iar apetitul pentru o nouă „dezbatere” este practic nul. De aceea, declaraţia preşedintelui Iohannis de la deschiderea anului şcolar, că doreşte să relanseze „educaţia ca temă de dezbatere naţională”, a căzut pe burtă. Fiecare dintre preşedinţii de după revoluţie s-a considerat dator să-şi impună viziunea în domeniu, şi politicul s-a conformat, hăis-cea, indiferent la răcnetele de surpriză scoase de victimele din şcoli, cărora li s-au schimbat peste noapte curriculum şi programă, praguri de evaluare şi forme de examinare. În fine, un „pact pe educaţie” (textul, aici) semnat de toate partidele în primăvara lui 2008, la iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu, a dat speranţe că politicienii înţeleseseră, în sfârşit, cam ce ravagii făcuseră în învăţământ şi erau pregătiţi să se potolească. Respectat cu aproximaţie, pactul a fost îngropat oficial în iarna lui 2011 (sursa), după o lungă agonie cu abcese/accese populiste.

Ca atare, când aud de „reforma învăţământului românesc” mi se zburleşte părul pe ceafă. Atâta l-au reformat că nu mai poate forma pe nimeni.

Nu despre reformă trebuie să vorbim, ci despre ce se mai poate salva dintr-un naufragiu permanent.

Vreţi subiect pentru o dezbatere? Iată unul:

În cel mai bogat sector al celui mai bogat oraş al României există o şcoală care e închisă pentru renovare de aproape un deceniu! Aţi citit bine, da, aproape un deceniu.

Este vorba despre şcoala Eugen Barbu, din sectorul 1, a cărei renovare a fost începută în 2006. Ca atare, ieri a fost al 10-lea început de an şcolar pe caere profesorii şi elevii de la Eugen Barbu l-au petrecut în altă unitate (la Şcoala Gimnazială Sf. Nicolae). Aici au primit provizoriu 5 clase în care trebuie să se-nghesuie 200 de levi, în două schimburi.

Pe net circulă o petiţie a unei învăţătoare de la Eugen Barbu, doamna Corina Cueru – e un apel disperat, un strigăt de ajutor cum rar am văzut.

Câteva pasaje din această petiţie:

“Iata faptele: LA 1 IULIE 2006 s-u demarat lucrarile de reabilitare a scolii in cadrul programului BEI, administrat de Primaria Capitalei!! Fonduri alocate: 1 MILION DE EURO!!! ACESTE LUCRARI NU S-AU FINALIZAT NICI PANA LA ACEASTA DATA!!!

CINE RASPUNDE PENTRU SITUATIA INCALIFICABILA IN CARE NE AFLAM??

CE PUTEM FACE NOI, DASCALI SI PARINTI, PENTRU CA ACEASTA SCOLA CU TRADITIE SI ISTORIE, IN CARE A INVATAT MARELE NOSTRU SCRIITOR, EUGEN BARBU, SI ZECI DE GENERATII DE COPII, INCEPAND DIN 1912, SA FIE DIN NOU A CELOR CARORA LE APARTINE???

Cu respect si incredere si multa ingrijorare, INVATATORUL care isi desfasoara activitatea in aceasta scoala de 37 DE ANI

CORINA CUERU

PS. Mentionez ca numeroasele demersuri institutionale facute de directorul scolii catre factorii responsabili de aceasta lucrare, inclusiv audienta la Primarul Capitalei, domnul Sorin Oprescu, nu au dus la finalizarea lucrarilor.”

Un părinte care semnează comentează la petiţie spune aşa:

“Apreciez scoala care ne gazduieste (tolereaza!!) acum, insa faptul ca pici de clasa pregatitoare sau de clasa I invata inghesuiti pe un singur etaj 2 (fara gratii la geam) cu cei mari care ii imping pe scari si ii blocheaza in toalete, cu clase in care, in zilele cu soare, fac sa curga apele pe copii etc. nu suna deloc linistitor pentru niciun parinte.”

Asta e cu educaţia în România. Mai înainte de orice dezbatere, trebuie curmate furtul şi corupţia – şi în privinţa „renovărilor”, şi în chestiunea manualelor alternative şi a culegerilor „opţionale” şamd.

Dacă vreţi să semnaţi petiţia pentru şcoala Eugen Barbu, o găsiţi aici. Nu c-ar schimba ceva, dar măcar să nu tăcem.