Cuvintele ne dau precizie, dar imaginea ne oferă emoţii. Cuvintele au nevoie de traducere, imaginea e universală. Cuvintele se ascultă, imaginea se simte.
În epoca hiper-producţiilor supra-computerizate CGI-3D-IMAX, cine poate fi aşa de nebun să facă un film mut, alb-negru, cu intertitluri care spun „BANG!” în loc de explozii surround, cu lumini aşezate în clasicele low şi high-key, în loc de străluciri luxuriante?
Un magician, fireşte, care ştie că arta este, mai întâi de orice, despre emoţia poveştii, nu despre precizia pixelilor.
Regizorul Michel Hazanavicius dă lovitura cu The Artist, un film încântător, montat perfect, încadrat fără eroare, cu lumini puse nu doar la litera, dar mai ales la spiritul manualului, un film mut care ne vorbeşte despre viaţă mai sintetic şi mai adevărat ca zeci de alte pelicule vorbite. Într-o colecţie de situaţii-clişeu, da, aşa e, cu un final pe care-l intuim de la primele cadre, într-adevăr, dar chiar şi asta e seducător, pentru că filmul e onest şi nu încearcă nici o clipă să păcălească.
Mergeţi să vedeţi acest film la cinema, dacă puteţi, şi lăsaţi-vă purtaţi în lumea lui minunată.
Ascultaţi-i tăcerile cu atenţie – vă vor spune ceva profund despre modul în care sunteţi construiţi.
12 comentarii Adaugă comentariu
un film „miracol” intr-o mare de filme bunutze :)) un scenariu bine scris, montaj, imagine, arta interpretativa :)) ca sa ma citez singura ” ai naibii frantzuji sa ii invetze ei pe americani cum se face un film mut in secolul 21!”:)) de vazut si moneyball daca nu ai apucat inca :))
Fiind mut probabil ca cel mai indicat ar fi sa-l vad acasa. Nu pot sa nu rad cand imi amintesc o scena de curand: suna telefonul si romul raspunde: „Alo, ba, nuu po’ sa vorbe acu, sant la mol, mau adus astia la un film cu un cal niebuuun”
Am vazut filmul. e suficient de bun si cred ca v-a lua multe trofee la Oscar.
in schimb, tu nu vei niciun trofeu la vreun concurs de gramatica
iar eu, la niciunul de dactilo …”nu vei lua niciun”
Dincolo de părţile OK, mi se pare supralicitat. Mi-ar fi plăcut mai mult dacă ar fi fost scurtmetraj. Să faci un film lung, alb-negru şi mut în 2011 mi se pare un gest escapist.
nu vad nimic exagerat in a face un film alb negru si mut in secolul 21. cred si eu ca daca nu ar fi primit atatea premii si atatea nominalizari, nu prea s-ar fi uitat nimeni la el.
Da, il vedem la cinema. Asa cum nu am putut sa vad nici filmele care au luat cele mai multe Oscaruri anul trecut, pentru ca nu sunt difuzate. (Cinemacity Pitesti)
Corect, Marius. Chiar când scriam îndemnul mă gândeam că-s nedrept, pentru că în majoritatea oraşelor din ţara asta nu mai există niciun cinematograf funcţional… Îmi pare rău dacă a sunat… cum nu trebuie, n-a fost cu intenţie. Of…
Filmul este intr-adevar superb. E un fel de „chapeau” acordat Hollywood-ului pentru tot ceea ce a facut.
Imaginea si cadrul sunt reconstruite cu mult talent in spiritul epocii la care face referinta fara sa pice in pastisa sau arhaic. Iar truvai-urile autorului sunt geniale. De la unele marunte, cum este schimbarea de ritm a pasului politistului chemat de catel sa-i salveze stapanul la scenele de final in care tranzitia filmului (si eroului…) de la „mut” la „sonor” este naturala si armonioasa.