Victor Atanasie Stănculescu face un avion

Decembrie 2011. Ion Cristoiu îl intervievează pe Victor Atanasie Stănculescu, care a venit în studioul B1 direct din pușcărie, într-o permisie. Sunt în platou, lângă cameramani, așteptând finalul emisiunii ca să-mi dau buletinul de știri de la miezul nopții. La masă, generalul descrie în detaliu și cam soporific rolul său în procesul Ceaușeștilor, o poveste pe care a mai spus-o de zeci de ori. Ion Cristoiu îl descoase, neobosit și indiferent la plictiseala publicului.

La un moment dat, Cristoiu remarcă o scenă anume anume din filmul procesului, care rulează în paralel pe monitoare.

– Vedem acum pe micul ecran o secvenţă celebră din timpul Procesului, cea în care făceaţi avioane de hârtie. Să discutăm despre ea. De unde aveaţi hârtie?
– Am luat o coală de hârtie din faţa lui Mugurel Florescu.(…)
– Mai ştiţi să faceţi avioane de hârtie?
– Mai ştiam.(…)
– Îmi faceţi şi mie unul?
– Un avion?

Generalul e surprins. Cristoiu îi întinde o coală, dar asta se dovedește imediat o idee proastă. Victor Atanasie Stănculescu împăturește și despăturește concentrat foaia, căutând secvența corectă din acest mic meșteșug pe care, iată, la 83 de ani, l-a uitat. Cristoiu se impacientează, întrebările lui cad în gol, generalul e fixat pe hârtia neascultătoare, avionul nu-i iese deloc. Producătorul simte scăderea, pe post intră publicitate, salvator.

Am cu mine un Pentax K1000, luat cu 10 dolari de pe eBay, cu tot cu lentila de 55mm/f2.0. Am pus un Ilford alb-negru de 400 înăuntru. E prima dată când folosesc camera asta și, voilà, am și ce poza. Poate-i o cameră norocoasă. Din întuneric, mai trag câte un cadru, numărând atent – am numai 36 de poziții și nici un film de rezervă.

Sub lumini, generalul foșnește în continuare coala, în timp ce Ion Cristoiu, înciudat, încearcă să-i atragă atenția cu ceva conversație, întrebări, provocări mărunte. „Lăsați ăla, nu contează”, îi cere, la un moment dat, dar degeaba, invitatul e obsedat de avionul de hârtie. Din fibra de organizator i-a mai rămas doar o meticulozitate încăpățânată. Piesa-cheie a Revoluției, trădătorul căruia îi datorăm răsturnarea regimului ceaușist este acum complet confuz, e ca un câine care-ncearcă să intre pe ușă cu un băț în bot, se lovește iar și iar și iar de cadrul ușii, fără să-nțeleagă unde-i problema și cât de simplă-i rezolvarea.

În fine, pe ultimele secunde de pauză, ridică mâna, triumfător. Printr-o minune, la a zecea încercare, i-a ieșit ceva ce seamănă cu un avion de hârtie. Cristoiu, ușurat, îl felicită, îi cere să i-l arunce. Ridic camera, verific expunerea, fac scharful, aștept. Generalul n-are încredere în avionul pe care l-a făcut, „nu zboară”, zice, dar Cristoiu insistă, „aruncați-l”, iar generalul se execută, cu un gest larg, imprecis, încetinit de vârstă. Avionul descrie o parabolă scurtă și aterizează în nas undeva lângă Ion Cristoiu, care se apleacă și-l apucă, ușurat.

După două zile, developez filmul și constat că exponometrul nu funcționa. Trag de fotografii cât pot în Lightroom, salvez – cât de cât – una singură. Chiar momentul:

Victor Atanasie Stănculescu a murit duminică, într-un azil de bătrâni, la vârsta de 88 de ani.