Acum mai mulţi ani, aflat în delegaţie într-o ţară arabă, m-a recunoscut un inginer român pe stradă. Nici n-ar fi fost greu s-atrag atenţia, atât de diferit de norma locului, care presupunea kaffia, nu şapcă, şi măcar o dişdaşa decentă peste blugii şi tricoul meu cu imprimeu. Era un petrolist, plecat la muncă prin străinătăţuri încă de pe vremea lui Ceauşescu, mutându-se de colo-colo prin lumea arabă după un contract mai bun, un expat mai degrabă neobişnuit, în vremea aceea, pentru cultura ţării din care veneam amândoi.
Am stat un pic de vorbă, el curios, eu răspunzând rezumativ întrebărilor lui, nu de alta, dar acasă era un februarie cu totul diferit, iar acum transpiram abundent încercând să mă adaptez, măcar pentru două zile, la vipia năucitoare a deşertului.
– Nu vreţi să bem un pahar? m-a întrebat, la un moment dat, făcându-mă să ridic mirat din sprâncene. Eu plătesc, a adăugat el, interpretând greşit ezitarea mea.
– Unde să bem?
– La cârciumă, vă duc eu, a explicat omul.
– La cârciumă? Păi nu e ilegal?
– Nu, nu, unde mergem e perfect legal, aveţi încredere![…] (Continuarea în pagina „Conversaţii despre alcool”)
1 comentariu Adaugă comentariu
Acum ce sa zic? Eu n-as bea o bere nici in Himalaia, stind ca berea iti face burta(sigur, de bere). Dar niste prieteni care s-au dus la bani multi in tarile musulmane imi ziceau ca daca te faci prieten cu niste tipi de la ambasade poti bea cat vrei ! Treaba e ca trebuie sa-ti gasesti un sofer ca sa te aduca acasa cat decat intreg!Cica pe acolo nu sunt reguli de circulatie rutiera!