Vineri, coadă la poştă, pentru o recomandată. Merge greu, ca de obicei, multe formulare de completat, ştampile, semnături de trecut pe tot soiul de caiete. Chiar dacă au mai apărut coduri de bare, pe ici pe colo, etichete autoadezive şi cititoare automate, evidenţa aia rudimentară cu plaivazul prin ceasloave pare deocamdată fără moarte.
La coada mea, amploaiata poştei întâmpină dificultăţi majore cu imprimanta. S-a întâmplat ceva la dispozitiv, necesită depanare. Prima persoană la rând, unde s-a blocat totul, aşteaptă, cu stoicism, un miracol. „Cine ştie cum se schimbă hârtia la imprimanta asta?” întreabă, tare, funcţionara, fără adresă, aşa, cam cum întrebi cine-i doctor într-un restaurant în care vreun mesean tocmai e sufocat de-un dumicat înfundat în gât, însă fără nimic disperarea subînţeleasă. Pe cine să salvezi la poştă, clienţii?
N-o bagă nimeni în seamă. Celelalte amploaiate au treabă. Clienţii nici nu suflă, să nu iasă vreunul în evidenţă. Funcţionara anunţă pereţii că se duce după ajutor.
Timpul trece greu la coada mea, încremenită fără speranţă. Vociferări în stânga, unde, la alt ghişeu, un petent a greşit un formular. E certat amarnic, se scuză şi se retrage, umilit, la o tejghea din spate, să-şi refacă tema. Lumea tace, româneşte, solidarizându-se cu autoritatea, să nu carecumva să supere funcţionara. În spate, o bătrânică se chinuie cu cheia la o cutie poştală, clonc-clonc-clonc face cheia, lovind pe lângă broască. Lângă ea, o lădiţă pe care sunt urme de tălpi, treaptă mobilă pentru alţi bătrânei micuţi şi cocoşaţi care au primit cutii poştale pe rândul de sus.
Funcţionara se întoarce, în sfârşit, cu un vraf de hârtie. „Cine ştie cum se pune hârtia la imprimanta asta?”, întreabă, din nou. Exasperată, colega de lângă întinde mâna, apasă butoanele cuvenite. Imprimanta îşi reia bâzâitul mecanic. Capul cozii îşi apucă din nou facturile, răsuflând uşurat, abia perceptibil. „E prima mea zi aici”, ne spune amploaiata.
În cele din urmă, îmi ridic recomandata. E de la fisc, mă anunţă ce impozite am de plată.
O experienţă neplăcută din toate punctele de vedere.
9 comentarii Adaugă comentariu
În cazul în care crezi că experiența ta ”plăcută” a luat sfârșit odată cu ridicarea recomandatei este posibil să greșești. Foarte rapid urmează executarea silită în dacă-ți trece prin cap să nu plătești…
Ce bine ar fi daca s-ar privatiza Posta Romana, si nu cu clauze din acelea ca nu aveti voie sa dati pe nimeni afara timp de „z” ani!
O sa mai primesti una cu multumiri, asa ca pregateste-te pentru sezonul 2 din „O recomandată de la Fisc”
chiar mă întrebam când vine postarea aia în care ne povestesti tu cum ai stat la coada sa platesti impozitele, si ne pui iar o poza din aia minuscula si meschina de la ghiseu … 🙂
Poza n-am de data asta 🙂
Pe viitor nu te mai du la posta, 😀 numai fiscul cred ca mai trimite recomandate prin posta 🙂
La asta ma gandeam si eu, cine altcineva sa fie asa insistent? 🙂
N-ar trebui sa-i ironizam pe baietii si fetele de la Posta. Sunt excelenti profesionisti, doar ca-i incurca administratia(dupa cum stiti, plina de belele). Au aparatura invechita, d’aia li se blocheaza calculatoarele si imprimatele alea matriciale de care eu am si uitat.
Cel putin postasii si postaritele alea de teren sunt admirabili(vin pe ploaie, pe inghet sa-ti aduca acasa ceva, stiu strazile, numerele, locatarii, ii halesc cotarlele vagaboande, dar ei(ele) nu se lasa.
E adevarat, la tara sunt un fel de pashi:ii cheama pe bietii pensionarii sau pe beneficiarii serviciilor postale la sediu(adica la ei acasa-ca intretimp s-au vandut toate sediile rurale). Dar baietii astia chiar trebuie admirati. Sa vedem ce servicii vom avea dupa privatizare!?
De acord cu tine, sunt convins ca majoritatea sunt persoane admirabile. Cat despre privatizare, aminteste-ti cum era Romtelecom inainte de privatizare.