Am trecut joi la amiază pe la Registrul Comerţului, pentru nişte documente – genul acela de documente de care are statul nevoie ca să-şi justifice vagoanele de ştampile pe care le aplică pe documentele pe care le cere.
La etajul 1, „pentru Bucureşti”, Bizanţul: zeci de persoane, petenţi, antreprenori, avocaţi, binevoitori şi băgători de seamă, nefericiţi contribuabili în ţara România, aşteptând, fiecare, să jertfească ceva acestei nesăţioase zeiţe care e Birocraţia:
Pe Foursquare, avertismente din partea unor victime anterioare: „pregăteşte-te psihologic…”, „…sute de clienţi, cozi ca la paine, Ceauşescu rulz”, „cea mai idioată instituţie…” şi sfaturi utile, oferite altruist de păţiţi miloşi, solidari cu viitorimea: „puteţi lăsa maşina pe dreapta, pe str. arh. Harjeu, MOCA!” sau „dosar cu şină găseşti la un magazinaş cu tipizate chiar în dreapta…” sau „ori vii dimineaţa de tot, ori, dacă nu, ai, contra cost, bonuleţ lângă cârciumă”.
[nggallery id=92]Ca în jurul oricărei alte clădiri în care intră contribuabilii ca să interacţioneze cu statul, stoluri de mici „întreprinzători” parazitează trecătorii: „timbre? dosare? loc de parcare? ce doreşte domnu’?”
Întreaga organizare dinăuntru nu poate ascunde evidenţa: când ai atâţia oameni pe cap, zi de zi, minut de minut, înseamnă că sistemul însuşi e problema. Oamenii nu vin de capul lor să aglomereze locul; sunt trimişi aici de peste tot, pentru un chintal de hârtii inutile, pe care nu le va citi nimeni, niciodată, care nu filtrează decât nervii oamenilor cinstiţi, pentru că infractorii ştiu cum să ocolească sistemul – sistem prea preocupat să strângă chintale de hârtii inutile ca să mai simtă cum e furat şi păcălit de cei cu adevărat rău-intenţionaţi.
Birocraţia, veşnică. Ne-moartă.
16 comentarii Adaugă comentariu
Gică-Contra declară:
Culmea e că R.C. mi se pare printre cel(e) mai bine organizate instituţii!!! Înseamnă că nu prea ştiţi cum e pe la alţii.
Plus că există recom online, ca idee.
S-o fi supărat goagle pe domnu` Petreanu? 😆
P.S. A, da, eu am şi un mare avantaj: merg la R.C. pe jos. N-am nicio treabă acolo, doar mă uit la gagici. 😆
Iar n-ai inteles. Organizarea nu poate ascunde problema de fond. Mai mediteaza.
Din cate stiu eu orice om care mediteaza asupra unei probleme ofera si o posibila solutie.
Puteti sa detaliati pe scurt care considerati ca e problema de fond si care ar fi o posibila solutie?
„Întreaga organizare dinăuntru nu poate ascunde evidenţa: când ai atâţia oameni pe cap, zi de zi, minut de minut, înseamnă că sistemul însuşi e problema.” Exact.
Instituțiile noastre sunt bazate pe teza fundamentală conform căreia românul este inerent hoț*. Înainte să ne ofuscăm, să judecăm. Grămada imensă de acte redundante, nevoia morbidă de ștampile, semnături, contra-semnături și sigilii, sunt toate expresia acestei teze. Cetățeanul e privit ca unul care vrea să fure (inclusiv nedeclarând sau omițând), iar în plus, culmea pervertirii birocratice, cetățeanul care lucrează în sânul aparatului birocratic – birocratul – e privit ca un hoț potențial (păgubește sistemul prin aceea că delapidează, închide ochii la fraudă, se lasă corupt etc.) de către restul sistemului. De aceea trebuie zece ștampile pe un act sau dosar – pentru că multitudinea lor reduce șansele fiecărui funcționar de a face o porcărie. Adăugăm spaima irațională inculcată în majoritatea celor de vârstă medie de epoca Securității (care acum se manifestă ca slugărnicie deplorabilă în fața oricărui individ pus ceva mai sus în sistem și ca paranoia în fața posibilității erorii – așa-zisa „cultură a blamului”, pe scurt), și avem un sistem instituțional pe clădit pe suspiciune și frică. Irațional, redundant, paranoic, închis, rece, mult prea preocupat de sine (și nici măcar la modul narcisist, ci la modul grotesc, kafkian) ca să se poată preocupa de public.
Așadar acest iad birocratic se datorează în ultimă instanță tot mentalității (termen deja intrat în limbajul de scândură), pe care n-am reușit s-o schimbăm.
La un moment dat nu puteam varii taxe pentru diverse servicii specifice la Ministerul Finanțelor, care oferea acele servicii. Nu știu dacă mai e așa. Ministerul Finanțelor, instituția supremă în ce privește finanțele în țara asta, mă trimitea la CEC „și să reveniți cu chitanța”. Surealist.
În alte țări și sisteme nu există aproape deloc ștampile ca sigiliu, doar semnături**. Încredere și o reținere sănătoasă în fața mâinii lungi a legii, care a demonstrat că nu merge altfel. În Anglia te înregistrezi ca PFA (să-i zicem așa) telefonic. În SUA înființezi o firmă de cum ieși din aeroport.
Complicarea absurdă a birocrației nu ține loc de aplicarea legii. Adevărații și marii hoți, escrocii experimentați (mulți de găsit prin Parlament, ca să completăm circul absurdului) fură în continuare ca și până acum, pentru că lor jungla birocratică le oferă protecție – hai să vorbim despre ironie. Restul fraierilor se scarpină în cap că le-a mai apărut un act de rezolvat „la dosar”.
* Din păcate, această teză este în mare măsură corectă.
** Ștampila care ține loc de semnătură e altă moștenire a totalitarismului la noi, marca activistului de partid analfabet care nu se cădea, totuși, să semneze cu degetul.
@ Marian S:
cred ca ti-am mai facut propunerea in trecut, dar revin, fiindca e serioasa: cat ma costa sa nu mai postezi pe blogul asta?
60.000 de euro. Înţelegi de ce merg eu pe jos la R.C. şi, în plus, te alegi cu ceva bun.
E gratis, stai linistit, trebuie numai sa-mi gasesc eu timp pentru asta 😀
A, nu-i nevoie de fapte rele, trebuie doar enunţată dorinţa şi se rezolvă.
o fi enuntat-o dar erau literele cam mici 🙂
@curly.. ai arunca banii pe fereastra.. lasa-l in lumea lui
Si acum inchideti ochii si construiti mental cum ar fi daca ajunge pe mana lui Vlasov si la intrare troneaza Rolls-ul ala de neam prost 🙂
Cel mai rau este ca toti oamenii aia pierd bani si costa bani. Cat umbli dupa stampilele alea nu produci nimic si nu contribui cu nimic. Plus orele pierdute in trafic, plus nervii, cheltuielile ulterioare din cauza asta… O porcarie totala.
Apropo de stampila – exista vreo lege in care se spune ca un act trebuie stampilat? O lege care sa spuna ceva despre „stampila”.
Nu Stefan! Nu exista!
Dar explica-i tu lu’ tanti de la ghiseu de ce nu este stampilat docomentu’!
Dar sa te uiti fix in ochii ei cand ii explici!
Feedback-ul primit este… piceless!
stoluri de mici “întreprinzători” parazitează trecătorii: “timbre? dosare? loc de parcare? ce doreşte domnu’?” cerere si oferta, identifica nevoile si cerintele si ofera solutiile