120 de ani fără ziare

Din cutia ei de tablă, vânzătoarea de ziare aşteaptă să mă decid. Pe tejghea, câteva reviste cu bebeluşi sau fripturi pe copertă, un Evenimentul Zilei îndoit, vreo două cărţi fără glorie şi, tristă surpriză, o fostă vedetă tv cu decolteu gras, zâmbindu-mi la nivelul ochilor, chiar de deasupra ghişeului.

– Daţi-mi un National Geographic.
– Luaţi-l p-ăla din faţă, dacă vreţi.
– Altul nu mai aveţi?
– Mai am unul, da e-n vitrină, trebuie să desfac.

Scot 100 de lei. Vânzătoarea oftează, scociorând prin borsetă.

– Să ştiţi că n-am să vă dau rest. N-am, că abia dac-am vândut de 40 de lei azi.
– Nu-i nimic, lăsaţi.
– Tare rău îmi pare. Făceam vânzare.

Privirea ei se agaţă de mine. În cutia ei de tablă, la miezul zilei, vânzătoarea se coace fără rost; nu mai sunt clienţi.

– Auziţi, poate mă duc să schimb şi trec să vă iau revista.

Fac doi paşi şi mă opresc pe bordură, aşteptând verde. Vânzătoarea deschide uşa şi vine să-mi arate.

– Dacă traversaţi pe-aici, uite-acolo e un magazin d-ăla non-stop, vă schimbă ei acolo.
– Mă duceam la bancă, schimb la ei.
– Eu vă aştept.

În 5 minute, mă-ntorc cu 15 lei pentru revistă.

– Ce-aţi vândut azi?
– 3 Evenimentul Zilei şi 2 Libertatea. Şi două Geographic, cu ăsta de-acum, de-l luaţi dumneavoastră. Lumea vrea Click, da’ uite că n-am primit. Greu merge, să ştiţi. Foarte greu.

De pe coperta revistei, un chinez mic mă priveşte cu o curiozitate potolită. „Acest copil va trăi 120 de ani”, este titlul ce-i însoţeşte portretul.