Din cutia ei de tablă, vânzătoarea de ziare aşteaptă să mă decid. Pe tejghea, câteva reviste cu bebeluşi sau fripturi pe copertă, un Evenimentul Zilei îndoit, vreo două cărţi fără glorie şi, tristă surpriză, o fostă vedetă tv cu decolteu gras, zâmbindu-mi la nivelul ochilor, chiar de deasupra ghişeului.
– Daţi-mi un National Geographic.
– Luaţi-l p-ăla din faţă, dacă vreţi.
– Altul nu mai aveţi?
– Mai am unul, da e-n vitrină, trebuie să desfac.
Scot 100 de lei. Vânzătoarea oftează, scociorând prin borsetă.
– Să ştiţi că n-am să vă dau rest. N-am, că abia dac-am vândut de 40 de lei azi.
– Nu-i nimic, lăsaţi.
– Tare rău îmi pare. Făceam vânzare.
Privirea ei se agaţă de mine. În cutia ei de tablă, la miezul zilei, vânzătoarea se coace fără rost; nu mai sunt clienţi.
– Auziţi, poate mă duc să schimb şi trec să vă iau revista.
Fac doi paşi şi mă opresc pe bordură, aşteptând verde. Vânzătoarea deschide uşa şi vine să-mi arate.
– Dacă traversaţi pe-aici, uite-acolo e un magazin d-ăla non-stop, vă schimbă ei acolo.
– Mă duceam la bancă, schimb la ei.
– Eu vă aştept.
În 5 minute, mă-ntorc cu 15 lei pentru revistă.
– Ce-aţi vândut azi?
– 3 Evenimentul Zilei şi 2 Libertatea. Şi două Geographic, cu ăsta de-acum, de-l luaţi dumneavoastră. Lumea vrea Click, da’ uite că n-am primit. Greu merge, să ştiţi. Foarte greu.
De pe coperta revistei, un chinez mic mă priveşte cu o curiozitate potolită. „Acest copil va trăi 120 de ani”, este titlul ce-i însoţeşte portretul.

9 comentarii Adaugă comentariu
m-ai facut curioasa. Merg sa cumpar revista 😀
Adevarul e ca nu prea or sa se mai cumpere ziare sau reviste…toata lumea are informatia pe internet si in curand probabil ca toti o sa avem acces la el !
Acel copil va avea un touchscreen fff subtire (cam cat e hartia acum) pe care va primi toate infourile pe care le vrea, in ce forma le va vrea (scris, audio sau video), inclusiv blogul tau :))).
Ca nu va cunoaste bucuria mainilor pline de cerneala tipografica si nici sentimentul unic pe care il aveai cand vantul iti smulgea paginile de ziar din mana, nu ai decat sa-l plangi, daca vrei. Dar eu ma indoiesc ca el va avea astfel de regrete.
Acel copil va citi stirile pe Google Glasses 😉
congrats
te citesc zi de zi
Dupa ce ca sunt un miliard juma mai si traiesc 120 de ani ….
N-ar fi trist că peste 100 de ani se va citi numai de pe tablete ori Google Glasses. Ar fi insuportabil să nu se citească deloc. Dar n-am teama asta. Eu n-am să apuc 138 de ani, nici măcar 120…
Nu vrei tu sa scrii un „dulce-acrisor de noapte” ?. Parca Julius ti-a propus cu ceva timp in urma…
Ne deprimi si mai tare decat suntem.
Omor si io mesagerul, deh…
In rest, nimic nou:
„Portarul înaripat mai ţine întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretudindeni pe pajişti şi pe ogor
serafimi cu păr nins
însetează după adevăr,
dar apele din fântâni
refuză găleţile lor.
Arând fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhanghelii se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngeri goi
zgribulind se culcă în fân:
vai mie, vai ţie,
păianjeni mulţi au umplut apa vie,
odată vor putrezi şi îngerii sub glie,
ţărâna va seca poveştile
din trupul trist.”