Cum să vorbeşti la telefon din interiorul unei caracatiţe

Detaliile practice contează adesea mai mult decât imaginea de ansamblu. Adică, ştiţi, un detaliu cât o gămălie de chibrit, sub forma unei pietricele într-un pantof, îţi poate nenoroci o zi întreagă, dacă n-apuci o clipă de răgaz pentru extracţie.

Sau o bere prea mult înainte de a îmbrăca un costum de mascotă. Nici nu se plăteşte prea grozav chestia asta cu mascota, dar măcar nu te faci de râs cu numele, în sensul că poate râde cine vrea de tine, că nu te afectează. Nu te recunoaşte nimeni, aşa, ambalat în pernoaiele alea roşii în funcţie de caracatiţă. Dar e bine să nu bei bere înainte. Sunt puţine uşi de wc suficient de late pentru un cap de caracatiţă-mascotă.

Dar detaliile practice, ah, detaliile… Ce te faci când sună telefonul?

Păi, te cauţi sub tentacule şi-l extragi pe pipăitelea, apoi încerci să răspunzi inutil la un telefon cu touchscreen în timp ce porţi nişte mănuşi de poliester.

Iar când suni înapoi, în sfârşit, trebuie să vorbeşti la ochi, nu la ureche. La ochiul caracatiţei, pentru că doar acolo e materialul mai subţire şi poţi auzi interlocutorul. Îţi răsuceşti capul în interiorul celuilalt cap, până urechea ta vine în dreptul ochiului ei, şi asculţi, după care-ţi răsuceşti capul invers, până ce gura ta vine în dreptul ochiului ei, şi răspunzi. Fiecare frază presupune o gimnastică energică a gâtului şi ceva electricitate statică produsă prin frecare în interiorul costumului.

Poate că scânteile nu sunt atât de puternice. Poate că n-o să iei foc până la sfârşitul zilei.

Detaliile practice din interiorul unui costum de caracatiţă pot face o convorbire telefonică deosebit de dificilă.