La intrarea în parcul Herăstrău, un grup de tinere scanează trecătorii, apărate de soarele de la miezul zilei de un cort cu sigla Aliat. Una dintre ele se desprinde şi-mi aţine calea:
– Bună ziua, mă numesc Ramona, nu vreţi să faceţi un test simplu pentru a vă evalua consumul de alcool? Confidenţial. E important. Durează doar 2 minute. Este un test-audit aprobat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Ne aşezăm; încep întrebările.
– Cât de des beţi o băutură conţinând alcool?
Păi, să vedem…
10 întrebări mai târziu, am strâns 2 puncte. M-am încadrat la „consum nepericulos pentru sănătate”. Primesc, ca premiu, o sticlă cu apă rece. Dacă aş fi avut 8 puncte, aş fi intrat în zona de risc şi mi-ar fi fost recomandată o întâlnire cu un specialist.
Testarea face parte din Caravana Alcohelp, o acțiune susținută de Heineken România, care a ajuns anul acesta la a patra ediţie: timp de 4 săptămâni, echipele de la Aliat vor ajunge în 20 de oraşe din toată ţara. Primele sunt Bucureşti, Craiova si Iaşi. Urmează Constanţa şi Braşov şi, mai târziu, Siret, Pojorâta, Paşcani, Târgu Frumos, Ciurea, Câmpulung Moldovenesc şi altele.Testul-audit care-ţi evaluează consumul de alcool poate fi făcut şi on-line, pe site-ul Alcohelp.
– Ce vreţi să obţineţi cu acţiunea asta?
– Prevenire, în primul rând, şi informarea oamenilor cu privire la riscurile consumului abuziv de alcool, răspunde Ioana Tomuş, directoare de programe la Fundaţia Aliat.
– Ce înseamnă consum abuziv?
– Îţi pot spune ce înseamnă un consum acceptat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii plasează limita superioară la două unităţi de alcool pe zi în cazul bărbaţilor, sau la o unitate pe zi, în cazul femeilor. Cu o zi de pauză pe săptămână. O unitate de alcool înseamnă 12 grame sau, mai simplu de înţeles, o bere mică, sau un pahar de vin de 125 ml, sau un shot de tărie, de maximum 40 ml.
– Care e cel mai mare scor pe care l-a înregistrat cineva la un test-audit?
– 38 de puncte.
– Oau.
– Da. La punctul Alcohelp din Spitalul Sf. Pantelimon.
Nu există date certe privind dependenţa de alcool în România. Ministerul Sănătăţii nu găseşte bani pentru realizarea unei evaluări naţionale, care ar costa sub 80.000 de euro sau, mai pe înţelesul politicienilor, cam cât o limuzină full-option.
În lipsa datelor certe, avem doar o evaluare generală a OMS – 10% din populaţia României are probleme cu consumul de alcool, şi 10% din aceşti 10% au o adicţie gravă. Şi mai avem şi ceva ştiri disparate, întâmplări preluate de presă pentru caracterul lor senzaţionalist, care sugerează un fenomen de o sumbră amploare şi gravitate. Un şofer cu 1,8 la mie omoară 6 persoane. Poliţia opreşte un altul, înainte să comită vreo tragedie, şi măsoară o alcoolemie de peste 1. 40 de persoane mor din cauza consumului de spirt undeva în nordul ţării. Nici un vinovat.
În cortul Alcohelp, alţi trecători răspund întrebărilor din testul-audit. Acţiunea a început de două ore şi au răspuns deja 25 de persoane, un ritm bun pentru o zi caniculară.
Eliberat de Ramona şi de Ioana, sunt preluat de Adriana, asistentă medicală. Vrea să-mi ia tensiunea.
– Relaxaţi-vă un pic, îmi zice. După care: tensiunea e bună, 11 cu 7, doar pulsul e cam ridicat.
– Emoţiile, îi răspund.
Toate fetele zâmbesc. Pot avea efectul ăsta.


33 comentarii Adaugă comentariu
18, mai am pînă la 38 …
17, mai am puţin şi-l ajung pe neagrigore 🙂
da’ până la performerul ăla din Pantelimon e cale lungă…
Mai oameni buni, nu-i de gluma, sa stiti…
Cine a zis că-i glumă?! Eu îmi iau băutura foarte în serios :)!
se duc și-n județul Vaslui?
Doar daca vor sa faca miting.
10. dar eu nu pricep, daca raspunzi ca bei o bere pe zi pentru ei devii alcoolic by default. Nu e chiar ok !
Nu, de ce ai inteles asta? Peste doua „unitati” pe zi intri in zona de risc, de unde poti aluneca spre dependenta. Nu inseamna ca se si intampla. Iar dependenta are si ea mai multe grade de risc.
Plecind de la supozitia asta, atunci toti sintem inclinati catre dependenta. Asta ar fi una.
A doua e urmatoarea pe mine ma sperie tendinta asta anglo-saxona de a avea grija de cineva cu forta :
– Nu bea mai mult de o bere pe luna ca faci burta sau devii dependent
– Nu fuma ca te nenorocesti pe viata
– Nu minca piine alba ca iti creste nu stiu ce
– Nu bea lapte nepasteurizat ca iti moare flora intestinala
– Sa nu faci sex in timpul caniculei ca mori de inima dar nici seara tirziu ca nu mai apuci sa dormi si iar mori de inima.
Si astfel o sa ajungem de fapt sa traim intr-un recipient etans pentru ca s-ar putea ca si o pasare daca trece pe desupra noastra sa ne dauneze pentru ca face curent cind isi filfiie aripile.
Sa nu fiu inteles gresit, preventia e buna dar exagerarea e contraproductiva pentru ca omul, e in firea lui, intotdeauna va face ce ii este interzis.
Poate că testul ăsta e OK pentru alte ţări, cu toate că-mi aduc aminte că şi în Danemarca, la un moment dat, alcoolismul era în floare …, dar în România, dacă nu bei, îţi zbori creierii cu prima ocazie.
🙂
Wow, ce usor se obtin punctele… nici n-am simtit cand am ajuns la 7.
Si eu care ma consideram „cumpatat”… Pe langa mine, Vlad e un ascet, o spiritualitate inalta.
🙂 mai, eu nu prea tin la bautura, de-aia nici nu ma-ndemn. Mai mult de un pahar de vin nu reusesc sa beau, si-mi ajunge o bere mica la un film intreg. Deci nu prea beau nu din ratiuni de „moralitate”, ci din motive de lipsa-enzime, ceva 🙂
Caut emoticon cu mine oripilat dar plin de admiratie
😮
Raportez: alcooloxidaza se numeste 😀 (daca e cu aza la sfarsit, sanse mari sa fie enzima, iar partea din fata iti spune ce face – alcool-oxid-aza = enzima care oxideaza alcool)
N-ai antrenament!!!!De baut, bea toata lumea, nu mai umblati ca e nociv si alte scososenii din astea!!!
pfuuui ce emoții am avut 😀 am scos și eu 2.Totuși suțin ideea lui @Geo și propun să meargă caravana și prin Vaslui și Bacău. Ba chiar să se insiste prin regiunea respectivă. 🙁 ce-am văzut acolo prin vara anului trecut … mai ales cînd sunt alegeri :((
Ar trebui sa se instaleze o caravana in macar toate orasele mari din tara. Poate o astfel de actiune mai descurajeaza iubitorii de alcool dupa ce-si vad rezultatele de la test; cu toate ca nu prea cred.
Păi…cam așa e! cine e setat pe consumul de alcool nu mai poate fi descurajat de astfel de teste. Oare lui Băselu’ cât i-a ieșit? 😀
Nu, te rog! Hai să nu coborîm calitatea unei discuţii care începuse bine în derizoriu 🙂 …
TUTUNUL dauneaza grav sanatatii… ALCOOLUL, asa si-asa!!!
statistica…
M-as bucura daca o astfel de campanie ar schimba cu adevarat ceva. Oricum ar fi, orice initiativa e binevenita. Nu cred in expresia „cu o floare nu se face primavara”. Ba da. Daca un singur om decide sa bea mai putin in urma acestui test, n-a fost in zadar.
40 de morti cauzate de ingerarea de spirt.pentru mine =40 de vinovati.selectie naturala. vorbim totusi de spirt,nu de johny walker
5 puncte. adica o bere pe zi, vara, sau doua pahare de vin pe saptamana iarna. ultima data cand m-am imbatat a fost in anul 1 de facultate, acum 19 ani
si Heineken vrea sa-i cunoasca pe cei care sunt in pragul dependentei 🙂
Pojorâta e oras? 😀
Are lumea , ce are cu Vasluiul … 🙂 Nu de alta , dar am neamuri acolo.
Da , acum 4 ani daca faceam acest test scorul 38 era putin. La un minim de 1,5 litri de votca /zi consum , la volan de vreo doua ori prins 1,33 si alta data 2,83 la mie .
Acum viata e alta , si lucrurile s-au schimbat mult! In septembrie anul acesta, implinesc 4 ani de abstinenta. Astazi dintr-un dependent de alcool, sunt iar om. Nu e poveste, e realitate.
Multumesc Aliat , si forumului alcohelp.
Te salut Vlad!
Cu respect!
Si sa raspund si simonei de mai sus. Da Aliat , a salvat cel putin un om, adica eu.
Eu am fost total impresionat de povestea ta! Inca o data, respect!
Doar 10% din populatia Romaniei are probleme cu alocoolul? Tare mi-e teama ca cifra e mult mai mare…
Sa nu mai vorbim de fabricile mai mult sau mai putin clandestine de alcool, de evaziunea acestor fabrici.
Alcoolul de calitate in cantitati mici este o placere si o placere sanatoasa. Din pacate la noi se incurajeaza consumul de cantitat mari si de bauturi mizerabile. Unii se imbogatesc, altii ajung inainte de vreme la cimitir si mai presus de asta chinuie multi nevinovati din familia (jurul) lor cat timp traiesc.
Cifra este doar o estimare a OMS, pe baza unor algoritmi generali. Nu e o măsurătoare şi nici măcar o cercetare detaliată.
Deci, da, şi eu cred că e o estimare prea optimistă.
Da este o estimare a OMS , pe baza unor algoritmi generali. In conditiile in care s-ar face o cecetare detaliata , ca de ex: in cartierele cu lipoveni din Braila, in satele din Tulcea si Delta , nu mai zic daca ne indreptam in Vaslui, Iasi, Botosani, apoi spre zonele din Sud…
Cred ca in anumite zone rurale ale tarii , nu stiu daca exista 10% din populatie care nu are probleme cu alcoolul.
Siti ca la Psihiatrie din 10 internari , mai bine de jumate sunt cu intoxicatie cu alcool, in penitenciare din 10 cazuri 7,8 ajung datorita consumului abuziv si dstructiv de alcool???
Chiar ar trebui ca cineva sa ia atitudine si sa vedem ca in Romania , alcoolismul este o boala, si amploarea ei e mult mai mare. Dar…, asa suntem noi Romanii si tinem mult la ce aratam doar la exterior, asa ca: ascundem gunoiul sub pres!
Solutia exista si e la indemana: preturi minime la produsele ce contin alcool, taxe mari si limitarea orelor in care se pot vinde aceste produse. Va pot spune ca la prima mea vizita intr-un stat care ia asemenea masuri (NB – Canada) am fost surprins de preturi si de faptul ca la 9 PM nu mai aveai de unde cumpara o bere. Am fost indreptat spre o rezerva de indieni, la vreo 80Km de unde ma aflam si nu mi-a trebuit mai mult ca sa renunt la ideea de a bea o bere in seara aia 🙂
Ma intreb totusi daca in Romania asemenea masuri n-ar da nastere la proteste de strada…