N-ar strica nişte gumă de mestecat când urci până-n vârful celei mai înalte clădiri din România. Liftul super-rapid îţi înfundă urechile. Cine mestecă n-are nevoie să caşte şi să-şi trosnească fălcile. Eu mi-am lăsat guma 100 de metri mai jos, pe Pământ, în torpedoul maşinii. Acum, în liftul de 20 de persoane care ţâşneşte către acoperiş, chicotesc în timp ce-mi pocnesc timpanele, privind către ceilalţi vizitatori* care chicotesc şi ei la mine, în timp ce-şi pocnesc timpanele. Nimeni nu pare să aibă gumă.
37 de etaje, 137 de metri şi, de sus, o vedere de ansamblu asupra unui oraş în care încă mai găseşti contraste.
Din Sky Tower se vede partea frumoasă a Bucureştiului:
Un oraş în care ne-ar plăcea, probabil, să locuim aşa:
Dar în care majoritatea locuim în aşa ceva:
Un oraş în care, la începutul anilor ’90, când exista ceva mai mult interes pentru omenie, s-a putut construi un astfel de sătuc pentru orfani:
Dar în care terenul a devenit prea scump, în câţiva ani, pentru a mai construi în stil mare altceva decât asta:
Pe ici, pe colo, au mai rămas structuri cu mult teren în jur, ca aici:
Dar oraşul creşte şi înghite spaţiul liber, repede, aşa:
şi aşa:
şi aşa:
şi aşa:
Cum se traduce „skyline”? Americanii identifică oraşele în care locuiesc (şi) după linia zimţată descrisă, la orizont, de aglomerarea de zgârâie-nori din downtown. În Bucureşti, încă nu există un skyline. Există doar câteva clădiri ceva mai înalte, care sparg monotonia unui oraş în care cartierele-dormitor din prefabricate ale comunismului au înlocuit traumatic căsuţele cu tei la poartă ale regatului.
Am urcat în Sky Tower la invitaţia unui olandez, fotograf pasionat şi blogger remarcabil (citiţi-i, de exemplu, articolul despre postire, pe care o analizează aproape ştiinţific: I felt cold during the fast. This is normal. Digesting food is hard work for the body and this takes up a lot of energy and generates heat. No digestion, less heat. So you feel cold.)
Este Steven van Groningen, blogging banker, preşedinte Reiffeisen Bank şi vorbitor fluent de română după ce a petrecut 15 ani în această ţară, inclusiv înainte de revoluţie.
Sunt curios cum înţelege el schimbările prin care trece România.
Sky Tower a devenit, recent, sediul central al Reiffeisen Bank România, care ocupă aici etajele 2-7. Ultimul, 36, de unde ne-am făcut fotografiile, este încă liber, pentru cine e interesat 🙂
E o clădire care va defini o bună bucată de vreme nordul Bucureştiului, până vor apărea şi altele din aceeaşi familie de giganţi în jur. Clădirea are, de altfel, propria ei pagină de Facebook. Construcţia turnului a fost urmărită pe o pagină specială de internet a proprietarului, Raiffeisen Property International GmbH, unde au fost marcate momente precum atingerea sutei de metri, montarea acoperişului şi finalizarea construcţiei.
Răzvan BB şi-a adus drona pentru a filma clădirea pe dinafară:
Cea mai inalta cladire din Romania from razvanbb on Vimeo.
La etajul 36, Steven van Groningen-fotograful şi-a adus câteva bijuterii şi ne-a oferit şi un pic de camera-porn:
Plus un tele Nikon de 500 care a făcut deliciul tinerilor:
Şi al tinerelor:
După care echipa lui Steven van Groningen a cerut să se fotografieze cu el, ceea ce spune ceva despre ce fel de şef este:
În mod curios, simţi cu adevărat înălţimea Sky Tower abia la coborâre, când liftul are nevoie de 6-7 etaje de frânare accentuată pentru a putea opri în siguranţă la parter. 6-7 etaje doar pentru frânare, adică mai mult decât media înălţimii clădirilor din Bucureşti.
Jos, prin parcare, spre maşină, trec pe unde trebuie să fi fost vechea Vopsitorie a FEA, adică Fabrica de Elemente pentru Automatizări, care a fost demolată pentru a face loc noilor clădiri. Mai la dreapta, unde se construieşte acum un mall, erau hala de montaj şi Atelierul Surse, unde am lucrat 3 ani înainte de revoluţie, ca muncitor calificat.
Oraşul se schimbă.
_____________________
*Au mai fost în Sky Toweer Costin, Cristi, Dragoş, Dan, Răzvan şi alţii.
















16 comentarii Adaugă comentariu
După care echipa lui Steven van Groningen a cerut să se fotografieze cu el, ceea ce spune ceva despre ce fel de şef este
Parca mie asta-mi spune ceva despre ce fel de oameni sunt subalternii lui.
Frumoase poze si interesant articol, in alta ordine de idei.:-)
Nu, e chiar un tip misto si fara fasoane, sa stii.
„n-ai inteles” 🙂
Despre el nu stiu suficient de multe ca sa infirm sau confirm afirmatiile tale.
Dar dupa 8 ani de lucrat zilnic cu si pentru oameni din cateva corporatii, 1 dintre ele fiind chiar o banca din top10 de la noi, pot presupune ca angajatii care fac pe dracu’n patru ca sa apara la evenimente (media sau nu) „cu șeful” si in poze de grup fericite… sunt in general niste oameni muncitori, cu un traseu interesant in cariera…
Evident, poate ma insel fix in cazul asta. Generalizarile sunt gresite.
Inteleg ce spui. Totusi, dintre toti sefii mei, de-a lungul a 25 de ani, doar cu unul as fi cerut eu sa mi se faca poza.
Orasul se schimba, dar nu neaparat ”in bine”….
Dar asta depinde desigur de directia din care vine….
In concluzie, acolo unde in Romania se PRODUCEA ceva, bun sau rau, s-a daramat tot si au aparut mall-uri si banci. Bun asa.
Ce se producea nu se cumpara – pentru ca nu prea functiona si nu prea mai interesa. Dar de furat, sa stii ca se fura cam orice se gasea.
Cam asa era.
Parafrazându-l pe maestrul Andrieș :
Mmm… Ce oras frumos !
Mmm… Ce oras frumos !
Fabrici si uzine…
La mine-n cartier,
La tine-n cartier,
La ea in cartier,
La el in cartier
Fabrici si uzine…
mai multe sau mai puține, în funcție de interesul imobiliar.
Frumos.. Interesant.
Ca exercitiu imaginativ… Tower-ul asta, nu s-ar putea mai sus..mai sus..pana la a se pierde detaliile naspa ?
Că cam sunt.
Lasa, Vlad ca nu se fura chiar tot. Cred ca se fura mai putin decat se fura azi. Bine ca le-am distrus, nu eficientizat. Oricum, cum spuneam, mai bine ca avem mall-uri si banci straine care duc profitul la ei acasa. Da-l in pana noastra de stat, e prost administrator, de aia fac toti afaceri cu el, chiar si bancile, salvate de prostime. Sa vedem ce-or face pe cont propriu, cand n-o mai fi statul. Vor contempla dintr-un turn inalt prapadul.
Se fura… altfel.
Bine ca avem ceva. Puteam sa avem doar firme falimentare, ca in anii ’90, care existau doar ca sa nu avem someri prea multi.
Ne uitam cu invidie cum la bulgari au facut nemtii hoteluri dar cand se face ceva la noi ne ofticam ca iau ei profitul.
Daca ne pricepeam, faceam noi banci si mall-uri si restul. Dar daca nu ne pricepem, mai bine sa lasam pe altii.
Ti s-a intamplat vreodata ca, stând trântit in iarba, sa te uiti la niste furnici care ataca un cârcâiac? Le vezi usor fascinat cum il invaluie, cum unele, umile, ii stau in cale si ii distrag atentia in timp ce altele razboinice, cu falci mari, rup deja bucati din cârcâiacul ce se zbate abulic. Dupa un timp te plictisesti, te ridici, te scuturi de te-miri-ce ai adunat de prin iarba si te duci la treburile tale…
Cam asa cred ca intelege si van Groningen schimbarile prin care trece România…
Cînd o să mă fac mare, o să-mi fac biroul acolo sus.
Bai, mai fumezi? Ca, daca mai fumezi, ai de coborat si urcat cate 137 de metri pentru fiecare tigara 🙂
Adică nu pot fuma 2 odată? Ca să nu zic că dacă-mi fa biroul acolo, poate închid proprietarii clădirii ochii…