Cine se pricepe la gătit şi vrea nu doar o excursie în Thailanda, ci şi un curs culinar cu un bucătar thailandez, se poate înscrie săptămâna aceasta la un concurs organizat de Autoritatea pentru Turism a Thailandei la Bucureşti (înscrierile se pot face aici).
Dupa etapa iniţială de înscrieri vor fi selectaţi 6 finalişti care vor participa la competiţia culinară din 4 octombrie, la restaurantul Roberto’s (Athenee Palace Hilton). Competiţia constă în pregătirea de către concurenţi a unui preparat thailandez – Thai Green Curry. Concurenţii trebuie să caute şi să aducă ingredientele ei înşişi (toate ingredientele pot fi obţinute în Bucureşti, în magazinele cu specific asiatic). Detaliile legate de ingrediente se regăsesc în regulamentul de concurs.
Premiile concursului sunt, toate, foarte mişto, dar premiul întâi e chiar tare: o excursie de o săptămână în Bangkok şi Pattaya, cu toate cheltuielile incluse, timp în care câştigătorul va parcurge şi un curs de gastronomie thailandeză.
Concursul ar urma să fie organizat în fiecare an de-acum înainte. Cine ştie, poate câştigătorul primei ediţii va fi unul dintre cititorii acestui blog. În cazul ăsta, mă, să dai un tom yum kung la-ntoarcere!

6 comentarii Adaugă comentariu
titlul poate naşte confuzii canibalistice, n-ar strica să scrii „gătit ÎN STIL thailandez” 🙂
🙂 🙂 ai dreptate, am modificat.
…lasă tu concursul de gătit și spune drept, cum stai cu slăbitul? Pentru că acușica vine Crăciunul!
era mult mai amuzant daca gateam un tailandez
box comentatori, box dei!
rezon :))
animaloo, vezi-ţi de iepurii tăi 🙂
Aaaaaah!
Abia acum am vazut anuntul!
Era pe gustul meu…!
Of of of… AM RATAT, NU?
Bucataria mea preferata! Thailandeza!
http://www.icre-negre.ro/2010/12/curry-rosu-din-piept-de-rata-cu-ananas.html
http://www.icre-negre.ro/2011/02/curry-verde-cu-creveti.html
http://www.icre-negre.ro/2011/03/pad-thai-phad-thai.html
http://www.icre-negre.ro/2010/07/tom-yum-goong-supa-thailandeza-de.html
etc., etc…