O aplicaţie anti-mizerie urbană, lansată de Cif România, permite localizarea şi curăţarea mesajelor agresive/obscene de pe ziduri

În această primăvară, Cif România desfăşoară o campanie de curăţare a zidurilor şi pereţilor clădirilor din spaţiile publice, mâzgălite cu mesaje obscene, agresive. Acţiunea se bazează pe semnalele şi reclamaţiile primite de la public prin intermediul unor aplicaţii de mobil care localizează inscripţiile respective.

Într-o ţară în care instituţiile statului au avut recent probleme majore într-o operaţiune de localizare a unor răniţi, va fi interesant să vedem cum o companie privată foloseşte o tehnologie comună într-o acţiune naţională de responsabilitate socială corporatistă.

Aplicaţia „Cif curăţă România!” poate fi descărcată din App Store şi din Google Play (şi e gratuită, fireşte). Ea funcţionează în următorul fel:

1. Ca să ceri ştergerea unui mesaj agresiv de pe un zid şi curăţarea spaţiului respectiv, deschizi aplicaţia pe mobil şi fotografiezi mesajul.
2. Aplicaţia îţi cere permisiunea să te localizeze şi să ataşeze coordonatele la fotografia respectivă. Poţi accepta sau poţi trece tu singur adresa în ecranul următor. Cel mai simplu e să accepţi localizarea (e ca la aplicaţiile de taxi).
3. După confirmare, poţi adăuga detalii suplimentare într-un al doilea ecran, ce se deschide automat – detalii gen „pe colţ, lângă părculeţ” etc. Urmează confirmarea şi trimiterea fotografiei cu datele de localizare către echipele Cif.

După analizarea şi selectarea imaginilor, o echipă Cif se va prezenta la locul respectiv şi va curăţa spaţiul.

În aplicaţie apar fotografii deja urcate pe site, în cele două stadii – înainte şi după.

Eu am raportat miercuri două locuri din Bucureşti în care mi-ar plăcea să se facă curăţenie. Ambele sunt pe bulevardul Basarabia, unul lângă o şcoală şi unul chiar în marginea unui loc de joacă pentru copii.

Primul arată aşa:

photo 1

Iar ecranul de confirmare e acesta:

photo 2

Al doilea e acesta:

photo 3

Iar ecranul de confirmare arată aşa:

photo 4

Simplu, rapid. Acum aştept confirmarea celor de la Cif.

Pentru cei care nu folosesc smartphone, există posibilitatea accesării direct a site-ului Cif sau a paginii de Facebook Cif, unde pot fi trimise fotografii şi trecute direct coordonatele.

Încă un lucru: aplicaţiile de tip „Graffiti Removal” sunt larg răspândite în vest, unde sunt oferite cetăţenilor, de obicei, chiar de municipalităţile interesate să menţină oraşele curate, sau de comunităţi de cetăţeni implicaţi în acţiuni civice. Au apărut prima dată în SUA, acum câţiva ani, şi se extind acum şi în Europa. Detalii despre genul acesta de implicare socială aici, sau aici, sau aici sau aici. Dau toate aceste linkuri cu speranţa că, cine ştie, poate se găseşte cineva cu minte luminată prin numeroasele primării ale patriei care să implementeze un asemenea sistem şi în România, sistem care să rămână în funcţiune şi după ce se încheie campania Cif, pe 30 mai.

Altfel, vă invit să încercaţi aplicaţia Cif curăţă România! din App Store sau din Google Play şi să cereţi curăţarea unei zone care vă deranjează. Nu costă nimic să înfrumuseţaţi măcar puţin oraşul.

Articol din categoria: ACTUALITATE, ADVERTORIAL

11 comentarii Adaugă comentariu

  1. Daca mi se promite ca nu ma transform in „regina regatului”.

    0
    0
  2. Si eu am inceput in Timisoara, insa astept confirmarea. E bine venita ideea 🙂

    0
    0
    • In Timisoara sunt panourilea alea in intersectii prin care soferii sunt rugati sa nu arunce chistoace din masina, nu? Inteleg ca nu prea functioneaza 🙁

      0
      0
  3. #4 Comentariu nou

    Primaria primarului de haur Oprescu o sa implementeze probabil asa ceva. Si probabil va costa vreo 2-3 milioane de euro sau pe-acolo. Pentru ca foame.

    0
    0
  4. #5 Comentariu nou

    O initiativa buna. Ar merita cred extinsa si la alte activitati similare, ex:
    – localizarea si transmiterea catre Garda de Mediu sau ONG-uri ecologiste a pozitiilor gropilor de gunoi neautorizate, a gramezilor de peturilor abandonate prin paduri/marginea apelor, resturi de constructii sau alte reziduuri abandonate pe marginea drumului etc
    – localizarea si raportarea catre Politie/Primarie a masinilor (mai degraba epavelor) abandonate pe spatiul public de ani de zile
    – localizarea ariilor defrisate ilegal in paduri
    – de ce nu, a gropilor din carosabil sau a unor lucrari nerefacute complet dupa interventia enel/apanova etc

    Practic ar fi aceeasi aplicatie dar cu alti destinatari folosita de aceleasi persoane cu simt civic.

    0
    0
    • #6 Comentariu nou

      In principiu ai dreptate.
      Dar ar fi fost de preferat ca cei cu „cu simt civic” sa fie cei enumerati de tine (Garda de Mediu, Politie, Primarie, etc), ca doar chestiile aste le sunt trecute in fisa postului si pentru asa ceva parca sunt si platiti… sau ma insel ?!?

      0
      0
  5. Foarte misto ideea. Totusi, unele mesaje sunt creative, sper ca n-o sa dispara pentru ca unii au mintea ingusta.

    0
    0
  6. #8 Comentariu nou

    E valabil si pentru rahatii de caini de care sunt pline trotuarele in Bucuresti? N-a mai plouat de cand cu ultima zapada si strazile sunt pline de excremente de caini, mi se face scarba sa circul pe strazi.

    0
    0
  7. #9 Comentariu nou

    Sa ramana doar Banksy si „Malone muistu” pe pereti 🙂

    0
    0
  8. #10 Comentariu nou

    daca vreti sa protejati copiii de mesajele agresive si periculoase de pe strazi, apucati-va sa dati jos toate reclamele. inclusiv la cif.

    0
    0