Cu 10 milioane de iPhone 6 şi iPhone 6Plus vândute în primul weekend, Apple şi-a dezamăgit din nou haterii: iar n-a dat-o-n bară. Dimpotrivă, a înregistrat cea mai de succes lansare a unui smartphone din istorie – după precedenta lansare, care spulberase precedenta lansare, şi tot aşa, din 2007 încoace, la fiecare iPhone, începând cu primul model de 4 Gb, anunţat de Steve Jobs cu legendara lui formulă: „ah, şi încă ceva”.

Jobs a fost mai întâi de toate un vizionar şi un lider, probabil cel mai de succes din istoria recentă. Într-un fel pe care nu-l înţelegem complet, el a reuşit să transfere obiectelor pe care le-a imaginat o parte din personalitatea lui – era obsesedat de puritatea designului, de simplitate funcţională şi funcţionalitate fără reproş.
Devotamentul fanilor faţă de iPhone este un fenomen global ce desfide raţiunea. Nici n-ar putea fi altfel. Marile pasiuni nu se bazează pe date tehnice şi formule matematice, ci pe sentimente şi emoţii; reproşul criticilor loveşte de aceea-n gol, de fiecare dată. Marea realizare a companiei Apple este că reuşeşte să adauge de fiecare dată aceastei structuri de rezistenţă a mărcii, făcută din emoţie şi pasiune, cu performanţe tehnice solide.
Noile iPhone vin în România joi seară, la Telekom. Lansarea va fi la magazinul Telekom din Calea Dorobanţilor 164, de la orele 22. Primii 100 de cumpărători vor primi diverse cadouri din partea Telekom, iar telefoanele vor fi necodate.
Ne vedem acolo.

7 comentarii Adaugă comentariu
Pe mine sa nu contezi ca am sa fiu acolo! Nu am 1000$!
Sa intelegem ca pentru tine este gratis? Sau este o reclama din partea Telekom?:)
Dacă e la categoria „Publicitate”, ce-o fi?
nu am citit randul respectiv :), imi retrag cuvintele
mea culpa
Nici o problemă, Marius 🙂
Se lansează totodată în România și modelu’ ăla de se îndoaie!? 🙂
Nu. E generatia a 2-a, gata îndoit.
Poti cel mult sa-l îndrepti… 🙂