Cadou: energie de la E.ON pentru o lună sau pentru un an

Ce: E.ON derulează o campanie în perioada aceasta prin care 800 de abonaţi vor primi câte 200 kWh, ceea ce reprezintă consumul mediu pe o lună în România, iar alţi 10 abonaţi vor beneficia de energie gratuită pentru un an întreg (2.500 kWh, mai precis, consumul mediu pe 12 luni) – e vorba fie de curent electric, fie de gaz natural, după opţiunea fiecăruia.

Cum: oricine* poate înscrie în campanie o familie sau o persoană (abonat E.ON, evident) despre care crede că merită şi are nevoie de acest cadou din partea companiei. Înscrierea se face pe pagina specială a campaniei – click aici! – unde n-ai decât de completat adresa ta de mail, adresa şi codul de abonat al celui căruia vrei să-i dăruieşti luna (sau anul) de energie gratuită şi să adaugi o motivaţie, să se înţeleagă şi de ce ar avea nevoie omul de acest cadou.

Cele 800 de pachete de câte 200 kWh se dau în ordinea înscrierilor, fără tragere la sorţi – până luni seară se înregistraseră 140 de înscrieri, deci e aproape cert că dacă adaugi pe cineva azi, acela va şi primi cadoul.

UPDATE: Marţi seară, numărul înscrierilor ajunsese la 317.

Pachetele de câte 2.500 kWh se vor da prin jurizarea motivărilor iar câştigătorii vor fi anunţaţi până la sfârşitul lunii ianuarie.

Câteva motivări:

  • Multumesc ca mi-ati dat ocazia sa fiu Mos Craciun. Beneficiarul va fi o vaduva si o mama care si-a crescut singura cei trei copii, printre care unul cu dizabilitati. Multumesc.
  • Este o familie cu 6 copii… un bãrbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Ighişu Nou, judeţul Sibiu, îşi creşte singur cele cinci fete, pe care mama le-a abandonat într-un centru de plasament. Gheorghe Teglaş a iubit odată foarte mult o femeie…
  • D-na Comsa este o persoana singura cu o pensie de aproximativ 400 RON/luna si se descurca foarte greu in ceea ce priveste costurile de intretinere, acest premiu cred si sper ca ii va fi de un real ajutor. Multumesc E.ON.

Când: campania se încheie la sfârşitul anului, pe 31 decembrie.

_________________

* cu excepţiile fireşti: angajaţi E.ON şi rudele acestora, persoane implicate în organizarea/desfăşurarea campaniei. Regulamentul oficial, aici.

Articol din categoria: ACTUALITATE, ADVERTORIAL