Ce-aveţi cu grammar nazis?

Eu nu ştiu ce-are lumea cu grammar nazis. Mie-mi plac. Îmi amintesc de corectoarele de la gazetă, pe vremea când mai existau gazete în adevăratul înţeles al cuvântului. Erau nişte doamne cu ochelari fund-de-borcan, care fumau turceşte toată noaptea, cocoşate peste paginile „perie” trase la calandru şi aduse de reporterii debutanţi care făceau serviciu la tipografie. Aveau un cod complex de semne şi indicaţii pe care le treceau cu pixuri roşii sau albastre pe marginea coloanelor. Dacă aveai vreun articol în pagină, trăgeai cu ochiul după masacru. Când era textul „alb”, adică fără nici o corectură, te umflai în pene ca la un examen luat cu felicitări. Aşadar, eu le sunt recunoscător corectorilor ad-hoc care mă mai trag de mânecă atunci când prind greşeli pe blog. Nu le ştiu pe toate, am văzut mai rău, sunt obişnuit cu sarcasme faţă-n faţă din partea corectorilor, nu aşa, pistol cu apă, prin subsolul blogului.

Uneori, apariţia câte unui grammar nazi e remarcabilă, cum a fost cazul ieri, când cineva mi-a atras atenţia într-un comentariu că n-am acordat corect „propriii săi contribuabili”, la începutul textului despre taxa auto (un text nenorocit, care, iată a mers prost de la prima frază) şi şi-a lăsat şi numărul de telefon, pentru cazul în care aş fi dorit şi o oră de gramatică… presupun. Iar asta a determinat ulterior un anume dialog cu amicul Crivăţ care, vă rog să remarcaţi, m-a agăţat tot pentru o corectură:

Mda. Ca să încheiem aici: n-am sunat, n-am verificat 🙂

Articol din categoria: ACTUALITATE

13 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    amicul crivăț bagă spațiu înainte de semnele de punctuație 🙂

    0
    0
    • Amicul Crivat baga spatiu numai si numai inainte de semnul intrebarii. Face asta intentionat, desi stie ca e gresit, din motive care tin, probabil, de psihiatrie. 🙂

      0
      0
  2. Vlad, voi la radio nu promovați chestii pe twitter? Dacă da, de ce nu ai buton de tweetuit articolul?

    0
    0
    • pentru că era alt plugin, cu tot cu buton de twiter şi whatsapp, care cred că făcea ceva probleme şi l-am înlocuit; dar acum îmi pare rău 🙂

      0
      0
  3. #5 Comentariu nou

    Amicul a avut dreptate: e un corector de 40+, grasut si probabil chelut 🙂 , dar foarte priceput, dupa cum s-a demonstrat!
    Povestea lui aici: http://uzp.org.ro/21069/

    Apelati cu incredere la serviciile profesionale de corectura pe care le ofera! Pam-pam!

    0
    0
  4. #6 Comentariu nou

    Astia de nu-i plac pe grammar nazis si ii arata cu degetul peste tot… se numesc „grammar nazis” nazis

    0
    0
    • #7 Comentariu nou

      Da` ăia care sunt victimele unor ”grammar nazi” sunt cumva ”grammar jews”?

      0
      0
  5. Dar lumea ce are cu ortografia? De ce nu mai scriem corect în proporție de 99,9% nu de 90 sau mai jos? În special persoanele care pot schimba ceva cu adevărat (jurnaliști, bloggeri etc.)? Dacă toată lumea scrie greșit, dacă pe Facebook se scrie cu minusculă și cu greșeli, dacă pe blogurile importante, ale oamenilor care au ceva de spus, care influențează într-un fel sau altul opinia publică se scrie cu greșeli acest lucru nu afectează pe cititorii care ȘTIU cum se scrie, ci pe cei care NU știu. Sau pe tineri. Dacă peste tot sunt înconjurați de scris cum i-a venit autorului în momentul ăla, fără o anumită grijă pentru exprimare, pentru ortografie, pentru gramatică … ce exemplu pot lua ei? Că merge și-așa. Plus că e destul de periculos pentru că dacă văd suficient de des un cuvânt scris greșit (cum e fatala greșeală „noștrii”) nu vor începe să scrie și ei tot așa chiar dacă au știut cândva, în antichitate cum e corect?

    Ba hai să promovăm scrierea foarte îngrijită și să ne bucurăm că există poliția gramaticală pe internet.

    0
    0
    • #9 Comentariu nou

      Obsedații de ortografie, inclusiv de diacrticie, sunt cei nesiguri pe grămătichia lor. Nu că n-am ști, da’ uneori nu vrem. Cine are nevoie să scrie și în română își instalează și tastatura respectivă și trece între română-cu-diacritice, engleză-fără, franceză cu à é è etc. cu un simplu Alt+Shift, în Windows. da’ de ce plm sa ne cacam atata pe noi, principalul in comunicare e sa se-nteleaga. mie imi vin cratimele de la sine, de exemplu, dar altora nu. in italiana n-au deloc asa ceva, scriu „fatevi” si e la fel de clar ca „faceti-va”. sigur, e un pic jenant cand petreanu – de la care orsicat avem niste pretentii – e nesigur pe 2 sau 3 i (are propriii ochelari, dar nu-si vede greselile proprii). nu stiu de ce, dar eu sint sensibil numai la greselile din print – ziare, carti, afise. online e ok inclusiv fara majuscule la inceput de propozitie/fraza. ai vazut punctul, e clar ca urmeaza alta propozitie. numele sunt nume, de obicei e clar, daca nu, facem cate-o exceptie pentru vreun Bradut. in schimb sunt utile pentru sublinieri, ca sa nu scoatem ochii cu bold si underline ca alde sorina matei. important e sa putem scrie corect cand vrem si sa-i putem ochi rapid p-aia cu ortografie precara, care nu POT scrie cum trebuie. got it?

      0
      0
  6. Mie nu-mi plac. Atunci când ideea și mesajul textului e mai interesant și-ti pune neuronul la muncă, atunci când toată lumea e absorbită de un text care te trimite pe culmile filosofiei să zicem, se găsesc ei să spună c-ai uitat un i sau vreo virgulă. „Duude tu ai citit ce spune omul ăsta? Cade cerul! Și ție-ți pasă de un i?” Găsesc acest „defect” ca fiind (uneori) blocant în recepționarea mesajului. Accept corecturile atunci când greșeala lasă loc de interpretare sau confuzie a mesajului. Alteori greșelile mă „zgârie”, dar în funcție de cât de mult îl știu pe cel care le-a făcut am 2 variante: 1 – îl știu destul de bine încât să-mi dau seama că a fost o scăpare sau chiar nu știe gramatică. Dacă a fost o scăpare, știe să se corecteze, dacă într-adevăr nu știe gramatică, n-o s-o învețe din corectura mea punctuală. 2 – Dacă nu-l știu pe autor suficient de bine, trec mai departe, nu-mi permit să fac observații unui necunoscut. Mi se pare un gest agresiv.

    0
    0
  7. Foarte frumos din partea ta ca ai publicat acest articol. M-am saturat sa aud fraze de genul: „Mai te duci acolo?” sau „Decat doua mere vreau” sau „Mergem la film si mancam popcorn, Gen fata?”.
    Este oribil. Cred ca un post despre gramatica o data pe saptamana ar face minuni!
    P.S.: Sunteti simpatici!

    0
    0
  8. #12 Comentariu nou

    Hai sa v’ajut. https://www.facebook.com/evelin.ceciu/about ea e doamna/don’shoara care ti-a lasat nr de telefon.

    0
    0