Nopţi cu supă :-)

Vedeţi? Unele expresii sună straniu dacă le traducem. O fi mai bine „nopţi de supă”, „nopţile supei”, „noaptea supelor”?

În fine, să rămânem la Soup Nights şi la ce semnifică, nu la cum se traduce. Rezumat la maximum, iată: la iniţiativa Tarei Duveanu, câţiva oameni cu suflet mare – şi blog 🙂 – au muncit ca apucaţii să organizeze un eveniment super-simpatic: supă caldă pregătită pe loc şi oferită cu zâmbete oricui cere. Cine a vrut, a contribuit apoi, cât l-au lăsat inima şi buzunarul, pentru Fundaţia Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

[nggallery id=21]

Sâmbătă seară, în Parcul Tineretului, a fost a doua ediţie. Copolovici a personificat un soi de maestru de ceremonii-bucătar – şi pe cuvânt că n-a stat o clipă (se vede în privirile lui, într-una din imaginile de mai sus 🙂 ). Respect, Viorele.

Pentru mine, a fost o seară extrem de tonică, după o săptămână în care, din pricina unei serii mai lungi de întâmplări, începusem să cred că nu mai e nici o speranţă cu ţara asta. Mai sunt oameni care fac lucruri bune fără fasoane şi care se simt bine necondiţionat în acest timp. Şi nu sunt puţini.

Articol din categoria: ACTUALITATE

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. Asteptam articolul, dar si pozele. Mai vrem!

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Mai vrem supă? Mai vrem articol? Mai vrem poze? 😀

    0
    0
  3. Restecpa you back! Şi să-ţi zic un secret amar: chiar nu mai e nicio speranţă. Da’ ce să facem? Pedalăm…

    0
    0
  4. Mai vrem SUPA! Si poze! Bine, fie si articol. Desi nu cred c-o sa mai scrii unul pe tema asta 🙂

    0
    0
  5. M-a impresionat ultima poza…2 tineri pe deal mancand supa…Si am mai vazut copilasii cu bunicii de mana care au venit si au mancat supa…Felicitari organizatorilor si celor prezenti intr-un numar atat de mare.

    0
    0
  6. e bine că mai există şi astfel de oameni 🙂

    0
    0
  7. Da’ nu e mai simplu să se aloce banii necesari de la Buget, că pentru asta plătim taxe şi impozite? Şi evenimentele mondene să rămână evenimente mondene? Apropo, aţi strâns de-un Algocalmin?
    Să nu mă înţelegi greşit. Dar nu sunt adeptul unor astfel de acţiuni, pentru că nu cred că ele rezolvă ceva. Filantropia este o formă de ipocrizie, de liniştire a conştiinţelor, şi nu de puţine ori de ascundere a banilor. Putem obliga statul să-şi schimbe priorităţile şi să ţină cont de agenda publică. Slavă Domnului, plătim haite de „aleşi ai poporului”, să-i şi punem la muncă! Iar tu nu te poţi plânge că nu ai cum să-i strângi cu uşa! Toţi sunt leşinaţi să se vadă pe sticlă. Ia zi-le că apar doar dacă dau bani suficienţi spitalului, să vedem ce se întâmplă.

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    super tare, bravo. „the people who are crazy enough to think they can change the world, are the ones who do.”
    e vreo sansa sa ajunga un reportaj despre asta si pe sticla?
    cat despre speranta, Steinhardt zicea ca daruind altora ceea ce noi n-avem – in cazul asta speranta – primim si noi acel lucru 🙂 . felicitari inca o data organizatorilor

    0
    0
  9. @gheorghe constantin ehehe…eu cred că tu eşti un sofist cu chef de polemici constructive 🙂 USN nu a fost un event monden. S-au strâns 2,400 RON. N-aş pune, totuşi, semnul egal între filantropie şi voluntariat. De gesturi filantropice se pot ocupa cei cu mulţi bani. Voluntariatul e mai degrabă un fenomen social, un curent bun. Probabil format din resemnaţi care sunt convinşi că povestea cu „agenda publică” e un slogănel ieftin. Şi stai liniştit, sunt destui care dau bani ca să fie la TV, doar că ăia care-i primesc uită să-i depună la casieria spitalului 🙂

    0
    0
  10. @ dle Gheorghe Constantin, dar ce tip de actiuni credeti dv ca rezolva ceva? doar cele sponsorizate de stat?

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    Domnu’ Ghoerghe, pot sa pun pariu ca n-ati auzit niciodata in urma dumneavoastra „ingerul pazitor fie cu tine” dupa ce-ati facut un gest frumos pentru cineva.

    0
    0
  12. @ Miorlaupufos – cred ca dl Gheorghe n-a auzit de multe noţiuni, începând cu „voluntariat” şi terminând cu „caritate” 😉

    0
    0
  13. Vai, s-au strâns 2400 de lei! Uriaş! Şi în afară de-o supă păpată în sânul naturii, plin de rahaţi de câine, ce aţi rezolvat? Cât ajung banii ăia? Un minut, două, de funcţionare a spitalului? Mişto! Dar el trebuie să funcţioneze 24 din 24, an de an. Restul de bani de unde vin?
    Ştiu bine ce înseamnă caritate sau voluntariat. Dar astea se fac fără clopoţei!
    Eu vreau ca statul să-şi facă treaba lui, să aloce banii publici acolo unde trebuie şi cât trebuie. Plătesc pentru asta suficient în taxe şi impozite. Nu trebuie să fac cerşetorie pentru instituţii publice. Un spital privat se poate finanţa cum îl taie pe el capul, în limitele legii. Celui public să i se aloce fondurile necesare, nu să ajungă la capul podului, cu mâna întinsă!

    0
    0
  14. #14 Comentariu nou

    Emoţionantă dăruirea celor care îşi sacrifică din timp şi din bani în folosul semenilor. Dacă Someone nu anunţa post factum, mă lipeam şi eu la o strachină de supă. Da’ ţi-ai găsit să afli de la un Haplea unde-i rost de potol.
    Păcat că multe acţiuni frumoase se pierd ca apa în nisip, de-ţi vine să te întrebi de unde mai au resurse de entuziasm cei care le organizează. Echipe de voluntari curăţă potecile munţilor şi malurile râurilor, iar după două săptămâni nici nu se cunoaşte că au trecut pe acolo. La ultima ediţie Soup Nights, colecta a fost de numai 24 de milioane (mă enervează Ronii), fiind depăşită probabil de cheltuială (o porţie de supă de pasăre, chiar şi gătită acasă, nu poate să coste sub 50.000 şi au fost 500 de porţii), deci cheltuiala putea fi donată direct la spital şi se evitau tot efortul şi toată tevatura. Cu toate acestea, minunata echipă de organizatori nu dezarmează şi mai promite o ediţie.
    P.S. Someone, nu te mai întreba cum se traduce Soup Nights, că în jargon soup se zice la dinamită. E clar că tipii au vrut să-i arunce în aer pe bogătaşii care au venit la petrecere. Norocul umflaţilor a fost că dinamita era expirată.

    0
    0
  15. #15 Comentariu nou

    @all
    Lăsaţi în pace personajele scăpate de la muzeu că au şi ele un rost, să ne amintească de trecut.

    0
    0
  16. @ Florian
    da, mare dreptate ai. păcat că uneori nu mă pot abţine

    0
    0
  17. #17 Comentariu nou

    Eu m-am simţit bine şi mi-a făcut plăcere să donez – şi n-am fost singurul. E plăcut să ştii că la asemenea întâmplări funcţionează un soi de selecţie automată – vin şi rămân doar cei care gândesc pozitiv.

    0
    0
  18. #18 Comentariu nou

    Când se întâmplă soup nights reloaded?
    Te rog, anunţă-ne din timp, să venim să ne oferim voluntari-donatori.
    Mulţu’

    0
    0
  19. #19 Comentariu nou

    Aici era de mine. Puteam fi un ajutor util.
    Am facut in primavara vreo 1200 de supe de unul singur, deste taiate, ochi inlacrimati .. heheheheeee si am hranit 1200 de cersetori, printr-un periplu prin orase sarace din Moldova. Am incercat sa luam un partener media din Iasi, dar nu au avut bunavointa sa trimita macar un reporter.
    Tg Frumos, Pascani, Roman, Podu Iloaiei, Letcani, Harlau
    Banutii de unde? Nu am spart un bancomat, ci doar s-a organizat un eveniment cu donatie de 1 martie in universitate si banii adunati au fost folositi in acest sens.

    0
    0
  20. Sunt atat de multe motive pentru care n-ar fi trebuit sa ne apucam de Soup Nights de la inceput ca nu mi-ar ajunge timpul nici pana maine sa le insir pe toate. Da, sunt putini bani – la ce sa te astepti de la un oras plin de flegme, gunoaie si caini vagabonzi? Probabil ar fi trebuit sa ne fi apucat de schimbarea unor atitudini cu 10 ani inainte de un eveniment ca asta sa avem acum rezultate mai bune. Din pacate, eu si altii n-aveam atunci decat 12 ani.

    Urban Soup Night a adus impreuna o comunitate – cea a tinerilor activi, care cred ca poti sa faci lucruri frumoase si fara sa stai in genunchi in fata institutiilor statului sau a multinationalelor. Am aratat ca se poate sa iesim din casa si pentru altceva decat bere cu amicii, si ca putem sa facem si ceva palpabil, nu numai sa scriem despre cat de aiurea sunt lucrurile in tara asta.

    Le multumesc tuturor celor veniti! Atmosfera a fost una frumoasa pentru ca lipseau cei care pun de obicei piedici unor astfel de proiecte.

    0
    0