Ziua Cârtiței în nacelă – doppelgänger și polistiren

Vorbeam de România, construită de Steve Jobs”? Iată realitatea:

Amicul Luca de la radio stă-ntr-un bloc ceaușist, căruia i-a venit acum ceva vreme rândul la reabilitare. Acest proces tehnic are misterele sale și propriul ritm, imposibil de anticipat, exact ca-n cazul celor originare, din vremea comunismului timpuriu: nimeni nu știa când se petrec, cât țin și, mai ales, cât mai supraviețuiești după o reabilitare dintr-aia. Poate de aceea se și cheamă la fel.

Prima echipă

Anul trecut, pe la începutul verii, un grup de meseriași a montat o schelă la scara lui Luca, una din cele trei ale blocului. Șantierul a durat câteva zile, timp în care a fost placată doar o latură a clădirii, după care constructorii au mutat schela la altă scară, în capătul opus, și au dispărut. Un modus operandi binecunoscut în lumea administratorilor de bloc, care se jură că firmele încep lucrările doar ca să poată încasa o primă tranșă, de avans, din banii dați de primărie, după care-și văd de alți clienți, pe alte șantiere.

A doua echipă

Vara a trecut în liniște, cu schela abandonată.

În septembrie, câțiva meseriași au apărut pe șantier, dar numai pentru un timp scurt și fără mari rezultate la placarea blocului.

Administrația a decis să reacționeze. Au urmat audiențe, plângeri și insistențe la primăria de sector – „dom’le, nu ne lăsați așa, ați furat banii, fire-ați ai dreacu’, vă rugăm faceți treaba până la capăt, chemăm deneau’, nenorociților etc.”, chestii d-astea, obișnuite pentru cetățenii capitalei noastre în relația cu autoritatea.

A treia echipă

În noiembrie, pe șantier a descins, brusc, un grup nou, din provincie, de la o altă firmă, care a lucrat, febril, până a dat zăpada, în ajunul Crăciunului. De pe la ferestre, locatarii își exprimau îndoiala că polistirenul lipit pe ger va rezista până la primăvară, dar nimic n-a putut opri surprinzătorul avânt.

Intrigat deja de întregul fenomen, Luca a început să-și ia notițe.

A patra echipă

O dată cu viscolul din decembrie, s-a lăsat liniștea, care a durat până pe la sfârșitul lunii ianuarie, când o a patra echipă de meseriași s-a cățărat pe schele, însă doar pentru câteva zile, deoarece o nouă ninsoare a întrerupt operațiunea.

A cincea echipă

A venit căldura, s-a topit zăpada, au apărut ghioceii în intersecții și, ce să vezi, din nou muncitori, de data aceasta, niște puștani aflați, probabil, la primul salariu din viața lor, și poate și de aceea plini de optimism ș1i energie, dacă nu de precizie.

Vinerea, pe la 9 seara, băieții încă lipeau pe fațadă, pe-ntuneric. Luca, milos, i-a căinat: „până la ora asta vă țin ăștia…”, dar i s-a răspuns că „nu, bos, ne plătește la metru”.

A șasea și a șaptea echipă. Nacele și dileme

Nu e singura schimbare. Schela a fost înlocuită de două nacele, ancorate undeva pe acoperiș. Muncitorii se fâțâie-n sus și jos pe fațadă, pe unde au treabă.

Zilele trecute, Luca a observat că ferestrele lui termopan, pe care le-a plătit din banii lui acum ceva vreme, nu mai au căpăcelele de ventilație pe ramă („știi, sunt niște găuri pentru evacuare în pvc-ul ăla, și găurile sunt mascate cu niște căpăcele”). Suspecții se legănau în nacelă, oportun, chiar în fața geamului. Din doi pași, Luca a fost nas în nas cu ei, la etajul 2.

– Băieți, aveți idee unde sunt căpăcelele mele?
– Ați avut căpăcele?

„Nu, dar n-am alt subiect de discuție cu niște străini care se bălăngăne în fața geamului meu”, ar fi vrut să răspundă Luca, dar a ales, mai simplu, să spună doar „da”.

– Nu știm, domnu’, că nu noi am lucrat aici.
– Nu? Dar cine?
– Cealaltă echipă.
– Puteți să-i întrebați?
– Nu, domnu’, că nu-s cu noi.
– Da’ cu cine? a întrebat Luca, năuc.
– Cu altă firmă.
– Deci, cum, două nacele pe aceeași fațadă, cu două firme diferite, care lipesc același polistiren?
– Da, domnu’.

Conceptul de celălalt la șantieriști suspendați

A doua zi, nacela paralelă, hââț! a ajuns în fața ferestrei de la o altă încăpere. Luca a deschis, a dat binețe și s-a interesat:

– Băieți, aveți idee unde sunt căpăcelele mele?
– Ați avut căpăcele?
– …da…
– Nu știm, domnu’, că nu noi am lucrat aici.
– Nu? Dar cine?
– Cealaltă echipă.

Ziua Cârtiței în nacelă

– Băieți, stai un pic, a-ncercat Luca, șucar, să spargă bucla logico-temporală. Păi voi sunteți cealaltă echipă!
– Mmmmmnu, a răspuns unul dintre muncitori. Cealaltă echipă e cealaltă.
– Ba nu.
– Ba da.

În mintea lui Luca nu mai există acum decât blancul cu o blondă pe malul unui râu care strigă la o blondă de pe celălalt mal:

– Cum ajung pe partea cealaltă?
– Păi ești pe partea cealaltă!

A opta echipă. Înfrângerea

– Stai să ne lămurim. Cealaltă echipă mi-a spus că voi ați placat aici.
– Nu noi, altă echipă, dar nu cealaltă.
– Dar care, să-nnebunesc?
– Alta, domnu’, care acum s-a mutat la scara B.

Luca a închis fereastra și a numărat, cu asta, a 8-a echipă de muncitori care se ocupă de reabilitarea blocului. Apoi a ieșit din casă să-și cumpere niște căpăcele de plastic pentru tâmplăria de termopan (nu-i plac lipsurile, cum ar veni).

La întoarcere, muncitorii nu mai erau la fereastra lui, dar vizita lor lăsase urme: meseriașii montaseră pervazul – cu pantă inversă, astfel încât să plouă-n casă, nu afară.