O biserică îndrăzneaţă

Cum te pregăteşti să ieşi din Cluj spre Floreşti, după o stradă numită, cum doar în oraşe cu trecut se poate, Tăietura Turcului, îţi atrage atenţia, pe dreapta, o biserică de lemn cum n-ai mai văzut. O curte îngustă, de jur împrejur, o separă de casele alăturate şi o scoate şi mai tare în evidenţă. Nu seamănă cu nimic de prin preajmă, şi cu siguranţă e nevoie de un anume curaj urbanistic să sfidezi astfel locul.

Când intri, uiţi vecinătăţile. Te afli în interiorul unui concept de „arhitectură organică” – un spaţiu care te-mbrăţişează şi te protejează. Arce de lemn se ridică deasupra ta precum coastele unei nave, ale unei făpturi magice sau precum coastele balenei biblice care l-a înghiţit pe Iona – numai că această ultimă comparaţie îl face să zâmbească pe preotul reformat care te-a primit înăuntru.

Biserica a fost desenată de arhitectul Imre Makovecz – un promotor al arhitecturii organice – şi proiectată de arhitectul Csaba Muller. De 10 ani e în construcţie şi, în sfârşit, a fost sfinţită anul trecut, „deşi încă mai avem de lucru la ea”, precizează aşa, a scuză, preotul dr. Gabor Bibza. Nu ştie prea bine cât a costat – probabil vreo 400 de mii de euro, bani veniţi de la enoriaşi, de la bisericile surori din vest, „dar şi de la statul român, de altfel cu banii de la Bucureşti am reuşit să terminăm aici”, spune preotul.

În afară de pardoseală, totul, înăuntru, e din lemn. E aşa de frumoasă, încât întreb de două ori dacă e ignifugată cum trebuie.

Dacă treceţi prin Cluj, întrebaţi de Biserica din Parohia Reformată 11. N-are alt nume, nici hram, nici catapeteasmă şi nici fresce. Dar are îndrăzneală şi atitudine.