Curtea miracolelor la Unirea

Sunt 4 mogâldeţe împachetate în canadiene de fâş, 4 copii îngrămădiţi unu-ntr-altul şi toţi în femeia care pare a le fi mamă. Îngână un soi de psalm-colindă, firav, printre picioarele orăşenilor deja cuprinşi de frenezia cumpărăturrilor de Crăciun. Au un loc bun, pe treptele de la KFC, la Unirea. Poate că paznicilor le-a fost milă să-i gonească. Femeia spune că e din Târgu Mureş, dar nu-i comunicativă, nu zice nici unde stă, nici cum a ajuns până aici, nici care-i povestea ei. Acceptă cu multe ezitări o fotografie.

Stau într-un genunchi pe partea cealaltă a trotuarului, lângă o gheretă de flori. Declanşez printre trecători. Vânzătorul, un tânăr smead, e mort de curiozitate, cere să vadă şi el. Vorbim un pic despre ce unghi caut, după care mă-ntreabă dacă lucrez la ziar.

– Nu, zic, n-am nici o treabă.
– Să-ţi spun eu unde să faci poze tari.
– Ia zi.
– Dacă vrei să te lansezi, ştii?
– Nu vreau să mă lansez.
– Cu alea te duci la Libertatea.
– Zi, unde?
– La închisoarea aia de lângă Baia Mare, zice, după care mă-ntreabă în cât suntem azi. În 14, răspund, şi-l văd cum socoteşte în gând.

– M-am liberat eu acu’ 20 de zile d-acolo. Ai face nişte poze, ştii cum?
– Da’ pentru ce te-au luat? întreb.
– Tâlhărie – şi-mi spune tâlhărie cu aerul cel mai firesc din lume, ca şi cum ar fi un soi de grădinărit în curtea din spate.
– Naşpa cu tâlhăria, îi răspund. Ce dracu’, e cu violenţă, de ce te-ncurci cu d-astea? Mai bine bagi mâna-n buzunar da’ făr’să dai în cap.
– Păi nu – mă contrazice – că aşa am făcut, da’ ei m-a băgat la tâlhărie. Să te duci acolo, alea poze tari.
– Bine, mersi de pont.

Plec, îmi verific buzunarele. Totul la locul lui. Pentru că n-am capul spart, deduc fie că într-adevăr omul e victima unei erori judiciare, fie că are respect pentru fotografii amatori care vor să se lanseze.