Agresiunea, ieftină în România

Miercuri, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a condamnat-o pe Lovinica Dinu, care fusese angajată ca bonă, la plata unei amenzi penale de 1.000 de lei, pentru agresarea fetiţei de 2 ani aflată în grija ei.

Bona fusese filmată cu o cameră ascunsă, pe care mama fetiţei o instalase în casă după ce observase că aceasta începea să plângă de câte ori bona se apropia de ea.

Lovinica Dinu trebuie să plătească şi cheltuielile de judecată de 150 de lei. Sentinţa poate fi atacată cu recurs.

Carevasăzică 1.150 de lei de plată pentru agresarea unui copil în propria lui casă de către o persoană angajată tocmai ca să aibă grijă de el. Salariul bonei? 1.500 de lei lunar.

Unii judecători din România par să-şi fi pierdut complet busola.

Agresiunea este o infracţiune. Agresarea cuiva, chiar şi fără a-i provoca vătămări ce pot fi constatate la IML, te face pasibil de pedeapsa cu închisoarea – de la una la trei luni. De obicei, când vorbim de agresiuni, ne gândim la bătăi între adulţi – ştiţi, genul acela de subiecte comune de la ştirile orei 5. Dar când o femeie de 62 de ani bruschează un copil de 2 ani, despre ce mai vorbim? Este nu doar violenţă fizică – şi gândiţi-vă doar la diferenţa de gabarit – ci şi agresiune psihologică – în fond, toată povestea aceea a ieşit la iveală pentru că fetiţa plângea când vedea bona, ceea ce sugerează că fusese agresată cu repetiţie.

Iar judecătorii de la Sectorul 6 au considerat că terorizarea unui copil de 2 ani costă 1.000 de lei. O veste bună pentru psihopaţi, deci: distracţia asta e mai ieftină ca un weekend la Mamaia.

De fapt judecătorii de la 6 au transmis părinţilor mesajul că mai bine îşi făceau singuri dreptate. În fond, agresiunea asupra bonei ar fi costat chiar mai puţin decât salariul acesteia pe o lună.

Şi aşa e o perioadă bună pentru economii.

Articol din categoria: POLITICĂ

10 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Cultura noastră acceptă (poate chiar încurajează) pedeapsa corporală. E vreo lege care te condamnă explicit la puşcărie dacă îţi loveşti copilul? În cazul ăsta cred că 3 sferturi din părinţii din România ar trebui să stea la răcoare.
    Vreau să spun că abuzul este atît de răspîndit încît nu e de mirare că şi judecătorii îl tolerează. Şi ei sunt produsul acestei culturi.

    0
    0
  2. Ieftin. Daca erau copii mei ii dadeam bonei suturi in cur la 1150 ron bucata pana lesina.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Mamaaa, ce suturi isi lua personal de la mine. Cum sa imi bati copiii? Nu esti in stare sa disciplinezi, fa menaj, ca nu trebuie sa te ocupi de baby-sitting. Jesus. Vlad, vorba ta, cam ieftina treaba in tara asta.

    0
    0
  4. Cazul acesta a iesit la iveala pentru ca parintii au avut mijloacele necesare unei astfel de investigatii. Marea majoritate a parintilor care angajeaza ingrijitoare sunt nevoiti sa se lase la mana acestora, sa mizeze pa faptul ca au ales bine.
    Exista si cazuri fericite, in care ingrijitoarele sunt mai bune chiar decat parintii. Dar sunt atat de putine!
    Subscriu si eu parerii ca nu as mai fi avut rabdare pana la pronuntarea sentintei…. defapt nu as mai fi asteptat nici macar pana la denunt!

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    @dojo si @VirtualKid
    Voi aveti dreptul sa dati suturi dat fiind ca sunteti adulti? Bataia data de voi e admisa?

    0
    0
  6. Petreanu, nu cumva pe la noi se spune că bătaia-i ruptă din Rai? De ce judecătorii ar trebui să fie altfel decât poporul?

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    …bona in cauza nu e cea din filmuletul prezentat aici.
    „Bona” din sectorul 6 se „ocupa” de o fetita de nici 2 ani. Cand parintii au observat ca micuta incepea sa planga la vederea monstrului au luat masuri si au instalat o camera. Si pentru prima data in Romania justitia a acceptat probe video! E vorba de imaginile in care monstrul cu chip de bunica loveste fetita peste obraz. Mai tarziu avea sa declare cu cinism ca, de fapt, a lovit-o peste fata deoarece „ii ramasese o bucatica de mancare lipita de obraz”…
    Am o amica in Australia. Dupa 2 ani a primit cetatenia. Pana aici toate bune, dar nu gasesti usor un job. Si a cautat joburi de baby sitter. Dar nu s-a putut, deoarece e nevoie de multe cursuri si de multe teste psihologice! Dureaza cativa ani certificarea ca bona.

    Am mai citit pe undeva ca in Filipine sunt cateva mii de scoli de bone si ca ele reprezinta cca 80% din bonele din SUA si Canada…

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    vax-albina, cine a zis ca eu mi-as trozni copilul? Si da, daca „bona” imi pocneste copilul, are sanse sa ia de la mine niste picioare peste cap. Sa inteleaga problema, desi asemenea vite nu ar baga niciodata la cap ce si cum.

    0
    0
  9. Va mai mira ceva in tarisoara asta. Unii fac parnaie si pentru mai putin de atat. Depinde in ce toane e judecatorul in ziua aia.

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    Din capul locului : sunt impotriva unui asemenea gest ! Daca o palma data „juniorului” de 15 – 16 ani fiindca a fost neobrazat, se mai discuta sau daca un pumn zdravan dat unui derbedeu care iti pipaie fiica in autobuz este atitudine civica, a lovi un „pui de om” este absolut condamnabil.
    Cei care cred ca a lovi un adult care nu are capacitatea de a intelege de vorba buna si a lovi un copil de nici 2 ani este tot una, habar nu au despre ce vorbesc.

    Dar … din cate am inteles, este o situatie in care, inca de la inceput, legea a fost luata „usor”. Parintii au angajat o bona – printr-o agentie ? Nu reiese ca ar fi facut-o printr-o agentie. Ci „la mica intelegere” – uite noi iti dam atat, tu te ocupi de copil, bine ? Platea impozit pe venit ? elibera chitante pentru sumele primite ? Se pare ca nu … avea recomandari solide ? de la cine ? Fiindca, cu siguranta erau aiureli dupa cum a demonstrat timpul.

    Nu este de ras ! Si nici nu trebuie sa fie luat „usor” acest subiect – cei mai multi romani incalca legea in mod deliberat sau iau legea scrisa si nescrisa, foarte „usor”. Si cand dau de dracu’ vor sa fie „despagubiti” (sau sa beneficieze de „clementa”). Cei mai multi romani nu au cultul legii – „romanul – frate cu codrul”.

    Este posibil ca in acest caz o buna parte din vina sa o aiba parintii – nu iti lasi copilul pe mana cuiva despre care nu stii foarte sigur ca este intreg la cap, nu ? (apropo de povestea „australiana” a lui @dan_the_man)
    Dar asta nu indreptateste judecatorii sa dea doar o amenda (fie ea si penala) pentru un asemenea gest. Dar daca idioata oparea copilul ? Sau daca ii dadea cine stie ce pastile „ca sa stea cuminte” ? Sau daca dintr-o „palmutza” copilul avea de suferit cine stie ce traumatism ? Bine, vor spune dansii, noi nu judecam decat faptele, nu si fabulatiile … dar daca era copilul vostru ?

    Justitia nu este numai oarba, este si anemica. Cum este cu cei „chemati” sa o apere si sa o aplice ? Anemici sau „orbi” si ei !
    Si cum este cu mine, „cetateanul Valentin”, care am si eu partea mea de vina ? Nu in povestea cu bona … in cealalta „poveste”.

    PS – oarba si anemica … si cocosata !

    0
    0