Scurt teammbuilding de burdihan ieri la prânz cu Luca și Zaf. Luca ne anunță că a aflat de o chinezărie unde mănâncă “chinezi adevărați”, deci nu e de ratat. Ne-nvârtim, găsim locul, verificăm înăuntru, într-adevăr, niște chinezi la o masă, chelnerițe chinezoaice, ceva șefă tot chinezoaică, deci e-n regulă. Ieșim pe terasă, la soare, că înăuntru nu se poate sta de miros (e ceva în regulamentele cârciumilor chinezești care interzice ventilația?) și apare ospătărița… cred, pentru că se plasează fix în spatele meu. – Haideți, veniți în față, zic, că nu vă văd. – Nu, aiți, face ea dinspre ceafa […]

Cumva, două incidente petrecute ieri definesc o bună parte din țara asta. Unul, știut deja de toată lumea, ultra-distribuit și comentat. Celălalt, completamente banal, anonim și neobservat. Ele au, însă, un numitor comun: i-aș zice gherțoism aspirațional, în sensul în care, în România, a fi gherțoi, cocalar, mitocan etc. este, din păcate (și pentru foarte mulți), o aspirație, nu o rușine. Primul incident e cel de la Otopeni, unde omul de afaceri Gigi Becali și europarlamentarul Cristian Preda au avut un conflict verbal violent, pigmentat cu înjurături, amenințări și cu niște șuturi în genți (sau pe-acolo). Că primul a dat […]

Una: sportul ăsta național cu lăsat mașina-n drum, mai ales unde-i oprirea interzisă și/sau se blochează așa o bandă întreagă, nu e doar al nostru – sau învață prostii și alții de la noi, de ce nu? Zilele trecute, pe Calea Floreasca (în dreptul mall-ului Promenada), era o singură mașină lăsată pe banda întâi, și încurca al naibii circulația, după cum se vede mai jos. Poate știe cineva cărei țări aparțin numerele astea de corp diplomatic care încep cu 137, să ne facem și noi o idee, cine s-o fi molipsit de la cine: A doua: pe Șoseaua Pipera, între […]

După 11 ani, mi-am schimbat mașina. Am căutat îndelung înainte de a mă decide, am văzut zeci de review-uri video, am citit zeci de articole, am testat diverse modele. Da, știu, sunt pricinos și titirit, dar nu-mi place nici să arunc banii pe-un capriciu și nici să iau mașini doar ca să le vând după câteva luni. Nu spun că nu e și asta o variantă, cunosc oameni care fac așa și se distrează foarte bine, dar pe mine nu mă atrage asta. It’s not my kink; prefer să-mi aleg mașina pe-ndelete și s-o țin niște ani. Am căutat, deci, […]

Un parbriz nou aveam Până când Am luat o pietricică-n geam: “E-a doua oară când iau o pietricică…” în parbriz, în numai o săptămână, adică. De data asta n-am mai avut noroc. Așa-s drumurile noastre, mizerabile. Umblă omul cu treabă de colo-colo și trece pe șosele murdare, pe care ies basculante din șantiere și nimeni nu spală după ele, sau vine omul de-acasă, din cartierul lui rezidențial cu vile de lux și drumuri de grohotiș, sau apucă prin parcările de beton făcute electoral într-o vară, în spatele blocului, acum măcinate de îngheț-dezgheț, ia pietriș în amprenta pneului și-l aruncă-n ceilalți […]

Făceți-vă un favor: data viitoare când ajungeți în Praga, căutați statuile și instalațiile controversate ale unui artist plastic ceh cu totul neconvențional, David Černý. Sigur, bifați ceasul astronomic, Podul Carol, piața orașului vechi, dar faceți acest quest pe la statuile lui Černý și veți primi, în schimb, un amestec curios de sentimente: surpriză, amuzament, nesiguranță, repulsie și multe altele, după cum e fiecare construit. Găsiți pe net descrierea și harta exponatelor – de altfel, pe lângă unele veți trece chiar în timp ce vă plimbați prin orașul vechi, cum ar fi, de pildă, “Embrionul” sau “Sigmund Freud”, iar pentru altele […]

Și, cum șofam eu zilele trecute spre casă, pe podul de la Otopeni, ce să vezi, haț! un nene căuta ceva pe carosabil. Remarcați că mi-a făcut semn, politicos, să trec. Mulțumesc. Ce să mai zici. Dacă avea omul treabă pe pod, printre mașinile care zburau pe lângă el, pe trei benzi, pe ploaie și cu vizibilitate redusă, ce poți să faci? Când te-apucă, te-apucă.

Duminica, șoferi de duminică. Ce face românul în ziua liberă lăsată de la Domnul? Păi, se duce la noua biserică, adică la mall, unde întâlnește felurite minuni, inclusiv în trafic. Mai întâi, la dus, unul care a forțat prioritatea, pentru că de ce nu? I-am dat voie, desigur, cu speranța că i-a fost suficientă sperietura. Apoi, la-ntors, un exemplar ceva mai rar, care a apucat-o pe contrasens pe breteaua paralelă cu DN1 de la IKEA. M-a luat râsul când l-am văzut, mai ales pentru că știa ce face și făcea semne de scuze, dar îi dădea-nainte, pentru că… de ce […]