Mi se pare mie, sau Moş Nicolae ăsta se-nmoaie de la an la an?
Auziţi cum spun prezentatoarele la televizor: „micuţii vor afla în această seară dacă au fost cuminţi”. Vor afla? Păi, trebuiau să ştie, deja, dacă au fost cuminţi sau nu! Ce-au păzit un an întreg?
Uite-aşa ne creştem viitorii politicieni, uite-aşa-i învăţăm s-aştepte câte 4 ani înainte de a cere părerea electoratului. „Ei? Ia ziceţi, cum am fost?”
Cum aţi fost? Ne mai întrebaţi?
Păi pe vremea mea*, taică, Moş Nicolae era cu adevărat un premiu, nu o formalitate. Eu ştiam că o dădusem în bară grav de tot – şi cu geamul ăla spart la vecina, şi cu cireşul rupt, şi cu cerneala vărsată pe covor, şi cu ochiul umflat al colegului de bancă. Tot ce speram, în fiecare an, era ca Moşul să fie din nou milos, că de păcălit, n-aveam cum.
Sau aveam?
Prima notă de 4 din viaţa mea am luat-o taman de-un Moş Nicolae dintr-ăsta. N-am să uit niciodată cum i-am dus carnetul lui tata, aşa cum fusesem instruit de învăţătoare, să-i arăt isprava de la matematică şi să-i cer o semnătură de „am luat la cunoştinţă”. Tata, săracul, profesor, m-a privit lung, cât timp eu număram, cu obrajii arzând, toate buclele din mochetă. În ghetele din hol era un pachet, îl văzusem în drum spre biroul lui.
– Ţi-a adus Moş Nicolae ceva, a spus în cele din urmă.
– Păi…
Şi aia a fost tot ce-am putut să zic. Aşa ruşinat, recunoscător şi umilit nu m-am simţit în viaţa mea. Am fost convins că-l păcălisem pe Moşu’ ăla, că-i şterpelisem certifcatul de bună purtare taman în ziua în care aducea cadourile – când era prea târziu să mai schimbe ceva.
Un an întreg i-am aşteptat răzbunarea. După un timp, am presupus că, pur şi simplu, uitase de mine. Cel puţin la şcoala mea erau cazuri vizibil mai disperate, care meritau pedepse cu adevărat aspre (iar unii le şi primeau, că văzusem cu toţii cum îl fugărea Miliţia pe Con, bătăuşul, de exemplu).
Cred că nu m-am împăcat niciodată cu Moş Nicolae. Între noi a fost întotdeauna aşa, o relaţie tensionată – eu ştiind că nu prea merit, el făcându-se că nu vede, dar rămânând, credeam eu, în zona „ultimului avertisment”, în atitudinea aceea de „fii atent, este pentru ultima oară…”
Or acum, ce mai e Moş Nicolae, altceva decât o formalitate? Ştirile spun că supermarketurile sunt pline, că dă lumea buzna la cumpărături, că se cheltuiesc miliarde.
Toţi am fost cuminţi, nimeni n-a greşit nimic. O naţie de îngeri, sfinţi şi preacuvioase, ce să mai.
Un pic mai multă severitate n-ar strica – altfel, nimeni nu va mai ţine minte nimic din aceste întâlniri anuale cu Moş Nicolae, iar asta ar fi păcat.
Eu, de exemplu, n-am să uit niciodată că-n ziua în care am luat primul 4 din viaţa mea de elev am primit o pereche de ciorapi albaştri. 35 de ani mai târziu şi tot mai detest culoarea asta.
Acuma, am o propunere pentru voi, dacă tot e să ne amintim şi să împărtăşim poveşti. Câţiva prieteni de la Starbucks ar vrea să ne invite la prăjituri şi cafea şi daruri săptămâna viitoare – să şedem potoliţi şi să povestim, la sfârşit de an, întâmplări de neuitat, de râs sau de plâns, sau chiar de râsu’-plânsu’.
Ca atare, urmează să ne întâlnim pe 14 decembrie la cafeneaua Starbucks din AFI Palace Cotroceni, unde vom primi, printre altele, Toffee Nut Latte şi Mocha Praline, băuturi speciale pe toată durata sărbătorilor de iarnă, şi vom putea gusta şi din Starbucks® Christmas Blend, şi el conceput special pentru atmosfera de Crăciun. Colecţionarii vor putea adăuga la lista lor de trofee şi cănile, paharele sau tumblerele roşii ale aceleiaşi perioade de sărbători.
Amicii de la Starbucks au doar două rugăminţi la noi:
Prima este să ne dăruim unul altuia poveştile, pentru că ele sunt, în sine, daruri care trebuie împărţite, altfel mor de singurătate.
A doua este ca, dacă trecem pe la oricare cafenea Starbucks în această perioadă, să donăm, dacă putem, şi o carte (sau mai multe) pentru copii. Cărţile vor fi oferite apoi organizaţilor Civika şi SOS Satele Copiilor, pentru a creşte şansele la educaţie ale copiilor.
Ca atare, vă invit să vă dăruiţi poveştile în comentariile de la acest articol, după care ne vom vedea, 4 dintre noi, la cafea gustoasă, la Starbucks.
Curaj!
________________
* deja îmi permit această abordare – nu c-aş fi mândru, dar asta-i viaţa.
17 comentarii Adaugă comentariu
Uite o poveste care nu este a mea, ci a fiului meu:
Prima lui compozitie muziocala este o piesa dedicata lui mos Neculai. Oare cati ani o sa-l astepte asa?
cea mai noua e de-acu’ 2 zile. cado ti-o fac. asadar, acu’ sambata, eram la o beuta la un niculae, ca mno, nu era sa bem luni, oamenii mai au servicii… am facut un misto bland de un cuplu de preteni vechi, leat cu noi, dar cu plozi muuult mai mici, ceva gen ala mic e in clasele primare. erau emotionati ca ii lasasera prima data singuri acasa. si noi fusesem, acu’ s’tem la liceu, zambeam cu superioritate. al mare chiar plecase inaintea noastra, cu colegii, la un mall. ne era mai mult sa nu-l faca ciuciulete ploaia aia.
nu l-a facut, am vorbit la telefon mai tarziu, cand ne inveselisem deja. faceam misto de amicii aia, cum ziceam. sa vezi bah ca isi comanda aia pizza, isi ingroasa vocea la telefon. sau mai rau, isi gatesc ceva.
am ajuns acasa dupa miezul noptii. al nostru, plavanul, isi facuse pizza. calzone. ma rog, incercase. inca n-am apucat sa le povestesc amicilor cum arata bucataria.
copii mici – probleme mici.
la mine Mos Nicolae are o amintire difuza….parintii mei ne-au tot zis, mie si lui frate-meu ca Mos Nicolae vine noaptea la ghetele fiecarui copil…..intrebare logica („Ii lasam usa deschisa?”……doar n-om fi toti ca tanti Elvira? noi baietii discutaseram deja ca mamele noastre se plang, ba intre ele, ba singure in bucatarie, ca tanti Elvira, mama Alyssei de la et4, cam lasa usa deschisa pt toti tatii din bloc si ca ar trebui sa vorbim cu Alyssa despre asta, fiindca de exemplu, tatal lui Cristi urca in fiecare zi cand vine de la fabrica intai la etajul 4, desi ei stau la 3). tata raspunde: „Nu, are cheie pt fiecare casa in parte”………..ok, acum vine tavalugul in capul meu: „pai si unde tine atatea chei?!”…fratele meu, desi mai mic, era mai istet de pe atunci: „Nu, are o cheie universala, cum au hotii de se potriveste la orice yala. Nu-i asa, tati?”…tata confirma, desi mie mi se pare ca greseste fiindca mama iese din camera muscandu-si buzele, semn ca tata n-are dreptate, dar mama e prea obosita sa se certe cu el, cum ii spune de obicei…..
…dupa multi ani si inca vreo 3 presedinti de tara carora li s-a terminat mandatul (unuia si viata), citeam aseara ceva care avea extrem de putina legatura cu Mos Nicolae. nevasta-mea fisa un material. simt ca a ridic privirea si se uita la mine, las cartea jos. „What?”…”Stii ca maine e Mos Nicolae?”…”Am uitat, baga-mi-as.”….”Si eu am uitat. consideram ca n-am fost cuminti sau iesim fiecare pe la magazine”…”E frig afara si e si zapada, n-am chef sa fac partie pt masina. te superi?”…”Nu, e ok”…”Ah, iubito, sa nu uit: cana aia chinezeasca din care bei ceai de vreo 3 ani…am spart-o azi cand am spalat vasele”
Maia – fiica-mea are 4 ani abia impliniti. Il astepta pe Mos Nicolae aseara…desi nu prea convinsa ca mosul asta vede copiii cuminti, sau vede micile chestii facute gen: impins copii, neraspuns la intrebari, la masa pierdut vremea, etc etc…pe care noi, parintii, uitand ca am fost si noi acolo, le bagam in categoria „n-ai fost cuminte”. Ei…ieri a dormit de amiaza, a mancat – a lins farfuria :)), a strans jucariile din camera ca niciodata (de repede – ce de obicei le strange, dar cu o viteza egala cu a melcului)…aseara am pus luminitele la geamuri, sa vada Mosul unde sa vina cu cadouri si in final am pus cizmele in geam. Acasa a venit mosul, pe seara, cu cadouri. Bucurie mare…dar a mai venit intr-un loc, la niste prieteni, pe care ne-am dus sa-i vizitam…si acolo, printre altele, Mosul asta a adus si-o joarda. Jale mare…mare de tot! Toata seara a plans Maia mea „Mamiiiiihihihi, eu nu vreau jerba :)) arunc-o la gunohohohoi”…asta a tinut cam 1 ora – in final a adormit. Mi-a zis ca nu poate sa doarma cu jerba (eu: joarda, Maia, ii spune joarda), Maia: da, mami, nu pot sa dorm cu jerba ca imi intra in ochi. Azi dimineata cand a facut ochi, primul lucru intrebat: „Mami, buruiana aia cu coada mai e la noi in casa?”
La multi ani pt ziua asta tuturor care se serbeaza!
O amintire nostima de Mos Nicolae a fost cand surorile mele mai mari au crezut ca Mos Nicolae vine in noaptea dinspre 6 spre 7 si nu dinspre 5 spre 6. Ei, ce sa va mai spun ca m-am simtit cel mai obraznic copil de pe planeta. Sarbatori Fericite! Consumati totul cu moderatie. Am gasit aici un articol interesant: http://alexdumitriu.blogspot.com/2010/11/homeopatia-nu-este-amenintata-de-ue-ci.html
Povestea mea cu Mos Nicolae este de fapt povestea mamei mele de cand era copil, o poveste care ma amuza de fiecare data. Bineinteles ca si ei ii era foarte frica de Mos Nicolae, caci, nu-i asa, acesta este prin excelenta Mosul care rasplateste conform comportarii. Nu numai ca iti poate aduce sau nu daruri frumoase si mult dorite, ci te si poate blagoslovi una-doua cu un cadou mai putin placut si care are caracter disciplinar chiar. Vorbim aici de vestita nuia adresata copiilor ce au a lucra la imbunatatirea conduitei. Ei bine, mama mea a fost un copil extrem de cuminte, timid, introvertit, sarguincios, o minune, ce sa mai discutam. Intr-unul din ani, in seara de Mos Nicolae, cand se uita inspre geam, unde isi pusese ghetutele lustruite cu mare grija, ce sa vezi lucind in penumbra??? O vergea de metal! Shock horror! Era clar, o prinsese Mosul ca nu a fost cuminte! Ce rusine, tocmai pe ea, care se straduise atat! Si da-i si plangi si da-i si plangi… Pana sa o convinga parintii sa se uite mai cu atentie, bietul copilas era rosu la fata si marcat pe viata de eveniment. Long story short, vergeaua de fier era manerul unui carucior de jucarie in care era o papusa-bebelus, cadoul Mosului pentru un copil atat de cuminte 🙂
La noi acasa Mos Nicolae era mai putin asteptat pentru ca primeam doar dulciuri (iar in anii ’80 oferta nu era foarte mare), dar il asteptam cu nerabdare pe Mos Craciun. Eu am crescut la tara, intr-o comuna langa orasul Bacau, si in seara de 24 decembrie mergeam inveitabil cu colindul. In timpul asta parintii nostri ne asezau frumos cadourile sub brad si ne spuneau ca Mos Craciun a trecut pe la noi in timp ce eram la colindat. De fiecare data eram foarte atenti la drum si pe cer sa-l vedem intrand prin curtile oamenilor. Cand facusem deja vreo 10 ani, incepusem sa ne indoim de existenta Mosului, mai ales ca cei mai mari ca noi ne tot spuneau ca parintii sunt de fapt Mos Craciun. Acum trebuie sa intelegeti ca si eu si fratele meu am fost niste copii zvapaiati (ca sa nu spun draci impielitati) asa ca ne gandeam ca nu vom mai primi niciun cadou…daca acestea veneau de la mama si de la tata pentru ca ne stiam ca fusesem obraznici tot anul (eu macar eram premianta la scoala, dar fratele meu era o adevarata puslama). Asa ca am ramas extrem de uimiti cand am ajuns acasa si am gasit sub brad un aparat de proiectat diafilme (pentru cei care s-au nascut in timpuri mai recente este cam echivalentul unui PSP in zilele noastre) si vreo 5 diafilme diferite. Nu am indraznit sa ii intrebam pe parinti care este treaba cu aparatul, dar am tras noi concluzia ca Mos Craciun cel bun si iertator trebuie sa existe cu adevarat pentru ca la cat fusesem de obraznici nu se putea ca parintii nostri sa fi fost atat de darnici. Si uite asa magia Mosului cel darnic s-a mai prelungit un an.
ironie:o cafea la starbucks e mai scumpa decat o carte noua de la adevarul sau jurnalul national.
Imi imaginez cum ne-am intalni in data de 14… fiecare dintre noi cu un cadoul surpriza pentru cel ce a scris aceasta invitatie… cadourile ce-l vor face pe Patreanu sa zica: da, gata, Mosul s-a razbunat! Suntem chit.
(niste fulare albastre sau niste sosete nu puteti sa aduceti cu voi ? sa-l ajutam sa treaca peste..)
http://andreicioinigel.blogspot.com/p/prezentarea-mai-lunga-despre-mine.html
un pic off topic insa m-am gandit ca e interesant: http://www.oecd.org/dataoecd/34/60/46619703.pdf
nu imi aduc aminte sa fi vazut in presa referinte…se poate sa gresesc pentru ca accesul meu la presa scrisa e destul de limitat.
mi s-a parut interesant rezultatul mai ales ca „pe vremea noastra” tin minte ca ne cam „dadeam rotunzi” cu scoala romaneasca si cat de tari eram noi 🙂
interesant si http://pisacountry.acer.edu.au/index.php unde poti sa compari rezultatele in diferite tari participante la studiile din 2003 si 2006 (btw. Romania nu e prezenta in 2003)
Copil fiind, mi-am dorit mereu sa primesc cadouri, da’ mosu’ nu venea niciodata. Intr-un an, am intrebat-o pe mama de ce nu vine. Mi-a spus ca liftul e stricat si ca mosul e atat de batran incat nu poate urca pe scari pana la etajul 6. Anul urmator, ne-am mutat la Bucuresti. N-a ajuns mosul nici in anul ala. „De ce mama?!” Pentru ca n-a gasit adresa, a fost raspunsul mamei. A mai trecut un an. Ei, bine, mosul m-a gasit in sfarsit, dar cand a ajuns in fata blocului a cazut intr-o gura de canalizare al carei capac fusese furat. Evident, tot explicatia mamei.
De atunci, nu-l mai astept pe Mos Nicolae ca sa nu-i mai fac rau!:))
Am primit, intr-un an, printre altele, o carte – Enigma Otiliei. Am fost tare dezamagit pentru ca eu nu-i cerusem Mosului asa ceva. Eu voiam masina de curse, trenulet teleghidat, dulciuri, minge din piele pentru fotbal si adidasi noi. M-am gandit atunci ca, undeva in lumea asta mare, un copil (a se citi fetita) a ramas fara cadoul cerut intr-o scrisoare doar pentru ca Mosul a gresit si mi-a adus-o mie.
N-au mai fost incurcaturi in urmatorii ani!
daca inchid ochii, ma vad iar mica in apartamentul de la vaslui. langa vitrina din sufragerie e bradul. am 5 ani, sunt mititica la stat si carliontata ca oita merinos. port pijamaluta cu ursuleti, doar e ajunul craciunului! ochii-mi pica de somn, dar stau la panda asa cum am stabilit cu cătă – tre’ sa-l prindem pe mos gerila anu’ asta. i-am pregatit ceva de mancare si i-am lasat farfuria pe masa-n bucatarie. sigur ii e foame daca trece pe la toti copiii din lume. o sa vada ca i-am pregatit ceva si o sa-mi aduca un cadou in plus. fratele mai mare e deja sub brad. ma duc si eu aproape de el. dupa o harjoneala zdravana, atipim amandoi. acolo ne-a gasit mama aproape de miezul noptii. ne-a scuturat oleaca parinteste si ne-a trimis in pat pe un ton grav. am adormit suparati cu gandul ca mosul n-o sa mai vina daca ne-am necajit parintii.
cand ne-am trezit, am vazut ca batranul cu barba alba trecuse pe la noi. mancase si lasase daruri. pentru mine, papusa blonda cu palarie si fusta galbena cu picatele, dar si jocul “nu te supara, frateâ€! pentru cata, masina vazuta acum o luna-n geam la magazin si un penar nou. ce mos, fratioare! cum face, oare, sa stie ce ne dorim?! ne-am primit cadourile si am plecat la joaca. amandoi cu un gand – anul asta nu ne-a iesit. lasa, il prindem pe mosneag la anu’!
nu l-am prins niciodata.
nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la craciunul copilariei mele asa mi se face dor de casuta de la vaslui si de vremurile cand credeam ca intr-o zi chiar o sa-l trag pe mos de barba ca sa stie pisicheru’ ca l-am vazut…
Grozave poveşti!