Ultimul Pom de Crăciun

Încă nu-mi place noul Pasaj al Universităţii. Nici nu cred că-i gata, adică sper că nu-i gata – magazinele de pe margini sunt  goale, nu e nici o librărie, nici o cafenea. Aşadar, deocamdată e doar un spaţiu de trecere. Nici nu ştiu de când e aşa, eu l-am văzut abia aseară. În mijloc, protejat de lanţuri înfăşurate-n catifea, era un Pom de Crăciun:

Pare ultimul Pom de Crăciun din lume, cum stă aşa, singur-singurel în spaţiul acesta aseptic, luminat rece, păzit de tot soiul de bipezi fluorescenţi. Părinţii îşi aduc copiii la poze acolo şi ăia mici sunt oarecum intimidaţi de întreaga solemnitate.

Pasajul a schimbat mizeria acumulată în ultimii 20 de ani pe o colecţie ritmată de suprafeţe strălucitoare şi volume mate, dar ritmul are tot atâtea surprize cât o găleată de picături chinezeşti. Slavă Cerului pentru renovare, nu vreau să par cârcotaş, dar mizeria de până acum era, într-un fel… umană, vie. Da, puţea, da, era înghesuit, da, era dezordonat – dar viaţa însăşi e aşa. Acum e totul orbitor de curat… şi de mort. E un loc depopulat printr-o dezinfecţie totală. E un pasaj frigorific.

Sper ca Pasajul Universităţii să fi totuşi terraformat şi colonizat curând. Sau resuscitat, cum vreţi.

Articol din categoria: STOP CADRE

21 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Bine, asa sa fie, dar sa nu mai miroasa a fum de cartofi prajiti, a pipi sau a chimicale. Terraformare vrem, dar fara genul acela de terrieni. Sa aduca inapoi librariile si vreo doua cafenele. Iar aerul conditionat de la fiecare dintre acestea sa-l scoata direct la suprafata, nu in pasaj.

    0
    0
  2. O curiozitate am. S-au bagat scari rulante?

    0
    0
  3. Da, e un spaţiu rece, aseptic, inodor, fără personalitate.
    @Radul: da.

    0
    0
  4. Scuzati intrebarea, domnule, dar sunteti cumva pieton? Ca prea va dati cu metroul si cu pasul prin pasaje. Explicatii, pliz.

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    Stai linistit, ca-i langa metrou. La cum circula aceasta rusine nationala, orice oprire la Universitate inseamna revarsarea atator de multi oameni, incat pasajul o sa arate ca Bazarul din Istanbul

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    …dar mogulul..mogulul unde e? 😀

    0
    0
  7. Profit de aceasta ocazie pentru a va ura tuturor un calduros LA MULTI ANI si tot ce va doriti. De ce asa devreme ? Fiindca:
    1. Pentru mine luna decembrie este foarte aglomerata (ca activitate profesionala). Zile libere ? La anu` !!!
    2. Mi-a crapat putintel windowsul (merge dar cu probleme) iar de intrat pe bloguri nu o fac decit de acasa.
    3. In concluzie e posibil sa nu prea mai apar pe bloguri.
    Sa ne vedem sanatosi si sa aveti “drum drept si lumina“ cum bine zice cineva.
    Marian.

    PE SUBIECT: total de acord cu domnul Dan (primul comentariu)

    0
    0
  8. Nu am ajuns prin pasaj de vreme bună. Dar belind ochii la poze îmi pare că arată ca un perfect incubator pentru lemmingi.
    „Sper ca Pasajul Universităţii să fi totuşi terraformat şi colonizat curând.”- fain de tot zis !

    0
    0
  9. Nu e mai bine să fie aerisit şi să fie un simplu spaţiu de tranzit, nu un mall subteran? M-ar bucura să nu mai fie vînzători de ciorapi şi CD-uri piratate, dar ştiu că e imposibil. Scările rulante vor merge pînă se vor umple de zăpadă, pentru că nu sunt acoperite complet, cum am văzut eu prin alte ţări.

    0
    0
  10. E praf la Universitate!

    si siteul

    0
    0
  11. va fi colonizat de cum dă prima zăpadă cât de mică. patinoar moca o să fie acolo. plus căzături gârlă, că dalele alea de pe jos nu sunt puse la acelasi nivel si prinzi câte-un colţ din când în când.

    şi pe pereţi au apărut deja inscripţiile. nu le curăţă nimeni, probabil tot pentru că încălzesc atmosfera.

    a, şi da, sunt scări rulante. da’ stau. lipite cu scotch in capatul de jos (no kiddin’)

    p.s. mi-e şi mie dor de pasajul vechi, căruia îi înjuram mirosul şi aglomeraţia şi întunecimea în fiecare zi 🙁 azi mi-am amintit puţin de el, că erau luminile stinse în noul şi lucitorul pasaj. mai-mai să iau în braţe bradul cel stingher. noroc cu împrejmuirea, că m-am împiedicat de ea.

    0
    0
  12. Viu era pasajul vechi, dar n-as zice ca placut 😐 . Sa treci in fiecare zi printr-o suita de jeg, mirosuri si persoane mai mult neplacute nu stiu cator persoane place. Acum am schimbat facultatea, masterul m-a purtat dincolo de vechea universitate, la stimatul Ion Mincu (despre care am sa povestesc curand pe blog ) asadar trec mai rar pe acolo. O librarie cu anticariat, o papetarie, o cafenea si o „sandviserie” ar fi de ajuns.
    Un pasaj fara cartofi prajiti… un gand idilc!

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    n-avea grija ca se va popula cit de curind cu citeva echipaje smurd mutate definitiv acolo. la prima zapada se va lasa cu miini si picioare rupte la fiecare 5m parcursi – asa ca vom avea parte de o animatie nemaipomenita.

    0
    0
  14. O sa fie colonizat cit ai zice peste (si curve, si ghicitoare si ce mai vrei tu). Nu s-a inventat domeniu public lucitor si aseptic in Bucuresti. Va redeveni in doi timpi si trei miscari cit de uman vrei tu, bucura-te de aceste citeva zile de lucire extraterestra, e o experienta unica si trecatoare… 🙂

    0
    0
  15. #15 Comentariu nou

    Nici nu stiam ca au terminat renovarea!! Tiribonflax are dreptate, pare perfect pentru cazaturi.

    Da’ baile le-a vizitat cineva? Pe mine m-au fascinat mereu, desi nu mi-am putut face curajul de a le vizita niciodata, din pricina mirosului pestilential pe care il emiteau in permanenta si pe care il simteai de la multi metri distanta.

    0
    0
  16. #16 Comentariu nou

    Mie prima imagine îmi sugerează spaţiile virtuale din Second Life, să ştiţi.

    0
    0
  17. Dupa ce ca va face Oprescu un pasaj mai curat mai faceti si nazuri

    0
    0
  18. @ FFD – exista băi în pasajul de la universitate??? holly molly, n-aş avea curaj să le vizitez.

    @ yoda – oare cât de proşti ne crezi? reconstruirea pasajului a pornit sub videanu, in martie. ba, în primele 7-8 săptămâni după alegeri, lucrările au fost oprite că nu dădea primăria generală nu-ştiu-ce aviz.

    0
    0
  19. Mi se pare cumva poetica glacialitatea spatiului… dar se va umaniza repede, sunt convinsa. Pe mine m-a frapat altceva (am spirit mai practic, sa-mi fie cu iertare) – anume faptul ca bucatile de gresie de pe jos sunt groaznic de alunecoase. Dar groaznic de alunecoase. Si asta fara sa fie umezeala (ploaie, zapada) afara. Concluzia o trageti voi 🙂

    0
    0
  20. Mie imi placeeee – e curat, civilizat, sunt culori calde 🙂

    Pare a fi un ring de dans, poti sa valsezi de la o iesire la alta 🙂

    0
    0