Răzbunarea meşterilor de lift

Când am ajuns pe la 2, liftul s-a oprit cu o smucitură. S-au întredeschis uşile şi a venit mirosul. Nu chiar o duhoare, dar în nici un caz o mireasmă. Mai degrabă o miasmă, tăioasă, rapidă, hotărâtă. Sudoare uscată, vaselină uzată, usturoi, tutun rece.

După aceea, a apărut şi sursa: meşterii de la Ascensoru’ sau Elevatoru’ sau cum i-o mai spune acum. Unul mai înalt, altul bondocuţ, amândoi în salopete gri-albăstrui, negru-lustruit pe la guler şi-n genunchi. Unul cu bască, celălalt cu părul vâlvoi. Unul mai friguros, cu un pulover pe gât, întărit şi înrăit în jeg. Celălalt doar cu un tricou. Haine de lucru greu, cu maşinării, vinciuri, scripeţi, cabluri, chei de 36.

Doi meşteri, privind bănuitori înspre mine – eu, în liftul lor.

Una, două, trei secunde.

– Păi intraţi sau nu?
– Păi coborâţi? a-ntrebat lunganul.
– Haideţi, că se-nchid uşile.
– Nu cred, a zis bondocuţul, vârându-se lângă mine. Vaselină şi usturoi. Şi, chiar în timp ce uşile începuseră să culiseze, a-ntins laba piciorului, încălţată de-un adidas suferind, să-mi arate şmecheria. Uşile de tablă grea i-au prins piciorul şi au rămas aşa, în presiune.

Şmecheria nu funcţiona. Şmecheria n-a funcţionat niciodată din prima, şi nici fără efort. În 13 ani, de când stau în blocul acela, am fost prins de lift de o grămadă de ori. Trebuie să tragi, să-mpingi, să-ţi faci loc stânga-dreapta ca să scapi.

Bondocuţul s-a lăsat mai întâi pe spate, încercând să-şi smulgă piciorul. Lunganul a-ntins reflex o mână să-şi ajute colegul, dar a oprit-o în aer, fără ţintă. Prizonierul s-a smucit, s-a răsucit, s-a ostenit. În cele din urmă, prin încercare şi eşec, a tras, a-mpins, şi-a făcut loc stânga-dreapta. Liftul şi-a eliberat prada. Meşterul şi-a retras piciorul.

– Uite că merge, a zis.
– Nemaipomenit.
– Că v-am făcut timp de 6 secunde şi să se deschidă uşile când se prinde cineva, a bodogănit omul, cu adresă la locatarul de lângă el.

Apoi am stat – 6 secunde, cum spusese. Nu m-am putut abţine:

– ‘Aide, bre, că mă grăbesc, acuma te-a apucat să-mi arăţi cum merge liftul ăsta? Stau de 13 ani în blocul ăsta, chiar crezi că nu ştiu?
– Păi da, că noi n-avem treabă? a ricoşat meşterul unul din acele răspunsuri la care n-ai continuare. Normal că au treabă, exact asta e treaba lor, să repare şi să revizuiască lifturi, nu?

Lunganul tăcea, încăpăţânat. Colegul a continuat să mormăie. La parter, ascensorul s-a oprit cu o smucitură – smucitura exersată de sute de ori pe zi, de 13 ani încoace, apoi s-au deschis uşile. În urma mea, lunganul a deschis, în sfârşit, gura:

– Păi da, că acum toţi vă pricepeţi la mersu’ cu liftu’!
– Auzi, nene? dacă şi ca să cobori cu liftul îţi trebuie şcoală… i-am strigat, peste umăr.
– Cine? a tresărit Petrică, portarul, în timp ce treceam pe lângă el.

Când am revenit, ascensorul nu funcţiona.

Articol din categoria: ACTUALITATE

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. Astia sunt profesionistii aia adevarati ai Romaniei. Sunt buni la toate si nu le trebuie mult ca sa recunoasca!

    0
    0
  2. 1. Da…
    Avea liftu’ lipită pă el, o foaie d-aia… de scrie pă ea că s-a efectuat revizia periodica?
    2. De ce te superi pă ei? După orice revizie (sau revizuire a instalaţiei cu pricina…), tre’ să-ţi facă omu’ instructaju’! Dacă D-ne feri, apără şi păzeşte se-ntâmplă ceva? Nu’s ei dă vină?
    3. De ce nu ne spui… ce-a zis Nea Petrică, ăl de face caraulă în holu’ blocului, ce s-a întâmplat cu ascensoru’ din dotare? Că… doară el ştie tot ce mişcă-n scara ta! (Era să zic în ţara asta! Şi… cred că nu eram departe de adevăr!)

    0
    0
  3. Da’ la ce etaj stai matale? Io am stat o vreme la 10…. Acuma stau la parter 😀
    Banzai!

    0
    0
  4. Asa erau niste nemernici de instalatori in campus. Zi de zi veneau sa verifice instalatia. Intr-o zi a disparut un robinet, a doua zi au venit sa puna unul nou, s-au foit ce s-au foit in jurul chiuvetei si au plecat cu tot cu baterie. A treia zi au venit sa puna o baterie noua, la final lipseau alte trei baterii. Dupa o saptamana din 10 baterii mai functiona doar una. O saptamana nu au mai aparut pe palier, aveau treaba la celelalte etaje. Am zis ca or avea de gand sa schimbe pana la urma toate bateriile. La finalul celei de a doua saptamani mai functiona cate o baterie pe palier. Doua luni de reclamatii si sesizari. Administratorii dadeau din umeri si promiteau. Cu doua zile inainte de finalul anului universitar apar instalatorii si monteaza cate doua baterii pe palier. Robinetii pentru apa calda se deschideau doar un pic, cat sa vedem apa picurand.

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    Faptul ca nu functioneaza liftul este un avantaj pt tine.In loc sa mergi la sala pt dat jos burtica mai bine urci de trei ori sapte etaje.Recomandarea medicului de familie:si cu oaresce sacose de la Gima pline ochi

    0
    0
  6. 🙂 🙂 🙂
    De la un timp esti mult mai vesel si mai haios.
    Iei ceva sau iti priesc schimbarile?
    Raman la opinia mea ca tre’ sa faci o emisiune de sketch comedy.

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    Poate nu aveau formularul 27B/6

    http://www.youtube.com/watch?v=eosrujtjJHA

    V.

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    Eu nu folosesc liftul. Stau la bloc fara. Hi, hi, hi.

    0
    0
  9. #9 Comentariu nou

    Asta-i treaba cînd te dai „rotund” … adică ăia chiar sunt fraieri ? Adică degeaba au halit ei şcoală pă paine şi şi-au lustruit tururile prin casa liftului ? Ca să vie un simplu plimbareţ cu liftu’ şi să le dea cu tifla ? Păi, nene, dacă eşti aşa tare-n clonţ, ia vezi cum e să urci pă scări .. ia să vezi matale cum e dacă marginalizezi specialiştii. Ca să ştii data viitoare să ai respect pentru ca de ei depinde toata febra voastra muschiulară. Că la apăsat pe butoane sunteţi tari da’ cînd moare liftu’ repede mai daţi fuga cu jalba-n proţap c]nd ei nu-şmai vad capu’ de treburi.

    Şi pun pariu că la fel faceţi şi cu instatorii şi cu electricienii şi cu zugravii că toţi vă pricepeţi nevoie mare … nu dom’ne, nu vă pricepeţi da’ de dat cu parerea nu e nimeni mai tare ca voi … mîine-poimîine o să-i spuneţi şi miliţianului că flueră mai prost decît cel mai prost arbitru de judeţeană … adică nu că după ce că sînteţi tari în gură vă luaţi tot numa de ăia cumsecade care muncesc pe ruptelea şi nimenea nu mai apreciază munca şi ştiinţa …

    Şi daca staţi la parter ce ? sau n-aveţi lift … Să vă vad io cand s-o defecta interfonu’ şi-o să trebuiţi să ieşiţi la fiştece sunerie … pîn-o să rupeţi iala că p-ormă să mă chemaţi să v-o repar. O să vin …

    0
    0
  10. Ma, tu stii prea bine raspunsurile… 🙂

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    Liftul e ca Windows-ul… Dupa fiecare upgrade, revizie, etc, trebuie sa inveti din nou sa-l folosesti.

    0
    0
  12. #12 Comentariu nou

    @Glass and Iron : comentul tau este mai amuzant si decat articolul in sine, deja mi-i imaginez cum „muncesc pe ruptelea” , comenteaza si chiar cum arata! Made my day!

    0
    0