Timpul variabil

Trăim în trei dimensiuni fixe şi una variabilă. Lungimile, lăţimile şi înălţimile sunt inerte şi de neschimbat, dar timpul în care trăim, în care măsurăm sau parcurgem fiecare din aceste dimensiuni variază în funcţie de emoţii, surescitări, plictiseli, terori sau vise. Subconştient, suntem vrăjitori ai timpului, fiecare dintre noi. Putem încetini trecerea timpului, când ne copleşeşte nerăbdarea. O putem grăbi, când ne abandonăm gândurilor.

Timpul este cea mai puternică monedă de schimb, acceptată universal. Dacă ştii cum să schimbi timpul tău pe timpul altuia poţi obţine ce e de necumpărat: trecut, memorie, experienţe. Te poţi construi pe tine însuţi.

Timpul poate fi pierdut acum şi regăsit după ani, dacă îl pierzi împreună cu cei dragi şi ţi-l reaminteşti tot împreună cu ei.

În fine, timpul nu se devalorizează niciodată – dimpotrivă, valoarea lui creşte pe măsură ce ne rămâne din ce în ce mai puţin.

De câte ori pe zi vă gândiţi la limitele propriului timp?

De când n-aţi mai pierdut vremea cu dragostea voastră?

L-am urmărit zilele trecute pe Mihai Călin discutând cu Cezar Paul Bădescu despre trăirea timpului propriu. Cei doi ating, la un moment dat, esenţa, atunci când vorbesc despre relaţia dintre dragoste, familie, timp. Şi eu cred că valoarea timpului trăit de fiecare dintre noi este dată de iubirea pe care o trăieşte fiecare dintre noi – pentru cel de lângă, pentru lumea înconjurătoare, pentru viaţa însăşi.

(Interviul cu Mihai Călin face parte dintr-o serie de momente însuflețite de Silva Dark)

Am fost cu toţii aruncaţi, la naştere, în fluviul timpului universal. Nu putem schimba decât modul în care-l străbatem – dar în câte feluri!

PS – acesta a fost al 1000-lea articol publicat aici. Vă mulţumesc că mă citiţi zi de zi.