Un caz de adevărată tragedie

Sâmbătă la prânz, în holul blocului:

– ‘Ai noroc, mă Petrică.
– Un bărbat la patruşopt de ani, în timp ce conducea la volan, i-a căzut un copac pe maşină şi l-a omorât – îmi răspunde portarul, scurtcircuitând formalitatea cu salutul. Mult de comunicat, timp puţin, ce se taie nu se fluieră, de salutat, mai e vreme, dar ştirea acum e fierbinte, acum trebuie dată.

Afară, o lumină ca cenuşa udă. În holul blocului, penumbră rece, totul mohorât, neprietenos. Doar nasul lui Petrică străluceşte, un roşu vibrant, amical, comunicativ. E sâmbătă, Petrică moare de plictiseală. Pe măsuţa lui, postul public tv mormăie în surdină – iată cine-i furnizează azi portarului subiecte de conversaţie. Ce-l face vorbăreţ nu se vede – probabil e ascunsă în spate, în fundul genţii, unde nu-l caută nici administratorul, nici nevasta.

– Erea din Feteşti şi se-ndrepta spre servici, precizează Petrică.

Portarul are o topică bizară, îşi sprijină fraza într-un cofraj lemnos cu totul nenatural. Îmi vine să-l întreb de ce se complică aşa, de ce zice „se-ndrepta spre servici” în loc de „se ducea la muncă”, aşa cum ar fi firesc, dar vocea în surdină de la tv mă lămureşte. Petrică vorbeşte acum ca la televizor, la fel de pompos şi fără sens precum crainicii care citesc comunicate de presă. Iată dovada că generaţii întregi de editori au dat greş. Degeaba s-a strigat prin redacţii, ani la rând, „scrie, mă, să-nţeleagă mama, scrie cum vorbeşti!”, că mediocritatea a învins, clişeele au înfrânt, acum oamenii se-ndreaptă în direcţii şi se află la volan.

Acum, toată lumea vorbeşte limba de lemn, editorii pricinoşi n-au decât să-şi vâre unghiile-n beregăţi, na.

Privindu-mă fix, portarul nu vede nimic din ciuda mea. Nu e bun la psihologie, clar – dar dă-i o ploaie torenţială în faţa blocului şi o să-şi informeze toţi locatarii, ce mai!

– Auziţi? Copacii ăştia.
– Ce-i cu ei, Petre?
– N-ar trebui tăiaţi aşa, de la jumate?
– Păi şi cum, mă Petre, să rămână cioturi, aşa?

Petre ridică din umeri, ce ştie el? Face şi el o propunere, că-l preocupă, ai văzut ce soartă? Bărbat la 48 de ani, îndreptându-se spre servici, mort de la un caz de copac căzut pe capotă, ferească Dzeu…

– Ai văzut ce se-ntâmplă dacă te duci sâmbăta la muncă?

Portarul rânjeşte. E periculos sâmbăta la muncă. Plictiseală ucigătoare, uită-te la el, abia supravieţuieşte.

– Auzi, Petrică, n-ai maşină, nu?
– Păi la ce-mi trebuie?
– Vezi? Numa’ dacă ai maşină e periculos sâmbăta la muncă. Dar pentru că n-ai, cred că poţi să vii de-acuma şi duminica, nu rişti nimic.

Portarului îi scapă un hohot scurt, gâlgâit, un „he-he” din fundul gâtului, felul lui de-a spune „mare pişicher dom’ Petreanu ăsta, auzi, şi duminica la muncă, he-he!”

Când se-nchid uşile liftului, îl mai aud cu o ultimă explicaţie:

– De la furtună a căzut copacul.

O adevărată tragedie, cum probabil s-a zis deja la tv.

Articol din categoria: ACTUALITATE

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Unde ai auzit matale sa scrii asa cum vorbesti?! Pai ce, redactorul e Ion Luca?

    0
    0
  2. Dar nu sunt numai tragediile, mai sunt si evenimentele fericite …
    In zilele de sarbatoare care tocmai au trecut am auzit pana la exasperare, pe toate canalele TV, arhaismul „bucate”. Nu mai exista binecunoscutul „mancare / mancari (mancaruri)”, nimeni nu mai facea mancare ci „pregatea bucate”, nimeni nu mai punea pe masa mancare ci „aseza bucate” si asa mai departe. Si asta am auzit si la sarbatorile trecute si (daca nu se adevereste treaba cu 2012) o sa aud si la sarbatorile viitoare.
    Stiu ca se spune „Carte de bucate” si nu „Carte de mancaruri”, dar …

    Limba de lemn … la fel ca lingura aia cu care se „mesteca” in bucatele ce urmau sa „impodobeasca” masa …

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    am citit postul tau si sa stii ca eu am conversatii mai interesante cu portarul din bloc dar, cel mai important, eu nu pierd timpul sa scriu pe un blog ce revelatii am mai avut dupa discutia cu portarul desi, si revelatiile mele sunt mai interesante decat postul tau. cred ca poti sa te lasi de meserie..

    0
    0
  4. Ca de obiceui portarul dumneavoastra domnu’ Petreanu, e un nesedat izvor de intelepciune si prospetime! 😀

    0
    0
  5. #10 Comentariu nou

    Deci, care va sa zica, sfidand regulile de circulatie, copacul s-a prabusit peste autovehicul, omorand brusc pe participantul la trafic. Organul a consemnat.

    0
    0
  6. Mi-e groaza de analiza pe care ai putea s-o faci felului de a vorbi al politicienilor… 🙂
    Probabil ca portarul ar pali de invidie pus in balanta cu unii colegi…
    Lasa ca si mie imi mai scapa, ca na… urasti limba de lemn, dar te pomenesti ca o folosesti si te intrebi in mintea ta: ce naiba zic?, dar vorbele au zburat deja…

    0
    0
  7. 🙂 o sa mai treaca niste secole, pana cand vom vedea la stiri ceva ce nu se incadreaza in limitele tragediei, dramei sau a sarcasmului !!

    0
    0
  8. #14 Comentariu nou

    Portarului i-ai dat ziarul Daily Cotcodac? Ce ar mai trolla el pe fabulatiile lui Julius..

    0
    0
  9. cred că face parte din literatura de scară :), eram copil când m-a întrebat un vecin ce „etate” am … 🙂

    0
    0
  10. #16 Comentariu nou

    Ca un portar constiincios si grijuliu ce este nea Petrica,ultima data cind am fost la Vlad acasa m-a intrebat daca merg la etajul 8….in conditiile in care blocul are doar 7 etaje.Politicos l-am informat ca merg la 7 (pt. ca la 8 este o mica uscatorie). Sau la 8 o fi un birlog de aurolaci si eu aveam moaca de aurolac???

    0
    0
  11. citindu-te, nu stiu de ce, dar mi-am adus aminte de Morometii lui Marin Preda. Parca reciteam Morometii, probabil stilul de a scrie 🙂 oricum, fain, felicitari !

    0
    0
  12. @Vlad,
    Roaga-te sa nu-i puna net portarului in ghereta, cand o comenta prin viu grai la ce scrie pisicherul pe blog, sa vezi atunci „psechiologie”…

    0
    0
  13. #19 Comentariu nou

    Macar portarul tau se uita la TV. Vecinul meu, portar 12 cu 24 sta si pazeste zona din geamul de la baie. Nu te joci cu deformarea profesionala. Ma intriga un pic schimbarea numelui. Sa fie cu noroc.

    0
    0
  14. #24 Comentariu nou

    Salutare! Aşa, pentru o sperietură de dimineaţă:
    http://baricada.wordpress.com/2012/01/10/baw-guvern-mortal/

    0
    0