Un caz de adevărată tragedie

Sâmbătă la prânz, în holul blocului:

– ‘Ai noroc, mă Petrică.
– Un bărbat la patruşopt de ani, în timp ce conducea la volan, i-a căzut un copac pe maşină şi l-a omorât – îmi răspunde portarul, scurtcircuitând formalitatea cu salutul. Mult de comunicat, timp puţin, ce se taie nu se fluieră, de salutat, mai e vreme, dar ştirea acum e fierbinte, acum trebuie dată.

Afară, o lumină ca cenuşa udă. În holul blocului, penumbră rece, totul mohorât, neprietenos. Doar nasul lui Petrică străluceşte, un roşu vibrant, amical, comunicativ. E sâmbătă, Petrică moare de plictiseală. Pe măsuţa lui, postul public tv mormăie în surdină – iată cine-i furnizează azi portarului subiecte de conversaţie. Ce-l face vorbăreţ nu se vede – probabil e ascunsă în spate, în fundul genţii, unde nu-l caută nici administratorul, nici nevasta.

– Erea din Feteşti şi se-ndrepta spre servici, precizează Petrică.

Portarul are o topică bizară, îşi sprijină fraza într-un cofraj lemnos cu totul nenatural. Îmi vine să-l întreb de ce se complică aşa, de ce zice „se-ndrepta spre servici” în loc de „se ducea la muncă”, aşa cum ar fi firesc, dar vocea în surdină de la tv mă lămureşte. Petrică vorbeşte acum ca la televizor, la fel de pompos şi fără sens precum crainicii care citesc comunicate de presă. Iată dovada că generaţii întregi de editori au dat greş. Degeaba s-a strigat prin redacţii, ani la rând, „scrie, mă, să-nţeleagă mama, scrie cum vorbeşti!”, că mediocritatea a învins, clişeele au înfrânt, acum oamenii se-ndreaptă în direcţii şi se află la volan.

Acum, toată lumea vorbeşte limba de lemn, editorii pricinoşi n-au decât să-şi vâre unghiile-n beregăţi, na.

Privindu-mă fix, portarul nu vede nimic din ciuda mea. Nu e bun la psihologie, clar – dar dă-i o ploaie torenţială în faţa blocului şi o să-şi informeze toţi locatarii, ce mai!

– Auziţi? Copacii ăştia.
– Ce-i cu ei, Petre?
– N-ar trebui tăiaţi aşa, de la jumate?
– Păi şi cum, mă Petre, să rămână cioturi, aşa?

Petre ridică din umeri, ce ştie el? Face şi el o propunere, că-l preocupă, ai văzut ce soartă? Bărbat la 48 de ani, îndreptându-se spre servici, mort de la un caz de copac căzut pe capotă, ferească Dzeu…

– Ai văzut ce se-ntâmplă dacă te duci sâmbăta la muncă?

Portarul rânjeşte. E periculos sâmbăta la muncă. Plictiseală ucigătoare, uită-te la el, abia supravieţuieşte.

– Auzi, Petrică, n-ai maşină, nu?
– Păi la ce-mi trebuie?
– Vezi? Numa’ dacă ai maşină e periculos sâmbăta la muncă. Dar pentru că n-ai, cred că poţi să vii de-acuma şi duminica, nu rişti nimic.

Portarului îi scapă un hohot scurt, gâlgâit, un „he-he” din fundul gâtului, felul lui de-a spune „mare pişicher dom’ Petreanu ăsta, auzi, şi duminica la muncă, he-he!”

Când se-nchid uşile liftului, îl mai aud cu o ultimă explicaţie:

– De la furtună a căzut copacul.

O adevărată tragedie, cum probabil s-a zis deja la tv.