Campionat de vâjthaţ la Cotroceni

Îmi place din ce în ce mai tare de dl. Crin Antonescu. Aseară, la Cotroceni, a vorbit juma’ de oră despre Cel-despre-care-nu-trebuie-vorbit, mai cunoscut şi drept Cetăţeanul-acela-al-cărui-nume-nu-trebuie-rostit. Se vede că dl. Antonescu este un intelectual, că are lecturi. Mă întreb la care volum din seria Harry Potter a ajuns deja.

N-are-a face că, aseară, remanierea a rămas neconsumată din cauză că nimeni nu s-a prins că e o problemă cu numirea unui judecător ca ministru, după cum a explicat însăşi onorata doamnă Mona Pivniceru, post-nominalizare: „Ca judecator apartin puterii judecatoresti, ca ministru al Justitiei apartin puterii executive. Deci la logica simpla ele sunt incompatibile. Sa vedem care vor fi modalitatile juridice”.

Dar, v-am spus, astea sunt fleacuri.

Important, acum, e când organizează Cotroceniul interimar primul campionat de vâjthaţ din România. Sper din toată inima că Băsescu n-o să ne strice bucuria asta. Pardon, Cel-al-cărui-nume-dl-Antonescu-zice-să-nu-l-zicem.

Articol din categoria: ACTUALITATE

21 comentarii Adaugă comentariu

  1. Asa cum bine ai spus, Pivniceru a fost nominalizată. Pana la momentul depunerii juramantului, femeia a solicitat CSM transferarea, cerere respinsa in unanimitate. Fapt pentru care investitura ei nu s-a consumat. Acuma, ori demisioneaza din magistratura si devine ministru, ori va fi nominalizat un alt ministru.

    Frate, ce e cu tine?

    0
    0
    • Păi… tocmai asta e, Tavi. Să zicem, de exemplu – punem cazu’, cum ar veni, nu că s-ar putea şi întâmpla 🙂 – să zicem, deci, că azi pe la amiază domnul director de la A3 anunţă că şeful de la ştiri a fost înlocuit şi că în locul lui vine un producător general de la CNN, sau de la Vocea Rusiei, cum vrei tu. Domnul director mai anunţă şi cheful de numire, seara la Grivco, unde noul şef urmează să depună jurământul de fidelitate (contractul, cum ar veni).

      Şi seara, la chef, noul şef nu apare. Se face chef fără sărbătorit, na. De ce nu vine? Păi… pentru că el trebuie să demisioneze de la CNN – sau de la Vocea Rusiei, mă rog – înainte să se mute la A3.

      Păi chestia asta nu se putea lămuri înainte?
      A, nu. Ca s-o lămureşti înainte trebuia să trăieşti în lumea reală, ceea ce, fireşte, nu e cazul.

      Aşa, zic că se mai pot anunţa nişte miniştri la Justiţie, şi vedem dup-aia dacă ei şi pot prelua portofoliul sau nu.

      Frate, ce-i cu tine, nu vezi pe mâna cui a încăput guvernarea asta?

      0
      0
  2. remanierea nu numai ca a ramas neconsumata, dar si data de gard cu numirea lui dan sova …
    (vad ca evreii deja au reactionat vehement la aceasta numire, si pe buna dreptate, cum poti tu, prim-ministru, numi in guvern pe unul care se trezeste vorbind verzi si uscate pe un subiect atat de sensibil? oamenii astia pur si simplu merg din gafa in gafa, parca le intinde cineva capcane la tot pasul, si mai calca intr-o strachina … chiar nu se gasea in tot psd-ul unul care sa nu fi facut asa o tampenie?)

    0
    0
  3. Vlad, am impresia ca graba cu care a fost nominalizata Mona Pivniceru a fost determinata de demisia „de onoare” a ministrului Rus care a condus la nevoia rapida de remaniere a cabinetului.

    O pegatite mai buna n-ar strica, dar nu stiu in ce masura USL-ul are un al doilea cabinet „in umbra” sau in exil, si nici nu sunt convins de capacitatea sa de a actiona fara sincope in perioada asta.

    Cred, sincer, ca oamenii merita o perioada de gratie. Am convingerea ca pe oricine ar fi pus, tot ar fi iesit discutii. Nu spunea presedintele Basescu ca nu mai stiu ce ministru nou are parul precum o caciula? Ai caciula – nu esti bun.

    Si inca ceva… Nu crezi ca fata de incoerenta guvernului, taxata ca de o gravitate fara precedent, mai grava ar fi intocmirea de dosare penale dupa cum comanda Basescu in declaratii de presa? Mie asta imi pare mult mai grav. Abia asta e un atac la adresa democratiei! „… nu e bine, domnu’ chestor!” „…parca eu v-am facut chestor”, de parce l-ar fi cioplit precum Gepeto pe Pinochio, din lemn, ori l-ar fi batut pe nicovală.

    Detest guvernarea contradictorie si incoerenta. Dar am o problema mai mare – guvernarea prin Parchet. De asta vreau eu sa scap.

    Cred cu sinceritate ca cei care acuza acum incalcarea regulilor democratice o fac tocmai in favoarea celor care au terfelit-o si o batjocoresc in continuare – nu e bine domnule chestor…

    0
    0
    • #5 Comentariu nou

      „Perioada de gratie” cred ca este o gluma (proasta) spusa pe un fond de sincopa. Pentru ca ceea ce numesti, eufemistic, „incoerenta guvernului” nu e , asa, o balbaiala simpatica la care sa zambim ingaduitori … e o suma de decizii grave care ne afecteaza pe toti, si ale caror urmari sunt cam fara precedent in gravitate si in densitate pe unitate de timp. Si tu zici sa ne uitam gratiosi, sa-i lasam , poate-poate isi revin. De parca i-ar fi impiedicat cineva, in mod real, sa-si vada de treaba.
      Sa nu mai vorbim ca tampeniile pe care le fac nu au a face nimic cu faptul ca un chestor e cercetat penal pe o fapta reala (se va dovedi sau nu, cercetarea nu are ce sa strice) cu implicatii grave dupa cum se vede, fie chiar la sugestia lui Basescu.
      Imi place cuvantul „sinceritate” in cazul de fata, imi sugereaza privirea aceea umeda a necuvantatoarelor cu ochi mari.

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      Problema mi se pare pusa invers- guvernarea prin Parchet este necesara in Romania. Hai sa fim seriosi, nu e ca si cum oameni cinstiti si nevinovati ar fi fost trimisi la puscarie. Din contra, si ma tem ca numai guvernarea prin Parchet va curata mocirla aia imputita care este politica romaneasca. Democratic? pana la un punct, da. Democratia pe care o merita ROmania, si din pacate singura garantie pentru un viitor in Europa.
      perioada de gratie pe care o ceri este din pacate o idee infiorator de proasta. In 3 luni, USL-ul a costat Romania accederea la spatiul Schengen. Asta nu e o greseala de amatori. Asta e o crima.
      Nimic din ce a facut Basescu(sau este acuzat ca a facut) nu este la fel de grav ca actiunile guvernului USL in ultimele trei luni. Sa nu uitam ca Basescu nu a incalcat Constitutia- referendumul lui Peste a fost che3mat pentru niste declaratii. Acum nu stiu daca tu esti familiar cu conceptul de „drept la libera exprimare”, dar asta este exact unde numitele declaratii cad. Intr-o tara in care presedintele nu are voie sa vorbeasca deschis… aia e Coreea de Nord, si daca-ti place chestia aia ai probleme. Fara suparare, asta nu este un ad hominem.
      Mie mi se pare din postul tau ca esti un om relativ integru, asa ca inainte de a cauta justificarile astea-pe care le vad la multi oameni de altfel de buna credinta care s-au lasat manipulati de manipularile PSD, te sfatuiesc sa faci o lista : bune si rele ale lui Basescu, bune si rele ale USL-ului. Nu zice nimeni ca Basescu e vreun sfant curat ca lacrima. E doar, intamplator, solutia cea mai putin toxica pentru Romania la ora asta.

      0
      0
    • Aoleu, iar a apărut… deci avem doi viruşi: party şi lorakeen.

      Hai să vă traduc eu în româneşte: Bă boilor, voi ăştia care aţi rămas în România merită să fiţi guvernaţi prin Parchet. Noi, ăştia şmecheri, care am urmat indicaţiile şi am „tăiat-o„ la timp, ne lăfăim în democraţie.
      Ce te mai ffff…reacă pe tine grija de Schengen, dacă tot eşti acolo, la adăpost?

      Cică de ce te apucă scârba de unii comentatori…

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Justitia e parte din procesul democratic… sau chestia asta nu s-a predat la postliceala ta?
      Pe mine ma ingrijoreaza situatia Romaniei. Apartenenta la Schengen aduce niste avantaje economice serioase, pe care nu ma obosesc sa le explic acum- daca chiar te intereseaza, posteaza mai putin si citeste mai mult. NU e vorba de circulatia persoanelor, e vorba de circulatia marfurilor.
      Aia are un impact considerabil asupra situatieie economice a Romaniei. Idiotii care suporta USL se pot considera responsabili de pierderea acestei oportunitati.
      Dap, ai dreptate, eu sunt la adapost. Tu nu esti, si vad ca treaba asta te roade. Data viitoare, nu mai vota idioti si invata sa gandesti inainte de a vorbi sau vota.

      0
      0
    • 1. Justiţia e parte din procesul democratic, aşa este.
      Numai că Parchetul trebuie să livreze materia primă, produsul final iese de la judecătorie (tribunal).
      3. Nu am zis niciodată CE trebuie votat. Am zis doar că TREBUIE să mergem la vot. Tot circul din aceste zile n-ar fi fost posibil dacă mai aveam încă 4% români responsabili.
      2. E clar, medic nu eşti. Deci ai treabă cu zona economică. Bun aşa, spune tot (deşi ziceai că nu mă mai bagi în seamă), în curând am să-ţi spun şi ce culoare porţi la chiloţi. „This is the beginning of a beautiful friendship„, presimt asta.

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      Aici gresesti. Nu „trebuie” sa mearga nimeni la vot, nu cetatenii romani. Obligativitatea votului nu e nicaieri.
      Si daca chiar crezi asa de mult in responsabilitate, de ce insisti in a accepta toate voturile fortate si fraudate?
      In ce priveste justitia- sunt in teorie de acord cu tine. In practica, si in realitatea romaneasca, a te astepta sa functioneze lucrurile acum ca in democratiile long stabilite din partile spalate ale planetei e aberant. Pana cand ajunge si Romania in situatia aia, o sa mai dureze.
      Parchetul e o arma numai impotriva acelora care au incalcat legea. Ai vazut tu vreun nevinovat trimis la parnaie?

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      lorakeen, nu stiu daca te-ai prins, dar baietasul asta e atat de ingust la minte si plin de el (in engleza, full of shit) incat nici nu are rost sa ii argumentezi, e pierdere de timp, vorbire in gol.
      daca tot ai 5 minute de aruncat, te sfatuiesc sa arunci o privire pe blogul lui, sa-ti dai seama la ce nivel ii e intelectul.
      ca sa-ti dai seama la ce-l duce mintea, uite cum s-a votat pe el, imediat de 4 ori si pe tine cu down tot de atatea ori. cam asta e viata lui.

      0
      0
    • @ party: piei, viruse!!! 🙂
      @ lorakeen: La fiecare 3 litere spui 4 prostii:
      1. Daca votul nu e obligatoriu, pai atunci nici cvorumul nu trebuie sa fie obligatoriu. LA NIMIC.
      2. Exista voturi fortate si fraudate tot atat de mult cat exista din cele cinstite. Adica, pentru a-ti desena mai bine, exista deocamdata niste pareri. Sa ne pastram concluziile pentru atunci cand vom avea certitudini. Deocamdata… discutam discutii.
      3. „Ai vazut tu vreun nevinovat trimis la parnaie?„
      Brrrr… aici chiar ma sperii, pe bune. Ai vorbit serios, ai citit vreo carte de povesti in aceasta seara?

      Observ, insa, ceva progrese la tine: incep sa-ti cada firele blonde din cap. Hai, scrie un email, ca mai avem putin si facem forum pe blogul lui Vlad Petreanu. Ce naiba, vrei sa-mi declar aici si dragostea pentru tine????? 🙂

      0
      0
  4. #13 Comentariu nou

    @odojak, nu ti-ai terminat tura?! Du-te pe la Badea, la Ciutacu, Lilik…
    Nu infesta si blogul asta! Pe tine te deranjeaza ca se aplica legea, pt. ca idiotu’ ala de chestor a incalcat legea cind a trimis documentul catre CCR.Abuz in serviciu este incadrarea. Si mai vad ca nu te deranjeaza cel care incalca legea ci cel care denunta fapta.Si ca sa stii si tu: democratie este exact atunci cind toti care incalca legea sufera rigorile ei.Da’ nu cred ca te intereseaza asta, tu esti doar in misiune!

    0
    0
  5. #14 Comentariu nou

    #odojac
    te suspectez de cam multa prostie. „Cred, sincer, ca oamenii merita o perioada de gratie.” pai din mai tot in gratie stau.

    0
    0
  6. #15 Comentariu nou

    Mitica si Zippo – cum va cheama pe voi, mai baieti?

    0
    0
  7. Măi oameni buni, e prea multă iritare. Aveţi puţintică răbdare 🙂 că s-or rezolva toate… într-un fel sau altul 🙂

    0
    0
  8. #17 Comentariu nou

    ne putem preface ca nu stim ca odojak si vlad se cunosc, poate au fost colegi pe undeva ;)…
    cu toate astea, putem sa ne dam cu parerea ca numitul odojak spune numai tampenii. de foarte mult timp.
    ok, e dreptul lui, dar e si dreptul altora sa-l contrazica, de aia exista sectiune de comments.
    hai sa dau si un exemplu :
    „Cred cu sinceritate ca cei care acuza acum incalcarea regulilor democratice o fac tocmai in favoarea celor care au terfelit-o si o batjocoresc in continuare – nu e bine domnule chestor”
    pe langa infierarea cu aplomb comunistoid, mai gasim aici si o exprimare confuza de-a dreptul. zau, nene odojak, ne poti lamuri cine si pe cine anume au terfelit-o si o batjocoresc, in continuare ? ca din text nu rezulta.
    ori nu vrei sa ne dai mura in gura ?

    0
    0
    • #18 Comentariu nou

      Despre democratie era vorba… asa este, e eroarea mea.

      Cat despre faptul ca spun eu tampenii… te rog si pe tine, ca si pe ceilalti – cum te cheama, baiete?

      0
      0
    • #19 Comentariu nou

      ma, tu oi fi vreun brand, ceva, si nu am aflat noi ?
      ca dupa blogul tau jalnic nu as zice.

      0
      0
  9. Domnu` Petreanu, nu e frumos să ne bagi în ceaţă. În primul rând am constatat că a început să mi se limbe plimba-n gură, de la noul termen aflat astăzi. Apoi am dat fuga la goagle care mi-a zis că, dacă îl mai ffff…rec la cap cu întrebări din astea, stricăm prietenia.
    În sfârşit, s-a chinuit un pic şi m-a luminat:

    http://www.lumea-copiilor.ro/harry/vajthat/vajthat.php

    Ca să înţeleagă lumea regulamentu`, zic.

    0
    0
  10. #21 Comentariu nou

    Acest articol a fost scris cu ajutorul jurnalistei Andreea Pora? :))

    0
    0