Adevărul în imagini, adus de Adelin

Ştirea sună cam aşa: Adelin Petrişor îşi lansează un volum de fotografie, “Corespondent de război”. Editat de Humanitas, cu un cuvânt înainte de Cristian Tudor Popescu, volumul include imagini capturate de Adelin Petrişor pe diferite teatre de război, de unde a relatat, ca reporter, de-a lungul anilor. Lansarea va avea loc duminică, 25 noiembrie, de la ora 11.30, la standul Editurii Humanitas de la Târgul Internaţional de Carte, ROMEXPO.

Iar ştirea, seacă precum orice altă ştire, dă toată informaţia necesară şi nu spune nimic despre emoţia şi profunzimea cuprinse între coperţile albumului.

Fotografiile făcute de Adelin au autenticitatea conferită de un martor ocular la evenimentele care au modificat istoria lumii în ultimii 10 ani. Nu vă aşteptaţi la încadrări savante, eseuri fotografice, filtrări şi procesări sublime.

Aşteptaţi-vă la adevăr, în schimb.

Pentru că Adelin Petrişor rămâne, în tot ceea ce face, un reporter: adică acel om care se duce până la capătul pământului doar pentru a ne avertiza pe noi, cei din fotolii, să nu ne apropiem.

7 comentarii Adaugă comentariu

  1. tot respectul pentru adelin@

    Thumb up 0
  2. Il admir pe Adelin Petrisor. E un tip cu toate sinapsele si cu toate vorbele la el. Imi place ca reporter, dar nu stiam de pasiunea lui pentru fotografie. Sunt sigura, insa, ca a surprins realitati dure in ipostazele lor cele mai emotionante, iar fotografia asta din ciclul…Adios muciacios :)) nu face decat sa-mi confirme banuielile. Ii doresc ca lansarea asta sa-i fie un succes!

    Thumb up 0
  3. Adelin…super-ziaristul :) Si, dincolo de asta, un super baiat! Ca una fara alta nu se poate. Are un cumparator pentru carte, asta sigur :) Si un admirator.

    Thumb up 0
  4. trebuia să facă şi asta… a adunat prea multe ca să nu vină şi vremea să dea şi mai departe!
    bravo lui.

    Thumb up 0
  5. super imagine! ma’nclin!

    Thumb up 0
  6. Cred că are şi un al doilea cumpărător. Jos pălăria!

    Thumb up 0
  7. lucrez in aceeasi redactie cu adelin. nu pot sa zic ca il cunosc. absolut deloc. doar imi place sa il observ. este un SPECTACOL. cred ca doar pe dan puric l-am mai inchis asa, in camaruta cu OM-SPECTACOL. si poate DOAR mi se pare ca: este singurul om din redactia aia care distreaza, se distreaza si munceste in acelasi timp. este singurul om care spune imi bag p… si zice sarut mana cu aceeasi pofta. este singurul om caruia ii lucesc ochii in cap de un prea plin de viata. este singurul OM de acolo…punct. noi, restul, am esuat de multa vreme in insula numita A RESPIRA, nu A TRAI. as vrea sa vad albumul lui, nu stiu daca se va intampla vreodata. sunt doar convins ca este la fel de UMAN SI ADEVARAT ca adelin. tot respectul, omule. ce faci TU este presa, nu noi…

    Thumb up 0