„Autorităţile” promit că nu vom avea inundaţii. Săptămâna aceasta

„Vine, vine primăvara,
Inundaţii-n toată ţara,
Sinistraţii-s pe câmpii,
Haideţi să-i găsim, copii!”
(din culegerea „Cântice de redacţie”, cca 2000)

Când viscolul de la începutul lui februarie s-a mai ostoit oleacă, reporterii şi-au dat căciulile pe ceafă, au măsurat noul relief din zăpadă şi s-au întrebat, profesionist, aşa cum e datoria oricărui reporter de nenorociri şi dezastre, cam cât timp a mai rămas până la inundaţii.

Pe la Bucureşti, miniştrii au dat din mână a lehamite. Presa asta, mereu negativistă. Pe 16 februarie, şeful de la Meteo, Ion Sandu, a calmat prostimea: „până la 1 martie nu vom avea inundaţii”. Ministerul Mediului a întărit: „suntem pregătiţi, nu există risc”. Iar specialiştii de la Apele Române s-au bătut pe spate: „surplusul de apă va fi preluat fără probleme”.

Păi, să dea Domnu’, zic şi eu, păţit cu asigurările autorităţilor şi în alte cazuri. Ştiţi cum e, devii cu atât mai bănuitor cu cât ţi se spune mai tare că totul e-n regulă. Şi, ce să vezi, declaraţiile liniştitoare au continuat.

„Suntem 90% siguri că până pe 7 martie nu vedem (inundaţii – n.m.) în România”, a spus Ion Sandu de la ANM joia trecută.

E bine, am mai câştigat o săptămână. Zic să ţinem şi-un AMR.

Ceva mai sceptic, deci mai realist, şeful asiguratorilor împotriva dezastrelor naturale estima, în aceeaşi săptămână în care „autorităţile” ne transmiteau să stăm liniştiţi la locurile noastre, că „peste 32.800 de case care au asigurare obligatorie ar putea fi afectate de inundatii, ca urmare a caderilor masive de zapada, valoarea despagubirilor fiind estimata la 114,9 milioane lei”.

32 de mii dintr-un total de jumtate de milion de locuinţe asigurate? Asta înseamnă ceva mai mult de 5 la sută – în lumea civilizată, asemenea proporţii sunt trecute la categoria „dezastru naţional”.

O să ziceţi că-s negativist. În regulă. Iaca înc-o ştire, atunci, venită luni:

„Comitetul Ministerial pentru Situatii de Urgenta a decis, luni, transmiterea de avertizari hidrologice catre 12 prefecturi din zona Dunarii, dupa ce s-a constatat ca pot avea loc fragmentari ale podurilor de gheata si cresterea artificiala de niveluri cu efecte locale pe sectorul aval Oltenita, informeaza Mediafax.”

Cu alte cuvinte, stimaţi locuitori din:

Braila
Calarasi
Caras-Severin
Constanta
Dolj
Galati
Giurgiu
Ialomita
Mehedinti
Olt
Teleorman
Tulcea

FUUUGIIIIŢI!

Acuma, nu că s-ar putea face realmente ceva în următoarele două-trei săptămâni. Adică, după cum am învăţat la biologie, pădurile cresc în sute de ani, în timp ce orizontul de predicţie al dlui Sandu de la ANM nu bate mai departe de vreo 10 zile.

Când – şi nu dacă – vor veni inundaţiile, în această primăvară, lumea va ţipa din nou că „autorităţile nu fac nimic”. E o tâmpenie. Nu are nimeni ce face pentru a opri viiturile din primăvara aceasta, şi nici din primăvara viitoare, şi nici din următoarele 10. Ce ar trebui să cerem noi, ca şi cetăţeni responsabili, nu este ca „autorităţile” să oprească viiturile, că n-au cum. Ar trebui să cerem declanşarea, în sfârşit, a un război fără milă împotriva mafiei defrişărilor, pe care să nu-l oprească nimeni înainte de nimicirea acestei reţele criminale.

Şi ce să mai facă autorităţile? Păi, de asemenea, să susţină, să finanţeze şi să coordoneze cu insistenţă o politică naţională de reîmpăduriri a acestei ţări jupuite de interlopi.

Ştiu, ştiu, ar dura vreo două generaţii până să rezolvăm problema. Păi tocmai d-aia trebuie să ne grăbim.

În acest sens, nu ajută la nimic asigurările mărunte ale câte unui şefuleţ de agenţie sau minister, cum că nu vom avea inundaţii… în următoarele două săptămâni. Astfel de promisiuni fără valoare nu fac decât să abată atenţia de la adevărata problemă.

Declaraţiile ar trebui să sune altfel, mult mai onest şi mai responsabil, şi mai direct, şi mai dur, poate aşa: „stimaţi concetăţeni, nu vom avea inundaţii săptămâna viitoare, şi nici peste două, dar sigur vor fi, la un moment dat, viituri şi torente şi diguri rupte şi pierderi mari, atât materiale, cât mai ales de vieţi omeneşti. Când, mai precis? Păi, oricând, în primăvara asta, sau poate la vară, sau, cine ştie, poate la toamnă, sau poate în fiecare anotimp, în fiecare lună, după cum o da Dumnezeu, şi noi, autorităţile, oricare am fi, nu vom putea face nimic ca să le oprim. Dar noi, autorităţile, oricare vom fi ele în următorii 50 de ani, ne vom preocupa de acum încolo obsesiv, insistent şi fără ezitări să reîmpădurim România şi să distrugem mafia defrişărilor, astfel încât măcar copiii şi nepoţii noştri să nu mai sufere şi, dacă ne facem treaba bine, să ne şi mulţumească, peste ani, că am fost, în sfârşit, nişte autorităţi preocupate de viitorul ţării, nu doar de viitorul nostru, personal.”

Credeţi că e greu? Alţii au făcut-o şi nu s-au mai fandosit atâta.

Articol din categoria: ACTUALITATE

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Problema e ca nimeni nu voteaza vizionarii ci pe aia care vin cu „mariri” , cu sacose, cu un pix, ceva.
    Si, cel mai bine stiu asta politicienii.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    numa’ atata vreau sa-ti amintesc, ca tatucu ilici a fost – din nou – mai sprinten, a avertizat inantea tuturor anemeurilor si apeloromane ca vin inundatiile: http://www.realitatea.net/ion-iliescu-inundatiile-vor-crea-probleme-mai-mari-decat-zapezile-video_913129.html. si io il injur, ca de la el au pornit toate relele, da’ ce-i al lui e-al lui: STIE.

    0
    0
    • Măi nene Erick a lu` Daniken, greşeşti puternic. Nu el a retrocedat pădurile, au venit unii prin anii `96 cu o idee fixă în cap: restitutio in integrum. Să te apleci mai atent asupra acestui lucru, că eşti om de ştiinţă, ce naiba.

      0
      0
  3. #4 Comentariu nou

    Este ingrozitor cat de multa dreptate ai. Am vazut la un moment dat un reportaj pe subiectul asta, facut de Carmen Avram – m-a lasat fara cuvinte.

    0
    0
  4. #5 Comentariu nou

    @monk: Nu conteaza „produsul” ci publicitatea care ii se face. Un produs prost se va vinde daca e promovat agresiv sau daca e la promotie, cu galeti colorate sau bidoane de ulei.

    0
    0
  5. #7 Comentariu nou

    Decât să se bâzâie de muscă prin Europa pe diverse teme ce nu interesează pe nimeni şi nici nu ajută nimănui, buimacii aştia de parlamentari ar fi trebuit să copieze legislaţia din Norvegia…sau Suedia… sau Danemarca privind pădurile şi regimul defrişărilor. Ce ne facem însă că de problemele de mediu răspunde de câţiva ani buni un” nemtudom rumanum” din aceiaşi gintă cu Cherestoi (sic) Attila. Păi ce facem aici? Ne dăm cu stângul în dreptul ? IOI !

    0
    0