Borduriada în Sighişoara

Mă plâng unui prieten că am îndoit spoilerul de Subaru în vacanţa asta şi el mă consolează: „dacă ai Forester şi n-ai rupt spoilerul, n-ai trăit”. Adică vrei omletă, sparge ouăle, neicuşorule, n-ai ce-i face.

Amicul mă supraestimează. Dacă ai Forester şi poţi face off-road uşor, asta nu te salvează de la a fi tălâmb în parcare, zău aşa. Pentru că nu mi-am îndoit plasticele explorând altceva decât sălbăticia urbană, într-o parcare bombardată din Sighişoara, sub ochii comunităţii locale, ieşită pe la uşi, pe la geamuri, să-l vază p-ăla de la televizor cum se face de kkt. Cei mai tari au fost doi moşuleţi tip Muppets, sprijiniţi de uşa unei prăvălii numită, cam dubios, Fa Trade Zhan SRL. Tătăicii au urmărit atent toate manevrele, iar când s-a auzit scrâşnetul celor 230 de CP opriţi de un bolovan, şi-au dat coate instant: „ţi-am spus eu că nu-l ratează?”. Pe pariu că au făcut şi pariuri.

Aşa că sunt de două ori nemulţumit – o dată pentru că am păţit-o pentru amuzamentul comunităţii locale, apoi a doua pentru că toată brambureala din oraş mi se pare mai degrabă suspectă, ca şi cum cineva se grăbeşte să înceapă multe şantiere pe mulţi bani înainte să vină cine ştie ce alegeri neprietenoase.

Am mai văzut acest modus operandi. Primăria din Sighişoara a descoperit şmecheria de Bucureşti, sunt sigur, şi a imaginat o versiune locală a „borduriadei” din Capitală.

Aşadar, mare parte din centrul oraşului e străbătută de şanţuri, străzile au fost decopertate, peste tot sunt bolovani, conducte abandonate, movile de pământ şi pasarele de tablă. Dar, spre deosebire de bucureşteni, sighişorenii sunt ceva mai aţoşi cu primarul lor. Asociaţia Sighişoara Durabilă (condusă de-un neamţ, ce-i drept, ceea ce explică totul) face un scandal monstru, încercând să oprească înlocuirea pavajului original, din piatră de râu, în Cetate. SD a strâns sute de semnături şi, tot ca o deosebire faţă de Bucureşti, primăria locală n-are tupeul să ignore complet nemulţumirea cetăţenilor. Acum se schimbă pavajul numai în faţa primăriei, „ca să vadă lumea cum o să-arate”, după cum explică trecătorilor şeful echipei de muncitori.

Toată afacerea pute de-ţi mută nasul din loc. În zona de „expoziţie”, echipa numără vreo 15 haidamaci care se-ntrebuinţează straşnic, cărând nisip, ciocănind pavele, săpând şi nivelând. Mai încolo, pe unde se preumblă într-adevăr turiştii, e pacea de după covorul de bombe. Acolo, vreo patru muncitori cu veste fluorescente şăd cu orele şi cugetă plat la ce-i viaţa asta: fiecare profită cum poate, numai că unii iau banu’, alţii nu pot fura decât ceva timp de odihnă.