VIA – pentru cei care luptă împreună împotriva cancerului

Dintre toate tipurile de singurătăți, eu cred că singurătatea cea mai cumplită este cea a condamnatului la moarte, mai ales dacă-i condamnat pe nedrept. Cum ar fi, de pildă, condamnatul la moarte prin cancer.

Iată-te, din senin, victima unei erori judiciare a destinului. Sentința-i comunicată de-un medic și alții o reconfirmă la recurs și apel, după investigații și cercetări suplimentare. Psihologic, te-așteaptă cele 5 stagii ale pierderii vieții tale de până acum: negarea, furia, negocierea, depresia, acceptarea. Finalul e știut, doar timpul până la execuție e necunoscut.

Sau nu?

Unii evadează, știi? Unii scapă, cumva. Sunt grațiați, sunt exonerați, sunt reabilitați. Scapă – și nu-s deloc puțini. Procentajele de supraviețuire cresc de la un an la altul. În țările cu sisteme medicale ordonate, eficiente, peste jumătate dintre pacienții care află că au cancer trăiesc acum cel puțin alți 5-10 ani de la diagnostic.

Eu cunosc, personal, trei persoane care au supraviețuit deja mai mult de 10 ani unor tipuri de cancer diagnosticate și tratate.

Cum fac acești oameni? Care le sunt secretele? Cum s-au adaptat la șocul condamnării, cum au întors-o? Ce-i de învățat de la acești supraviețuitori ai celei mai urâte boli a secolului?

Știți, de murit murim singuri, dar de supraviețuit, cel mai bine supraviețuim împreună. Oamenii au acest avantaj unic în regnul animal, își pot comunica unii altora noțiuni complexe, informații detaliate și, mai ales, experiențe personale. În situații de pericol, de cumpănă, știm să învățăm unii de la ceilalți ce-i de făcut pentru a ne crește șansele de supraviețuire.

Sunt, în România, niște oameni care au conceput un mecanism pentru a-i ajuta pe tinerii diagnosticați cu cancer să intre în legătură nu doar unii cu ceilalți, ci și cu supraviețuitorii – cu mulții supraviețutori ai acestor erori judiciare ale destinului. Acești oameni cu inimi mari, îndârjiți în lupta împotriva cancerului, au făcut o aplicație de smartphone care îi va ajuta pe pacienți să lupte împreună împotriva izolării. M-au întrebat dacă aș vrea să scriu despre asta pe blog și le-am răspuns că da, evident că da, și sunt onorat și recunoscător că s-au gândit și la mine pentru comunicarea inițiativei lor. Și eu urăsc cancerul, care mi-a ucis oameni dragi și apropiați, și-i sprijin cum pot pe cei care se luptă cu el.

Aplicația se numește VIA și este produsă de Asociația Little People cu ajutorul Lidl.

Via este prima aplicaţie mobilă concepută pentru a crea conexiuni umane între tinerii adulţi care se luptă cu diferite forme de cancer, dar şi pentru a-i ajuta să înfrunte singurătatea.

Ce face VIA? Le oferă tinerilor adulți diagnosticați cu o formă de cancer “un spaţiu securizat, virtual, în care să poată comunica între ei, să își poată împărtăși experiența liberi, să pună întrebări și să afle răspunsuri de la persoane care au trecut prin același tratament. De asemenea, pot lega prietenii cu persoane față de care nu au teama de a fi respinși, care îi înțeleg și le oferă siguranță că nu sunt singuri în această luptă. Cu cât vor cunoaște mai multe detalii despre boala cu care se confruntă, cu atât se vor simți mai siguri și mai puternici” – am citat din descrierea oficială.

Am descărcat aplicația și mi-am făcut un cont provizoriu, ca să pot face niște capturi de ecran pe care să vi le arăt – în felul acesta, vă puteți face o idee mai bună despre arhitectura și principiile aplicației. Iată:

VIA poate fi descărcată din App Store (link aici) și din Google Play (link aici).

Little People este o asociație de binefacere care oferă sprijin copiilor și adolescenților diagnosticați cu cancer – prin programe de suport psihosocial, voluntariat, donare de aparatură medicală și achiziționare de medicamente greu accesibile. Îi găsiți pe Facebook aici iar site-ul lor oficial este acesta. Le mulțumesc că există.

Poate vreți să mai vedeți ceva. Pe cineva. O supraviețuitoare. O fată care a fost diagnosticată cu cancer la 13 ani și a evadat. Acum are 20 de ani și este liberă. Iat-o aici, într-o filmare de săptămâna trecută, povestindu-și experiența:

Încercați acum, vă rog, să asimilați întreaga grozăvie a primei ei fraze din interviu: “În momentul în care am intrat în sala de operație, m-am gândit că există șansa să nu mai ies (vie) de acolo”. Un copil de 13 ani.

1 comentariu Adaugă comentariu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.