Guvernul pregăteşte o nouă lege a salarizării, care va privi în primul rând bugetarii din România. Potrivit Mediafax, una dintre prevederile cele mai interesante ale proiectului se referă la salariile mai mici ale bugetarilor, care ar urma să crească anual, după un anume algoritm, mai mult decât salariile ceva mai mari. În acest fel, funcţionarii cu salarii mai mici ar urma să-i ajungă din urmă, după un timp oarecare, pe cei cu salarii mai mari.
Desigur, e un lucru minunat că Guvernul e atât de preocupat de salariile bugetarilor, dar o primă întrebare e dacă nu carecumva Guvernul ar trebui să se preocupe un pic şi de salariile angajaţilor din mediul privat – nu de alta, dar din taxele pe care le plătesc aceştia vin destui bani pentru a capta atenţia guvernanţilor.
Pe de altă parte, oricât m-aş răsuci, tot nu reuşesc să înţeleg cum poţi stabili creşterea unor salarii prin lege, pe baza unui algoritm, şi nu pe baza performanţelor angajaţilor respectivi.
Aş vrea să nu fiu greşit înţeles. Fireşte că salariile trebuie să fie mărite în această ţară, şi nu doar pentru bugetari, dar ce credeţi că ar trebui să determine creşterile, o lege sau performanţa?
Nu demult, am plătit ceva taxe la un birou al fiscului. O funcţionară mi-a spus cât aveam de dat, apoi a tipărit o pagină cu cifra respectivă, pe care a înmânat-o unei alte funcţionare care se afla chiar în faţa ei. Aceasta a încasat banii. N-a trebuit să fac decât un pas, de la stânga la dreapta, pentru a trece pe la ambele ghişee. Între cele două funcţionare era un geam prevăzut cu o fantă, special făcută pentru a-şi înmâna reciproc hârtiile.
Nu m-am putut abţine şi am întrebat de ce nu poate face doar una dintre ele ambele operaţiuni. Mi-au spus că sistemele trebuie separate, că nu poate încasa banii aceeaşi persoană care spune şi cât e de plătit. De ce, am insistat. Ca să nu apară probleme, să nu se amestece lucrurile, mi s-a răspuns. În cazul acesta, am zis, poate că ar trebui ca şi la supermarket să fie două casieriţe – una să scaneze salamul, alta să încaseze banii, nu-i aşa? „Ca să nu se amestece lucrurile.”
Unele forme de manifestare ale birocraţiei de stat din România sunt deosebit de dificil de înţeles, oricâtă bunăvoinţă ai avea.
Decât să stabileşti prin lege creşterea (mereu insuficientă) a salariilor mici pentru bugetari, nu mai bine eficientizezi sistemul (adică dai afară jumătate dintre birocraţi) şi, la acelaşi buget, poţi creşte masiv salariile angajaţilor?
20 comentarii Adaugă comentariu
ponta este pentru noi boc 2! mai trebuie sa-i dea ta-su cu un ou in cap si e gata!
pentru ca atunci ar ramane incompetentii pilosi si sistemul s-ar duce dracului cu totul fin’ca aia in afara sa plimbe o hartie o zi intreaga pe holuri nu presteaza si evident o sa fie dati afara, ca peste tot, aia care-s competenti, ii duce un strop capul si vor sa munceasca. Eu nu inteleg de ce nu se informatizeaza sistemul in asa fel incat sa poti plati totul online sau hai, prin ordin bancar si sa nu mai fie nevoie de ei decat atunci cand ai nevoie de adeverinte sau alte probleme diverse ce se isca din cauza capetelor de creta de mai sus de ghiseiste.
Statul nu e supus cererii și ofertei, el face rost de bani orice ar fi; de-aia își permite toate aberațiile astea, pentru că le plătim noi.
Si ce faci cu jumatatea pe care o dai afara? Or sa moara de foame pe strazi?
30 de salarii compensatorii, ajutor de somaj, ajutor de incalzire, ajutor de intretinere a familiei si altele. cum sa te lase domnu’ ponta sa mori de foame? pai nu tre’ sa-l votezi in 2016?
O sa faca ce fac toti ceilalti care nu stau atarnati de tzâtza statului: o sa munceasca fiecare cate ceva, dupa pricepere, dupa talent si, de ce nu, dupa foame.
Foamea este un factor foarte mobilizator in a pune mana pe carte, sapa, etc.
Care e problema?!?
Se angajeaza la privat…daca sunt competenti!!!
Strict legat de intrebarea „Decât să stabileşti prin lege creşterea (mereu insuficientă) a salariilor mici pentru bugetari, nu mai bine eficientizezi sistemul (adică dai afară jumătate dintre birocraţi)”.
Decat sa te chinui sa transformi o companie mass-media intr-o companie profitabila, nu mai bine eficientizezi sistemul (adica dai afara jumatate dintre jurnalisti)?
Trecand peste o problema „minora” cum ar fi faptul ca asta implica ca peste noape foarte multi oameni raman fara un loc de munca, ar mai fi cateva probleme mai complicate: care merita sa ramana, care nu, statul in continuare trebuie sa le plateasca niste salarii compensatorii, niste ajutoare de somaj, trebuie regandit tot sistemul cap-coada (si sunt de acord ca sistemul actual e prost) si lista poate continua.
Mihai, cu părere de rău aş vrea să-ţi spun că, în foarte multe redacţii care s-au închis în ultimii ani, opţiunea „jumătate afară” a fost un obiectiv prea optimist. Şi n-a murit nimeni de foame.
Dar, ca să lăsăm jurnaliştii deoparte, că poate şi-au meritat-o nu?
âLa sucursala băncii unde am eu conturile lucrau în urmă cu 5 ani 187 de persoane. Azi, mai lucrează acolo doar 11.
Şi n-a murit nimeni de foame.
Deci, în mediul privat, când ceva nu mai merge, nu mai merge şi oamenii sunt daţi afară.
La stat, când nu mai merge, creştem salariile. Prin lege.
Ce te face sa crezi ca ‘oamenii nu au murit de foame’ in ambele cazuri enuntate de tine?
1. Ai vreo dovada ca majoritatea celor dati afara (din exemplele tale) si-au gasit usor un job nou, platit cu un salariu cat de cat ok si totul e bine? Ai fost vreodata in situatia de-a-ti cauta un job fara sa ai vreun alt venit? Stii cat de frustrant e sa ramai fara job dupa 10-15 ani de muncit intr-un singur domeniu? Stii cat de greu e sa te recalifici pentru o alta meserie in tara asta?
2. Realizezi ca ajutorul de somaj, asigurarile de sanatate si alte asemenea sunt platite majoritar din banii incasati de la noi, cei ce muncim, nu? Sa tot fie dati afara oamenii in masa, nu e nici o problema pentru noi astia cu job, nu?
3. Observi corect ca multe joburi sunt redundante in aparatul birocratic roman. Sa-i dam afara, panaceul perfect. Dar asta implica niste costuri foarte mari. Oare n-ar trebui mai bine incurajati sau ajutati oamenii astia sa se specializeze si in altceva cand au un job la stat, sa ii sprijinim sa ramana in campul muncii – platitori de taxe? Cum a functionat ideea asta geniala cu datul afara in masa poti vedea pe Valea Jiului.
4. Ok, trebuie sa existe niste criterii economice pentru salarizarea personalului de stat. Total de acord. Dar cum masori eficienta unor profesori din preuniversitar/gimnazial/primar? Dar a unor angajati din domeniul medicinei? Dar a unui militar?
Cristian, am fost somer de doua ori in viata pana acum.
Ok, scuze pentru presupunerea-mi neafirmata dar sugerata ca n-ai idee ce inseamna sa-ti pierzi locul de munca.
Dar… perioada fara job ti s-a parut o experienta banala si/sau placuta, de vreme ce echivalezi concedieri in masa cu ‘n-a murit nimeni de foame’?
Si cand ai ramas fara un serviciu stabil, aveai alte venituri sau rezerve pe care sa te bazezi cateva luni, in caz de nevoie?
Eu doar incerc sa subliniez ca nu poti sa dai pur si simplu afara 10-50-100.000 de oameni si sa te astepti ca totul sa mearga MAI bine si la nivel de economie si la nivelul fiecarui individ din ala dupa asta.
…”creştem salariile. Prin lege.”
Sau, daca se pune domnu’ Crin, le crestem prin Constitutie. Ce, nu se poate ?
@Mihai
La stat nu ramane nimeni „peste noapte” pe drumuri. Doar daca e autist sau a fost angajat strict pe criterii de competenta. Restul se „descurca”, la fel de bine cum s-a „descurcat” si la angajare…
Nici la privat nu ramai „peste noapte” pe drumuri.
Ramai dimineata, cand afli:
– ca societatea ta o sa-si incaseze banii la Sf. Asteapta-ma-in-Gara…
– ca statul a mai pus o taxa care, prin normele de aplicare, se aplica retroactiv si in avans pe cate 5 ani…
– ca domeniul in care ti-ai construit competentele timp de 10 ani s-a dus naibii in galeata, impreuna cu toata economia si infrastructura care nu exista…
De fapt, ar fi vorba nu de o marire de salarii la bugetari ci de aplicarea Legii din 2010…lege care nu stiu de ce nu se aplica, daca tot au muncit atat la ea…Ar fi bine sa cereti parerea unor specialisti din Ministerul Muncii pentru ca aplicarea noii legi, chiar si procentual ar face sa dispara multe nedreptati salariale actuale.
Sistemul de stat are foarte multe probleme şi foarte puţine soluţii realiste. Fără o anumită ordine şi trecând în revistă numai câteva:
1. SDS este majoritar văzut – şi tratat – drept masă de manevră, de către politicieni. Din punctul lor de vedere, acest sistem este minunat aşa cum e, cu condiţia să găsească tot timpul banii necesari menţinerii lui în această stare: nici prea mulţi, ceea ce ar încuraja emanciparea, nici prea puţini, ceea ce ar stârni revolte.
2. Prin structură, „clienţii” SDS nu sunt cetăţenii, ci şefii. E un sistem piramidal. Ca atare, la momentul actual e nerealist să aştept orice fel de bunăvoinţă, alta decât cea care ţine strict de bunul-simţ al individului parte a SDS.
3. Prin urmare, totul va rămâne la fel atâta vreme cât politicienii nu vor avea o motivaţie puternică să schimbe orientarea SDS (parţial măcar) către beneficiar. Iar singura motivaţie pe care o înţelege un politician este accesul la resursele Puterii. Ameninţă unul că nu va mai fi ales şi ia să vezi ce mieluşel dedicat „electorului” devine!
4. Chiar şi aşa, schimbarea unui mamut pe perfuzii precum e SDS românesc cere resurse imense, eforturi titanice şi mult, mult timp. SDS are o inerţie incredibil de mare, pe care nici măcar „plivirea” sa nu poate micşora sesizabil.
5. Dacă – şi când – se vor hotărî politicienii să schimbe ceva, vor avea de furcă pe două paliere: managerial, respectiv tehnic. Una dintre soluţiile la îndemână este o combinaţie de transparenţă, responsabilitate individuală şi evaluare care leagă veniturile de performanţele . Palierul tehnic implică găsirea acelor KPI (Key Performance Indicators) care reflectă cel mai bine rezultatele muncii (şi aici fiecare sub-sistem cere alte KPI; vestea bună este că există în lume specialişti care să facă lucrul ăsta bine şi care costă oricum infinit mai puţin decât costă SDS acum); palierul managerial implică oameni capabili şi dispuşi să împingă la deal o căruţă cu roţi pătrate, până lucrurile se mai rotunjesc.
În principiu, rezultatul final ar trebui să fie mai puţini oameni dar mai eficienţi şi comunităţi locale mai implicate în deciziile SDS pe plan local.
Ce fac cei daţi afară? Hmm, not my problem. Eu, fiind de dreapta, trăiesc cu ideea că oamenii au nevoie de oportunităţi, nu de cârje. Economic vorbind, s-ar ajunge nu la exces de forţă de muncă, ci la echilibru sau la scăderea şomajului. Pentru că un SDS suplu, care nu mai înghite atâta amar de bani, lasă loc economiei să respire (nemaifiind nevoie de încasări atât de masive la buget, e loc de o scădere a impozitării muncii, de exemplu, sau de o scădere a TVA, ceea ce mobilizează lichidităţi pentru economia reală). Ah, probabil vor exista şi din cei care sunt atât de tălâmbi încât nu-şi vor găsi de muncă; dar fiecare e responsabil pentru viaţa proprie. Va fi suficient „spaţiu bugetar” încât să putem încuraja ONG-uri specializate în sprijinul foştilor angajaţi ai SDS. În fond, pentru a coace cărămizi nu ai nevoie de mare glagorie şi nici de manualitate. Ai nevoie doar de dorinţa de câştiga cinstit un ban.
probabil ca asta inseamna in ultima instanta statul social, cel putin in versiune romaneasca: sa preferi sa tii angajati cat mai multi oameni, pe principiul „toata lumea trebuie sa manance o paine”. de-aia, de exemplu, se si misca atat de greu sistemul de plata a taxelor si impozitelor online sau trebuie sa treci pe la cinci ghisee pentru o adeverinta.
p.s. unele boli romanesti cronice au patruns totusi si in sistemul privat, sa nu ne facem iluzii ca acesta ar fi vreo oaza de capitalism si competenta, fiindca nu e deloc asa.
Am prins ceva din dezbaterea asta și pe radio, dar prea puțin.
Isărescu a explicat de câteva ori că salariile nu au legătură cu cât este moral să câștigăm, cu nevoile noastre sau cu prețurile bunurilor pe care ni le dorim sau pe care trebuie să le plătim. Sunte însă toți prea subiectiv prinși în povestea asta.
Totul e simplu legat de productivitate. E o legătură simplă între productivitate, număr angajați, PIB, buget, număr salariați și salariu. Puneți voi semnele în ecuație.
„E o legătură simplă între productivitate, număr angajați, PIB, buget, număr salariați și salariu”.
Asta in teorie; in practica insa…
Explica-mi mie cum un nenorocit de sef are ditamai salariul nefacand aproape nimic toata ziua (trancaneala la telefon, butonat laptop-ul, verificat angajatii etc), iar unul care chiar produce are un salariu de mizerie? Cica seful are responsabilitati; vrajeala ordinara.
„cresterea salariilor prin lege” doar daca vor sa respecte legea. in 2010 n-au facut-o!