Concurs pentru o săptămână de fascinaţie a navigaţiei

– Tu o să fii musul.
– Aha.
– Când zic volta, dai drumu’ la scotă şi laşi tărtăcuţa-n jos.
– De ce?
– Pentru că altfel iei un ghiu în freză de nu te vezi.

E o fascinaţie a navigaţiei în fiecare dintre noi – un fior atavic, o urmă a emoţiilor primordiale, un rest de memorie celulară a primelor trepte de pe scara evoluţiei. Pe mare, eşti la graniţa cu propriul trecut, la marginea lumii din care ai venit în urmă cu milioane de ani. Plutirea unei ambarcaţiuni pe această pânză acvatică este miraculoasă – prova o sfâşie neîntrerupt şi ea se reface fără greş, încăpăţânată precum însăşi viaţa.

– Şi cum, mă, tu stai pe spate şi mişti de cârmă iar eu trag de sfori p-aici şi fac gimnastică?
– Ca-n viaţă.

A naviga doar prin puterea vântului este cea mai spirituală formă de deplasare. Apă, aer şi foc lăuntric, pământul undeva dedesubt, la zeci, sute sau mii de metri depărtare. Se aude prova despicând fluidul planetei, două şuvoaie de-a stânga şi de-a dreapta, şuierând potolit. Se mai aud velele pocnind, scotele vibrând, coca scârţâind, se aude vasul trăind, şi el, bucuria zborului pe apă.

– Dacă vezi că ne-nclinăm pe-o parte, te-ntinzi peste copastie.
– Aha, deci mă şi ud.
– Mai taci, fraiere, fă ce-ţi spun şi-o să-ţi placă.

Uneori, vin peşti la graniţă, să ne vadă cât de neputincioşi rămânem, la suprafaţă, condamnaţi să nu putem ieşi din lumea noastră bidimensională decât cu ajutorul unor maşinării complicate şi periculoase. Delfinii, dacă apar, râd de noi, ţâşnind în faţa bărcii, alunecând iute, imponderabil, chinuitor de agili în acest mediu în care ei s-au întors, lăsându-ne pe noi sclavi ai gravitaţiei, pe uscat.

– Volta!
– Cine?

Prima dată am ieşit pe mare cu un velier la Mamaia, cu un bun prieten, fost viceampion sau ceva asemănător la yachting. Era o iolă ca o ladă în care cineva înfipsese o prăjină. Ne-a zgâlţâit zdravăn până la vreo sută de metri de mal când, în sfârşit, am prins vânt – şi atunci, s-a transformat într-un vehicul miraculos, iute, graţios. Dacă până atunci mormăisem, ursuz, pricinos, acum îmi venea să chiui de bucurie.

La prima voltă am căscat gura ca prostul, aşteptând lămuriri. Le-am primit sub forma unei măciuci în frunte – ghíul, rotindu-se cu tot cu velă după noua direcţie a vântului. Într-un mod foarte straniu, am fost chiar recunoscător pentru lecţia încasată (şi chiar şi pentru cucuiul ce a urmat): nu poţi primi ceva minunat absolut gratis. Pentru a se produce, miracolele necesită suferinţă.

Dacă aş fi bogat, aş naviga. Aşa, nu pot decât să prind ocazii şi să mă-mbăt de adrenalina profundă a plutirii sub vânt – şi să ţin minte, ca să povestesc şi altora.

Ei bine, a apărut acum o asemenea ocazie – dar nu pentru mine, ci pentru voi.

Tocmai a început un concurs care are ca premiu o săptămână la bordul unui yacht pe un traseu prin insule ale Mediteranei. Evenimentul are un nume oficial, Yacht Week Fest, însă eu cred că aceia care vor ajunge acolo îi vor spune, simplu, „vacanţa vieţii mele”.

Câştigătorul acestui concurs (sponsorizat de Peroni Nastro Azzuro) îşi va putea lua cu el pe vas 7 prieteni – şi împreună vor participa la o serie grozavă de petreceri sofisticate combinate cu sporturi de vară. Ambarcaţiunea este un yacht de 16m lungime cu 4 cabine, 4 bai, 9 paturi, un salon luminos şi, evident, cu un skipper care are harta secretă către cele mai tari petreceri. Iată despre ce este vorba:

Cum participaţi?

Trebuie să vă-nscrieţi pe site-ul competiţiei, unde vă veţi crea ambarcaţiuni virtuale pe care vă veţi invita prieteni (e chiar mai simplu decât sună). Ca să vă-nscrieţi, e suficient deveniţi fan al paginii de Facebook a concursului. Mă rog, nu e nimic complicat, pur şi simplu daţi clickuri şi urmaţi instrucţiunile.

Pe 1 august, Peroni va anunţa numele câștigătorului care se va îmbarca, alături de 7 prieteni, în experienţa Peroni Yacht Week Fest, în săptămâna 20-27 august 2011.

Vă ţin pumnii – şi, ca bonus, dacă vreunul dintre cititorii acestui blog câştigă marele premiu şi pleacă la Yacht Week Fest, îl aştept cu un guest post la întoarcere, în care să ne povestească el însuşi ce înseamnă sailing prin Mediterana.

Mult noroc şi vânt din pupa!

Articol din categoria: ACTUALITATE, ADVERTORIAL

11 comentarii Adaugă comentariu

  1. ????????????????????

    0
    0
  2. yuppppiiii! este tot ce-mi doresc sa merg la the yacht week . placerea pt sportul asta mi-a adus divortul acasa :)).macar o vacanta sponsorizata plina de nebunii sa castig si eu
    tks

    0
    0
  3. Fain, nimic de zis :))

    0
    0
  4. Buăăăăăăăăiiii! Ție parcă-ți plăcea Moretti! Cu vongole… Ce bun…

    0
    0
  5. #6 Comentariu nou

    Ma pierdeti, d. Petreanu, ma pierdeti.. din cand in cand ma uit pe blogul Dvs. si imi place sa citesc maiestre intoarceri de cuvinte dar cu navigatia cu panze ma pierdeti. Vedeti Dvs., dau un exemplu care mi-e drag mie: Suedia. Aici nu trebuie sa fii un om bogat ca sa ai o barca cu care sa iesi pe un lac, orice lac. Aici exista un lucru atat de frumos ca mi-l doresc mult sa existe si in Romania: ‘spatiu public’. Lacurile (si sunt nenumarate) sunt tratate ca ‘spatiu public’. Asa sunt si insulele, si padurile, si multe alte locuri care la noi sunt ingradite cu sarma ghimpata si bodyguarzi (suntem in fapt o tara de bodyguarzi). Aici poti avea o barca simpla la pretul unei masini de mana a doua si in weekend sau in vacanta poti sa traversezi lacul la vecini si sa faceti un gratar cu multa bere. La noi asa ceva nu pare posibil, toate lacurile sunt concesionate si nimeni nu s-ar putea plimba cu vreo barcuta pe ‘luciul’ lor. Am o casuta veche langa lacul Tasaul (eu sunt din Constanta) si ma uit cu jind la lac si la lipsa lui de debarcadere. Drept incheiere: imi place fosnetul vantului in vela mare si balansul ghiului dar parca mai mult ma atrage duduitul care iti da siguranta al unui motor Volvo Penta (oricat de mic, pentru cazul lipsei de vant sau al ‘tragerii la mal’).

    0
    0
    • Mai e o problemă – lacurile noastre sunt prea puţin adânci pentru veliere, nu e loc pentru derivor.

      Cât despre accesul pe lacuri… aşa e. Chiar azi mă întrebam de ce o fi fugit târgul Bucureştilor de lacurile Colentinei, că tot oraşul s-a construit departe, pe Dâmboviţa aia îngustă şi meschină…

      0
      0
  6. Io daca aj’ cajtiga, pe ‘mneata, musiu Petreanu te-as lua sigur:P. Meriti macar pentru cate scrii pe blogu’ asta ca sa ne bucure noua ochii.:)

    0
    0
  7. #10 Comentariu nou

    Mi se umple inima de bucurie de fiecare data cand cineva reuseste sa descopere ce inseamna navigatia cu vele. Ai spus perfect, Vlad, „A naviga doar prin puterea vântului este cea mai spirituală formă de deplasare”. Pentru mine este un mod de viata pe care, din pacate, il aplic, deocamdata, doar la sfarsitul fiecarei saptamani. Imi doresc sa se transforme, insa, intr-un mod de viata continuu, in care sa ma pot rupe de tot ceea ce toti am ajuns sa uram la traiul nostru capitalist, dambovitean, metropolitan, de oameni mari si importanti pierduti printre celulare, laptopuri si probleme politice.
    Te invit cu cel mai mare drag, daca vrei sa retraiesti experienta cu vele, la Constanta, in orice sfarsit de saptamana, sa facem o plimbare pe barcutza mea.

    Cu prietenie,

    Oana

    0
    0